1,478 matches
-
în anchetă sau în ajunul condamnării. Lungii ani ai privării de contactul cu lumea ascut sensibilitatea, deținutul bucurându-se când o vrabie se rătăcește în celulă, când poate zări un petec de cer sau poate păstra o frunză veștedă de castan, aducând nu știu ce adiere a vieții libere. Acuitatea auditivă e de asemenea crescută, dobândind intensități halucinante (deținuții își târau „cu toții lanțurile pe ciment într-un zgomot de șenile de tanc”). Dispunând de o scriitură austeră, cartea spune că I. nu a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287573_a_288902]
-
esențe tari: stejar, fag, mesteacăn, carpen, frasin. Adesea arborii de aici formează păduri omogene din punct de vedere al compoziției, fiind astfel și ușor de exploatat economic. Cei mai comuni arbori din acest biom sunt așadar: stejarul, fagul, alunul, ulmul, castanul, plopul, iar în America de Nord: nucul, arțarul, la care se adaugă și unele conifere: cedrul, molidul. O caracteristică a pădurilor de foioase este existența a trei straturi: stratul arboricol (cu arbori de până la 40m înălțime), stratul arbustiv (cu arbuști cu frunze
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
PĂDUREA DE FOIOASE ȘI MIXTĂ DIN ZONA TEMPERATĂ A AMERICII ȘI ASIEI Pădurile de foioase din continentul nord-american ocupă o mare parte a bazinului fluviului Mississippi și prezintă o mare varietate de formațiuni. În sud-est predomină stejărișurile în amestec cu castanul, în vest și sud-vest de întâlnesc stejărișuri în amestec cu nuc (Carya Ovata). Nu lipsesc nici făgetele (Fagus grandifolia) sau pădurile de arțar (Acer saccharophorum, Acer negundo). În afara speciilor foarte întâlnite de stejar (Quercus alba, Q.rubra, Q.borealis), aceste
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
communis), leandrul (Nerium oleander), arbusierul (Arbutus unedo), palmierul pitic (Chamaerops humilis), fisticul (Pistacea lentiscus). De asemenea sunt prezente tufe de ericacee, iarba osului, levănțica (Lavandula stoechas). Alături de aceste formațiuni cu caracter xerofil cresc și specii de arbori cu frunze căzătoare (castanul dulce, platanul, stejarul macedonean). Formațiunile de tufișuri xerofile mediteraneene care au o răspândire destul de largă, au un caracter sempervirescent și poartă diferite denumiri după așezarea lor geografică. Maquis-ul este o formațiune de arbuști și hățișuri de înălțime joasă și cu
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
nordul S.U.A. Boala a fost descrisă pentru prima dată de către Ed. Prillieux în Franța, în anul 1885. Ea este frecventă pe foarte multe specii de pomi fructiferi (măr, păr, cais, piersic, prun etc.) cât și la specii forestiere (fag, arțar, castan sălbatic, plop, mesteacăn) și arbuști (rododendron, trandafiri) ș.a. Simptome. Primele semne de îmbolnăvire apar pe frunze, care întotdeauna capătă un luciu metalic și o colorație asemănătoare cu a plumbului, ca urmare a infecției vaselor conducătoare din ramură. Țesuturile frunzei se
Bolile plantelor cultivate by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/457_a_1435]
-
reușit ca prin multe demersuri o stradă din... Moara Grecilor (suburbie a orașului Vaslui) să poarte numele primarului - martir, cu toate că acesta ar fi meritat mai mult. Nomenclatura străzilor Vasluiului e plină de denumiri fade lipsite de orice personalitate ca: Frunzelor, Castanilor, Livezilor, Salcâmilor, Avântului și multe altele. 3. Theodor Râșcanu - între viață și moarte Printre personalitățile vasluiene de mare calibru s-a numărat și Theodor Râșcanu, care în perioada interbelică a publicat o suită de romane importante ca valoare artistică dar
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
pentru prima dată când semnalăm politicienilor și edililor vasluieni faptul că memoria unor adevărați eroi ai locurilor noastre sau ai țării trebuie cinstită așa cum se cuvine. Avem în orașul nostru mai multe străzi cu denumiri fade, impersonale, de genul: Salcâmilor, Castanilor, Crizantemelor, Frunzelor și multe altele care ar trebui redenumite corespunzător. Dacă bolșevicii, uneori de circumstanță, s-au grăbit ca în ianuarie 1948 să schimbe numele vechi și cu rezonanță istorică ale străzilor, parcurilor și piețelor vasluiene în unele „de tip
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
permisiunea să fotografiez această icoană, dar sunt refuzat, politicos și foarte ferm, în același timp. Sampling. Un TIR este parcat de-a lungul uneia dintre străzile adiacente pelerinajului, strada Colonel Langa, vizavi de Mitro polia Catolică. O stradă dominată de castani seculari și superbe case de secol XIX, marea majoritate în ruină, lăsate să moară pe picioare. Cred că a intrat „în dispozitiv” ieri- noapte, pentru că nu l-am remarcat în ziua precedentă. Lângă camion, un rând constant, cam 20-30 de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mătușa sa. Tinerii s-au plăcut instantaneu, aveau sentimentul că se cunosc de mult și că își pot încredința unul altuia cele mai tainice gânduri. S-au plimbat pe aleile cu pietriș ale parcului, apoi pe bulevardul central, străjuit de castani și tei maiestuoși. Au povestit cu poftă câte-n lună și-n stele. Târziu, când cei mai mulți dintre pașnicii locuitori ai orășelului își încheiaseră orele de promenadă și se retrăseseră pe la casele lor, ei, la propunerea lui Stelian, au mai zăbovit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a scos o pipă și s-a ocupat cu aprinderea ei. Un fumător de pipă este un om serios; măcar un om "așezat" tot este. Noi tăceam ca niște oameni serioși. Au început să se lase, peste noi, frunzele unui castan. Tăceam, era plăcut să simt aroma fumului; "parfumat cu levănțică?", l-am întrebat. Da, sigur, dar îi pun și felii uscate de morcov, tutunul capătă, astfel, o dulceață specială. Și, o să mă credeți, mi-a spus dânsul, ține și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a scăzut numărul fumătorilor de lulea, care nu este periculoasă, noul meu prieten m-a întrebat pe cine caut pe aici, pe Strada Motocicletei. Pe nimeni. Habar n-aveam că această străduță, modestă, cu case curate, aliniate, și cu câțiva castani care își scutură frumoasele lor frunze galbene, se numește atât de ciudat, Strada Motocicletei. Nu găseam în mintea mea o explicație. Nu am întrebat nimic. Mi-a spus, fără să-l întreb, domnul de lângă mine: "Strada este relativ nouă, eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
astea sunt greutăți de neînchipuit. Sarcinile pe care noi le îndeplineam cu plăcere și drag devin probleme de nerezolvat. Cum să te sustragi pentru totdeauna? Mie mi-ar fi dor de cimitir, de morți, de babele de pe strada mea, de castanii de pe bulevard... În scurta mea vizită în țară mi s-a întâmplat să mi se arunce în brațe o fetiță, Adelina. Avea vreo doi ani când am plecat, acum nu știa cine sunt, dar știa că mă iubește. La legăturile
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
mi a răspuns politicos, într-o italiană perfectă. Am spus: — Sunt româncă. E prima dată când vin aici și nu cunosc locurile! — Ce spui? Vorbea, de fapt, o română perfectă. Eram din același oraș, știi, din orașul cu aleea cu castani. În viața ta nu cred că ai mai întâlnit o alee cu castani atât de frumoasă ca cea de pe vremea când aveai 16 ani, nu-i așa? Scrisoarea 156 Zi de zi, românii sunt ținta atacurilor extremiștilor. Televiziunea începe jurnalul
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
prima dată când vin aici și nu cunosc locurile! — Ce spui? Vorbea, de fapt, o română perfectă. Eram din același oraș, știi, din orașul cu aleea cu castani. În viața ta nu cred că ai mai întâlnit o alee cu castani atât de frumoasă ca cea de pe vremea când aveai 16 ani, nu-i așa? Scrisoarea 156 Zi de zi, românii sunt ținta atacurilor extremiștilor. Televiziunea începe jurnalul de știri cu vreun român care a violat pe cineva și încheie seara
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
la Roma, unde avea un prieten, fost vecin din baltă. Avea deja privirea schimbată, dar declara că pe el nu-l doboară nimic. Scrisoarea 165 Ce reprezintă de fapt „țara” ta? Când mă gândesc la România, am imaginea străzii cu castani, am imaginea familiei și a locurilor comune, cele pe care le vedeam zi de zi. Pentru fiecare dintre noi România reprezintă un grup de persoane și un oraș. Este viața noastră dinainte și de acolo așteptăm sprijin moral. Fiica lui
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
am cerut s-o facă. Bănuiam că revelarea lui avusese deja loc, în nopțile cumplite, de ceartă, când asistam îngrozit, din patul meu, la escaladarea acuzațiilor, atât dintr-o parte, cât și din cealaltă. * Cum de am uitat să evoc castanii și castanele de care era plin Clujul copilăriei mele? Abundența lor explică, probabil, de ce tocmai atunci și acolo am auzit vorbindu-se pentru prima oară de pireul de castane. În ce privește castanele coapte, acestea se vindeau pe stradă, fierbinți, la concurență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prafului de pe „teren”, răscolit de dansul picioarelor noastre tinere și neobosite, încălțate în tenișii epocii. * O amintire despre o amintire. O amintire din copilăria tatei pe care el mi-a povestit-o, în copilăria mea, la Cluj, în parcul de castani în care se afla un lac artificial, după ce ne-am plimbat, într-o după-amiază, cu barca (îmi amintesc deci și locul și împrejurările în care mi-a - ne-a? eram parcă mai mulți copii în jurul lui, colegi de-ai mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nebune pe cărările iubirii. Ore întregi au mers înlănțuiți unul cu altul. Nimeni nu putea fi mai fericit de atât. Păreau că au atins țărmuri ce erau neatinse de gândirea umană. Ochii le străluceau a primăvară timpurie cu salcâmi și castani în floare, în timp ce glasul lor se pierdea în frânturi de cuvinte de dragoste. - Dragostea e ca un fluture care se duce spre o lumânare și nu știe dacă se arde sau nu, zise Carlina șovăitor. - Da. Nu știi niciodată ce
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iar eu voi încerca să fiu o soție bună. Așa își spunea în gând Carlina, bucurându-se la modul sincer. Primăvara era pe sfârșite. Era cea dintâi primăvară petrecută împreună. Vântul legăna ușor crinii galbeni și zambilele, iar într-un castan plin cu muguri generoși, gata să explodeze în flori, cântau niște guguștiuci harnici.. Când păși pragul casei lui, inima îi bătea ceva mai repede, ca la o luptă între două animale. Valentin avea o privire pătrunzătoare sau chiar tăietoare și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
apoi tăt îi al tău!” El a înțeles cam încotro bate vorba ei și, plecând în lungul drumului spre Bucium, a găsit o casă încăpătoare lângă Plopii fără soț și a deschis un restaurant căruia i-a zis „La Doi Castani”. Află, dragul meu prieten, că cei doi castani și casa stau mărturie și acum la margine de drum. De câte ori n-am trecut noi pe lângă Hanul Trei Sarmale, dar nici n-am visat că acolo Octav Băncilă - pictorul - avea o cameră
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
cam încotro bate vorba ei și, plecând în lungul drumului spre Bucium, a găsit o casă încăpătoare lângă Plopii fără soț și a deschis un restaurant căruia i-a zis „La Doi Castani”. Află, dragul meu prieten, că cei doi castani și casa stau mărturie și acum la margine de drum. De câte ori n-am trecut noi pe lângă Hanul Trei Sarmale, dar nici n-am visat că acolo Octav Băncilă - pictorul - avea o cameră a lui pe timpul verilor și toamnelor fără asemănare
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
Iașilor. Unul dintre ele este intitulat „Școala care nu s-a mai deschis”. Să pornim în căutarea ei. După ce am ieșit de la Hanul din Bucium, drumul ne duce lin până la o zidire care își ascunde fața în spatele unui șir de castani. Cândva, clădirea se numea „Mica Belvedere” și avea și de ce. Casa este renumita „Vila Grierul”. Acest nume este și firesc să-l poarte, pentru că în fiecare noapte - aici - greierii dau adevărate concerte. Stăpânul vilei a mers și mai departe, așezând
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
îl vedeam câteodată, măreț, cu pântecele-i proeminent și părul alb, pe terasa dinspre curte (curtea de joacă a elevilor), sorindu-se, căci doar terasa se putea umple de soare, în timp ce terenul nostru de zbenguială rămânea pururi în umbră, sub castanii cu coroana parcă neagră de desimea ei, covârșind și pavilionul din fund, de tinichea ce s-ar fi vrut verde; nici dinspre stradă nu venea lumină, fiindcă grilajul ce ne despărțea de ea era căptușit în interior tot de tinichea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Elenuța Gabor. Singurul avantaj, singura frumusețe în acest curios „complex“ imobiliar o alcătuia grădina destul de lată și cel puțin de două ori atât de lungă cât lungimea „trenului“; însăși curtea oferind destul teren pentru construcții viitoare, o curte adumbrită de castani grandioși, lepădând la vremea lor fructele sălbatice, voluminoase și lucioase, la dispoziția copiilor, ca și sutele de cărăbuși în anotimpurile de invazie. Grădina era plină de peri, meri, cireși, pruni și o despica în lungimea ei o alee mărginită de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
care lăsaseră un spațiu liber - între corpul lor și odaia de la stradă a „trenului“ - pentru poarta mare, cu toată intrarea în curte plafonată, li s-au mai adăugat apoi, paralele cu vechea clădire, alte două, prin sacrificarea unuia dintre trainicii castani ce străjuiau vederea oferită ferestrelor apartamentului nostru. Trei dintre aceste încăperi le-a ocupat Virginia, vagonul pe care-l părăsise fiind închiriat unei frumoase doamne, cu maniere distinse, dar foarte prietenoasă, care avea o fetiță de vreo zece ani, Tuți
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]