1,186 matches
-
radarul. Mergeau cu mașina de mai puțin de cinci minute - Sam avea cam 25 de mile pe oră - când altă mașină, un 4 x 4 cât un munte, se postă paralel cu ei pe contrasens. Ruby Îl auzi pe Sam bolborosind ceva În barbă și Încetini ca să lase mașina să-l depășească. Dar Porscheul Cayenne negru - pe care Ruby și-l imagina mașina de serviciu pentru un Gestapo al zilelor noastre - se Încăpățână să nu-i depășească. De fiecare dată când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
o așeză pe pântecele ei. Mâna aceea mă obseda, se împotmolise într-o grădină de gânduri foarte triste. Italia mă cunoștea mult prea bine, ca să nu-și dea seama. — Ce ai? — Puțină febră. Mi-a adus un pahar în care bolborosea o aspirină. A avut poate un presentiment, dar l-a alungat în grabă. Sarcina o făcea să aibă o timidă încredere. Pentru prima oară privirea ei se desprindea de prezent și avea curajul să meargă mai departe. Eu fusesem cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fără să-l înțeleg, mă gândesc la cuvintele scrise pe un zid: cum poți vedea fundul apei, dacă nu încetezi să-i tulburi suprafața? — Scuză-mă, trebuie să-i telefonez lui Bambi. Se duce la fereastră, se întoarce cu spatele, bolborosește. Nu vrea să-l aud. Îi văd fundul, a împlinit cincizeci și șapte de ani luna trecută, este definitiv gras. Și-a schimbat tonul vocii, l-a curățat de răgușeală. Vorbește cu gemenele, „Scuipițelele“, cum le zici tu. Foarte blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
halatul. Era fără chiloți, dar am recunoscut imediat tricoul. Am recunoscut floarea de paiete care atârna strâmb, smulsă de dorința mea în după-amiaza aceea de vară atât de departe acum. Era acolo, lucea sub privirile mele. Își înălță brațul: — Ajutor..., bolborosi. Ajutor..., imitându-se pe ea însăși și râse. Ca o fetiță coruptă și disperată. Apoi vocea i se întoarse în prezent: — Omoară-mă, te rog, omoară-mă. Am privit în jos spre smocul acela rar de păr. Am prins capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe o indicație precisă, pe porțiuni din corp delimitate de cearșafuri. Și unde ne aflam? Într-o pensiune, pe o stradă provincială, pe care n-o cunoașteam, departe de un oraș, de un spital. Apoi ea s-a mișcat, a bolborosit chiar un salut. Dar era atât de amețită încât palmele mele trebuie să i se fi părut fâlfâiri ușoare de aripi, ca și cum ar fi atins-o un fluture. Am ridicat-o în sus, vroiam să-și sprijine spatele de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Însăși clădirea care adăpostea spitalul avea aspectul fragil și birocratic al unei vămi. Fiecare poveste de dragoste are nevoie de dovezi, mi-am spus. Trecu fără zgomot o mașină mică și roșie. Soarele era sus pe cer. Am zâmbit. A bolborosit ceva și m-am întors. Soarele îi lucea în ochi, irișii ei gri erau punctați de solzișori argintii. — Mi-e sete... , a șoptit. Sete. Pe noptiera de metal se afla o sticlă pe care o adusese asistenta pentru mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mic, acoperit cu păr negru lucios și neted, să o iau înainte. Am intrat. Jaluzelele erau coborâte pentru a împiedica soarele arzător al după-amiezii să pătrundă înăuntru. Colțurile încăperii erau cufundate în umbră. Sub fereastră, un aparat de aer condiționat bolborosea amenințări greu de înțeles. Lângă un perete era înghesuit un fotoliu negru de piele. L-am ocolit și m-am așezat pe scaunul de lângă birou. Doctorul Gabor și-a făcut loc pe lângă el și s-a așezat în fața mea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fost motivul meu preferat. Și, pentru că îmi mai place chiar și în zilele bătrâneții mele, fie în călătorii, fie în livada din Behlendorf, să fac acuarele după natură, îmi este ușor să mă văd șezând pe marginea unor smârcuri care bolborosesc ori cățărat pe pietre cocoșate, rotunde, care rămăseseră acolo după sfârșitul ultimei glaciațiuni. Pictam cuminte zona netedă sau vălurită de dealuri până departe și, dacă e să mă iau la întrebări cu severitate, nu eram ocolit de frică. În spatele unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
văduv și tată a trei fete, părea adeseori neajutorat, am fiert, urmând instrucțiunile lui, sfecla pe care o spălaserăm și o curățaserăm de coajă și am făcut-o sirop. Amestecatul necontenit cu un polonic mare de lemn în cazanul ce bolborosea, mirosul și gustul de dulce excesiv și lipicios au rămas, la fel și râsul pe trei voci al fetelor în timp ce curățam sfecla de coajă. Siropul a fost turnat în sticle burtoase, proprietatea întreprinderii. Din ce a mai rămas în cazan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
picotea. Iar la prânz, înainte ca Bruno, Malte și Hans să vină de la școală flămânzi și să facă gălăgie de intensități diferite, ședea lângă aragazul pe care erau puși cartofii la fiert. „Întotdeauna mi-a plăcut să-i aud cum bolborosesc ei acolo în oală“, spunea, „înainte, când găteam pentru Lenchen și pe urmă pentru Klärchen...“ Să vorbească mult nu-i mai plăcea, era mulțumit atunci când Ute îi dădea un sărut de noapte bună - „Dar unul adevărat, pe gură“. Și sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
s-o facem. Sângele Îți este saturat cu heliu gazos În soluție. În momentul ăsta ești sub presiune, așa că totul e În regulă. Dar dacă eliberezi presiunea aceea brusc, este ca și cum ai destupa o sticlă cu apă carbogazoasă. Heliul va bolborosi exploziv ca să iasă din organismul tău: vei muri instantaneu. Oh! făcu Norman. — Nouăzeci și șase de ore. Atât Îi trebuie heliului ca să iasă din organism. — Aha. Norman se duse la hublou și privi la DH-7 și la submarin. Până acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
dar propulsat de viziunea avută, gândindu-se doar că trebuia să facă ceva, că trebuia să acționeze cumva, astfel că traversă Cilindrul B, ajunse În A și Își zări costumul. Dar nu mai era timp, iar prin trapa deschisă apa bolborosea și Împroșca. Văzu mâna Înmănușată a lui Beth, aproape de suprafață, fluturând; era exact sub el, În afara de ea nu mai avea pe nimeni, așa că, fără să ezite, se aruncă În apa Întunecată. Îi venea să țipe din pricina șocului termic; Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Beth Îmbrăcat În costum, lovindu-se de pereții metalici ai sasului. Propriul său genunchi sângerând pe metalul trapei, Împrăștiind picături de sânge. Mâinile tremurânde ale lui Beth Încercând să-și deblocheze casca. Mâini tremurânde. Apa din trapă. Apa din trapă, bolborosind. Lumini care-i băteau În ochi. Undeva, o durere teribilă. Rugină, foarte aproape de fața sa, o muchie metalică ascuțită. Metalul rece. Aerul rece. Luminile din ochii săi, scăzând În intensitate. Stingându-se. Întuneric. Senzația de căldură era plăcută. Auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pierdute în imaginea unei clipe, ce mi veghează apropierea zgomotoasă a pașilor tăi, de frumusețea înnoptării. Cât adevăr, îmi aruncă în suflet țărmuri ce-mi sustrag Chipuri nedefinite în care de secole, caut licori de săruturi și-mi zac, nemurirea bolborosită în rugul veșnic, eșalonat de fiecare secundă, ce-mi bântuie vămile arse... Dureri peste tâmplele nopții, încep să-mi sărute, genele oarbe de chin și mâna-mi dusă peste spume, mai adună-ntr-un târziu, privirile măcinate în despărțirea de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
fost mustrat de profesoară. Pentru că ai promis? am spus eu încercând să înțeleg. Dar mi-ai promis o grămadă de lucruri. De pildă, să mă protejezi și să mă iubești până când moartea ne va despărți. —Ei, îmi pare rău, a bolborosit James. Dar de promisiunile alea nu pot să mă țin. Și-atunci ce-o să se întâmple? l-am întrebat anesteziată. Nici o secundă n-am acceptat ce îmi spusese James. Dar orchestra continuă să cânte chiar și atunci când nimeni nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
minut să-mi dau seama la cine se referea. —CUM? am urlat. Nu vrei să spui Denise cea drăguță de sub noi, nu? Judy a dat din cap abătută. Bine că eram așezată. —Curva! am exclamat. Și mai e ceva, a bolborosit Judy. James zice că vrea să se însoare cu ea. Ce vrei să zici? am țipat. E deja însurat. Cu mine. N-am auzit ca în ultimele zile să se fi legalizat poligamia. Nici n-a fost legalizată. Și-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
îngrozită, l-am văzut venind pe soțul lui Denise. Probabil că se întorcea acasă de la serviciu. — Dumnezeule! am zis prevăzând o mare nenorocire. — Ce-i? a sărit Judy alarmată, cu fața roșie și transpirată de efort. —Soțul lui Denise, am bolborosit. —Și ce-i cu asta? a zis ea tare. Mă așteptam ca tipul să facă o scenă îngrozitor de emoționantă. Cum am mai zis, omu’ era italian. Sau îmi era teamă să nu-mi propună să ne aliem pe principiul „dușmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
copil. Nu, Helen, am zis obosită. O s-o botez Kate. Helen s-a holbat la mine câteva secunde, încrețindu-și fruntea deasupra nasului ei frumos și drept, pentru ca apoi să priceapă. A, am înțeles, a zis ea râzând. Apoi a bolborosit, nu foarte discret: —Ei, nici ăsta nu e nume de copil. Apoi mi-a înapoiat fetița, cu același gest cu care fermierii descarcă din camion un sac de cartofi de paisprezece kile și-l livrează la aprozar. Adică folosind un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ajuns să arate nici pe departe ca Jamie Lee Curtis, ne-am simțit nițel dezamăgite și am decis să ne răzbunăm pe bicicletă ignorând-o. După o vreme, până și tata a încetat să mai pretindă că folosește mașinăriile. A bolborosit ceva foarte vag despre un articol pe care-l citise în Cosmopolitan despre faptul că exercițiile fizice în exces fac la fel de mult rău ca atunci când nu faci deloc exerciții. Citisem și eu articolul în chestiune. În realitate, el se referea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cât de groaznic se simte, probabil. Nu, chiar nu puteți, am aprobat eu pe mutește. A urmat un moment de tăcere. Foarte bine, m-am gândit, asta le-a făcut să se rușineze. — Aseară ți-a spart scrumiera Aynsley, a bolborosit Helen. Ce-a făcut? a sărit mama cu o voce tăioasă. Da, ți-a spart-o, a confirmat Anna. Trădătoareo! m-am gândit. —Asta e! a conchis mama. A întrecut măsura. — Ha! a exclamat Helen triumfătoare adresându-i-se, evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
el și mi-a arătat-o cu tristețe. —Ce-i asta? m-a întrebat. Ce ți se pare că e? mi-a venit să-l întreb, simțindu-mă vinovată ca la cincisprezece ani. E o cutie de bere, tati, am bolborosit. —Gândește-te cum se simte mama ta din cauza asta, a zis el sărindu-mi direct la beregata vinovăției. Cum se simte ea când tu stai în pat și bei bere de una singură în miezul zilei? Asta nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
nederanjate și nedescoperite timp de secole. Cu toate astea, am decis totuși să le arunc. Mă simțeam rușinată în ultimul hal de felul în care mă comportasem. Eram egoistă și iresponsabilă. —Ești egoistă și iresponsabilă, a zis tata. —Știu, am bolborosit eu. Îmi venea să vomit din cauza sentimentului de vină. Și ce fel de mamă eram pentru Kate? Și ce fel de mamă ești pentru Kate? m-a întrebat el. —Una de rahat, am murmurat. Bietul copil, m-am gândit, destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
venea să-mi smulg limba din gură. Mama m-a privit cu ochii îngustați. — Nu știu unde ai auzit o expresie așa de vulgară, a șuierat ea. Cu siguranță nu în casa asta. Așa se vorbește la Londra? —Iartă-mă, mamă, am bolborosit venindu-mi să mor de rușine și jenă, dar revenind măcar pe un teritoriu familiar mie. M-am așezat pe canapea lângă ea. Mă simțeam groaznic. Cum de putusem să emit așa o prostie? Sau, mai curând, cum de putusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mine de parcă o luasem razna de tot. Nici o treabă, am încercat să-i explic simțind că pierd rapid controlul asupra conversației. Numai că tu ai zis că Cher și Ike... Ei, nu contează. Las-o baltă! Mama a început să bolborosească bosumflată că nu trebuie să lase nimic baltă. Că eu o vârâsem pe Tina Turner în discuție. Nu mai fi supărată, mamă, i-am spus pe un ton împăciuitor. Am priceput. Am înțeles ce-ai vrut să spui. Adam nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
profunde de genul „Ai deja patru perechi de cizme“ și „Cum poți să explici faptul că ai cheltuit douăsprezece lire pe un ruj“. Și-așa-mi strica tot cheful de cumpărături. Fie nu mai cumpăram obiectul respectiv. Îmi pare rău, bolboroseam în timp ce vânzătoarea se oprea și punea cizmele la loc în cutie fixându-mă cu o privire ucigătoare. M-am răzgândit. Fie îl cumpăram, dar după aceea mă simțeam așa de vinovată încât nu mai aveam puterea să mă bucur deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]