1,072 matches
-
și pe urmă au văzut o chestie care se chema It’s a Knockout, cu o serie de jocuri stupide în aer liber. Fără să-și dea seama, Hilary își canaliză agitația spre vârfurile degetelor care se întindeau spre un castron cu fructe de lângă canapea și culegeau rând pe rând boabele de struguri; le curăța pe fiecare cu unghiile ei lungi și apoi și le arunca în gură. În poala ei începuse să se formeze o grămăjoară de coji. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și-a pierdut credința și s-a răzbunat pe el, părăsindu-l și luându-le pe cele trei fete, Faith, Hope și Brenda. Cât a durat? — Căsnicia noastră? Aproape cinci ani. — Destul. — Destul. Luă ultima bucățică de ardei verde din castron și și-o îndesă în gură. În anumite momente - momente de mare slăbăciune, recunosc - îi duc un pic dorul. — O? — E plăcut să ai pe cineva lângă tine, iar uneori nu prea e. De exemplu, mi-a fost de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
uita scena aceea: mă urmărește de treizeci de ani. Dintr-un oarecare motiv. — Dar nu e așa de greu de înțeles, nu? spuse Fiona. Este povestea vieții tale, de aceea n-ai putut s-o uiți. Luă ultima alună din castron. Pot s-o iau? Sunt foarte proaspete. — Te rog. Papilele mele gustative cer niște ciocolată. Am făcut semn să ni se aducă nota de plată. Poate găsim pe drum un magazin deschis. Afară era clar că valul de căldură se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
voi renunța definitiv la îngrijirea bolnavilor. Mortimer chicoti și spuse răutăcios: — N-aș băga mâna-n foc. Dar ea ieșise deja. După ce își termină treaba, Phoebe se spălă, se îmbrăcă și ajunse în sufragerie taman când Pyles strângea farfuriile și castroanele. — Speram să mănânc și eu ceva, spuse ea. — Micul dejun a fost servit, răspunse el fără să-și ridice privirea. Ați venit prea târziu. — Aș putea să-mi prăjesc puțină pâine, dacă există pe undeva un prăjitor de pâine. Pyles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Între timp a avut de completat un grafic al temperaturii, așa că aduceam întotdeauna la sfârșitul serii termometrul și notam conștiincios cifra respectivă înainte de a stinge lumina și a mă întoarce în apartamentul meu cu tava cu farfuriile murdare sau cu castroanele de supă. După cum am menționat, nu vorbeam mare lucru: pentru că pe Fiona vorbitul îi provoca dureri de gât, iar dinsprea partea mea, pentru că găseam niciodată nimic de spus. Dar îmi amintesc o conversație care a avut loc exact în jumătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mâncarea? Poftim, acuma ești mulțumit? Of Doamne! Uite în ce hal te-ai făcut, ai bucățele de Dante pe cap. Nici nu-ți pasă, văd. Doamne, ce motan ai putut să-mi dai! Pleosc, pleosc, face motanul, absorbit de conținutul castronului. Las’ c-am eu timp și de igienă, dragă. Și dacă mi-ai da Dante ceva mai des, poate n-aș mai reacționa așa. Propac pentru pisici obeze, tu ce părere ai, o fi o chestie așa grozavă? Aș cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de vizită și vizita s a terminat. În sfârșit am urcat în tren și, în fine, a început greva salariaților de la mișcare care a paralizat orice mișcare. Pe la prânz am revenit acasă unde, spre bucuria tuturor, ne-am strâns în jurul castronului cu urzici aburinde. Le adusese mătușa Evlampia de pe șanțul vernisat acum trei ani de Primărie în spatele blocului. O liniște calmă și o micuță întrebare atârnă ca un bec de 15 wați deasupra fericiților meseni: Dar dacă or fi urzici otrăvitoare
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
altfel, pentru că surprinde, pune semnul mirării În pupila lui Mitică. Neavîndu-și rostul Într-o asemenea lume. Ar mai fi și căința românească a lui Vișan Înfricoșat de gîndul morții În bucătărie, rugăciunea spusă disperat printre oale, cu fața ascunsă de castroane, Îngenuncherea care nu poate fi nici ea decît falsă, de suprafață, doar pînă trece durerea de burtă luată drept otrăvire; și-ar mai fi și grotescul tipic Daneliuc, Îmblînzit acum, grotescul tîmpiților care caută melci pentru-un senator, un termen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de lung, cînd s-a repezit la ton. Era mare cît o bîtĂ de baseball și un pic Înclinat, iar atunci cînd a apucat momeala a despărțit apele larg. Avea spinarea solidă, de un negru-purpuriu, și ochii mari cît un castron. Era uriaș. Pun pariu c-avea vreo patru sute cincizeci de kile. Am țipat la Johnson să-i lase fir, dar pînĂ s-apuc să scot un cuvînt l-am văzut săltat de pe scaun de parcă ar fi fost tras pe scripeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Am să-ți cumpăr zgardă Select Club și gata, efect garantat. Mă bagatelizezi și te bagatelizezi. Dacă nu înțelegi asta, ești pierdută. Da, e ridicol, sînt ridicol, dar cred într-o legătură mistică între stăpînă și cîine. Se depărtează de castronul de legume fierte, șchiopătînd. Bunica Leonora era convinsă că "oamenii îmbătrînesc numai iernurile". Eu cred că la asta contribuie mai mult verile care n-au fost veri. Ultima vară cu Iordan, cea din '79, n-a fost vară. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sînge; sechestrată între mille feuilles. Mi se părea că pe mine mă potrivea Iordan de sare, mie îmi pocnea clavicula în dinți, pe mine mă desfăcea pe îndelete de pe oase. Nu din chiflă mușca el. Dădea la o parte un castron pentru altul: fricassée de pui la Ambasador, în țipăt de păuni; pentru pește à la Suisse, la Pescăruș; friptură cu afine și mere, la Berlin, pentru imposibilii cartofi noi caramel, la chinezesc. Pe un bucătar din Aleea Alexandru îl învățase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ușa. Zece chestii nu-mi plac la tine, Tano. Unu, îți bagi nasul în frigider... Ca să mi-l mențin rece. Doi. Îl urăști pe Mișu Negrițoiu... Dacă toată ziua îngroapă și dezgroapă... La trei, mă face să scap din mînă castronul cu carne fiartă. Cum cîinele meu e destul de inteligent ca să știe cum să scape de pedeapsă, se retrage șchiopătînd. Se preface că-l doare piciorul. Dar dacă nu se preface? Din ce în ce mai des calcă "așa, tot mai așa". De cîte ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
început să-mi placă mersul cu șareta, în loc de automobil. La urma urmei, prima mașină adusă în București de industriașul Jean Arsan înainta cu 7 kilometri pe oră. M-am învățat cu laptele de capră, cu morcovii rași de Russ în castronul din bambus, cu legumele fierte-n abur, cu vinuțul nervos, din viță o mie unu. Io nu! Mi s-a năclăit gîtu' de la ospățul cu fasole țucără. La nevoie, și cornulețul cu lapte-i hrană, Tănucă. De revăzut, l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Rusalin, am conchis închizînd televizorul, ca să mă întorc la ale mele. M-am expus din nou obiecțiilor vocii vitrege: Ei, Iordana, nu ți-a căzut bine silueta de adolescent, față de fațada ta ca zidul Goliei? Sau regreți că ai scăpat castronul? Care castron? I-o vorbă. Te-a opărit invidia sau supa din castron? Supa? Iubirea căreia i-ai dat cu piciorul. Cațo, termină, taie Tano cu aerul cel mai indignat. Cum să-i placă un sentimental apos, cu ochiul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
conchis închizînd televizorul, ca să mă întorc la ale mele. M-am expus din nou obiecțiilor vocii vitrege: Ei, Iordana, nu ți-a căzut bine silueta de adolescent, față de fațada ta ca zidul Goliei? Sau regreți că ai scăpat castronul? Care castron? I-o vorbă. Te-a opărit invidia sau supa din castron? Supa? Iubirea căreia i-ai dat cu piciorul. Cațo, termină, taie Tano cu aerul cel mai indignat. Cum să-i placă un sentimental apos, cu ochiul ăla ca mătasea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
expus din nou obiecțiilor vocii vitrege: Ei, Iordana, nu ți-a căzut bine silueta de adolescent, față de fațada ta ca zidul Goliei? Sau regreți că ai scăpat castronul? Care castron? I-o vorbă. Te-a opărit invidia sau supa din castron? Supa? Iubirea căreia i-ai dat cu piciorul. Cațo, termină, taie Tano cu aerul cel mai indignat. Cum să-i placă un sentimental apos, cu ochiul ăla ca mătasea broaștei? Cînd îl văd ce zgîrîietor de brînză e, cum adaugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
tot mai mult, fețele se închideau și unele își întorceau fața spre lună. Era ora cea mai potrivită, lumea ieșea de la serviciu, cei ce lucrau și sâmbăta, ceilalți se învârteau după cumpărături. Fane, după zgomotul monedelor în tingire - de-asta castronul lui era mai adânc, să se-audă -, Costică, după gesturile neterminate ale clienților care îi aruncau monedele aproape fără să se uite, se înclinau, mulțumind. Uneori Ologu își scotea căciula într-un entuziasm pe care-l căpătase odată cu berea și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din mână a rămas-bun și se depărtă, cu mersul săltat pe vârfuri, ca fetișcanele. — Canci, scânci Ologu, rezemându-se de felinar... Ce fel de lume o mai fi și asta ? — Ce mai întrebi ? oftă orbul, căutându-și cu vârful bastonului castronul de tablă. Fiecare lume are cerșetorii pe care și-i merită. — Ba, pardon ! se sumeți Costică Ologu. Noi suntem prea buni pentru lumea asta. Nu ne meritați, hulpavilor, gâtlejuri sparte ! strigă, privind în vale, dar nu-i răspunseră decât ciorile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
te întrebai dacă nu cumva lumea e mai înțesată de lucruri și de ființe decât se poate desluși cu privirea. Bunelu rămase pironit locului, ridicându-și mâinile în căutarea unui perete imaginar, timp în care Magdalena trecu prin fața celorlalți cu castronul de tablă. Fiecare aruncă în el te miri ce, pietricele, bucățele culese de pe jos la întâmplare, orbul încuviința când pietricelele pocneau ori Magdalena își zornăia farfuria. Iadeș nu știu cum să facă, în dreptul lui castronul nu zornăi. Orbul îl privi cu găvanele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în care Magdalena trecu prin fața celorlalți cu castronul de tablă. Fiecare aruncă în el te miri ce, pietricele, bucățele culese de pe jos la întâmplare, orbul încuviința când pietricelele pocneau ori Magdalena își zornăia farfuria. Iadeș nu știu cum să facă, în dreptul lui castronul nu zornăi. Orbul îl privi cu găvanele goale, albul lor îl săgetă. Întinse arătătorul și-l împunse în piept, apoi îl ciocăni pe chelie cu arătătorul mâinii drepte. — Ai să mori ! șuieră. Iadeș rămase cu gura căscată, privind în jur
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu flori artificiale. Cum îi udam în bășcălie frunzele din plastic și miroseam florile de cârpă... Uite că a știut ce face... Doar florile ei au rezistat, chiar și în vremurile astea, când au dispărut udătorii de ghivece. Tili luă castronul de lemn și-l răsuci pe toate părțile. Asta e o floare care nu există, spuse. Or fi existat pe vremuri și unii care dădeau nume florilor... — Pe timpurile alea, spuse Maca, așezându-se pe scaun și căutând prin sertarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug într-o parte. Iar eu zac, aruncat la întâmplare, ca o moluscă, pe scaun, cu umerii căzuți, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și asta îl făcea să caute sprijin în preajma maică-sii. În schimb, în dugheana lui nu existau încăperi ori unghere ascunse. Atunci când era singur, ceea ce, altminteri, se întâmpla mai tot timpul, se simțea în siguranță. Numerele de pe bulinele strânse în castronul de tablă păreau inofensive, câtă vreme nu se alegeau, câte cinci, câte șase, și nu se înșirau pe biletul de loterie. Zăceau ca niște frânturi, dar orice alăturare a lor ar fi putut naște monștri. Împinse castronul mai spre mijlocul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bulinele strânse în castronul de tablă păreau inofensive, câtă vreme nu se alegeau, câte cinci, câte șase, și nu se înșirau pe biletul de loterie. Zăceau ca niște frânturi, dar orice alăturare a lor ar fi putut naște monștri. Împinse castronul mai spre mijlocul tejghelei, de teamă ca o mișcare stângace să nu-l răstoarne. Ar fi trebuit, atunci, să culeagă numerele, unul câte unul, de pe jos și asta ar fi însemnat, deja, o alegere. Pentru că cifrele păreau că rânjesc spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tejghelei, de teamă ca o mișcare stângace să nu-l răstoarne. Ar fi trebuit, atunci, să culeagă numerele, unul câte unul, de pe jos și asta ar fi însemnat, deja, o alegere. Pentru că cifrele păreau că rânjesc spre el, sfidătoare, acoperi castronul cu o foaie de hârtie. Privirile îi căzură apoi asupra mapei din care ieșeau, verzui, capetele lozurilor, ca niște peștișori, gata să sară din ascunzișurile lor și să se zvârcolească, holbând ochii țintă spre el. Întinse degetele, dar atingerea lozurilor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]