2,837 matches
-
Crasna și Tismana ce aveau pe aici chilii pentru slujitorii mânăstirești. Ulterior satele alcătuite pe fostele moșii au purtat chiar numele care atestă fosta proprietate. Astfel satul Chilia se numește așa pentru că s-a creat în locul unde altădată se aflau chiliile cu o singura odaie a călugărilor iar satul Tismana poartă chiar numele fostului epitrop. Sunt sate noi ca și Bistrețu create în perioada 1896-1897 ca urmare a secularizării averilor mânăstirești și a împroprietăririi țăranilor. Bistrețu s-a creat ca sat
Comuna Devesel, Mehedinți () [Corola-website/Science/301603_a_302932]
-
aspre rânesc poala lui Dumnezeu? Că pe-o țoala spălată-n năduf pe piatră de rău Frecată-n leșia nopții până-i ruptă din brâu. Sau poate, cu tropot, rănit-am al zilei timpan Fugărind cu pintenii arși iluzoriul liman: Chilia apelor repezi cu vârtejuri de fum, Cărări pieptănate în grabă în malul de scrum. Fugit-am călare, fugit-am s-ajung la liman. Scrâșnind prin decenii uitat-am să cresc din maidan copilul cărunt, când în bălti ucis-am cu
Editura Destine Literare by Ana Irama () [Corola-journal/Journalistic/85_a_455]
-
o parte, Imperiul Otoman și marea Neagră pe de alta, care au adus bogăție țării. Negustorii străini plăteau vama mică și cea mare. Moldova avea relații comerciale strânse cu Polonia și Țara Românească. Cele mai importante porturi comerciale au fost Chilia și Cetatea Albă. La sfârșitul sec al 18-lea, Moldova plătea tribut Imperiului Otoman în bani și în produse, în schimbul păstrării autonomiei. Alte bogății erau trimise de pe moșiile mânăstirilor « închinate » la Muntele Athos, în Grecia.
Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/313919_a_315248]
-
Chilia este un sat în comuna Homoroade din județul Satu Mare, Transilvania, România. Se află la graniță cu județul Maramureș. Numele românesc vechi și utilizat de săteni este "Tilie", iar denumirile maghiare, exprimând ideea de sat mânăstire/chilie, sunt: "Apaczafalu", "", "Paczafalu" și "Tyilie". Este un sat situat în Țara Codrului. Satul este inclus în programul "Transilvania Magică". Pe tot întinsul comunei Homoroade (incluzând "Drumul Chiliei") s-au identificat urme de așezări omenești preistorice, din vechea Europă: neoliticul timpuriu
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
sat. Cazarea se poate face în Satu Mare, Chilia aflându-se la doar 23 de kilometri de oraș, dar o opțiune o constituie și cazarea la localnici. Tradiția locală spune că în vremuri străvechi zona era ocupată de o mânăstire și chilii cu măicuțe/călugărițe; de aici s-ar trage și numele localității. Năvălirile tătarilor au distrus mânăstirea și chiliile, din relațiile (forțate) acestora cu călugărițele născându-se "chilienii". Ca urmare a acestui "păcat", mânăstirea originală s-a scufundat în zona mlăștinoasă
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
o opțiune o constituie și cazarea la localnici. Tradiția locală spune că în vremuri străvechi zona era ocupată de o mânăstire și chilii cu măicuțe/călugărițe; de aici s-ar trage și numele localității. Năvălirile tătarilor au distrus mânăstirea și chiliile, din relațiile (forțate) acestora cu călugărițele născându-se "chilienii". Ca urmare a acestui "păcat", mânăstirea originală s-a scufundat în zona mlăștinoasă numită "La Călugărițe" din "Chilia Bătrână" (imediat în partea stângă a drumului spre Satu Mare, lângă râul Lupului, pe
Chilia, Satu Mare () [Corola-website/Science/301760_a_303089]
-
studii de etnologie, antropologie și folclor, vizând în principal configurarea unei "etnologii a libertății". s-a născut într-o familie de intelectuali cu rădăcini moldave și aromâne. Tatăl său, Vladimir Munteanu (1930-1992), de profesie inginer, era originar din sudul Basarabiei (Chilia Nouă, județul Ismail), iar mama, Maria Munteanu, profesoară de limba română, este născută în 1940, în Piatra Neamț, județul Neamț, fiind descendentă, pe linie maternă, a unei vechi familii de origine aromână (Moga). Bunicul său pe linie paternă, Teofan Munteanu (1905
Marian Munteanu () [Corola-website/Science/299192_a_300521]
-
lui Tomșa nu i-au permis domnitorului să finalizeze întreg complexul mănăstiresc. În cea de-a doua sa domnie (1621-1623), Ștefan Tomșa al II-lea a construit zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Într-un document din aprilie - iulie 1623, se menționează că fiind ""scos din patria domniei sale"", domnitorul Ștefan Tomșa ""n-a putut-o sfârși"" în prima domnie. Astfel, în a doua domnie ""a sfârșit cu totul și această sfântă
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
-lea. Majoritatea cărților, veșmintelor și obiectelor de cult de la Mănăstirea Solca s-au pierdut. Desființarea mănăstirii a dus la decăderea complexului mănăstiresc. În anul 1785, paraclisul "Sf. Gheorghe" din turnul de poartă a fost transformat pentru o perioadă în închisoare. Chiliile de lemn au devenit locuințe pentru funcționarii depozitului de sare. Pe lângă majoritatea odoarelor care au luat calea altor mănăstiri sau au fost pierdute, catapeteasma lucrată în lemn și aurită (1613) a fostei mănăstiri a fost transportată la Arbore și de
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
1613) a fostei mănăstiri a fost transportată la Arbore și de acolo la Dragomirna. În locul vechiului iconostas, a fost adusă catapeteasma de la Mănăstirea Dragomirna care a fost refăcută în 1885, când icoanele au fost pictate de către Epaminonda Bucevschi. Trapeza și chiliile călugărești au fost distruse în 1871 de un incendiu, iar stăreția a fost dărâmată în timpul primului război mondial. Între anii 1901-1902, au fost efectuate lucrări de restaurare generală a bisericii din Solca sub coordonarea arhitectului austriac Karl A. Romstorfer, modificându
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
cu alți novici în cler sortiți șomajului, apucându-se de beții și șotii pe deoparte și nutrind un profund dispreț, invidie și antipatie față de cei cu viitorul asigurat datorită apartenenței la familiile bine plasate, la burghezia pariziană. Locuind într-o chilie a bisericii Saint-Benoît, situată în centrul Cartierului latin Villon a avut ocazia să cunoască personal familiile onorabile ale celorlalți clerici din biserică, precum pe comandantul jandarmeriei pariziene, magistratul () Robert d’Estouteville și pe soția sa, pe Regnier de Montigny tatăl
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
Poetul i-a persiflat pe acești căpătuiți, „galanții grațioși” (în ), cei care Cam la trei ani după obținerea titlului (M.A.), în seara zilei de 5 iunie 1455, cu ocazia sărbătorii Corpus Domini poetul, care continua să locuiască într-o chilie de la biserica Saint-Benoît, chefuia cu un preot, Gilles, și cu o domnișoară, Isabelle, când a fost atacat de un alt preot, Phillippe Chermoye (sau Sermoise) care l-a tăiat la buze cu un un pumnal. Villon a ripostat cu propriul
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
care, la șapte ani după jefuirea Colegiului de Navarra, folosește ocazia pentru a repune afacerea pe tapet. Negociatorul numit de facultate, canonicul Laurens Poutrel, capelan la Saint-Benoît (care-i cunoștea indubitabil pe atât pe François Villon, care locuia într-o chilie a bisericii, cât și pe protectorul său, G. de Villon) a condiționat eliberarea poetului de promisiunea acestuia de a returna în decurs de trei ani partea sa din uzufructul jafului, respectiv 120 de franci de aur, după cum reiese din documentele
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
pe ceartă Rogier Pichiart - care a izbutit să fugă cu ajutorul unor călugări franciscani - și în care unul dintre cheflii, Robin Daugis a scos pumnalul și l-a înjunghiat superficial pe notar. Villon, care se considera nevinovat, a plecat acasă, la chilia lui, și s-a culcat. Dimineața a fost sculat de jandarmii care au venit să-l arestaze pentru participarea la „tentativa de crimă”. Alți trei arestați cu această ocazie au fost eliberați, dar asupra lui Villon apăsau antecedente care au
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
trudit cu sufletul”, reiese că înaltul prelat moldovean s-a format ca preot sub supravegherea monahilor din partea locului. O înviorare deosebită a vieții monahale pe diverse planuri a cunoscut mănăstirea Voroneț pe timpul egumenului Macarie(1756-1782), cînd s-au construit noi chilii, a fost reparată biserica, au fost reparate cu insistență proprietățile mănăstirești, efectuîndu-se în acest scop și întocmirea în 1775 a unei Condici de averi de tot felul ce a fost tălmăcit și renovat de Vartolomei Mayereanu Pomelnicul, au fost procurate
Mănăstirea Voroneț () [Corola-website/Science/298619_a_299948]
-
zonă rurală care aparține administrativ de 18 comune din zona de deal și munte din nord-vestul județului Buzău, fiind o zonă complet rurală cu circa 45000 de locuitori. Comunele sunt: Berca, Scorțoasa, Pârscov, Cozieni, Pănătău, Colți, Bozioru, Brăești, Odăile, Cănești, Chiliile, Lopătari, Mînzălești, Bisoca, Valea Salciei, Sărulești, Vintilă Vodă și Beceni, iar suprafață ocupată este de 1035.9 km. Anul 2007 - Este inițiată mișcarea pentru constituirea Geoparcului, de către reprezentanți ai Universității din București în colaborare cu Consiliul Județean Buzău. Inițiativa pornește
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
Plaiul și Culmea Războiului - aflate în prelungirea vârfului Ivănețu spre nord-est, oferă frumoase puncte de belvedere asupra masivelor Penteleu și Podu Calului Vârful Ivănețu - este cel mai înalt vârf al masivului. Lacul Mocearu este situat în arealul administrativ al comunei Chiliile, la sud‐vest de Lopătari. Este înconjurat de pădure, fiind limitrof satului Plaiul Nucului. Accesul se realizează printr-o derivație cu statut de drum comunal, din DJ203K de pe porțiunea Lopătari - Plaiul Nucului. De forma relativ circulară și adâncime redusă, a
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
clorosodice În satul Pacuri (comună Cănești) sunt sulfuroase, clorosodice Se află în satul Pacuri (Com. Cănești). De aici din satul Negoșina (comună Cănești), unii dintre oamenii de pe Valea Sărățelului își procura sarea necesară în gospodărie. În satul Budești din comuna Chiliile, pe culmea ce stă straja satului - spre vârful Pinul cel Mare - se pot admira o serie de sculpturi în piatră: "Tronul Domnitorului Negru - Vodă", "Sculptori" - Vântul și Anotimpurile (sculptură în piatră cu copac) și "Babele de la Chiliile". Sunt un grup
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
Budești din comuna Chiliile, pe culmea ce stă straja satului - spre vârful Pinul cel Mare - se pot admira o serie de sculpturi în piatră: "Tronul Domnitorului Negru - Vodă", "Sculptori" - Vântul și Anotimpurile (sculptură în piatră cu copac) și "Babele de la Chiliile". Sunt un grup de blocuri imense de calcar aparținând Jurasicului superior, monumente ale naturii. Sunt situate pe Valea Buzăului între Rușavăț (comună Viperești) și Bădila (comună Pârscov) și formează o rezervație geologică și paleontologica. Este situată în arealul administrativ al
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
râului Dâmbovița, în apropierea Palatului Parlamentului. Pe locul actualului parc, înainte de 1984-1985, se găsea dealul Mihai-Vodă, pe care se înălța Mănăstirea Mihai Vodă. Prin planul de modernizare a Bucureștiului și de realizare a "Centrului Civic", dealul a fost nivelat și chiliile mănăstirii au fost demolate. Biserica Mihai-Vodă, împreună cu clopotnița, a fost salvată, în anul 1985, fiind translatată spre est, în pantă, pe o distanță de 289 m și coborâtă pe verticală cu 6,2 m, până pe malul Dâmboviței, unde a fost
Parcul Izvor () [Corola-website/Science/327689_a_329018]
-
Rezinei de circa 16 mii persoane este alcătuită din persoane ce locuiesc nemijlocit în oraș - 13.800 persoane și restul care locuiesc în satele care intră în componența orașului. În sudul orașului, la circa 4 km, se găsesc niște foste chilii și lăcașuri de rugăciune săpate în calcarul unor înălțimi. Ele datează de 800-900 de ani. În consecință, în apropierea acestui sit a fost întemeiată mănăstirea Saharna. Rezina are o atestare documentară de la 5 februarie 1495. Informația vine din timpul domniei
Rezina () [Corola-website/Science/303139_a_304468]
-
biblioteci publice și 9 formații artistice de amatori printre care corul „Doina Nistrului”, teatrul de păpuși „Spiriduși”, formația folclorică „Opincuța”, etc. Lângă Saharna s-a păstrat și un vechi complex monastic săpat în stâncă. Și astăzi aici pot fi văzute chiliile călugărilor și o biserică rupestră unde aceștia oficiau slujbele. Lângă satul Țipova se află complexul monastic cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Acest ansamblu de unicat e compus din două mănăstiri - una rupestră, de construcție veche, înălțată probabil prin secolele XI-XII
Rezina () [Corola-website/Science/303139_a_304468]
-
inimii” încă din tinerețe, dar a desăvârșit-o, ajungând la stadiul de “clarvedere”. În 1991-2006 asistă în tot acest timp la imaginea dureroasă, a unei lumi ce se predă treptat, neputincioasă în fața răului. Colectivul mănăstirii îl protejează, ținându-l în chilie și îndemnând vizitatorii să-și caute alt duhovnic. Însă Părintele Ioan, chiar bolnav fiind, iese întotdeauna - la Sf. Liturghie, spunând: "“Îmi iubesc nespus neamul acesta și vreau să-i slujesc cu orice preț, până la capăt!”" Moare pe 17 mai 2008
Ioan Iovan () [Corola-website/Science/326558_a_327887]
-
anul 1993 s-a resfințit „Mănăstirea” din localitatea Rebra, stareț fiind Iloie Paisie. Astăzi Mănăstirea cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel numără peste 30 de călugări, fiind condusă de Preacuviosul părinte Simeon. S-a construit o frumoasă biserică și chilii pentru călugări. Astăzi parohia Rebra este condusă cu aceeași răbdare de preotul Teodor Nedelea. Credincioșii participă în număr mare la Sfintele Liturghii din duminici și sărbători ținând cu tărie la credința strămoșească a poporului român. În semn de cuvios respect
Rebra, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/299277_a_300606]
-
mare cumpănă pentru frații din mănăstire. Un incendiu devastator a izbucnit aici. Biserica și celelalte construcții au fost distruse. Toate sfintele icoane au pierit în mijlocul flăcărilor, cu excepția uneia. Icoana Sfântului Nicolae, pictată în secolul al XVII-lea, se afla în chilia starețului când nenorocirea a lovit obștea și, ca prin miracol, a scăpat nevătămată. Biserica nouă va fi ridicată în anul 1936. La câțiva ani de la incendiu, în 1934, Carol al II-lea a vizitat mănăstirea și a făcut o danie
Biserica de lemn din Mănăstirea Lepșa () [Corola-website/Science/323452_a_324781]