KorAP: Find »[drukola/base=bombarda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...72 >

1,784 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

Ucraina, apoi am aflat, pe 23 august, că România a ieșit din alianța aceea și că acum este Împreună cu sovieticii, cu americanii și, mă rog, că În România va fi pace, adică este deja pace și acolo nu se mai bombardează... Noi am fost bombardați extraordinar de mult, se bombarda și ne bucuram că se bombardează, când se apropiau rușii eram foarte fericite, nu ne-am speriat deloc - eram fericite când cădea câte o bombă pe undeva, că se auzea bubuitura

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
pe 23 august, că România a ieșit din alianța aceea și că acum este Împreună cu sovieticii, cu americanii și, mă rog, că În România va fi pace, adică este deja pace și acolo nu se mai bombardează... Noi am fost bombardați extraordinar de mult, se bombarda și ne bucuram că se bombardează, când se apropiau rușii eram foarte fericite, nu ne-am speriat deloc - eram fericite când cădea câte o bombă pe undeva, că se auzea bubuitura... Despre ce discutam? Despre

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
a ieșit din alianța aceea și că acum este Împreună cu sovieticii, cu americanii și, mă rog, că În România va fi pace, adică este deja pace și acolo nu se mai bombardează... Noi am fost bombardați extraordinar de mult, se bombarda și ne bucuram că se bombardează, când se apropiau rușii eram foarte fericite, nu ne-am speriat deloc - eram fericite când cădea câte o bombă pe undeva, că se auzea bubuitura... Despre ce discutam? Despre viața de acasă, despre cei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
că acum este Împreună cu sovieticii, cu americanii și, mă rog, că În România va fi pace, adică este deja pace și acolo nu se mai bombardează... Noi am fost bombardați extraordinar de mult, se bombarda și ne bucuram că se bombardează, când se apropiau rușii eram foarte fericite, nu ne-am speriat deloc - eram fericite când cădea câte o bombă pe undeva, că se auzea bubuitura... Despre ce discutam? Despre viața de acasă, despre cei pe care Îi iubeam și de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
trenul a trebuit să se Întoarcă. Pentru că n-a mai fost loc acolo, sau cine știe... Știu că a citit scrisoarea aia și după aceea a dat poruncă să ne Întoarcem. Dar Între timp a venit un aeroplan care a bombardat stația și trenul nostruera la 100-150 de metri - n-am putut să ne mișcăm, așa am stat, fiindcă eram așa de mulți. Dar așa ceva, frumos, ca bombardamentul ăla, cu atâtea lumini... a fost foarte frumos... dacă ar fi trebuit să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
au adus ceilalți. A doua zi eram foarte bolnavă, că m-am ales și cu boala aia care era și-n Ucraina, diareea, așa de rău a mers stomacul... Și el, și cumnată-sa din Dresden... Dar În Dresden au bombardat și au venit acasă... Nevastă-sa nu s-a ocupat de mine, dar el și cumnată-sa mi-au făcut În fiecare zi baie - au adus o vană mai mare. La Început n-am spus, era acolo fân și am

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
gândit că eu nu am cu ce s-o tai și nici atâta putere nu am ca s-o pot rupe. A rămas acolo pâinea. Seara au venit Înapoi cei de acasă. Au spus că ai lor, nemții i-au bombardat, pentru că știau că rușii sunt acolo - și a zis: „Dacă trebuie să mor mai bine mor În patul meu decât afară și bombardat de nemți”. Ăsta era acasă fiindcă a fost comunist și n-au avut Încerdere În el, nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
acolo pâinea. Seara au venit Înapoi cei de acasă. Au spus că ai lor, nemții i-au bombardat, pentru că știau că rușii sunt acolo - și a zis: „Dacă trebuie să mor mai bine mor În patul meu decât afară și bombardat de nemți”. Ăsta era acasă fiindcă a fost comunist și n-au avut Încerdere În el, nu l-au luat În armată; a lucrat la o fabrică de sub pământ, făceau bombe, și era un om foarte bun. Așa de bun

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
haine vărgate și ziceam: „Oare ăștia ce-au făcut?”. Vedeam și soldații de lângă ei. Nu ne-am Închipuit ce o să se Întâmple cu noi. Aici e o greșeală foarte mare a americanilor și a rușilor - de exemplu, dacă ar fi bombardat căile ferate nu ne mai duceau și aici, În țară, nu ne exterminau, că frontul era de-acum aproape. Ajunși la Auschwitz, ne-au separat, bărbați și femei separat. Și În Auschwitz, adică la Birkenau, acolo cânta muzică, bătrânii evrei

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
seara ne dădeau o bucățică de margarină, câteodată, o bucățică, de salam, și asta era toată mâncarea. Vă spun, am avut noroc că am stat În Revier. Ei, am mai prins și-un bombardament acolo, În Melk. Americanii ne-au bombardat. Eram Într-o cazarmă, SS-iștii au Început să tragă cu mitraliera după avioane și atunci o serie de avioane s-au Întors și au aruncat câteva bombe. Acolo au murit o mulțime de oameni. Și acolo noroc. În fața blocului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
poate să Înțeleagă cum de nu am fost informați și nu ne-am răzvrătit. Asta e cel mai tragic. Eu spun că de vină sunt și englezii, și americanii - măcar să ne fi informat, că știau de existența lagărelor, puteau să bombardeze liniile ferate... Era În interesul lor să nu le bombardeze, ca să le poată folosi... Starea sufletească nu se poate descrie... Vă spun că nu eram oameni - doar la mâncare ne gândeam. Încă mai făceam și bancuri proaste. Era unu’, Schlesinger

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu ne-am răzvrătit. Asta e cel mai tragic. Eu spun că de vină sunt și englezii, și americanii - măcar să ne fi informat, că știau de existența lagărelor, puteau să bombardeze liniile ferate... Era În interesul lor să nu le bombardeze, ca să le poată folosi... Starea sufletească nu se poate descrie... Vă spun că nu eram oameni - doar la mâncare ne gândeam. Încă mai făceam și bancuri proaste. Era unu’, Schlesinger, care era pus să strângă dinții de aur din gura

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vedere clară veneau avioanele americane: veneau În rând, așa, 20 pe lățime și 20 pe lungime. Deci, 20 ori 20, cât face? 400 de avioane - și fiecare arunca 10 bombe. Prima dată când au apărut avioanele și au Început să bombardeze, vă spun, În viața mea, nici Înainte, nici după, n-am trăit momente ca acelea, când pământul se mișca Într-un asemenea hal... Eu m-am băgat Într-un tub mare de beton armat: fie ce-o fi, numai să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
i-am căutat. Și am văzut Germania. Știu acum, din documente, că din 20 de milioane de clădiri aproape jumătate erau dărâmate de bombardamentele americane. Aici poți să analizezi, e o chestiune de concepție, dacă amricanii trebuiau sau nu să bombardeze casele populației. Eu am o părere proprie care poate că este justă, reală, sau nu: eu nu aș fi bombardat oamenii nevinovați. Că poporul german a suferit așa cum a suferit poporul român pe vremea lui Ceaușescu. Poporul nu putea să

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
erau dărâmate de bombardamentele americane. Aici poți să analizezi, e o chestiune de concepție, dacă amricanii trebuiau sau nu să bombardeze casele populației. Eu am o părere proprie care poate că este justă, reală, sau nu: eu nu aș fi bombardat oamenii nevinovați. Că poporul german a suferit așa cum a suferit poporul român pe vremea lui Ceaușescu. Poporul nu putea să facă mare brânză Împotriva lui Ceaușescu, cu atât mai mult Împotriva lui Hitler. Sigur, acum o să mă Întrebați dacă n-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
construit o fabrică subterană de avioane, pentru că fabricile de avioane ale nemților au fost distruse de bombardamente și, ca să asigure continuarea războiului, aveau nevoie de avioane. Și se știa că nu se mai pot construi fabrici la suprafață, pentru că erau bombardate În permanență. Englezii și americanii dominau luptele aeriene... Am construit această fabrică de avioane subterană... Muncă foarte, foarte grea, istovitoare. Se lucra În două schimburi de câte 12 ore, cu o pauză de un ceas. Fabrica era la vreo șase

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
fel de improvizație de ghips, cu placă, cu scândură, dar i-a rămas osul ieșit chiar de la genunchi și se vedea rotula când se mișca. Așa am urcat În vagoane. După ce am urcat În vagoane au venit niște avioane, au bombardat Clujul și zona fabricii de cărămidă, ne-au debarcat și ne-au obligat să mergem acolo, să stăm pe marginea căii ferate și să ridicăm mâinile - care lăsa mâinile În jos, vai de capul lui, așa timp de două ore

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Împreună la muncă, unul din Ungaria, m-a ajutat să intru În transport - să nu merg cu transportul celor din spital, ci cu transportul celor sănătoși. Poate și asta a fost o șansă, pentru că pe drum trenul nostru a fost bombardat de ruși, căci nemții atașau Întotdeauna la aceste vagoane și câteva vagoane militare, ca să transporte muniții. Și au atacat, iar vagonul cu bolnavi a fost lovit. Și așa am ajuns la Theresienstadt, unde am fost dus iar la spital. - Spuneți

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
luni. Hrana era la fel de proastă, dar nu mai era muncă. - Ați plecat tot cu oamenii din baracă? - Nu știu. Eu am fost cu prietenul meu și cu Încă vreo câțiva. Ceea ce rețin foarte bine, la Luneburg, trenul nostru a fost bombardat foarte serios de către ruși. Atunci ni s-au deschis ușile și ne-am ascuns sub vagon, cu capetele lângă osii. Dacă vin gloanțe, să nu fim loviți. Nu am fost răniți. În vagon s-a tras. Vagonul a avut găuri

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
tu că stivele de saci cu ciment și vracul de ciment se fac tot mai mici”. Și, Într-adevăr, În curs de două-trei săptămâni s-a redus rezerva de ciment, vagoanele veneau tot mai rar, nodurile de cale ferată erau bombardate de americani fără cruțare, poate și fabricile... Că, la un moment dat, nu se mai lucra În două ture: numai o tură, că nu mai era de lucru pentru două ture. Era deja, totuși, o ușurare. După un alt timp

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vedeau supraveghetorii. Nu era o singură bandă și nici un singur malaxor, erau zece, știu și eu, Înșirate pe toată lungimea. Eu am fost repartizat la o echipă... Ne luau dimineața cu camioanele și ne duceau la gările apropiate, care fuseseră bombardate cu o zi-două Înainte, pentru refacerea terasamentelor. Cu cleștii ăia mari cu care lucrează ceferiștii să ridici o șină din aia grea... E adevărat că erau zece-douăzeci de oameni, că oameni erau destui, dar toți eram slăbiți... Nu ridică toți

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
au dat Înapoi. Au ținut o vreme frontul... Thill a fost ocupat prin martie sau aprilie În anul următor. Noi am constatat că suntem formidabil de ghinioniști. Acum Îmi dau seama că, nu am fost ghinioniști. Oriunde mergeam noi americanii bombardau liniile de tren care erau În fața noastră. Cel mai mare bombardament a fost la Koblenz... Și nu puteau merge trenurile, pentru că permanent erau bombardamente și trebuiau reparate liniile. Și noi eram disperați că tot timpul era câte un drum. Domnule

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Afară de ăia care erau plecați la muncă... Toți nemții intrau În lagăr, pentru că acolo se simțeau apărați de bombardamente. Asta era o altă curiozitate. Un bombardament ne-a prins după ce-am intrat În lagăr, la câteva ore. S-a bombardat rău de tot mina și au distrus toate intrările În mină. Și noi am rămas Înăuntru. Nu mai țin minte... Unii au spus atunci că am stat În mină 36 de ore. Alții - că am stat 48 de ore. Unii

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
În tren? Este, totuși, o mortalitate foarte mare. Cât a durat drumul? - Vreo două zile, cred. Nu mai mult. Două zile și jumătate. De la Stuttgart la München. Da, dar nu se mergea așa cum merge trenul, că pe vremea aia erau bombardate liniile... Mergeau În zig-zag. Nu era așa de simplu. Și plus că erau trenuri preferențiale, care transportau trupe, șefi... Era altceva. Deci am ajuns la Dachau. La Dachau ne-au băgat În baie, seara. Acum știam că baia poate Însemna

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433

o serie de reprezentanți ai presei țării respective erau proiectați pe cealaltă jumătate a ecranului. Ambasadorul Portman a făcut câteva afirmații. La fel și ministrul din Oman. Apoi ședința a rămas deschisă Întrebărilor. Cei de la presa din Statele Unite l-au bombardat pe Portman cu Întrebări. Am făcut o pauză și am Întrebat dacă cei din Oman aveau Întrebări. Ei i-au pus Întrebări ministrului lor. Apoi a Început un schimb de opinii atunci când un reporter american a pus aceeași Întrebare ambasadorului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]