7,296 matches
-
s-ar fi putut spune că ochii lui, „singurul lucru decent pe care-l pusese Dumnezeu pe chipul acela monstruos”, știau dinainte ce anume le trecea prin cap. Prin urmare, Îi Îngăduiră să-i lege ca pe niște colete vii, chinuiți de strînsoarea chingilor și de semiasfixierea provocată călușuri, pentru a cădea din nou În fundul grotelor umede și a observa, plîngînd, cum se astupă intrările, pînă la cele mai mici spărturi, și rămîn Îngropați de vii acolo, pentru o perioadă nedefinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cum nu se poate mai fericită, cu toate că penisul acela uriaș o sfîșia pe dinăuntru și În cele din urmă nu avusese Încotro și trebuise să implore milă. Dar chiar În această implorare supusă de a nu mai continua să o chinuiască găsise o plăcere specială, pentru simplul fapt că, după cum era de așteptat, stăpînul ei monstruos nu o ascultase. Soarele se afla la zenit, fluxul la punctul cel mai scăzut, iar portughezul Gamboa, Joăo Bautista de Gamboa y Costa, dormita În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu mă voi mai Întoarce - s-ar fi zis că acum se lamenta pentru ceva care o durea cumplit. În fond, același lucru se Întîmpla și cu Rodrigo... Și cu Germán. Mă aveau; le aparțineam, și cu toate astea trăiau chinuiți de teama că aș putea să dispar În orice clipă - dădu din cap, descumpănită. Niciodată nu erau siguri pe ei, iar asta, poate, m-a determinat să-i părăsesc. — Mă obosești, Îi spuse el cu naturalețe. Hotărăște-te odată ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fost cel care Împărțea destinele sau nefericirile - păreau să se complacă În a-l tortura cu o aversiune specială, ca și cum ar fi fost vorba despre un experiment În care ar fi Încercat să verifice pînă la ce punct poate fi chinuit un om fără a ajunge să-l distrugi. Stînd pe vine În fața grămăjoarei de cenușă care mai rămăsese din bunurile sale, admise că, fără Îndoială, știuseră să-și aleagă bine victima, căci el, iguana Oberlus, avea să lupte În continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Așa că sari la Evie care zboară spre Cancún, Mexic, și când mă duc să mă uit sub patul ei, acolo-i pușca de calibru 30 și luneta. În dulapurile ei e ce-a mai rămas din hainele mele, întinse și chinuite de moarte și agățate acolo pe umerașe de sârmă, moarte. Apoi sari la mine în patul lui Evie în noaptea aia. E miezul nopții. Vântul ridică perdelele din dormitor, perdelele de dantelă, și pisica sare pe pervaz ca să vadă cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
un munte, nu există nici un motiv rațional pentru a se cățăra așa sus, și pentru unii oameni e-o nebunie prostească, o aventură prost înțeleasă, o greșeală. O cățărătoare - poate c-o să moară de foame și de frig, epuizată și chinuindu-se zile în șir, și se cațără până în vârf. Și poate că asta o schimbă, dar tot ce are ca s-o arate e povestea ei. Dar eu, zice Brandy, încă în ușa băii, încă uitându-se la oja ciobită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ideal celor din Vladia. Un ideal adevărat, deci de neatins. Oamenii ăștia nici măcar nu-și dau seama că trăiesc, beau, mănîncă, iar beau, dorm, iar mănîncă, mai mult beau, pentru asta se trudesc, fac negoț, sapă via, pentru asta se chinuie, se omoară, au fost și astfel de cazuri, desigur, înaintea venirii dumneavoastră aici, se înșeală, se vînd și se cumpără, eventual mai trântesc câte un plod, dar o fac de parcă ar fi din pricina băuturii și numai pentru a avea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
judeca, și-o cumpănea, dar mai ales retrăia scene, imagini, frînturi. La început a fost destul de ușor, trecutul venea singur, năvălea, se înghesuia, curgea ca un rîu umflat de pîraie. După cea de-a zecea zi a început să se chinuie. Nu-și mai aducea aminte. Un colț de odaie a cui să fi fost? Un zîmbet pe obrazul cui? O frîntură de deal care? Trei cuvinte, o bucată de cîntec, o adiere, o senzație, cui aparțineau, cînd să se fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ajuns acolo înseamnă că adevărul, cît o fi el de adevăr, nu face nici un bine, nu aduce nici un folos. Și, atunci, de ce să ții cu tot dinadinsul de ceva care nu-ți este folositor, ba, dimpotrivă, te sîcîie și te chinuie numai prin faptul că există! Știa că e o cruciadă singuratică, dinainte pierdută, ca toate cruciadele și mai ales nepotrivită, total nepotrivită pentru un inspector al Serviciului. Dacă voia să-și facă treaba lui de om de încredere al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sale. L-a împins pe soldat lăsîndu-l să cadă în iarbă și în partea cealaltă s-a prăbușit el, cu măruntaiele răscolite, cu ochii plini de sudoare, cu gura amară de fiere. A crezut că soldatul se mai zbate, se chinuie încă, pentru că auzea cumva un fel de geamăt întretăiat, animalic, stătu cu gura în țărînă și cel mai bun lucru era acela că simțea pe buze gustul pămîntului. Nu era soldatul, era el cel care gemea. De jos, din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar fi fost numai dintele și amorțeala care îl asalta cînd îi era lumea mai dragă, poate că ar fi trecut peste ele și s-ar fi concentrai asupra muncii, a Serviciului. Dar apăruse această idee, acest gînd, care-l chinuia mai mult decît toate celelalte necazuri timpul care îi fusese dat era pe sfîrșite. Și, ca să-l folosească bine, cît mai bine, hotărîse să reducă din somn. Nu dormise niciodată prea mult, șapte-opt ore pe noapte, niciodată ziua, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
evidentă a lor. De ce?" În timp ce vorbea Mihail, Bîlbîie a observat că șeful se străduiește să nu deschidă prea tare gura și din această cauză cuvintele păreau cumva amenințătoare, șuierate. Își dădu seama repede că nu era chiar așa, Mihail se chinuia să ascundă pierderea unui dinte de jos, nu era mare lucru, destul de des se întîmplă, mai ales din pricina nervilor, după cum îi spusese un doctor știrb de-a binelea, dar plin de optimism. Se pune altul, dom'le, de aur, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prima inspecție, arătat și neexprimat, ci înțeles deplin de fiecare în parte. Iar cînd a ajuns să se supună, cînd n-a mai avut nimic al său a început să-i placă. Chiar și acum, după atîta vreme, cînd îl chinuie singurătatea în odaia lui de la post, nu are unde să se refugieze decît în amintirea, în senzațiile lipsite de orice particularitate pe care le-a cîștigat atunci. Considera, pînă la urmă, că fusese un cîștig, pentru că în toată Vladia doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
orice preț să se agite, să-și descarce mușchii, nimic altceva. Ăștia au mușchi și pe creier, prințe!" Și rîse de unul singur, hîrîit, un rîs care te poate speria dacă nu te-ai afla în fața lui, văzînd așa cum se chinuie, simțindu-și gîtlejul prins într-o gheară din ce în ce mai strînsă, mai țeapănă. Pangratty a continuat ca și cum ar fi fost doar o întrerupere pentru recăpătarea ritmului respirației. "Erau îndeajuns de multe motive ca să accepte, așa încît încă în acea seară am participat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
către discipolul sau, care simți, cât se poate de limpede, frământarea care-i cuprinsese sufletul. Ce pedeapsă mi-o fi rezervat Taaroa pentru ziua când o să mă cheme în fața lui? Dacă deja o detesta, acum, văzând în ce măsură comportamentul ei îl chinuia pe idolul sau, simțămintele lui Tapú Tetuanúi se transformară în ură cruntă și se surprinse pe sine însuși când înțelese că toate resentimentele pe care le avea față de Te-Onó trecuseră deodată asupra prințesei, căci, în definitiv, Te-Onó fuseseră dintotdeauna niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de salvare era să se depărteze cât mai repede. În ciuda eforturilor femeilor, Te-Onó câștigau teren văzând cu ochii, însă acest lucru nu părea să-l îngrijoreze pe Navigatorul Căpitan. Știa că dușmanii lor se găseau la limita forțelor după ce se chinuiseră aproape două ore, târând pe nisip ambarcațiunile grele, si ca nu puteau menține ritmul acesta multă vreme. Deocamdată, căpitanul Mararei reușise ceea ce-și propusese la început: să se depărteze cât mai mult de coastă și să pătrundă cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
gambe, moment în care își dădură seama că, oricât s-ar fi străduit, navele lor, care odinioară se supuneau imediat comenzilor, pierdeau tot mai mult din viteza, rămânând înfipte în mijlocul oceanului. Deja nu-și mai împingeau înainte ambarcațiunile, ci se chinuiau zadarnic să târască după ei tone de apă, căci războinicii lui RoonuíRoonuí își făcuseră bine treaba, iar acum se vedeau rezultatele. Octar sări pe punte, se apropie de una dintre carene și înțelese că picase într-o capcană diabolica. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
disperării. Își dăduseră seama că se găseau în pragul morții, care le dădea târcoale sub forma corpurilor lungi și subțiri ale unor rechini mereu flămânzi și dotați cu mandibule cu dinți ascuțiți precum cutițele, însă se părea că ceea ce ii chinuia cu adevarat nu era proximitatea morții, ci faptul că totul se petrecea sub ochii celor de care, cu atâta viclenie, isi bătuseră joc. Își făcură apariția și mai mulți rechini, ca și cum vestea banchetului care se apropia ar fi ajuns deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în timp ce Mama Natură îl ajută să se ridice. — Probabil e în stare de șoc, spune Sfântul Fără-Mațe. În versiunea pe care o s-o vindem, e deja pe ducă. Un răufăcător trebuie să moară, iar răufăcătoarea, în mânia ei, ne va chinui pe toți. Stăpâna Tess, ținându-ne captivi. Flămânzindu-ne. Obligându-ne să purtăm zdrențe murdare. Pe noi, victimele ei nevinovate. Sfântul Fără-Mațe se ridică să-și treacă brațul pe după domnul Whittier. Mama Natură îl ajută. Doamna Clark îi urmează cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
copilului să perceapă pericolul și s-o rupă la fugă. Ca într-un film cu Tom și Jerry, Luana și Bica se fugăriră până în grădină. Mai iute, fetița ajunse lângă gard și zăpăcită de desfășurarea prea rapidă a evenimentelor se chinui să-l escaladeze. Bătrâna venea din urmă gâfâind, hotărâtă și cu o privire de foc. Luana, când arunca ocheade înapoi și tremura din tot trupul de groaza ochilor aprinși, când privea gardul mult prea înalt pentru statura ei măruntă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Copilul, lipsit de orice interes, striga să fie lăsat în pace, gata să izbucnească în plâns. Pe Luana o impresiona și în același timp o amuza îndărătnicia acestui bărbat, om în toată firea, de a realiza imposibilul. La fel se chinuise într-o duminică s-o învețe să joace volei. Mingea se scurgea printre degetele Emei și în ciuda efortului statornic sfera de cauciuc nu se supunea, nicicum, voinței ei. Dali o certa, ridicând mingea de jos. De ce Luana poate face asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fără sprijin, copila încercă, zadarnic, să-și țină echilibrul. Dan și Ema se învârteau în jurul ei neputincioși. Apucau pe rând ghidonul metalic, încercând s-o susțină, dar puterile lor se dovedeau nefolositoare. Luana se încăpățâna să urce pe șa. Se chinui până îi dădură lacrimile. Păcat că nu ai și tu un tătic care să te ajute! spuse deodată Ema. Luana încremeni. Avu, pentru o secundă, în fața ochilor chipul frumos al bărbatului din poza pe care i-o arătase bunica. "Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
copii de condiție medie care, indiferent de inteligență sau prezența de spirit de la ore, rămâneau cufundați în anonimatul numelui. Eleva Leon se sufoca să vadă cât de greu se îndura tovarășa să laude pe unul ori pe altul, cât se chinuia să atingă, abia cu vârful degetelor, creștetul aceluia din gloată care dădea dovadă de reale înzestrări intelectuale. Nu suporta gândul că toți aceștia purtau crucea pregătirii și a buzunarelor goale ale părinților. La prima ședință, învățătoarea folosi cuvinte de "înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
am râs teribil de el. Mama și tata l-au lăsat să se creadă nedescoperit, l-au tras de barbă și i-au pus piedică. Smocul de vată i se desprinsese și era tare caraghios să-l vezi cum se chinuie să-l țină acolo unde îi era locul. Unchiul Dali a ieșit foarte mândru de prestația lui. Se opri în fața fetei și repetă categoric: Verișoară dragă, nu există Moș Crăciun! Era al doilea pumn pe care Luana îl dădea. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
orele lor un adevărat spectacol al cunoașterii. O iubea pe doamna de română, nu doar pentru că era frumoasă și îngrijită, ca nimeni alta, ci pentru că reușise să aducă zâmbetul pe chipul rece și marcat de ură al lui Mincaș, se chinuise să facă din toți copiii elevi de nota zece, școlari egali în drepturi, capabili să provoace aceeași strălucire. Profesorul de educație fizică o aprecia. Între el și Luana se stabili o legătură aparte. Era hotărât să-i facă un viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]