989 matches
-
-mpăratul, Mi-ar fi azi casa-n rând cu toți... - Cum m-ar cinsti azi satul. Ca și Eminescu, Goga cântă un inefabil de origine metafizică, o jale nemotivată de popor străvechi îmbătrînit în experiența crudă a vieții, ajuns la bocetul ritual fără explicarea sensului. Înrâurirea simbolistă s-a exercitat și asupra lui Goga, fără a-i fi modificat structura. Satul ține la el locul "cetății moarte" a poeților flamanzi, însetați de liniște și monotonie. Așa de puțin poate depăși poetul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
aromele pămîntului. Nararea păcatului biblic, alungarea din paradis și trecerea omului În evul de cremene capătă tot mai mult aspectul unui discurs ideologic și imoral. Fantezia aceea nebună pe care o pune Heliade În a glorifica ordinea adamiană dispare. Doar bocetul final al Evei lingă trupul inert al lui Abel atinge, În ciuda limbajului bizar ideologizant, o coardă lirică fină: „O, aer ce verși viața spre-a răsufla-n suspine, Nu mai răsuflă Abel!... L’abandonați, etere! L-ai curățat, o, apă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
goluri, rupturi care să primejduiască sensul acestei comuniuni și plenitudini. Lunca este și un spațiu erotic. Eminescu cheamă femeia În mijlocul codrului, Alecsandri o invită (vom arăta mai tirziu) În luncă la o partidă de șoapte, de cîntece Îngînate și de bocete line. În interiorul luncii se află și balta. Romanticii cîntă mai ales lacul solitar. Balta lui Alecsandri clocotește de viață. Dimineața, ea așteaptă ca pe un mire luminos „voiosul soare”. Din ochiuri de apă se Înalță cîrduri de rațe, șerpii se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spre petrecere. Simptomele descrise pînă acum n-au nici un Înțeles dacă la capătul lor nu vedem ceea ce este esențial În această poezie jeluitoare: plăcerea, desfătarea, bucuria simțurilor bolnave de o boală dulce. SÎnt cîteva momente de jubilație erotică În interminabilul bocet. Aleg unul singur, spre a ilustra capacitatea lui Conachi de a elogia cu invariabilă energic ceasurile de desfătare după ce se dovedise inepuizabil În elogiul durerii. Este vorba de poemul Steaua ce strălucitoare unde Înfățișează clipa În care fata neștiutoare se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este timpul promisiunii: viitorul („giurămînt iți fac... că și ceriul și pămîntul de s-or strămuta, Zulnie, eu nu mi-oi schimba cuvîntul”). Traduse În gramatica afecțiunii, timpurile lui Conachi sînt următoarele: prezentul (timpul durerii, al absenței, al fugii; timpul bocetului, timpul prefăcătoriei, seducției și timpul scriiturii); trecutul, care, de regulă, este timpul petrecerii și al plenitudinii, timpul la care a fost redactat (rostit) jurămîntul de vasalitate; timpul memoriei, timpul martorilor; În fine, viitorul, timpul, cum ziceam, al marilor promisiuni, timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de ori, noaptea și ziua, mă rog de Dumnezeu să mor sau sănii dea dragostea Dumneavoastră /... Închid ochii a suspin, și adorm suspinînd.” Este mesajul unui Tristan care merge ziua să lupte și noaptea se gîndește la Stăpîna lui. E bocetul lui Conachi, mai puțin partea eroică. Să nu scăpăm din vedere că poeții noștri se foloseau de intermediari (lăutari), lăutarii, care transmiteau și uneori modificau și dădeau o anumită culoare acestor poeme supuse, astfel, unui rapid proces de folclorizare. La
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a Universității din București (1966-1971). Debutează cu poezie în „Luceafărul” (1966), colaborând apoi și la „Viața studențească”, „Amfiteatru”, „România literară”, „Contemporanul”, „Viața românească” ș.a. Primul volum de versuri al lui I., Înstrăinări (1969), este caracterizat de Laurențiu Ulici ca un „bocet liric, metaforic, în linie postlabișiană sau predinesciană”. Cartea următoare, Înfășurat în flacără (1978), se remarcă prin metafora abundentă, care uneori, când se rarefiază, apare încadrată în versuri remarcabile, amintind de maniera lui Lucian Blaga. În Neoromantică (1982), unde autorul ajunge
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287643_a_288972]
-
liric ale cărei implicații ni se par de-a dreptul periculoase. Genul liric este subdivizat În următoarele grupe de specii literare: Lirica cetățenească sau politică: doina, oda, satira. Lirica naturii sau peisagistă: pastelul. Lirica intimă: cântecele de dragoste, cântecele glumețe, bocetul, elegia. O atare clasificare implică ideea că «lirica naturii» și cea «intimă» sunt rupte de preocupările sociale. Ideea e evident absurdă, cel puțin pentru cine gândește marxist”. STALINISMUL ÎN LINGVISTICA Imaginea anului 1950 n-ar fi completă fără menționarea acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
un motiv sau altul, privilegiul de a se apropia de el, cerc din ce în ce mai strîmt și din ce în ce mai timid, pentru care pomenitul accident - rămas inexplicabil în ochii adumbriți ai lui Ahab - se încărcase cu spaime deloc străine de tărîmul duhurilor și al bocetelor veșnice. De aceea, în grija ce i-o purtau, toți se străduiau, în măsura în care le stătea în putință, să ascundă restului lumii pomenita întîmplare, învăluind-o în mister; așa se face că, pînă să se afle de ea pe puntea vasului
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de harponul lui Ahab. Era tîrziu după-amiază; cînd se sfîrșiră toate fazele sîngeroasei lupte, iar soarele și balena mureau în tăcere, plutind pe bolta și pe marea scăldate în frumoasa lumină a asfințitului Ăîn văzduhul trandafiriu începură să urce niște bocete atît de suave, niște rugi atît de învăluitoare, încît ai fi zis că, de departe, de pe insulele Manilei, din văile lor verzi și adînci, presărate cu mănăstiri, briza acelor pămînturi spaniole se prefăcuse într-o corabie și pornise pe mare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fi descoperite, pe cont propriu, sensuri mai adânci, un substrat simbolic bogat. „Concluziile” nu sunt așadar date de la bun început, ci desprinse cu efort (și cu conștiința neepuizării lor), printr-o atentă hermeneutică. Descântecul ce anunță melcului sosirea primăverii și bocetul cu care mica vietate, cu pântecul „mușcat” de iarnă, e apoi petrecută, acoperă cu un strat popular, de înțelepciune condensată și accesibilă oricui, diferența de „statut” și nivel dintre două ființe. Fragilitatea copilului e un dat, un semn firesc al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
prin licitarea imeginii, ci din viziune. Nu explorează resursele unui limbaj, ci devine, el însuși un limbaj. În finalul spectacolului, cele trei surori își rostesc, împreună, monologul final. Cuvintele se suprapun, se adună, se risipesc unele într-altele, într-un bocet ce trebuie să fie doar atât: un bocet, o plângere, un limbaj dezarticulat. Suntem pe o Vale a Plângerii. Cuvintele nu mai pot rămâne ele însele. Nu mai pot exprima decât o durere prea profundă ca ea să fie doar
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
resursele unui limbaj, ci devine, el însuși un limbaj. În finalul spectacolului, cele trei surori își rostesc, împreună, monologul final. Cuvintele se suprapun, se adună, se risipesc unele într-altele, într-un bocet ce trebuie să fie doar atât: un bocet, o plângere, un limbaj dezarticulat. Suntem pe o Vale a Plângerii. Cuvintele nu mai pot rămâne ele însele. Nu mai pot exprima decât o durere prea profundă ca ea să fie doar a piesei. Odată plecați ofițerii, odată încheiată sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu respect dar și cu aplomb adolescentin, cei care vin și care mîine vor fi, la rîndu-le, maeștri. Filarmonica, Opera, Teatrul Național, vernisajele. Oricît de găunos cobitor ar suna vocea t.v. care vede înțesate doar stadioanele și discotecile, iată, bocetul de casandră nostalgică e anulat de această lume nouă ce face neîncăpătoare dauritele săli ale orașului. Vernisajele, Opera, Filarmonica, Naționalul. Renasc, acum, sub ochii noștri, niciodată plictisiți, niciodată pesimiști. 20 decembrie Ușa birtului dată de perete, ies amîndoi împleticindu-se
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
te întinzi pe jos și noi călcăm pe tine pînă cînd, orbi, îți învățăm trupul pe de rost, să îl dansăm mereu, în orice seară",sau: " Din zborul cald al celui nebun răsărea necontenit puzderie de cuiburi, ouă mișcate de bocetul așteptării. Îmi place Heinrich Böll", sau: "aș vrea un năvod să-i prind pe toți și să-i cioplesc cu răsăritul soarelui", sau: "am trecut pe aici întîmplător, n-aveți niște cai?", sau: "cu tîmpla în trandafiri mă uit cum
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fii sigur că l-aș fi păcălit pe caraliu... Octav: Da! Cum? Groparul: ... M-aș fi șters la gură... (rîd amîndoi) Octav: Mare șmecher mai ești! Groparul: Păi cum credeai! (după o pauză) Domnule, am ales cimitirul pentru că printre morminte, bocete, disperări, scap de frica morții... adică fac un fel de antrenament... și să pot spune "haide, iubito, vino..., n-o mai fă pe grozava... pe urîta... pe coasa... Mare scofală! Nici tu nu cîștigi mare lucru că mă iei, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Decembrie! (1994) evocă evenimentele din 1989, apoteozând pe cei care s-au jertfit, dar arpegiind și multe din întrebările rămase fără răspuns. M. nu este un justițiar, și arma ei e metafora. Poemele sunt un recviem și, ca în Miorița, bocetul se răsfrânge într-o dramatică alegorie. Volumul Izbânda furată (1995) se înscrie în aceeași sferă, numai că acum se vorbește de „glonțul stelar”, de „tristețea rănită”, de singurătate. Piese lirice precum Burnița zilei, Soliloc, Vrabia albă, Metafore sugerează destinul poetului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
mai/ curând,/ să nu-i port, ca pe-o icoană, numai în suflet și-n gând... Cu capul proptit pe umărul meu,/ a plâns împreună cu mine, aseară, Dumnezeu” (Lacrimi). Versurile sunt alteori îndatorate poeziei populare, asimilând rostirea, timbrul proprii doinei, bocetului, colindei sau cântecului haiducesc. Dezrădăcinarea atrage după sine pierderea sentimentului identității: „Nu știu. Mă caut. Dar nu mai sunt eu!”, declară, arghezian, poetul. Și poeziile erotice sunt influențate de Arghezi: „Ți-am căutat părul, fruntea și genele,/ Ochii tăi albaștri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288490_a_289819]
-
prescria acest număr de zile - și apoi, după ce a dat de mâncare mulțimii și a pus capăt doliului, a urcat la templu” (Josephus, Antichități iudaice 17.200). Cutuma doliului de șapte zile vine chiar din Scriptură: Iosif „a ținut un bocet de șapte zile pentru tatăl său” (Gen 50,10); cu privire la rămășițele regelui Saul și ale fiului său, israeliții „au luat oasele lor, le-au îngropat sub tamariscul din Iabeș și au postit timp de șapte zile” (1Sam 31,13). Jelirea
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
o țineau, să scoată strigăte atât de sfâșietoare, încât până și cortegiul funerar al rușilor din cimitirul acelui îndepărtat orășel siberian avea să rămână înmărmurit. Deși obișnuiți cu strălucirea tragică a funeraliilor din țara lor, cu lacrimile năvalnice și cu bocetele răscolitoare, oamenii aceia străteau încremeniți în fața frumuseții chinuite a tinerei franțuzoaice. Ea se zbătea deasupra gropii strigând în limba ei sonoră: „Aruncați-mă și pe mine! Aruncați-mă!” Acel cutremurător strigăt de jale a răsunat multă vreme în urechile noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trebuie să ne fie frică. Ritul este modelat de gesturi ale vinovăției și ale supunerii. Miturile vorbesc despre ființe mai puternice decât noi. Mitul dezvoltă ceea ce gesturile conțin in nuce: un gest amenințător devine crimă, un gest de regret devine bocet, gesturile erotice devin povești despre iubire și moarte. Elementul de ca-și-cum din ritual devine narațiune mitică. În schimb, ritul confirmă realitatea mitului. În felul acesta, afirmându-se reciproc, mitul și ritul reprezintă o forță extraordinară În procesul de formare a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În unele zone priveghiul era caracterizat de sobrietate, În altele era prilejul unor petreceri, dansuri ceremoniale, jocuri cu măști și glume fără perdea (fapt care a generat numeroase ipoteze speculative despre persistența „bucuriei” dacice În momentul morții - R. Vulcănescu, 1985). Bocetele cântate cu aceste prilejuri reamintesc, prin formule ceremonializate, ce a făcut cel dispărut pentru binele familiei lui și prezintă suferința fiecărei rude, fie certând pe cel mort că s-a grăbit să le părăsească, fie arătând cât de greu le
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fie certând pe cel mort că s-a grăbit să le părăsească, fie arătând cât de greu le este celor rămași În viață fără el, fie blestemând moartea că a făcut o asemenea nedreptate luându-l dintre cei dragi. Un bocet aparte este „Zorile”, care se cântă, În unele părți ale țării, la răsăritul soarelui, În cele patru colțuri ale casei: Zorilor, surorilor,/ Mândrelor, voi zânelor!/ Ian grăbiți voi de ziliți,/ Și pe Ion Îl Întâlniți/ Și-l Întoarceți Înapoi,/ Să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În care nunta este inversată - tânărul are ca mireasă un copac „masculin”, iar nunta sa marchează unirea cu lumea morților), astfel Încât această mireasă non-culturală este sinonimă cu moartea. Partea a doua a ceremonialului cuprinde Împodobirea bradului (ca la nuntă) și bocetul - care prezintă aducerea bradului ca o „Înșelătorie”, deoarece bradului i se promite un destin consacrator („zână la fântână”), În totală antiteză cu utilizarea sa funerară: După această scenă se trece la Împodobirea bradului. O femeie, dintre rudele apropiate, ajutată de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vei veni/ Dacă cerbii vor ara/ Ciutele vor semăna... (S.F. Marian, 1995, pp. 279-288) Acest text funerar dezvăluie o geografie chtoniană extrem de complexă: ea se bazează pe o sumă de toposuri, În care diferite ființe veghează vămile lumii de dincolo. Bocetul are valoarea unui text inițiatic, deoarece: a) descrie locurile sacre: trecătoarea apelor, cele șapte vămi, răscrucea marcată de o salcie mare, Înaltă și aplecată, mărul lui Sân Pătru, masa de sub răchita „Împupită”, poarta Raiului; b) prezintă paznicii și acțiunile lor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]