1,224 matches
-
taifasului. Eu și Ilie, conform documentului fotografic, per verso, devenisem membrii fondatori ai Societății Pedagogice “Foamea”. Peste drum de casa gazdei locuia predicatorul unei secte ai cărei membri erau numiți molocani (de la moloko lapte, în rusește). Și iată-l în cămăruța noastră pe domnul predicator Lukov pentru o partidă de dezbateri bilblice cu Guțaga. Vorbă, vorbă dar gâtul? Trebuie ceva udătură și de aici pănă la paharul pus în mâna predicatorului nu era decât un pas. Să fie păcatul vostru, zice
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
cât durau jocurile miilor de oameni care veneau periodic în speranța că, cunoștințele lor din Semantica Generală aveau să le câștige dreptul de a migra pe Venus. Fiecare individ susținându-și testul, singur, într-unul din cele o mie de cămăruțe confortabile, separate... Remarcase de la început ceva deosebit în atitudinea lui Lyttle, în felul în care-și ținea corpul, capul. Adevărul era că folosirea zilnică a cunoștințelor de Semantică Generală dădea o astfel de atitudine majorității oamenilor. Dar aici se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
numai o confesiune îl putea salva de însușirile speciale ale acestui pui de drac... Numele pe care reuși cu greu să-i distingă - Gorrold - se dovedi a fi un individ de pe lista lui Blayney, cu cei două sute de susținători din cămăruța din dos. Iar Gosseyn, care se dusese drept la biroul acestuia, stătea acum în picioare, ușor nedumerit, privind la trupul mătăhălos și figura insolentă a lui Gorrold. Pentru că nu era frumos să transferi dodecimal o persoană așa de subțire îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
împodobită cu statui de ghips ale lui Buddha. Apoi în foaierul în stil templu Maya de la subsol, cu fețe rânjite de războinici. Apoi în galeria celor O mie și una de nopți din spatele lojilor de la galeria a doua. Apoi în cămăruța proiecționistului de sub acoperiș. Și nimic nu se întâmplă. Nu se aude nici o alarmă. Nu vine nimeni să spargă cu securea ușile de incendiu ferecate și s-o salveze. Să ne salveze. De fiecare dată nu s-a întâmplat nimic. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
galopante, când câștigul zilnic al unui docher se ridica la șaptesprezece miliarde de mărci, iar oficiile unei prostituate versate se plăteau de trei ori pe‑atât. (Marinarii hamburghezi Își țineau „mărunțișul“ În cutii de carton, la subraț.) Într‑una din cămăruțele rozalii din prejma portului se stingea fulgerător din viață, de aprindere de plămâni, o prostituată pe nume Marieta. Ucraineanul Bandura, marinar și revoluționar, susținea că „se mistuise din dragoste“. Trupu‑i divin nu se putea căptuși cu o chestie ordinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
avem acces la cambuză, un fel de depozit unde punem alimentele, castroanele, ce avem noi, un loc avem și punem lângă și hainele, să stea frumos așezate. Am făcut eu asta și fiindcă sunt ordonat, așa cum trebuie să fie o cămăruță curată, ca lucrurile să nu fie răvășite, că nu trebuie să ai la pedeapsă mare ce nu trebuie acolo să ai, dar se adună, un pic, un pic, și, dacă nu le aranjezi și le lași depășite, e păcat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Bine ai venit în bordeiul meu, fiule! Din această clipă, îți aparține. Poți să rămâi aici cât vrei - a sfârșit el vorba, făcându-mi semn să intru. Dar sfinția ta unde va dormi? am întrebat eu nedumerit. Am încă o cămăruță colea în curte. Chilia asta îi mai mult pentru oaspeți ca dumneata și ca mulți alții. Am să rămân doar în noaptea asta, părinte, dar mâine am să plec. Cum ți-i voia, fiule, dar nu-i nici o grabă și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
de îngustă, încât Gaston abia a reușit să se strecoare. Tavanul era jos și s-a lovit cu capul de el de câteva ori. Până la urmă, ca să se protejeze, și-a dus mâinile la frunte. Era miros de igrasie în cămăruța de șase rogojini din capul scării. Un bătrân slab ca așchia stătea pe o plapumă jerpelită din care ieșeau câlții. Era rezemat de perete, cu picioarele întinse. Avea pantaloni pe el, dar în loc de cămașă purta un pulover de damă roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vreo fată. Ceea ce-l îngrijora însă acum era cum să facă să refuze propunerea bine intenționată a bătrânului. Nu se pricepea la așa ceva și nici limba japoneză nu o stăpânea bine. S-a făcut seară. Întunericul se strecura încet-încet în cămăruța de la etaj. Hai să plecăm! Vreau să-ți arăt adevărata Japonie! Bătrânul Higurashitei și-a scos puloverul roșu și pantalonii și a îmbrăcat hakama și haori pe care și le punea când își practica meseria de ghicitor. Când au plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe picioare... purice? păduche? Nu se poate. „Visez probabil, am un coșmar îngrozitor“, își spuse Gaston. Mai stătea la Tomoe. Avea probabil acest vis înspăimântător din pricina plapumei japoneze care i se lăsa greu pe piept. Ba nu, era chiar în cămăruța lui Higurashitei. Uite, bărbatul care respira greu lângă el era pustnicul Orientului, vlăguit, ofilit, ca o așchie. Dar bărbatul care respira lângă el nu era nici Higurashitei, nici Takamori. Era un ucigaș cu mâna pe pistol. Gaston mai ațipea câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
privirile uimite ale chelnerițelor și ale zilierilor. Fața lui de cal atrăgea atenția tuturor. Deși nu o arăta, lui Gaston îi era tot mai milă de Endō. Îi dispăruse teama și tremuratul la vederea lui. Două nopți petrecute împreună în cămăruțe sărăcăcioase nu puteau constitui chiar un motiv serios de împrietenire, dar a început să se simtă apropiat de acest asasin. Era un sentiment asemănător cu cel nutrit față de câinele vagabond. Durerea ce i se citea în ochi pe când îi povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pornit pe coridorul slab luminat. Takamori și Tomoe l-au urmat timid. — Dă-mi cheia, te rog. Polițistul care-l însoțea a luat cheia de la un coleg mai tânăr, îmbrăcat în uniformă. A descuiat o ușă ce dădea într-o cămăruță care arăta ca o celulă de închisoare și a intrat. Tomoe, care nu știa nimic despre locuri ca acestea, l-a întrebat pe Takamori: — „Infirmerie“ înseamnă de fapt „celulă“? — Nu. Infirmeria e locul unde au grijă de bețivi peste noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și, gâl-gâl-gâl, o golește pe trei sferturi. O pasează mai departe, nu fără o urmă de regret. Pe urmă, cu brațele larg deschise, ca o stăncuță în care-ai vârât câțiva electrozi să-i testezi reflexele condiționate, vine în centrul cămăruței și-al atenției. - Iată-mă, răsărind printre voi, cavaleri ai pocalului verde, prinți neștiuți la masa de umbre, sunt a voastră până se stinge dorința din carne, până sună ceasul din urmă, cade răceala și glasul cel stins nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
n-a înghițit pastile, dar tot sinucidere a fost. În doi ani, turnând în el toate spirturile posibile. - Mai am vreo cinci luni și gata! m-a anunțat într-o zi, când am trecut să-l văd pe la editură, în cămăruța lui amărâtă de sub scară. A scos o sticlă din sertar, și-a umplut ceașca. S-a scurs niște coniac basarabean pe manuscrisul din fața lui, un volumaș de poezii. Fără să stea pe gânduri, a aruncat foile pătate în cutia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mutat acolo. Câteva sârme pline de pelinci. Acolo dorm, îngrămădiți pe cartoane și cutii, de-a valma, cu câinii. Trecem peste Bahlui pe un soi de punte de metal. Apartamentul, la etajul șase, e ca și-al meu, cu trei cămăruțe și-un balcon cât un coteț. Beau țuică, mănânc tartine, beau vin. - Voia Costache să-i lase casa de-aici fetei când s-o mărita și să se-ntoarcă la țară, la ai lui, mai e acolo o sfoară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-l lăsa să lustruiască camioane și să-l ajute să vulcanizeze roți și care, prin bunătatea lui, îi scosese la iveală și-i nutrise vocația. Era ușor să schimbi viața celor din jur, atât de ușor să schimbi ambianța în cămăruța în care-și duceau zilele. — Cheamă-i, acceptă el. Aș vrea să-i văd. Mma Potokwane zâmbi. — Ești un om cumsecade, domnule J.L.B. Matekoni, zise ea. O să trimit după ei. Vor trebui aduși de la câmp. Dar, până sosesc, hai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pantofi, o Biblie în setswana. Fata: trei perechi de pantaloni, două cămăși, o vestă, două fuste, patru perechi de șosete, o pereche de pantofi, o Biblie în setswana. Duse valiza înăuntru și le arătă copiilor camera în care vor sta, cămăruța pe care o păstra pentru oaspeții care nu păreau să mai sosească, camera cu două saltele, câteva pături prăfuite și un scaun. Puse valiza pe scaun și o deschise. Fata veni și se uită la haine, care erau toate noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
înșiși toate ciudățeniile și resturile pe care bucătarul le adunase pe parcursul a mai mult de șaizeci și cinci de ani în slujba guvernului. Cine știe cum reușise bătrânul să le scoată afară? În timp ce ei munceau, bucătarul continuă cu zgomotul pe care-l făcea în cămăruța sa. Dură destulă vreme până să reușească să împingă caprele încăpățânate în tufișuri și să ia tot avutul bucătarului din drum. De fapt, trecu o jumătate de oră înainte ca șoferul, perceptorul districtual și domnul Gupta să reușească să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
cinci centimetri. Se așteptase să-i fie greu, dar nici chiar așa. Se gândea că. dacă reușea să demareze, scăpa de ce era mai greu. Mai încercă o dată, fără să se mai oprească. Dar mușchii începură să-l doară după ce traversă cămăruța. Făcu un prim popas la ușă. Făcu un al doilea popas, mai lung, la capătul micului coridor. Atunci când ajunse în mijlocul sălii, după douăzeci de minute, era ostenit și amețit. Determinase deja singurul loc din Templu unde putea să-și ascundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ce? Vorbește mai lămurit. Ori ai început să bați câmpii! Ce fel de minuni? BABA RADA (nu mai are răbdare să tacă): Minuni ca toate minunile, părințele. Ce te miri așa sfinția ta? Și nu numai una. Iac-aici, în cămăruța de-alături, intră cel cu durerea și iese întreg și teafăr, ca din cutie. NIȚĂ: Ei taci! Și cam pe cine l-a aranjat în ăst fel cuvioșia sa, babă Radă? BABA RADA: Iaca-ți spun. Mai întâi și-ntâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
împins targa spre mijlocul camerei, sub lampa scialitică prinsă în tavan. Am aprins-o, o bună parte din becuri erau arse. Ridicați storurile, deschideți tot! i-am spus asistentei, care execută ca un robot. — Unde sunt instrumentele? Intră într-o cămăruță în care se întrezăreau ușile unui dulap metalic, începu să scotocească pe rafturi, m-am repezit după ea. Stătea în patru labe, din fundul unui sertar a tras afară o pungă sigilată plină de foarfeci, nimic altceva decât foarfeci. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de patul Italiei și mestecă o rugăciune dificilă, de neînțeles. Bălmăjeala lipsită de vigoare a preotului nu avea nimic sacru, mi se părea că văd în ea doar micimea individului. Insignifiant ca un portar leneș, din aceia care rămân în cămăruța lor să privească trecătorii fără nici un interes, ca pe niște firișoare de praf ridicat de vântul de vară. Îi dădu moartei o dezlegare rapidă, cu un geamăt aproape mut, și plecă lăsând lumina aprinsă. Se făcu ziuă. Îmi țineam capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
că în modul acesta aș putea să mă conving dacă, din întâmplare, nu mă cheamă pe mine... Fără a mă opri din alergat împing portița, intru în grădină, dau ocol casei, explorez terenul din spate, mă învârt în jurul garajului, al cămăruței cu unelte, pe lângă cușca câinelui. Totul pare pustiu, gol. Printr-o fereastră deschisă din spatele casei se vede o cameră în dezordine; telefonul, pe masă, continuă să sune. Oblonul se trântește; perdelele rupte se prind în ramele ferestrei. M-am învârtit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a reușit să facă. Volumele aduse de el aici par la fel cu celelalte, pe din afară, dar eu le recunosc imediat, de la distanță. Și când te gândești că însemnări de-ale lui n-ar trebui să mai existe în afara cămăruței acesteia. Dar, din când în când, mai apare câte una. Uneori mă cuprinde bănuiala că el le pune acolo, că vine când nu e nimeni aici și continuă să facă obișnuitele schimbări, pe ascuns... — Ce schimbări? — Nu știu... Ludmila spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Eu știu că, dacă aș încerca să-mi fac lucrările cu cărțile care-i aparțineau lui, s-ar naște falsuri: chiar dacă mi-ar ieși la fel cu cele pe care le fac întotdeauna... — Dar de ce ține Ludmila lucrurile lui în cămăruța asta? Așteaptă să revină? — Ludmila era nefericită când era el aici... Nu mai citea... Apoi a fugit... Ea a fost prima care a plecat... Apoi a plecat el... Umbra se-ndepărtează. Respiri. Trecutul e închis. — Dar dacă el ar reapărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]