2,247 matches
-
de majoritatea prozelor din acest prim volum - este reluat în romanul Cărări peste dealuri (1988), proză de factură statică, susținută de o caracterologie previzibilă și dezvoltată în linia unor tipare desuete. Romanul Landoul cu blazon, conceput în maniera balzacian-călinesciană a Bietului Ioanide, constituie o incursiune în universul vechii boierimi ieșene. Prințesa Adela Cantacuzino-Pașcanu, căsătorită Rosetti-Roznovanu, recăsătorită Kogălniceanu, și fiul ei, Georges Rosetti-Roznovanu, sunt personajele principale. Împingând caracterologia, tipologia și studiul genealogic spre o prea minuțioasă cercetare de caz, romanul își relevă
LEON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287777_a_289106]
-
românești, București, 1999. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, G. Călinescu, polemist, RL, 1988, 29; Geo Șerban, Încă o dată Călinescu, RL, 1992, 73; Z. Ornea, Călinescu, cronicar literar, RL, 1993, 7; Al. Piru, G. Călinescu, cronicar literar, L, 1993, 17; Z. Ornea, „Bietul Ioanide”, RL, 1995, 37; Z. Ornea, Bălcescu în proza istorică, RL, 1997, 38; Iordan Datcu, Sub semnul Minervei, București, 2000, 185-187; Ioan Holban, Ediții, editori și critici, RL, 2001, 49; Teodor Vârgolici, G. Călinescu într-o remarcabilă ediție, ALA, 2001
RUSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289414_a_290743]
-
mondial”, pe granița dintre „Ardealul chezaro-crăiesc și vechiul Regat”, iar Covor oltenesc își desfășoară conflictul în 1944, cu puțin timp înainte de întoarcerea armelor împotriva Germaniei, în al doilea război mondial. Dramaturgul acesta atât de serios a scris și comedii. Volumul Bieții comedianți grupează piese în care S. a investit mult, fără satisfacția unor rezultate artistice pe măsură. Sâmbăta amăgirilor, unde un cățel este ridicat, în joacă, la rangul de canis divinus, „ultimul vlăstar al unei nobile rase”, Dacia 1301, o „satiră
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
Alte pagini definesc ipostaza rebreniană a epicului (nici aici nu lipsesc formulările care se rețin: „contemporan ca om cu Proust și Gide”, Liviu Rebreanu ar fi, în plan literar, „contemporan cu Tolstoi și Zola”) și cea călinesciană (sunt analizate romanele Bietul Ioanide și Scrinul negru, pe fundalul conceptului structurat de criticul și istoricul literar), în fine, un substanțial studiu se referă la jurnal și la romanul diaristic, într-un demers care trece de la Benjamin Constant și C. A. Rosetti la Paul
STEFANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289904_a_291233]
-
din acest mic exemplu că în România nimic nu e simplu. Dacă iluștrii morți Ștefan, Țepeș, Mircea provoacă atâta fierbințeală, de ce să ne mirăm că a vorbi despre rolul securității și al comuniștilor în ruinarea României iscă adevărate războaie civile? Bieții domnitori, de-ar fi știut ei în ce bătălii le va fi târât numele, probabil că ar fi lăsat testamente peste testamente că nici ei, nici urmașii urmașilor lor nu sunt nici securiști, nici comuniști, ci niște bieți comandanți de
Pastorul Gauck: Unsprezece ipostaze by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17155_a_18480]
-
și fie-său Neagul vodă cu bani refenea dă cumpăra vin de bea, ci da fie-său mai mult la refenea, căci îi zicea tată-său că el are doamnă și coconi, ci să dea mai mult; și așa viețuea bietul Antonie vodă”. între acești coconi (care - în opinia lui Antonie Vodă din Popești - pe care cronicarul Cantacuzinilor [ignorând aplecarea spre cumpătare a fostului vornic Antonie, o cumpătare ce se putea metamorfoza în zgârcenie] îl găsește, firesc, a fi „un om
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Cantacuzinilor); - Constantin Hangerli, pentru bani „[...] pe alții-i lega cu mâinile dindărăt și cu spatele de garduri, și-i bătea cu bicele, pre alții legați-i băga cu picioarele goale în zăpada geroasă, așa chinuia pe creștini, o, amar de bieții creștini, că plângea și se văeta, și săracele văduve țipa de ger, dar nu era milostivire la varvarii de slujbași...” (Dionisie Eclesiarhul, Hronograful țărei Rumânești de la 1764 până la 1815). Nevoite, la rându-le, să se împrumute (după moartea lui Dan
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
miracolului sau agentului miraculos e atât de limpede, Încât numai așa trebuie Înțeleasă „această concepție a fantasticului care intervine direct și vertical În realitate”1. Dar... „eroare, scumpul meu domn. Au mai Încercat și alții”, Îl va destabiliza Smaranda Zerlendi. „Bietul Hans trecuse chiar mai departe”, Îl avertizase. Hans e logodnicul ei, fostul ei logodnic, căci murise În Împrejurări ciudate, la vânătoare, Îndată după război. Ca și Radu C., dar În văgăuna unei păduri? Nu știm. Nu știm nici măcar dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
nu era,/ Ci lăcaș de mănăstire/ Cu pereți de alămâie/ Și cu poarta de tămâie...”. Însă visul nu devine realitate, pentru că nevasta divorțase și se recăsătorise, iar satul îl urgisește. Când angrosistul de cereale Hrisant e omorât pe drumul Iveștilor, bietul Manlache, bănuit că ar fi el făptașul, fuge și e adăpostit de duhovnicul închisorii din Târgu Ocna. Ca în Baltagul lui Mihail Sadoveanu, Manlache izbutește să îi descopere pe criminali, niște găzari, pe care îi prinde și îi predă jandarmilor
POPA-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288917_a_290246]
-
cu ambalaj literar, fie o producție artificială, ieftină, de coloratură melodramatică. Doar parțial există și secvențe izbutite, axate în special pe relatarea unor situații dramatice, care au darul să miște pe cititorul mai sentimental. O prelucrare după Doamna de Ségur (Bietul Tudorel!, „roman pentru copii și tineret”, 1921), traducerile - din Maupassant, Sienkiewicz, Gorki - ar putea fi și un indiciu cu privire la preferințele prozatorului. Drama Doamna Kiajna (scrisă în colaborare cu N. Țincu), reprezentată în 1891 la Teatrul Național din București (apoi tipărită
RADULESCU-NIGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
1916; Veniți, copile scumpe, Piatra Neamț, 1918; Logodnicul durerii, București, 1919; Intrigă amoroasă, București, 1920; Romanul unei iubiri, București, 1920; Seducătorul, București, 1920; Dascălul, București, 1920; Măriuca, București, 1920; A fost un vis!.... „Suharea” la Dom’ Tănase în Delea-Nouă, București, 1920; Bietul Tudorel!, București, 1921; Două dureri, București, 1921; ed. București, 1991; Bucuria cea din urmă, București, 1921; Deziluzii, București, 1921; Părintele Veniamin, București, 1921; Cartea școlarilor, București, 1923; Dor ascuns, București, 1924; De la leagăn până la mormânt, București, 1925; Teatru școlar și
RADULESCU-NIGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți (1947-1953). În 1953 a fost admis la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția regie de film, de unde este îndepărtat după numai un an din motive dogmatice (scrisese un scurt scenariu după romanul Bietul Ioanide de G. Călinescu, carte brusc interzisă). Va urma Școala de Literatură „M. Eminescu” (1954-1955), după care va fi student la Facultatea de Filologie din Universitatea București, secția critică literară și proză (1955-1959). Lucrează ca redactor la „Contemporanul” (1959-1968), cercetător
MUNTEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288284_a_289613]
-
la maniera de joc textul ia o alură mai personală, fostul slujitor al scenei cerându-le interpreților să evite „forțarea notei” și să se țină cât mai aproape de natural. O rubrică atractivă, înșirând episoade („anecdote”) vesele și triste din existența „bieților actori” este „Din culisele teatrelor”. Sunt povestite, cu haz mărunt, farse, întâmplări „tragicomice” de prin turnee, dominantă rămânând însă compasiunea pentru destinul de „martiri” al artiștilor, împinși de nepăsarea statului într-o „restriște” fără speranță. Prins în vârtejul publicisticii, N.
NICOLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288442_a_289771]
-
În superbia unui Epilog se disimulează, iarăși, vagi neliniști: „Privind la cei câțiva cu ticuri/ Pe care pana mea-i urzică,/ Posteritatea o să zică,/C-am pierdut vremea cu nimicuri”.) Din păcate, posteritatea l-a uitat de mult și pe bietul P. Un Pavelescu, Cincinat, i s-o fi părut de ajuns. SCRIERI: Sigilii de aur, București, 1916; Zile de purpură (în colaborare cu Oreste), București, [1916]; Sonete postume, Râmnicu Sărat, 1925; Epigrame și epitafuri, Râmnicu Sărat, 1925. Repere bibliografice: Iosif
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
din naștere. Ce făcuse Zaheu înainte, dacă nu promisiuni deșarte? Inima îi era împietrită în capiștea fărădelegilor. Liber, iar nu rob, Zaheu se vânduse pe sine demonilor. Gândurile lui de mărire erau hrana unei imense iluzii. Demonii îl făceau pe bietul Zaheu să creadă că ar poseda cu adevărat vreo putere, charismă, independență și demnitate. Simpla apariție a umbrei lui Hristos îl face pe Zaheu să-și descarce conștiința. De ce oare Zaheu promite ștergerea tuturor datoriilor omise și comise față de aproapele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fi indiferentă nimănui, iar Mircea Eliade continuă să aibă în România o posteritate semnificativă, ultimul roman al lui Saul Bellow nu e pentru români tocmai, sau numai, literatură. Ca și „Kogon”, „Grielescu” este prezentat în culori negative în special de bietul „Ravelstein”, ceea ce mi se pare o combinație de lașitate și răutate auctoriale: „Chick”, mai cu seamă dacă distanța lui Bellow față de el era cu adevărat importantă, putea avea curajul opiniilor sale. Căci ale sale sunt, în ciuda convenționalei delegări a imprecației
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
continua, că „saula de maimuță“ era strîns fixată la ambele capete - de brîul lat de pînză al lui Queequeg și de cureaua mea îngustă de piele, astfel încît eram amîndoi legați unul de celălalt, la bine și la rău; dacă bietul Queequeg s-ar fi dus la fund pe veci, atunci atît obiceiul mării cît și onoarea mi-ar fi poruncit ca, în loc să tai parîma, să mă las tîrît de ea în adîncuri. Eram așadar legați ca doi frați siamezi; Queequeg
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cîteodată o smucea cu atîta putere, încît era cît pe ce să cad peste bord. Și nu puteam să uit că, orice aș fi făcut, eram stăpîn doar pe un singur capăt al saulei. Repet că-l trăgeam adesea pe bietul Queequeg din spațiul dintre balenă și vas, în care cădea din cînd în cînd, ca urmare a necontenitului lor ruliu. Dar acesta nu era singurul pericol ce-l păștea. Cîtuși de puțin speriați de masacrul ce dăduse iama printre ei
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Totuși, avînd în vedere că sînt atît de lacomi, e lesne de înțeles că-i mai înțelept să fii cu ochii în patru în preajma lor. Drept care, pe lîngă „saula de maimuță“ cu care îl trăgeam din cînd în cînd pe bietul Queequeg dintr-o poziție prea apropiată de fălcile vreunui rechin deosebit de hrăpăreț, sălbaticul meu partener dispunea și de un alt mijloc de protecție: suspendați deasupra parapetului, pe una dintre schele, Tashtego și Daggoo agitau necontenit deasupra capului său două sape
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de salvare? Scufundîndu-se după capul ce cobora încet în apă, Queequeg îl crestase cu sabia-i ascuțită, pentru a face o gaură mare la temelia lui; apoi, lepădînd sabia, își vîrîse brațul lung în gaură și-l scosese astfel pe bietul Tashtego, ținîndu-l de chică. Queequeg ne mărturisi că, la primul sondaj, nimerise peste un picior; dîndu-și seama că, într-o asemenea poziție, indianul ar fi putut s-o pățească, Queequeg îi slobozise piciorul și, printr-o manevră abilă, îl răsucise
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
să aibă nevoie adesea de așa ceva. La cea de-a doua coborîre a lui în ambarcațiune, aceasta ajunse chiar lîngă balenă, iar cînd monstrul fu atins de harpon și-și dădu bobîrnacul obișnuit, lovitura nimeri chiar sub locul unde ședea bietul Pip. în buimăceala și-n consternarea lui, negrișorul sări fără să vrea, cu vîsla în mînă, peste bord, dar în așa fel, încît o parte din saula slobodă i se încolăci în jurul pieptului, căzînd odată cu ei în apă; iar cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
să vrea, cu vîsla în mînă, peste bord, dar în așa fel, încît o parte din saula slobodă i se încolăci în jurul pieptului, căzînd odată cu ei în apă; iar cînd balena lovită o zbughi nebunește saula se întinse brusc și bietul Pip apăru șiroind de spumă, printre cavaleții ambarcațiunii, tîrît fără cruțare de saula ce i se încolăcise de cîteva ori în jurul gîtului și pieptului. Tashtego stătea la prova, ațîțat de vînătoare. El îl ura pe Pip, pentru lașitatea lui. Smulgînd
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lui Dumnezeu, taie-o!“. Totul se petrecu fulgerător, în mai puțin de o jumătate de minut. Ă Taie-o, fir-ar al naibii! tună Stubb. Și astfel, balena fu pierdută, iar Pip salvat. De îndată ce-și veni în fire, bietul negrișor fu asaltat de zbieretele și înjurăturile echipajului. După ce lăsă să se stingă aceste înjurături neregulamentare, Stubb îl înjură oficial, într-un fel simplu, practic, dar pe jumătate hazliu; apoi, îi dădu lui Pip, neoficial, unele sfaturi sănătoase, care sunau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-l răpună. în treacăt fie spus, în profesiunea asta, a vînătorilor de balene, nu există sinecuri; rangul și pericolul merg mînă în mînă; pînă ajungi căpitan, de ce te ridici pe scara ierarhică, de aceea muncești mai greu. Așa și cu bietul Queequeg: ca harponist, nu numai că era silit să înfrunte întreaga furie a balenei vii, ci - după cum am văzut - trebuia să se urce și pe spinarea ei moartă, în mijlocul mării agitate și să coboare apoi în bezna din adîncul calei
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
oameni bolnavi de friguri se pomenesc vorbind în limbi străvechi, pe care nu le cunosc, deși, la o cercetare atentă, se vădește că, în copilăria lor, acele limbi fuseseră vorbite, de față cu ei, de către niște cărturari. După părerea mea, bietul Pip aduce, prin dulcea lui nebunie, o mărturie dumnezeiască despre dumnezeieștile noastre patrii, căci unde ar fi putut învăța el vorbele astea, dacă nu era acolo? Dar stai, iarăși vorbește, parcă și mai aiurea! Ă Doi cîte doi! Să-l
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]