2,578 matches
-
-se la ea ca prin sticlă. — E vremea de plecare! rosti Clara cu gravitate. Eu nu vin cu voi, adăugă, răspicat. Glasul îi suna băiețos și răgușit. Vreau să ne despărțim. Ion zâmbi, încă somnoros: — înțeleg, e normal, spuse el, căscând, e plecarea prea de vre me. Vrei și tu să mai tălălăi pe-aici. Dacă ții morțiș, mai stai câteva zile, n-ai decât. Dar o să te plictisești, ascultă-mă pe mine! Va trebui să vii acasă cu trenul și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Republicii, declaraseră cazinoul loc interzis venețienilor. Numai străinii trebuiau jumuliți; venețienii trebuiau să-și investească banii Înțelept și nu să-i irosească pe zaruri sau jocuri de noroc. Cât de mult Își dorea, cu acea seară nesfârșită ce i se căsca În față, ca regulile Republicii să se fi păstrat și să-l poată elibera de următoarele câteva ore! Intrară În antreul pavat cu marmură și, imediat, un director adjunct Îmbrăcat În smoching veni din recepție și-l salută pe nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
târziu, iar În al doilea, femeia nu opunea nici o rezistență, era mulțumită, ai fi putut spune chiar fericită, să se uite În jos la ceea ce se afla la picioarele ei, În curte. Viscardi căzuse cu fața În jos, așa Încât găurile căscate de pușcă În pieptul lui erau ascunse, deși sângele nu putea fi oprit să se scurgă pe pietrele de granit din pavaj. Lângă corpul lui, dar mai aproape de signora Concetta, pușca zăcea acolo unde-o aruncase ea. Lupara răposatului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fi vroit să doarmă, să viseze dar gerul îi îngheța pleoapele și-i painjinea ochii. Surtucul lui pe lângă acestea era mai mult urzeală decât bătătură, ros pe margini, fudul la coate, de râdea pare că și vântul în urma lui. Oamenii căscau ironic gura când îl vedeau... Și-n asemene momente, în lungile și friguroasele nopți de iarnă, crede cineva cumcă el, redus până la culmea mizeriei, devenea trist? Așa era elementul său. O lume întreagă de închipuiri umoristice îi umpleau creierii, care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe umere, o căciulă de oaie-n cap, lancea de-a umere și ieșii afară din casă. Afară era rece, însă o lună frumoasă plutea în câmpia cea albastră a aerului. În casa cea vecină, unde se-ntîmplase lupta, ușa era căscată cu desăvârșire, în mijlocul casei, la pământ, ardea un foc mare ce-l aprinsese soldații, pe când ei înșii ședeau trântiți pe fân, cu puștele puse alături, cu lulele aprinse-n gură; la foc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mea? Frumos, hai?... frumos băiat... chipos m-a făcut mama... roșu colo... hehehe! și-i place baiatul frumos și roșu fetei celei albe... așa-i că-i place?... {EminescuOpVII 208} Cu astea se apropie de fată, a cărei buze se căscase de spaimă și care tremura ca varga... El vrea să pună mâna pe ea... dar ea cade în genunchi... Dezolată și frumoasă, ea îndrepta ochii ei mari, ce-ar fi putut mișca o inimă de aramă... - Te rog, zise ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
într-alt fel, dar o vioară samănă cu alta. Astăzi mă simt dispus să fac filozofie și bine că te-am găsit, nepoate, pentru că mie-mi pari un om neofenziv și care se miră, și mirarea este mama înțelepciunei. Eu căscam gura. Bătrânul se uită la mine și-ncepe să râdă. - Spune-mi nepoate - dacă poți - un lucru imposibil și o idee imposibilă. - Un lucru imposibil e ca eu să fi șters ciubotele lui Beethoven, care-a murit înainte de atâția ani
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și plăcută, acea căldură voluptuoasă în mijlocul unei ierne senine, acea limpezime a cugetării, acea lipsă de pasiune și de simțământ pe care inimi estreme în afectele lor o doresc atât de des. Prin minte nu-i trecea nimic, ar fi căscat de urât dacă acel urât nu ar fi fost atât de plăcut. Era un urât iernatec, plin de poezie, care nu se naște decât iarna, în casa încălzită, când afară e frig și ninsoare, când înăuntru îți reamintești ceea ce ai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
hainele acoperite de mărgele. Cutreierase câtva timp, poate un ceas bun, pe lângă prăvăliile ce vindeau pânzeturi, mărgele, păpuși, coșuri de toate mărimile, mâncare caldă, care împrăștia peste tot un miros necruțător de friptură usturoiată. Și probabil că ar mai fi căscat gura cel puțin încă un ceas, dacă nu i-ar fi ieșit în cale ciungul. Era un om ciudat, cu pielea subțire, aproape transparentă. Îi lipsea o mână, iar pe celălalt umăr îi crescuse o palmă mică, în care ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Universul ar putea să mi-o îndeplinească. Că, vorba aia, e ditamai entitatea, nu? Pentru asta trebuie să mă destind, să adopt o atitudine pozitivă și să dau comanda. He, he, he! Uite că mintea mi s-a eliberat și casc, caaasc, de-mi troznesc fălcile. O toropeală plăcută a început să-mi adie pe la tâmple. Nici nu-mi amintesc când am aterizat, ca un fulg, ca un puf de păpădie, în patul primitor. În schimb, îmi aduc aminte cu claritate
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Debordam de energie și aveam o condiție fizică de invidiat. Tocmai când constatam eu încântat această stare de lucruri, hop că am ajuns la marginea patului. M-am uitat în jos și mi s-a părut că dinaintea mea se căsca o prăpastie. M-am retras instinctiv. Ce urma să fac? Puteam să cobor pe piciorul patului sau să-mi dau drumul de aici. Exoscheletul meu n-ar fi avut nici pe dracu'. Am oftat și m-am decis pentru a
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
e trezi dăza la ora asta." Tanti se mulțumește să-i arunce doar o privire severă cu nuanțe ironice și nu mai comentează. Se uită lung prin odaie și tresare: "Bă, Vijulie, ia fi a'ent aci!". "Ă?", emite nenea căscând ochii la ea cu un aer tâmp și cu atât mai dezinvolt. "Profesoru' nu și-a luat geanta aia a lui", îl lămurește menajera. Adaugă din ce în ce mai uimită: "Nici laptopu', nici mobilu', nimic!". Bărbatul dă din umeri: "Mare smecherie, se să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
uitându-se buimăcită prin încăpere. Deodată se repezi la bătrânul cu care venise și care acum ronțăia un măr scos de cine știe unde. Îl zgâlțâi așa de tare și neașteptat încât bătrânul uită să mai înghită bucata de măr mușcată și căscă niște ochi mari alburii în care se citea un fel de spaimă amestecată cu o mare nedumerire. Femeia țipă: - Ce stai așa, du-te și trage clopotele, trebuie să fie vreo biserică pe aici pe undeva, trage clopotele, auzi? Cantoniereasa
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
la omul galben ca de ceară de pe bancă și deschise cu o mișcare smucită ușa. Din câțiva pași se pierdu în noapte. Cantoniereasa se răsuci într-un picior spre ușă făcu un pas și apoi în fața hăului negru ce se căsca în dreptunghiul ușii voi parcă să dea îndărăt. Ploaia suna și mai îndrăcit, miile de picături de apă se spărgeau cu plesnituri mici și seci pe mozaicul de la intrare, numai undeva departe se auzeau pașii grăbiți ai femeii ce alerga
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
că-l protejează pe Culai, ca un frate mai mare și acest sentiment îl făcea să se simtă mai încrezător și mai tare de fire. Pădurea trecu pe nesimțite din partea stângă, în partea dreaptă a drumului, iar în locul ei se căsca o vale adâncă pe firul căreia dormea un sat în care nu se vedea nici măcar o luminiță, nu lătra nici un câine. Trebuia să fi știut dinainte că era acolo, altfel unii nu ar fi bănuit nimic. Totuși bătrânii spuneau
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
sa. Niciunul dintre ei nu-i adresă nici un cuvânt până după ce mâncară de prânz din mâncarea dusă de ei de dimineață. Atunci tatăl, după ce bău îndelung din cofa de lemn care fusese toată dimineața protejată cu frunze de brusture, zise căscând: „Acum eu o să dorm puțin, să nu care cumva să te pună naiba să fugi iar în pădure că te termin, vin cu pușca după tine”. Când s-a trezit mijind ochii încă îngreunați de somn, copilul nu mai era
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
casă. Atât și nimic mai mult. În schimb am liniște și pace pe banca mea din fața blocului, de unde privesc la trecătorii care încă mai merg și nu au fost chiar așa de harnici ca mine la pus kilograme. Stau, casc, și chiar uneori mă trezesc făcând studii despre unele chestii importante, cum ar fi de exemplu efectele crizei asupra corpului omenesc. Pot să cuget în tihnă la ceea ce spun unii medici nutriționiști, cum ar fi de exemplu Mihaela Bilic, ce
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
îi mișca forțat picioarele, precum Charlie Chaplin papuceii de lemn, astfel că într-o zi i le răsuci prea tare și mama Sanda fusese nevoită s-o ducă la spital. Îngrozit, doctorul i le cususe, așa erau de rupte. Școlarii căscau gura ca la circ iar intențiile lor de protest împotriva scornelilor exagerate rămâneau fără șanse în fața debitului verbal al povestitoarei. Când tovarășa intră în clasă îi găsi așezați la locurile lor. Avea un zâmbet în colțul gurii, semn că ascultase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu se încumetase să lupte cu vara ei pentru această funcție. Întotdeauna Luana trebuia să comande, să fie în fruntea trupei și drept urmare acum preda "elevilor" ei înmulțirea și împărțirea. Plictisită de noțiunile pe care le știa prea bine, Emanuela căscă cu toată gura. Educată, "profesoara" îi făcu observație "Doamna" scrise câteva exerciții pe tablă, cu un aer comic de superioritate, apoi îl scoase pe Dan în față să le rezolve. Mai inteligent și mai rapid decât ea, băiatul completă atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la biserică nu însemna doar obligația de duminică, lăsată de Domnul prin cele zece porunci, ci biserica reprezenta Casa Domnului, acolo era El și trebuia să i te înfățișezi cum se cuvine. Le făcea observație când îi vedea șoșotind sau căscând gura, absenți, pe pereți. Îi punea să stea în genunchi și să se roage pentru toți cei ai casei, să mulțumească Domnului pentru cele oferite în timpul săptămânii. Copii fiind, ei nu înțelegeau de ce trebuiau să-I arate recunoștință când El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
spre George, când spre coala de hârtie. Mara urmărea liniile pe care le trasa colega ei de bancă apoi ridica ochii spre băiatul așezat la catedră. Colega din spate, contrariată de mișcările celor două, întinse gâtul să vadă foaia Luanei. Căscă ochii mari și-i aruncă spre Bană. Vecina ei făcu la fel. La început absent, furișându-și mereu privirea plictisită spre geam, băiatul realiză deodată interesul care i se arăta. O văzu pe fata cu codițe blonde cum îl analizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-l să se întoarcă în pat și să-și continue dulcele somn de dimineață. Se dezmetici, se scărpină în vârful capului și se puse de acord că într-o oră vor fi la ea. În curtea Bicii, Oliviu și Renar, căscând de zor, se trântiră pe banca metalică în timp ce verișoara blondă, plină de vervă, îi tot amețea cu planurile ei de a petrece ziua. Apariția lui Dan li se păru o mântuire care nu mai sosea. De voie, de nevoie, încălecară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
inele. Chipul îi era un cerc molatic cu buze prea cărnoase, date cu negru. Era aproape cu desăvârșire chel. Surâdea, arătându-se încântat că ne veda. M-am uitat în jurul meu și am scrutat chipurile oamenilor de rând veniți să caște gura, ciudat de tăcuți. Ne fixau cu pizmă, șușotind între ei. Gregorio ne-a spus: - Fiți bineveniți, nobili longobarzi! Avea mușchii încordați și încerca să nu-i scape nimic. Am observat doi funcționari care ne numărau, străduindu-se totuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
gros și-ntunecat, dar nu ningea. Am străbătut acea lume în alb și negru, încremenită-n ger, tăcută, până ce am ajuns la poarta templului. Era închisă. Fără să cobor de pe cal, m-am aplecat și am împins-o. S-a căscat în întuneric. Un țăran înțepenit de frig, locuitor într-una dintre cele câteva colibe din apropiere, ne-a spus că, dacă-l căutam pe călugăr, îl găseam la o femeie pe nume Muzia, prostituata locului. Uluiți și nemaiștiind ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dragostea voastră și ajutați-o să treacă pragul dintre moarte și viață. Eu n-o să fac decât ceea ce-mi stă-n putință ca să-i alin durerea trupului, îți făgăduiesc. Dar stați de veghe, căci ușa spre dincolo se va căsca subit și fără să dea semne. Eu și Rotari am ajuns la o înțelegere, și unul dintre noi stătea mereu la căpătâiul Gailei. Rotari l-a obligat pe Amos să locuiască la palat, unde trei copiști îi așterneau pe pergament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]