1,239 matches
-
pentru care curtea Caterinei a devenit celebră. Ele descriu evenimente organizate la Fontainebleau în 1564, la Bayonne în 1565, precum și la Tuileries în 1573 cu ocazia vizitei ambasadorilor polonezi veniți pentru a prezenta coroana Poloniei, fiului Caterinei, Henric de Anjou.Biograful Leonie Frieda sugerează că "Caterina mai mult decât oricine, a inaugurat festivitățile fantastice pentru care mai târziu monarhii Franței vor fi renumiți". Spectacolele muzicale în special, au permis Caterinei să exprime darurile ei creative. Ele au fost în general dedicate
Caterina de' Medici () [Corola-website/Science/303755_a_305084]
-
poem de Ronsard, gravat la baza sa, spune cititorului să nu se mire că un vas atât de mic poate conține o inimă atât de mare, pentru că inima adevărată a lui Henric bate în pieptul Caterinei. Mark Strage,unul dintre biografii ei a spus: „Caterina a fost cea mai puternică femeie a secolului al XVI-lea”. Pentru că nu era satisfăcută de bucătăria de la curtea Franței, a adus bucătari din Toscana, punând astfel bazele faimoasei bucătării franceze. Ea a fost cea care
Caterina de' Medici () [Corola-website/Science/303755_a_305084]
-
adus diferite ipoteze cel mai adesea nesusținute de surse reale de documentare. Opiniile sunt de multe ori controversate si contradictorii fapt care s-a tradus în final la redarea unei vieți pline de avânt romantic și de nimb de poezie. Biografii săi au menționat, fără a aduce vreunul vreo sursă credibilă, că artistul ar fi beneficiat de o bursă acordată de banul Mihail Ghica pentru a urma cursuri de artă la Viena. Singurele dovezi că Iscovescu a fost în Austria sunt
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
a urma cursuri de artă la Viena. Singurele dovezi că Iscovescu a fost în Austria sunt desenele care au rămas istoriei cu peisajele realizate în împrejurimile Vienei, Linz-ului (Mathausen) și a zonei montane a regiunii Salzkammergut (Gmunden și Hallstadt). Unii biografi au afirmat și ipoteza că pictorul ar fi urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase de la Viena cu profesorii Josef Danhauser, Johann Ender și Moritz Michael Daffinger. Studiile pe care Iscovescu le-a făcut la Paris suferă de o mulțime de
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
făcut la Paris suferă de o mulțime de incertitudini, chiar dacă acesta a executat copii după mari maeștri ca Rubens, Nicolas Poussin, Tizian, Jean-Baptiste Greuze și mulți alții. Artistul a fost cu siguranță la Paris în perioada exilului de după 1849 și biografii lui au menționat că a urmat cursuri de pictură în atelierele lui Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot, fără ca vreunul să aducă vreo referință documentară. De altfel, unii dintre ei comentând aspectele artistice ale creației lui Iscovescu ulterioare studiilor de la
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
date noi, fie sunt contradictorii sau absolut noi ca abordare. Concluzia care rezultă într-un mod fără echivoc, este că nu se știe dacă Iscovescu ar fi pictat primul steag tricolor românesc. De asemenea, există o unanimitate de păreri a biografilor vieții lui Iscovescu cum că acesta ar fi purtat steagul în data de 11 iunie 1848 când mulțimea a înconjurat palatul lui Bibescu Vodă, fără ca vreunul dintre ei să menționeze vreo sursă primară sau secundară care să afirme așa ceva. De
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
aceeași incertitudine suferă și afirmațiile privind toate activitățile de revoluționar ale artistului precum și apartenența sa la societatea Frăția. Astfel de ipoteze, comentarii și presupuneri se regăsesc frecvent la autorii biografiei lui Barbu Iscovescu. În scrierile istoricilor de artă, istoricilor sau biografilor ale căror surse au stat la baza articolului, lipsește evidența documentară pe care s-au bazat astfel de afirmații. O dată cu declanșarea revoluției din 1848 din Țara Românească el nu a mai făcut portrete destinate unui cerc restrâns, ci unele care
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
de către critica de artă. De aceea a rămas cunoscut istoriei numele de Barbu Iscovescu și nu cel de Baruh Iehuda Iscovescu. Despre copilăria, educația, perioada de formare artistică și studiile școlare ale lui Barbu Iscovescu nu se știe aproape nimic. Biografii săi au menționat, fără a aduce vreunul vreo sursă bibliografică bazată pe surse primare de documentare, că artistul ar fi beneficiat de o bursă acordată de banul Mihail Ghica pentru a urma cursuri de artă la Viena. Singurele dovezi că
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Vienei aveau ca principal scop vânzarea de tablouri pentru a-și întregi bruma de bani necesari supraviețuirii în capitala imperiului. Barbu Iscovescu a efectuat mai multe călătorii la Viena, Paris sau reveniri în București, deplasări care au fost în opinia biografilor săi determinate fie din nevoia de a găsi plasamente pentru lucrările sale din domeniul picturii fie a fost după părerea altora, delegat ca agent de informații pentru legătura cu membrii diasporei revoluționare din străinătate. Prima ipoteză are susținere în mențiunile
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Rubens, Nicolas Poussin și Jean-Baptiste Greuze și, la îndemnul lui Nicolae Bălcescu, a copiat la Biblioteca națională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi români. În anul 1852, la sfârșitul verii, Iscovescu a plecat de la Paris spre Stambul. Din spusele biografilor, motivul principal ar fi fost starea financiară precară precum și recidiva bolii de care suferea de mai mutt timp și care era favorizată de condițiile mizere în care locuia. Există mențiuni documentare care afirmă că în momentul plecării din locuința din
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Dobra, Nicolae Golescu, Dimitrie Bolintineanu, Niță Magheru, eroii răscoalei moților de la 1848, revoluționari valahi, 17 peisaje și alte desene, 10 portrete ale revoluționarilor sârbi din Semlin precum și copii și însemnări de mare valoare artistică și istorică. Conform informațiilor pe care biograful Marin Nicolau le-a făcut, reiese faptul că Mapa lui Iscovescu, în anul 1901 - 1902 când Biblioteca Centrală le-a cedat Academiei, conținea un număr de 328 de lucrări. În "„Catalogul de tablouri și aquarele espuse în Pinecatoteca din București
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
sau pe lângă sălile de spectacole apărute peste noapte. Așa era sala lui Momulo, unde veneau trupe de actori străini ce țineau reprezentații în fața unui public ce începea să fie priceput în deosebirea artei adevărate de cea contrafăcută. Studiile făcute de biografii lui Iscovescu nu au putut duce la identificarea parcursului educațional al acestuia și mai ales a modului cum a evoluat el în domeniul picturii în perioada copilăriei și a adolescenței. Marin Nicolau a făcut presupuneri fără a aduce surse credibile
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
regăsi în îndeletnicirea de iconar și pictor de biserici a tatălui său. După cum se știe, în acele vremuri era de notorietate obiceiul ca meșteșugul de zugrav să se moștenească în mod tradițional din tată-n fiu, ca principală ocupație meșteșugărească. Biografii menționați mai sus, au presupus că Iscovescu ar fi văzut lucrările lui Carol Wallenstein de Vella în muzeul pe care acesta l-a deschis în incinta Colegiului Sfântul Sava încă din anul 1835. Datorită faptului că în copilăria sa Iscovescu
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Ucenic de iconar și de pictor de biserici și beneficiar al unei atmosfere artistice în plin avânt, se pare că acesta ar fi modul în care, atodidact fiind, Iscovescu ar fi evoluat artistic în perioada sa de început. Toate opiniile biografilor săi au gravitat în jurul ideii că Barbu Iscovescu nu s-a putut mulțumi cu ceea ce a învățat în atelierul lui Haim Iscovici și că năzuințele lui erau să devină pictor. Ca urmare, în toamna anului 1835, el a obținut o
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Haim Iscovici și că năzuințele lui erau să devină pictor. Ca urmare, în toamna anului 1835, el a obținut o bursă de studii la Viena, acordată de către banul Mihail Ghica, pe atunci ministru de interne - denumit "Ministrul Trebilor din Lăuntru". Biografii săi au meționat acest lucru fără a aduce vreunul vreo sursă bibliografică bazată pe surse primare de documentare și informația se regăsește în mai toate scrierile care-l privesc pe artist, fără ca cineva să specifice măcar, cine a fost primul
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
ar fi obținut bursa în anul 1839 și a precizat intervalul de opt ani. Dan Grigorescu a pomenit anul acordării bursei ca fiind 1835 și a afirmat că Barbu Iscovescu ar fi stat în Austria șapte ani. Cum, niciunul dintre biografi nu au precizat sursele care să indice cu certitudine astfel de informații, este de presupus că Ionel Jianu să fi pomenit anul 1839 ca plecare la Viena deoarece a făcut în expunerea vieții vieneze a artistului ipoteza ca Iscovescu a
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Scurta istorie a artelor plastice în R.P.R." care "propunea" anul 1842 ca anul în care Iscovescu se afla la Paris. Deci, în mod clar, anul plecării la Viena fiind cu șapte ani mai devreme a fost 1835. Cum toți acești biografi nu s-au pus de acord timp de 44 de ani de la publicarea biografiei lui Nicolau până în 1973, anul publicării lucrării lui Dan Grigorescu, în mod logic se poate rezuma doza mare de necunoscut pe care aceștia, și mulți alții
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
a pomenit indicația lui Nicolau. Ionel Jianu a precizat în plus că în anul 1841, din cauza pierderii funcției de ministru de către Mihail Ghica, bursa de studii i-a fost anulată, pentru ultimii doi ani 1842 - 1843 neexistând alte precizări ale biografilor care să ateste vreo ipoteză care să amintească sursele de finanțare a șederii lui Iscovescu la Viena. Jianu a făcut totuși o presupunere că artistul ar fi trăit din realizarea de decorațiuni de teatru, fapt care l-ar plasa pe
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
făcut totuși o presupunere că artistul ar fi trăit din realizarea de decorațiuni de teatru, fapt care l-ar plasa pe Iscovescu printre primii artiști de origine română care au activat în acest gen artistic, el fiind un precursor. Același biograf, nu a spus la ce școală, academie sau atelier și-ar fi făcut Iscovescu studiile, dar a întărit afirmațiile criticilor că artistul și-a desăvârșit educația artistică la Viena, dovadă stând comentariile făcute pe larg cu privire la călătoriile pe care pictorul
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
le-ar fi făcut în jurul capitalei de atunci a imperiului austriac. Dan Grigorescu a precizat că Barbu Iscovescu a fost în perioada studiilor sale la Viena pentru o perioadă de doi ani, posibil 1842 - 1843 la Paris. În același timp, biograful a amintit că Marin Nicolau nu a pomenit nimic despre această vizită la Paris a artistului. Această informație este una eronată, deoarece Marin Nicolau a spus cu claritate că despre prima vizită la Paris a pictorului nu se știe absolut
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
cel puțin, că ar fi urmat studii sistematice la vreunul din profesorii vremii". În anul 1849, Iscovescu a plecat la Paris unde a lucrat în atelierele maeștrilor pictorii Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot, acest eveniment fiind confirmat de toți biografii pictorului. Dan Grigorescu și Marin Nicolau au folosit aceeași sursă bibliografică a Luciei Dracopol-Ispir din anul 1939, fără a aduce detalii suplimentare în acestă direcție. Grigorescu a susținut ideea că Iscovescu ar fi stat la Paris timp de trei ani
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
tricolor al revoluției de la 1848 pe care s-a scris deviza Frăției - "Dreptate - Frăție", planează anumite incertitudini legate de fondul documentar care ar certifica fără echivoc faptul că autorul lui ar fi Barbu Iscovescu. Există o unanimitate de păreri a biografilor vieții lui Iscovescu cum că acesta ar fi purtat steagul în data de 11 iunie 1848 când mulțimea a înconjurat palatul lui Bibescu Vodă, fără ca vreunul dintre ei să menționeze o sursă autentică. Astfel, Marin Nicolau a amintit că Iscovescu
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
singur l-a conceput, fără să specifice că cineva i-ar fi trasat această sarcină. În informațiile lui Grigorescu apare un Iscovescu entuziast care singur și-ar fi făcut stindardul pe care l-a fluturat mulțimii. El era, din zisele biografului, îmbrăcat în haine de sărbătoare cu eșarfă tricoloră la gât și purtând o pălărie împodobită cu pene, așa cum au fost înfățișați revoluționarii de Costache Petrescu în lucrarea sa de la Academie. Dan Grigorescu nu a pomenit niciun fel de sursă documentară
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
referință bibliografică și este improbabilă din moment ce există o astfel de divergență de opinii, poate fi cea mai apropiată de adevăr. Referitor la misiunile pe care Barbu Iscovescu le-ar fi primit de la fruntașii revoluționari există controverse și incertitudini pe care biografii săi nu le-au putut rezolva din cauza lipsei materialelor documentare care să specifice fără echivoc rolul pe care Iscovescu l-ar fi avut în deplasările sale în străinătate, în Ardeal, în Țara Moților, la Brașov, la Focșani sau București. Elocvent
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
a presupus că Iscovescu ar fi pătruns în secret, pe sub ascuns în Țara Românească, deoarece acesta era sub interdicție printr-un decret al căimăcămiei. Intrând el, pe sub ascuns, a luat contact cu Gheorghe Magheru care se afla atunci în Oltenia (?). Biograful a adus ca dovadă "incontestabilă" faptul că a rămas istoriei un desen făcut de Barbu Iscovescu care înfățișează un peisaj din localitatea Turnu Roșu. Se știe că Turnu Roșu este o localitate aflată la intrarea dinspre Ardeal în Valea Oltului
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]