2,601 matches
-
obicei la considerații privind noțiunile de nimic, ceva și toate. Prin prisma acestei triple considerații, vrem să reiasă mai bine aspirația și rațiunea aspirației noastre. Nimic înseamnă, aici, totala lipsă de cultură: ceea ce constatăm, cu oroare și compătimire, la neamurile barbare, unde sărmanii muritori se nasc, trăiesc și mor ca animalele. Ceva înseamnă o oarecare cultură, referitoare la una sau la alta, pe care o constatăm la popoarele mai civilizate, care comunică în ceea ce privește științele, artele, limbile și celelalte studii. Toate vor
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
erau încălcate zilnic. Se știa că mii de oameni au fost arestați, închiși fără judecată sau după o judecată formală cu sentința dinainte stabilită. Au fost înscenate mari procese de tip stalinist. Se aflase că, pe lângă pierderea libertății, interveneau schingiuirile barbare. Din când în când, cădea știrea morții unora dintre cei ridicați de la domiciliu. Tensiunea devenise maximă. Dacă noaptea, întâmplător, se oprea o mașină în apropierea unei case, spaima cuprindea întreaga familie. Mulțimea milițienilor și securiștilor prezenți în tot locul menținea
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
tot parcursul lunii, apoi inclusiv în decembrie, muncitorii protestatari sunt catalogați ca „huligani”, „derbedei”, „vandali”, „indivizi certați cu legea”, ce au comis un „act banditesc”. Ei ar reprezenta o „pată pentru colectiv” și o „rușine”, întrucât au manifestat un „huliganism barbar” și o „atitudine profund dușmănoasă”. Li se impută că ar fi consumat alcool (drept care se presupune că au „un fond nesănătos”) și că violența lor ar fi de natură animalică: „Parcă erau fiare”; cineva îi descrie exaltat ca având „mâinile
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Când au apărut primele informații despre Pitești în „lumea liberă”, experimentul a luat sfârșit. Toți deținuții de la Pitești, torționari și victime, au fost transferați la Gherla. Acolo, experimentul a continuat până în anul 1952. Torturile zilnice, presiunea psihologică și spectrul morții barbare i-a determinat pe mulți colegi să spună și să facă ceea ce li s-a cerut, să-și denigreze familia, acuzând-o de cele mai grele blestemății, să-și renege și să-și acuze prietenii, profesorii, școala, Biserica, societatea burgheză
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Săraci din cale-afară, țăranii freamătă într-o așteptare pătrunsă de neliniști. Nu trebuie decât o scânteie ca disperarea lor să explodeze. Prilejul unor răfuieli le dă o exaltare ce duce ușor la necugetate violențe. Ei își răzbună devastând, incendiind, lovind barbar cu furci, topoare, ciomege, punând mâna și cărând acasă tot ce nu sfărâmă. E o „rătăcire” care nu îi antrenează în vârtejul ei pe toți. Unii se codesc să participe, alții ar vrea să-și obțină drepturile într-alt fel
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
toată viața „între rege și gropar”, „printre zeii de lemn”, obosiți și burduhănoși, este Laios profet, Oedip, dar mai ales Hamlet. E pehlivan, „rege al destinelor intermediare”, călăuză în exod ca Moise, bolnav de aer, tremurător și exanguu, dar și barbar. Este Manole și Caiafa, iudă cu chip cristic și demon fără identitate. Jumătate este simultan toate acestea, iar „seara, când lumea s-a golit de regi, / ne mai jucăm puțin de-a curțile mâhnite/[...] Hai să izbim cu sceptrele în
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
iar în 1906, voind să aprofundeze criminologia, acceptă postul de director al penitenciarului de la Ocnele Mari. Își reluase și activitatea publicistică, dând ziarului „Adevărul” câteva recenzii și un fel de reportaj din viața ocnașilor. În 1907 trimitea manuscrisul romanului Cântec barbar mai întâi lui G. Ibrăileanu, apoi lui C. Rădulescu-Motru și lui C. Mille, ultimul aratându-se dispus să i-l publice. Deconsiliat de tatăl său, abandonează, iscălind, în schimb, în periodice de specialitate, în „Arhiva” și în „Revista de filosofie” studii
NAUM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288374_a_289703]
-
Elegii vorbite”, FLC, 1983, 28; Grete Tartler, Armonia disonanțelor, RL, 1985, 41; Nicolae Manolescu, Antiromantism, RL, 1987, 2; Ulici, Lit. rom., I, 225-227; Grigurcu, Poezie, II, 236-239; Dicț. scriit. rom., III, 769-772; Mircea A. Diaconu, Ștefania Plopeanu și avatarurile scrisului barbar, CL, 2002, 6; Mircea Martin, O carte-reper, „Ziua”, 2003, 23 ianuarie; Ioan Buduca, Miorița - hermeneutica faptului de a muri, VR, 2003, 5; Florin Mihăilescu, Surprizele unei interpretări, VR, 2003, 5; George Popescu, Proba autenticității într-o hermeneutică ontologică a „Mioriței
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
Nicolaus (10.I.1493, Sibiu - 17.I.1568, Bratislava), teolog, istoric și poet umanist. Descendent al unei vechi familii voievodale românești, origine des invocată de umanistul european de mai târziu, O. este al doilea din cei patru copii ai sibiencei Barbara Hunsar și ai argeșanului Stoian (Ștefan) Olahus, care se înrudea cu domnitorii Vlad Țepeș, Mihnea cel Rău și Iancu de Hunedoara. Refugiat în Transilvania, Ștefan Olahus respinge la un moment dat sprijinul vărului său Matei Corvin pentru a dobândi tronul
OLAHUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
literare. Un soi de elegie adresată uneltelor scrisului este reprezentativă pentru caligraful propriei vieți care a fost O.: „Voi, neobositelor penițe Klaps/ și voi, prea dulci sticluțe Pelikan!/ Cine să mai aibă grija sufletelor noastre/ înmuiate în acreala/ altui veac barbar?// Voi, estompe, radiere, ascuțitoare,/ tocuri,/ și tu, vin vechi de Kores,/ cine să ne mai învețe/ ronda scriere sau finul duct/ al genialelor creioane Hardtmuth?/ Cine să mai plângă cu cerneală/ pe degetele noastre tremurătoare,/ uscate și reci, bolnave de
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
structurale a istoriei este nevoie să se fixeze mereu semnificația evenimentelor în raport cu structurile mari ale sistemelor sociale. Deexemplu, în faza de decădere a Imperiului Roman au fost o serie de evenimente care au avut o mare importanță. De exemplu, năvălirile barbare. Ele nu au fost cauze fundamentale ale căderii imperiului, ci doar s-au cumulat cu cauzele esențiale ale acestui proces inevitabil. Orice imperiu pare să se descompună din două tipuri de cauze, care se conjugă, generate de însăși propriul său
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
dispărut roluri ca „șamanii” și „conducătorii”. Din punct de vedere social și cultural, adaptarea la noile condiții vitrege a avut loc printr-o involuție (Carneiro, 1973). Probabil că un proces similar a avut loc și în lunga perioadă a năvălirilor barbare în țara noastră. Comunitățile românești au avut ca singură șansă desupraviețuire dispersia lor în mici așezări, în locuri relativ ferite, dezvoltarea social-politică și culturală fiind probabil mereu frântă de secolele de năvăliri aproape continue. Întârzierea unificării sub formă de stat
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în ea, oaspeții văd scânteind pe un perete, de pe care se ridică o perdea, „în lucrătură de aur, icoane vechi, inscripții slave, sfinți în mantii verzi”, toată arta Bizanțului. În acest decor se va produce un soi de ritual ezoteric, barbar, precedat de un ospăț sardanapalic. Punctul de senzație îl înscrie momentul în care trei fete îndură cu voluptate, goale, o bătaie cu biciul. „Sfinți ai gunoaielor” și „voievozi ai păduchilor”, în propria lor conștiință de sine noii „crai” se autoproclamă
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
astfel cititorii. Din echipa colaboratorilor fac parte poeții Mihai Codreanu, Șt. Cruceanu, G. Botez-Gordon, A. Steuerman- Rodion, Adrian Millan, Eugen Herovanu și D. Karnabatt. Primul dintre ei este și cel mai activ, semnând, printre altele, Oda, poemul în proză Poeme barbare, satirele Masă de maus și Mi-ar fi rușine, poeziile Anul Nou și Adio, ambele intrate în volumul Diafane. A Steuerman-Rodion traduce versuri din Heine și Sully Proudhomme, Eugen Herovanu transpune din Goethe, Hugo și Baudelaire, iar Mihai Codreanu din
NOUTATEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288488_a_289817]
-
doar vagi asemănări cu personajul înfățișat de istorie sau de alte scrieri literare. Toate faptele sunt luate în răspăr prin foarte numeroasele trimiteri la realitatea zilelor noastre. Astfel, la Tomis se decide înființarea unei edituri Humanitas în scopul culturalizării cetățenilor barbari, o măcelărie poartă numele Metamorphoses, localnicii se distrează de minune la clubul de noapte Venus și își întrețin condiția fizică la clubul de oină Callatis, încât viața în exil nu e chiar lipsită de plăceri. Ovidiu își descoperă pasiunea pentru
MIRON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288174_a_289503]
-
se distilează în vis, ca în Simfonia tăcerii, unde viața pare țesută în singurătate din amintiri, din „gloata albastrelor himere” înfiripate de jocul norilor. Trezită din halucinație, poeta dă glas unor „cântări de fecioară”, în care refuză îndemnul acestei „biblii barbare” de a-și lăsa „sufletul în prada oceanului de voluptate”. În Cântări pentru pasărea albastră (1922; Premiul Societății Scriitorilor Români), unde muzicalitatea are alt registru, „nevrozele”, spiritualizate, dau „sufletului aripi de pasăre albastră”, ființa se simte absorbită în penajul acestei
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
urmă de trauma experienței totalitare, care atârnă foarte greu pe lângă toate celelalte crize ale Bisericii în modernitate. Din acest motiv, am suplimentat subtitlul cărții cu sintagma „Insomnii teologice în România postcomunistă”. Ca mulți alți contemporani trecuți prin experiența unei utopii barbare, am experimentat, la propriu și la figurat, insomnia, niciodată lipsită de riscuri. M-am străduit ca aceste insomnii să capete un caracter teologic, trăind într-o lume care s-a pus „la adăpost de veșnicie” (Ana Blandiana). Ce pot spune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vreme este să taci», căci mai bună e tăcerea”. La sfârșitul secolului trecut, am lăsat în urmă o istorie amuțită. Două conflagrații de uriașe proporții (1914-1918; 1939-1945) și un foarte lung război rece (1945-1989) au oferit lugubra demonstrație a potențialului barbar al celei mai „evoluate” generații din istoria umanității. După ce vreme de un secol am constatat că „barbaria este mai efectivă decât civilizația” (Eric Hobsbawm), putem spune împreună cu H.-G. Gadamer: „Speranța mea este frica”. În fața mondializării violenței, liturghia memoriei devine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o nevoie aproape patologică de înregimentare, ajunge să motiveze metafizic folosirea ghilotinei, bâtei și mitralierei, autoiluzionându-se că participă la o metanoia colectivă și la o „schimbare la față” națională chiar și atunci când nu e decât anexa mistico-filozofică a unei gloate barbare și criminale sau a unui grup de acțiune cu ambiția puterii, de stânga sau de dreapta. Fiindcă nu am trăit în acele vremuri - dar am trăit sub regimul comunist și am meditat de atunci încoace la problematica puterii - și fiindcă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
altceva e sărmanul său briceag? - o statuetă de os, poate nu chiar atît de bine meșteșugită, dar cu un desen la fel de complicat ca acela de pe pavăza grecului sălbatic, cunoscut sub numele de Achile, la fel de sugestiv și de pătruns de spirit barbar ca stampele bătrînului sălbatic german care-a fost Albrecht Dürer. Balene de lemn sau profiluri de balene cioplite din nobilul lemn războinic din Mările Sudului pot fi găsite adesea la teuga unei baleniere americane; unele din ele sînt de o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe care-o socotea foarte plăcută la gust. Ă Un biftec, un biftec, înainte să mă duc la culcare! Hei Daggoo, du-te peste bord și taie-mi o bucată din codița cașalotului! în treacăt fie spus, deși acești vînători barbari n-au, cum se zice în limbaj militar, obiceiul de a-i stoarce inamicului despăgubiri de război îcel puțin, nu înainte de a calcula beneficiile expediției), din cînd în cînd vei găsi cîte un nantucketez care se dă în vînt după
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
celei mai apropiate dintre aripile laterale. După aceea, au trasat în jurul găurii o linie largă, semicirculară și au înfipt cîrligul, iar grosul marinarilor, strînși într-un grup compact la cabestan, au început să-l manevreze, legănîndu-se și cîntînd o melodie barbară. în aceeași clipă, corabia se aplecă într-o rînă și toate cuiele din trupul ei începură să scrîșnească, aidoma cuielor dintr-o casă veche, pe vreme de ger; tremurînd și dîrdîind, corabia saluta parcă cerul, cu catargele-i înfricoșate și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
altceva de făcut și se uitau la vîlvătăile roșii ale focului, pînă simțeau că ochii li se usucă. Fețele lor pîrlite de soare, dar mînjite acum cu funinginea năclăită de nădușeală, bărbile lor încîlcite și dinții lor de o strălucire barbară - toate acestea ieșeau în chip ciudat la iveală, în bătaia flăcărilor jucăușe. Oamenii își istoriseau unii altora aventurile nelegiuite, povești îngrozitoare, rostite în cuvinte vesele și însoțite de rîsete barbare, ce țîșneau din ei ca flăcările din cuptor, în vreme ce harponiștii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nădușeală, bărbile lor încîlcite și dinții lor de o strălucire barbară - toate acestea ieșeau în chip ciudat la iveală, în bătaia flăcărilor jucăușe. Oamenii își istoriseau unii altora aventurile nelegiuite, povești îngrozitoare, rostite în cuvinte vesele și însoțite de rîsete barbare, ce țîșneau din ei ca flăcările din cuptor, în vreme ce harponiștii umblau de colo pînă colo prin fața lor, gesticulînd ca niște apucați, cu furcile și polonicele lor uriașe; între timp, vîntul urla, talazurile săreau, iar corabia plonja printre ele, gemînd, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
apus, peste nisipuri aurifere, apele a numeroase Pactoluri. Și, deși acum era țintuit lîngă rugina piroanelor de fier și cocleala cuielor de aramă, își păstra încă, nealterată și nepîngărită de nici o pată, strălucirea din Quito. Cu toate că stătea în mijlocul unui echipaj barbar și cu toate că rămînea, noapte de noapte, învăluit într-o beznă grea, care-ar fi putut sluji drept paravan oricărui hoț - fiece răsărit de soare îl găsea în locul unde-l lăsase în ajun asfințitul, căci fusese pus de-o parte și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]