7,454 matches
-
i-au mijit tuleiele și până la moșneagul înțelept căruia tuleiele nu-i mai trebuie, toți s-au îndeletnicit cu asta. Sigur, cu timpul, obiceiul s-a mai pierdut, iar în vreme de restriște, neavând femei, răpeau baloți, saci, ceasuri, sfeșnice, capre, mă rog, ce nu se găsea. Au fost și timpuri de glorie când răpeam nu una, ci 4-5, de era cât pe ce să trecem la musulmani. Răpeam de toate: domnițe, slujnice, jupânese, boieroaice, ba odată, țin minte, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câte pătimim. Anul trecut mi-au fugit găinile: au apucat-o la vale în pantă și nu s-au mai putut opri. în primăvară, când au fost ploile, s-a surpat o bucată de teren și mi-a îngropat două capre. Când mi-e sete, mai ronțăi câte-un măr, dar dacă vreau să mă spăl e jale. Episodul 119 ULTIMUL DIALOG GOTIC — în adevăr - spuse Metodiu - multe îi sunt date omului să trăiască. Și, dincolo de banalitatea acestei cugetări, gândiți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în loc să-l tragă pe om din totuși acceptabila maimuță, încurcase borcanele și-l extrăsese din cine știe ce specie grea la vedere, hohotind prin peșteri. Episodul 173 BOIERUL RADU STOENESCU-BALCÂZU (IIIÎ Hidosul copil crescu. Nu se juca nimeni cu el. Fetițele, găinile, caprele - ființe care fac deliciul copilăriei - îl ocoleau de departe. Dacă nimerea întâmplător într-un lan de cânepă, zeci, sute de vrăbii, de sticleți zurbagii se ridicau lărmuind și a doua oară nu se mai dădeau pe-acolo. Recoltele boierului crescură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
al Poporului Vălului n-ar fi trăit în pace atât timp cât umbra lui Sayah ar fi dat târcoale prin apropiere, așa că le-au pus la dispoziție douăzeci dintre cele mai rezistente cămile pe care le aveau și douăzeci și patru de oi și capre, precum și o grămadă de săculeți cu cele mai bune semințe. În felul acesta, cei cinci membri ai familiei și o mână de servitori credincioși porniră, la începutul iernii, pe ascuns, într-o călătorie spre miazăzi, în căutarea pământului făgăduinței care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
girbe, căci altfel riscăm să nu ieșim vii de-aici. — Și vitele? îl întrebă maică-sa. — Le ducem la munte, să lingă roua ce se depune în zori pe pietre, răspunse Gacel, prea puțin convins. Cu puțin noroc, cămilele și caprele vor rezista. Și oile? Bănuiesc că vom pierde o mare parte din ele, dar asta depinde doar de voința lui Allah și de când se vor întoarce cei care se duc după apă. Și cine ai vrea să se ducă? — Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mică grădină. Apoi au semănat una câte una, într-un fel de ritual, prețioasele semințe pe care Laila le păstrase într-un săculeț de piele. Gacel mergea la vânătoare și, din când în când, se întorcea cu un căprior, o capră de munte sau o gazelă. Femeile scoteau apă din puț ca să ude cu o cantitate infimă, aproape picătură cu picătură, micile plante care începuseră să încolțească. Trecu o zi, o săptămână, o lună, un an? Trecură și mulți ani. Puțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Țara Ashanților, despre care bunicul său îi vorbise atât de mult, cu gândul să cunoască acolo o femeie frumoasă din rasa lui cu care să întemeieze o familie. L-au binecuvântat, i-au dăruit o cămilă, o armă și o capră și i-au eliberat de sclavie pe el și pe toți urmașii lui, asigurându-l că gri-gri-ul, spiritul necurat care-i chinuiește până la moarte pe sclavii fugiți, nu-l va urmări niciodată. Moartea bătrânului și plecarea lui Rachid lăsară un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și plecarea lui Rachid lăsară un gol în micuța comunitate; și Laila era adânc întristată, cu toate că fusese de acord și înțelesese că uriașul avea dreptul la propria lui viață după atâția ani în care-i slujise cu credință. Când omul, capra și cămila dispărură în vasta întindere dinspre miazăzi, avu ciudata senzație că marea familie pe care răposatul ei soț o întemeiase se risipea ca apa printre degete. Din ceea ce, cu mult timp în urmă, fusese un puternic clan, temut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe pământul arid ce nu servea decât ca să-l străbați, nu rămăsese decât o mână de oameni care trăiau de pe o zi pe alta mulțumită unui amărât de puț, ce le dădea mai puțină apă decât laptele dat de o capră bătrână. Într-o dimineață călduroasă de sfârșit de vară, un zumzet ciudat se auzi dinspre sud-est, devenind din ce în ce mai puternic; în cele din urmă, la orizont se ivi o avionetă albă, care trece apoi chiar pe deasupra capetelor lor. Toți dădură fuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Considerați-vă oaspeții noștri. Putem să luăm apă? — Desigur! Nou-sosiții se apropiară de puț, se uitară la el, părură surprinși de aspectul rustic sau de adâncimea lui, dar, fără să facă nici un comentariu, traseră de funia veche până când pielea de capră care servea drept găleată ieși la suprafață cu apa picurând prin toate părțile. Dar ce se întâmplă după aceea îi lăsă perplecși pe cei de față, căci, în loc să bea, tinerii se apucară să se spele pe față și pe mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pentru a sublinia ceea ce voia să adauge: — Dar dacă nu ești credincios, sufletul tău nu ajunge nicăieri. Pur și simplu mori. Și pentru un necredincios nu există viața de apoi? Nu, la fel cum nu există pentru cămile, câini sau capre, deoarece o ființă omenească ce nu crede în existența unei forțe superioare care a creat-o se coboară la nivelul animalelor, și astfel le împărtășește soarta, se transformă într-un gunoi. — Fără să primească o răsplată sau o pedeapsă, în funcție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să împartă patul în fiecare noapte, dar știau foarte bine că nu aveau multe șanse să-și găsească perechea, când tot ce puteau să ofere erau doar un puț amărât, câteva straturi de zarzavat, trei palmieri și o duzină de capre și cămile. Sărăcia poate fi mult mai dezolantă când o compari cu bogăția; în seara aceea, văzând cum francezii scoteau din minunatul lor automobil cutii peste cutii cu produse exotice, admirând luxul hainelor și încălțărilor lor și minunându-se în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
crească pe când se apropia din nou de orizont era un mister pe care beduinii n-au știut niciodată să-l explice. Urcă mult și se îndepărtează, spuneau unii. Apoi începe să coboare și se apropie. Este ca un burdihan de capră care se dezumflă acolo sus pentru că nu are suficient aer, presupuneau alții. Când coboară, se umflă din nou. — Este vorba doar de un fenomen optic, îi încredințau francezii. Mărimea sa și distanța nu se schimbă niciodată; în funcție de linia orizontului ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
umbră din nou și lăsând să se distingă silueta crenelată a munților unde membrii micii sale familii trebuiau să-și găsească adăpost. Acolo, în acel labirint de creste și viroage pe care le bătuse de atâtea ori mergând pe urmele caprelor sălbatice, răposatul său frate Ajamuk descoperise din întâmplare intrarea într-o enormă peșteră al cărei interior era împodobit cu o mulțime de picturi delicate cu antilope și gazele, ce păreau vechi de mii de ani. Era la fel de înaltă și încăpătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dintre noi să continue să fie așa cum a fost cel dintâi. — Mama mă-sii de mândrie tuaregă! — Și ce altceva ne-a mai rămas, în afară de mândrie? întrebă Gacel. Privește ce am. O jaima zdrențuită, câteva cămile înfometat, două duzini de capre, un puț otrăvit și o pușcă atât de veche, încât în orice clipă poate să-mi explodeze în față. Dacă mi-aș pierde mândria, aș sfârși aruncându-mă în puț... Beduinul se ridică încet în picioare și aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
chiar și armata. Și cui îi folosește asta? Poporului? Niciodată n-am văzut ca unui om de rând să-i folosească la ceva faptul că un vehicul trece ca vântul prin fața casei lui, ridicând nori de praf și omorându-i caprele, găinile și, din nenorocire, uneori și copiii. Ghepardul întinse mâna și sună dintr-un clopoțel de argint aflat pe tava de ceai; când apăru nepoata sa, îi spuse: — Caută-l pe Sakib și spune-i să-i adune pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de neghiobi sunteți voi francezii? — Eu sunt austriac. — Pentru mine toți sunteți „francezi“. - Făcu un semn spre Nené Dupré, care rămăsese sprijinit de un palmier. - Să-ți spună el toată povestea. Mi-a spus-o deja. — Atunci uită-te la caprele astea: sunt pe moarte. Și la cămile, care abia se țin pe picioare. Doar cele trei, pe care nu le-am lăsat să se apropie de puț, vor supraviețui. Și asta e toată averea familiei mele. Nu este mult, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
asta... - Îi strânse mâna cu putere. - Acum ar fi bine să plecați - spuse. Mulțumesc pentru tot. În câteva minute, elicopterul se pierdu din vedere, timp în care Gacel încărcă pe cei trei dromaderi care mai erau în viață patru dintre caprele muribunde și porni, cu pas vioi pe drumul ce ducea spre munții îndepărtați. Știa că acolo va trebui să facă față unei bătălii grele, dar începea să aibă o idee clară despre cum avea s-o plănuiască. — Doar nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
era la fel de clar că avea destule motive să n-o facă, deoarece chiar în momentul în care îi avertiza insistent despre asta pe subalternii săi, „jegosul său dușman“, Gacel Sayah, tocmai băgase vârful cuțitului în jugulara celei mai debile dintre caprele ce atârnau la oblâncul cămilelor, pentru ca sângele să picure în așa fel încât să lase în urma lui o dâră vizibilă. În felul acesta, începea să pună în practică învățămintele tatălui său, care fusese un mare războinic, și ale generațiilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tatălui său, care fusese un mare războinic, și ale generațiilor de luptători imohagi care de-a lungul secolelor au învățat să transforme aridul peisaj ce-i înconjura și puținele lui viețuitoare în cei mai buni aliați. La revărsatul zorilor, două capre fuseseră deja sacrificate și sângele lor stropise nisipul deșertului și pietrele de la poalele munților, făcând ca în scurt timp primii vulturi să apară zburând la mare înălțime. Puțin mai târziu, Gacel intră în „Peștera gazelei“, își îmbrățișă mama și frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
capătul acela pierdut din deșert. Niciodată nu s-a întâmplat să coincidă atâtea vieți... Și atâtea morți. Sute de vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o înfățișare și mai tenebroasă, dacă se poate imagina așa ceva. Noaptea se făcu zi. Și tăcerea se umplu de larmă, deoarece, aproape în aceeași clipă, zeci de vulturi își înălțară zborul, agitându-și zgomotos aripile, în timp ce hienele, șacalii, fenecii, antilopele, caprele, până și șobolanii, șerpii și un sprinten ghepard, ce abia sosise atras de duhoarea purtată de vânt până în inima câmpiei, începură o cursă nebunească fără țintă, pentru că ceea ce se întâmpla era un diabolic fenomen contra naturii, pe care nici unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai multă apă decât dacă ar fi murit. — Mizerabili! Când se lumină de ziuă, descoperiră, de asemenea, că stârvurile ce atrăseseră atenția vulturilor, hienelor și șacalilor nu erau ale prizonierilor în căutarea cărora veniseră, așa cum își imaginaseră, ci a patru capre prăpădite puse cu pricepere în locuri unde cu greu se putea ajunge, ceea ce le întări încă o dată ideea că erau victima unui diabolic plan perfect elaborat. Beduinii îi lăsaseră să le cucerească fortăreața, dar prețul li se părea excesiv, ținând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dușmani ai săi, banii. În mod tradițional, pentru beduini banii nu erau decât o formă practică de a acoperi mici diferențe când făceau un troc, folositori în special când trebuiau să compenseze prețul a două cămile cu prețul a șapte capre sau valoarea a cinci metri de pânză cu cea a unui sac de orz. În marile piețe din oaze se găseau din belșug curmale și vite, dar, în general, banii erau rari; și, când în cele din urmă catadicseau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
2000 Inmouchar, războinic tuareg de familie nobilă (în arabă, în original). „Cu voia lui Allah!“, „Așa a vrut Allah!“, „Cum o vrea Allah!“ (în arabă, în original). Râu secat (în arabă, în original). Girba sau gerba, burduf din piele de capră în care se păstrează și se transportă lichide (în arabă, în original). Dromader domestic folosit pentru deplasări rapide. Poate parcurge până la 80 km pe zi (în arabă, în original). Jaima, cort folosit de popoarele migratoare din Africa de Nord (în arabă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]