1,795 matches
-
voi de fapt nu meritați să luptați pentru această cauză. Se pare că nu sunteți pregătiți pentru sacrificiul suprem. — De ce tre’ să luăm cerșafu’ ăsta vechi cu noi? întrebă cineva. Eu credeam că-i o demostrațe în legătură cu salariile. — Cearșaf? Care cearșaf? se răsti Ignatius. Eu țin în fața voastră cel mai mândru stindard, o identificare a scopurilor noastre, o vizualizare a tot ce căutăm. Muncitorii studiară mai atenți petele. Dacă vreți să dați doar buzna în birou, ca vitele, veți participa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
am să mai păcătuiesc Am să câștig ș-am să iubesc Acum, că-l am pe Isus. Trăgând după el capătul filmului derulat, Ignatius se grăbi spre ușă și intră în birou. Cele două purtătoare de drapel, nemișcate, prezentau dosul cearșafului pătat unui Gonzalez uluit. Cu ochii închiși, cei din cor cântau dezlănțuit, furați de melodie. Ignatius își croi drum printre cei din batalion, care asistau, bine dispuși, la scenă, cu fața spre masa de lucru a șefului de birou. Domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mută fundul veștejit deasupra toaletei! strigă Ignatius sălbatic. Domnișoara Trixie plecă târșâindu-și picioarele. — Ei bine? îl întrebă Ignatius pe domnul Gonzalez, întorcându-le pe cele două doamne astfel încât șeful de birou să poată vedea literele de pe cealaltă parte a cearșafului. — Ce înseamnă astă? întrebă domnul Gonzalez, citind stindardul. — Refuzi să-i ajuți pe acești oameni? — Să-i ajut? întrebă șeful de birou cu voce speriată. Despre ce vorbești, domnule Reilly? — Vorbesc despre crima împotriva societății, de care te-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vinovat. — Cum? buza de jos a domnului Gonzalez începu să tremure. La atac! strigă Ignatius către batalion. Omul acesta nu știe ce-i mila. — Da’ nu l-ai lăsat să zic-o vorbă, remarcă una dintre femeile îmbufnate care țineau cearșaful. Dă-i voie Iu’ domnu’ Gonzalez să vorbească. — La atac! La atac! strigă din nou Ignatius și mai furios. Ochii lui și albaștri și galbeni se bulbucaseră și scăpărau. Cineva aruncă fără tragere de inimă un lanț de bicicletă pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
cu cărămida, vino imediat aici și lovește-l încetișor cu ea în cap. — Nu lovesc eu pe nime’ cu asta, spuse omul cu cărămida. Tre’ să ai la poliție un cazier lung de vro milă. Cele două femei lăsară dezgustate cearșaful jos, pe podea și urmară corul care începuse deja să iasă pe ușă. Doar nu vă trece prin gând să plecați? strigă Ignatius, cu vocea, înecată de furie și salivă. Războinicii nu răspunseră nimic și începură să iasă din birou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vrei să știu? Poate a fost furat. Te-am prevenit că sunt hoți pe aici. — Vrei să spui c-a intrat cineva în casă ca să ieie cerșafurile tale murdare? — Dacă ai fi puțin mai conștiincioasă când speli rufele, descrierea acelui cearșaf ar fi oarecum diferită. — Lasă asta. Dă-mi ziaru’, Ignatius. Chiar ai de gând să încerci să citești cu voce tare? Mă îndoiesc că organismul meu poate suporta o asemenea traumă în momentul de față. Lasă-mă deocamdată să citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
că-i urmărit, Ignatius împingea căruciorul în direcție opusă traficului, pe St. Charles Street, spre Cartierul Francez. Stătuse atât de târziu în noaptea precedentă ca să pregătească discursul pentru întrunirea de start, încât nu fusese în stare să se miște din cearșafurile lui îngălbenite până târziu, aproape de prânz, și atunci numai din pricina bătăilor în ușă și strigătelor violente ale mamei sale. Acum, că era afară pe stradă, avea o problemă. Premiera comediei sofisticate avea loc la cinematograful Orfeum. Reușise s-o tapeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
la spital. Cine e doctorul meu? Sper că ai fost destul de generoasă să-mi asiguri îngrijirile unui specialist. Și un preot. Trimite să vină unul. Hotărăsc eu apoi dacă este acceptabil. De enervare, lui Ignatius îi curse puțină salivă pe cearșaful care acoperea, ca un strat de zăpadă, stomacul său proeminent. Își pipăi capul și simți un bandaj aplicat deasupra durerii lui de cap. O, Doamne! Nu-ți fie teamă să-mi spui, mamă. Simt după cum mă doare că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
place să tragă la măsea. Nu am mai văzut-o bând mult, în ultimu’ timp, da’ într-o vreme chiar o făcea lată. O dată m-am uitat în curtea din spate ș-am văzut-o cum se-ncurcase într-un cearșaf ud pus la uscat. Domnule, mi-a mâncat zece ani din viață faptu’ c-am locuit alături de oamenii ăștia. Zgomot: banjo și trompete și strigăte și urlete și televizoru’. Reilly ăștia ar fi bine să se mute undeva la țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
care caută un os, aruncând izmenele într-un arc peste capul său. Poate că n-ar strica să te ridici, lăcrămioara mea. Trebuie să adunăm articole, să strângem notele. Ar fi bine să te uiți sub pat. Myrna sări de pe cearșaful umed, spunând: — Am încercat să te descriu prietenilor mei din grupul de terapie colectivă. Lucrând în camera aceasta, izolându-te de societate. Mintea aceasta stranie, medievală, în mănăstirea ei. — Au fost fără îndoială intrigați, murmură Ignatius. Găsise ranița și îndesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de scârbă de sine au provocat Înlăuntrul lui o reacție negativă, iar acea necesitate a revenit chiar mai puternică, sub forma EI. EA se abătea asupra lui oriunde, În orice moment al zilei. În baie, În pivniță, În toaletă sub cearșaf, În living și uneori, când se strecura În camera surorii lui mai mici, atunci când ea nu era prin preajmă, În patul ei, pe scaunul ei, lângă biroul ei... Ca un patriarh capricios EA cerea supunere absolută. Oricât de mult s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
păcate, Îi place să bârfească. Și ieși repede din cameră. 6 Pe Coasta de Vest, visândla Coasta de Esttc "6 Pe Coasta de Vest, visând la Coasta de Est" Kitty adormi În patul imens al familei Rothschild din San Francisco. Cearșafurile erau de un alb imaculat. Mai Întâi, visă că era actriță În București. Se Îndrepta spre scenă, fără să știe dacă energia tuturor oamenilor din sala mare urma să o paralizeze sau să Îi dea putere. Apoi Începea să joace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lui Kitty saga arestării ei. În ziua de Sf. Valentin, după-amiază, Îi spuse Desert Rose, se uita la Ultimul tangou la Paris, mâncând Înghețată cu fructul pasiunii și fursecuri, În mansarda ei din Brooklyn. Era bolnavă și singură, zăcea Între cearșafurile crem de mătase, În patul ei imens, decorat cu perne și cuverturi orientale. Din când În când fixa tavanul de culoarea cireșei coapte sau mângâia cele două pisici persane, care stăteau Întinse lângă ea. — Rudy și Moody, singurii mei prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
despacheteze cutiile, să scape de Înghesuială. Olga avea să fie ultima ei colegă de apartament. Avea să-și văruiască apartamentul, să nu mai doarmă pe canapeaua din camera de zi, ci În patul din dormitor, avea să-și cumpere niște cearșafuri frumoase de satin, să Înfrumusețeze tot ce putea cu puținii ei bani, să-și ia telefon mobil, să se Înconjoare de oameni, să se bucure de viață, să Înceapă și ea să trăiască, Într-un fel sau altul; nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
se scuză, și, deodată, cum se întâmplă uneori, deveni etern. Un sfert de oră mai târziu, când trupurile erau încă înlănțuite, Marta șopti, Marçal, Ce e, întrebă el, somnoros, Mi-a întârziat două zile. În ocrotitoarea tăcere din cameră, între cearșafurile răvășite de agitația amoroasă de adineauri, bărbatul și-a auzit nevasta comunicându-i că i-a întârziat ciclul două zile, și vestea i s-a părut ceva nemaiauzit și absolut incredibil, un al doilea fiat lux într-o epocă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
dispărând complet în zona întunecată a pubisului. Marçal lăsă să cadă cuverturile și înțelese că momentul mângâierilor încă nu plecase, rămăsese în cameră, neclintit toată noaptea și era tot acolo, așteptând. Probabil atinsă de aerul rece care se mișcase odată cu cearșafurile, Marta suspină și își schimbă poziția. Ca o pasăre pipăind delicat locul primului ei cuib, mâna stângă a lui Marçal, ușoară, îi atinse pântecele. Marta deschise ochii și zâmbi, apoi spuse glumind, Bună ziua, domnule tată, dar expresia ei se schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui Marçal, ușoară, îi atinse pântecele. Marta deschise ochii și zâmbi, apoi spuse glumind, Bună ziua, domnule tată, dar expresia ei se schimbă brusc, își dăduse seama că nu erau singuri în cameră. Momentul mângâierilor se insinuase între ei, intrase sub cearșafuri, nu știa să spună explicit ce dorea, dar i-au făcut pe plac. Cipriano Algor deja ieșise din casă. Dormise prost întrebându-se dacă azi va primi răspunsul șefului departamentului de achiziții, și cum va fi, pozitiv sau negativ, reticent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se gândi la ea în diverse situații, din ce în ce mai intime și mai liniștitoare, mâncând la aceeași masă, conversând pe banca de piatră, dându-i de mâncare câinelui Găsit, culegând fructele dudului negru, aprinzând felinarul de deasupra ușii, dând la o parte cearșaful, fără îndoială prea multe gânduri și prea aventuroase pentru cel care refuzase până și să guste din prăjitură. Bineînțeles că vorbele lui Marçal nu cereau un răspuns, fuseseră o simplă constatare a unui fapt evident tuturor, era la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
întâmplă acum în capul lui Cipriano Algor, deodată s-a aprins o lumină și a putut citi și rosti cu voce tare cuvintele de recunoștință pe care câinele Găsit le merita pe bună deptate, În timp ce eu dormeam la căldurică între cearșafuri, tu făceai pe santinela alertă, nu contează că vigilența ta n-ajută lucrarea, contează gestul. Când Cipriano Algor își sfârși lauda, Găsit alergă să-și ridice laba și să se ușureze, apoi se întoarse, dând din coadă, și se întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mutat de-acolo-șa, făceam cereri - nu mi le trimitea, asta. Și am făcut rost de acetonă, că acolo are fabrică de încălțăminte, și mi-am dat foc. Apoi, m-am tăiat. M-am urcat sus pe pușcărie, am scris pe un cearșaf „Jos minciuna!“. M-am urcat din curtea de plimbare. Tocmai încercase să construiască din nou pușcăria. Și era schele. M-am urcat pe schele. Eram în refuz de hrană și am cerut la medic să mi se dea tentură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de hrană și am cerut la medic să mi se dea tentură de iod. Aia-i bună pentru orice, pentru un coș, pentru orice. Și la refuz de hrană îmi dă voie să am pix, creion. Și am scris pe cearșaf, frumos, cu litere, și pe urmă am dat tentură de iod. Aia este maro și, când se usucă, rămâne maro pe cearșaf. Cu aia am scris. Pe urmă, a venit comandantul, a venit din Direcție, mi-a dat trei luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
pentru orice. Și la refuz de hrană îmi dă voie să am pix, creion. Și am scris pe cearșaf, frumos, cu litere, și pe urmă am dat tentură de iod. Aia este maro și, când se usucă, rămâne maro pe cearșaf. Cu aia am scris. Pe urmă, a venit comandantul, a venit din Direcție, mi-a dat trei luni de restrictivă. De ce? Când am fost pe restrictivă, mi-a dat zece zile de izolare. Eram în cameră cu un coleg, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
stau să caut. Îmi lua mult timp. Dac-am văzut că nu vrea, am tras-o pe un hol d-ăla mai mic, acolo, și-am început să-i caut eu. Am găsit banii - 950 de mii - în dulap, între cearșafuri. Am luat banii, am mai luat niște acarete de pe-acolo; ce și-a mai luat ăla nu mai țin minte. Și-am plecat. Iar femeia a murit la zece zile, în spital. Sincer, de asta-mi pare rău! Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
știința secretă a lui Semjazà și practicăm vechile mituri. Eu eram precum Marcu s-a descris pe sine în cartea sa: „Atunci toți, părăsindu-l, fugiră care încotro; doar un băiat tânăr se ținu după el, îmbrăcat doar într-un cearșaf, și l-au oprit: iar el, desprinzându-se din cearșaf, scăpă de aceia gol pușcă“. Și Marcu a fost unul de-ai noștri. Acum câteva veacuri Marcu și-a trimis oameni de-ai lui care au întemeiat această biserică. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
eram precum Marcu s-a descris pe sine în cartea sa: „Atunci toți, părăsindu-l, fugiră care încotro; doar un băiat tânăr se ținu după el, îmbrăcat doar într-un cearșaf, și l-au oprit: iar el, desprinzându-se din cearșaf, scăpă de aceia gol pușcă“. Și Marcu a fost unul de-ai noștri. Acum câteva veacuri Marcu și-a trimis oameni de-ai lui care au întemeiat această biserică. Am aflat că în satele mai izolate și mai vechi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]