1,579 matches
-
lucrând cu ciocanul, își păstra sănătatea trupească, dor‑ mea foarte puțin astfel încât putea să lucreze zi și noapte. Chiar și la această vârstă înaintată încă lucra în marmură cu o asemenea furie încât părea că piatra se va face bucăți; cioplea fragmente mari de trei sau patru degete lățime dintr‑o singură lovitură tăindu‑le atât de aproape de linie, încât dacă ar fi mers mai departe cât și un fir de păr ar fi pierdut totul. Și totuși, artistul avea și
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
în care toate industriile construite în vremea comunismului au sucombat, așa cum moarte sunt și tradițiile rurale ale zonei. Zona în care se desfășoară pelerinajul, aflată în imediata apropiere a Mănăstirii Curtea de Argeș, este plină de tarabe și comercianți ce vând obiecte cioplite în lemn, cozi de unelte, chimire, legume, fructe, lână, tricotaje manuale, ceea ce-i dă un mic aer de târg de iarnă, reminiscență a zonei de schimb deal-munte-câmpie. Spre deosebire de Iași, nemaivorbind de București, aici micii comercianți nu sunt expulzați spre „marginile
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
se formase, la aceeași dată și aceeași oră ? Nu departe de mormântul Părintelui Arsenie Boca se găsește un arbore (fag ? stejar ?) impunător. Pe scoarța acestuia se găsește o cruce încrustată în scoarță, ca și cum cineva s-ar fi jucat să o cioplească acolo. A îmbătrânit și a crescut armonios odată cu arborele, devenind un reper important în „topografia” acestui loc sacru, având mormântul Părintelui Arsenie în centrul său : în scoarță erau introduse bilete de mici dimensiuni, bani (bancnote de 1 leu), lumânări tip
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de pămînt. Suficient însă pentru a crește iarbă și alte buruieni și chiar pentru pomi contorsionați ca într-un peisaj japonez. Se săpa în piatră și se adăugau pereți din aceeași piatră, se creau cotloane, nișe și cămări ascunse, se ciopleau scări și mici tunele. Este imposibil să desenezi aceste încăperi, scări și nișe care se situau la înălțimi diferite și care nu respectau decît legea utilității maxime. Cu certitudine că unele comodități au fost create de-a lungul timpului, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de importanță decît căpitanul vasului Titanic, Rigoberto nu era omul care să agaseze turiștii cu propuneri de "plimbări romantice". Trăsura, calul și señor Galdurralde erau un grup statuar din negura timpului. Era greu să desprinzi o piesă din acest ansamblu, cioplit dintr-o singură bucată de spațiu și timp. În fundal se vedea biserica San Francisco, vechile antrepozite ale portului comercial din La Habana, o piațetă pietruită care scotea flăcări din pietrele încinse. Turiștii se mișcau anemic sub un soare în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
scufundare este larg atestat, și în epoci diferite, din Europa Septentrională până în India 2. Lacul de la Stellmoor era probabil considerat "loc sacru" de către vânătorii din mezolitic. Rust a cules din zăcământ numeroase obiecte: săgeți din lemn, unelte din os, topoare cioplite din coarne de ren. Probabil că ele reprezintă ofrande, cum este cazul obiectelor din epoca bronzului sau a fierului găsite în unele lacuri și mlaștini din Europa Occidentală. Desigur, mai mult de cinci milenii despart cele două grupe de obiecte
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din curtea bisericii, am numărat captura. Erau zece bancnote de zece mii de lei. Zece bancnote nou-nouțe. O frumusețe de bancnote. Și mi-am adus aminte că există un obicei, atunci când chemi vreun amărăștean să-ți măture prin curte, să-ți cioplească via sau mai știu io ce altă treabă din asta să-ți facă, nu-i dai doar o bancnotă, să nu i se-ncingă tărâța că l-ai fraierit. Ăla nu știe valoarea banilor. Îi dai mai multe bancnote mici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ei să te întrebi. Sau să-ți închipui. Ca într-un fel de joc. Scriam și-mi aduceam aminte de un meșter, nea Mitică, un meșter care tot venea la mine la țară când au reparat ai mei fațada casei. Cioplea piatră pentru soclu. Atâta făcea. Apărea dimineață la o oră, mereu aceeași, poate pentru că atunci avea mașină sau pentru că rutina își spunea cuvântul, se așeza în fund pe o piatră și cioplea. Egal cu sine. Calm. Probabil nu bănuia că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
țară când au reparat ai mei fațada casei. Cioplea piatră pentru soclu. Atâta făcea. Apărea dimineață la o oră, mereu aceeași, poate pentru că atunci avea mașină sau pentru că rutina își spunea cuvântul, se așeza în fund pe o piatră și cioplea. Egal cu sine. Calm. Probabil nu bănuia că asta e, în fond, și munca scriitorului. De dimineața până seara spărgea piatră. Piatră pentru soclu. Se așeza pe un scăunel, își vâra capul între umeri și spărgea cataroaie. Cu ciocanul. Țoc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în conformitate cu divinele scripturi, așa cum erau lucrurile la care se refereau cei ce fuseseră martorii oculari ai cuvîntului, și ai cuvîntului vieții. Este adevărat că prin îndurarea lui Dumnezeu eu ascultam toate aceste lucruri cu luare-aminte și înflăcărare, și că le ciopleam nu pe tăblițe, ci în adîncul inimii; iar Dumnezeu mi-a acordat întotdeauna harul de a-mi aminti de ele și de a le retrăi în sufletul meu"59. 28. Aceasta era modalitatea de educare a Clerului, eficientă și în
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
de perfecte, că nu ne zdrobesc. Par În același timp mari și mici“. În fața mea se ridica un colos impozant, dar care În același timp Îmi părea invizibil. Nu avea nimic anecdotic În expresie, era și nu era: deși prezent, cioplit În piatră, se pierdea În neant. Am meditat din nou la diferența față de cultura noastră de azi, marcată de goana după reputație și expresie personală. La vechii egipteni a vrea să te faci „cunoscut“ ca artist, a-ți afișa numele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
noua lucrare. ,,Ce vrei să faci din el?’’, era întrebarea care se auzea de fiecare dată când apărea cineva nou în preajma mea. Nu știu, am să-mi dau seama abia la sfârșit, să văd întâi ce este ascuns în el”. Ciopleam liber, îndepărtând primul strat ce nu-mi era folositor pentru lucrare, aducând lemnul la o nouă formă. Tot rotindu-l și privindu-l, mi-am dat seama ce sar putea ascunde în el, luând astfel naștere în mintea mea ideea
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
aprobat, putând să dea examene la Alba Iulia și să fie hirotonit preot la 8 decembrie 1954. A funcționat ca vicar parohial în diferite parohii, iar în 1977 a fost numit paroh la Câmpina. În 1979 ia în primire parohia Cioplea din București pe care o păstorește până la pensionare, în 1990. În noua calitate, vine profesor la Nisiporești și apoi la Roman, în Seminarul Franciscan. Actualmente activează în parohia din Galați. (cf. Pr. Gheorghe Pătrașcu, Zile de încercare și de har
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
colaborare cu Nunțiatura Catolică din București. A fost condamnat pe viață, dar i s-a comutat pedeapsa în 25 ani muncă silnică. Cu Decretul de Amnistie din 1964 s-a eliberat. A funcționat ca vicar parohial în București la parohia Cioplea și paroh la Bărăția. În închisoare a fost timp de 14 ani. (Pr. Gheorghe Patrașcu, Zile de încercare și de har). După 1989 a reluat activitatea în ritul oriental, contribuind la preluarea bisericii greco-catolice de pe strada Sirenelor, unde a refăcut
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva icoane închipuie un iconostas; un sfeșnic cu trei brațe; o vatră în care un foc mocnit de găteje țiuie ascuțit; alături, o lăicioară așternută cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care un foc mocnit de găteje țiuie ascuțit; alături, o lăicioară așternută cu o velință vărgată; pe sfoară la uscat, smocuri-smocuri de ierburi și rădăcini; ochii lui se opresc și adastă îndelung pe trupul lui Iisus răstignit pe o cruce cioplită în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și tămâie. Oștean de-al lui Vodă? întrebă bătrânul cu mirare. Străinul tace. Își scoate spada, o pune pe masă lângă o carte mare, groasă, cu coperte roase, ferecate. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au pierit, cât au 'nălbit poiana cu trupurile lor"... Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se scutură, se smulge gândurilor, privește în jur: Bisericuța aiasta ai cioplit-o singur? Ce bisericuță?! Aiasta-i bisericuță?! se aprinde bătrânul. Fără catapeteasmă! Fără altar! Mă rog la Dumnezeu să-mi țină zilele s-ajung s-o văd sfințită... Fiecare, cu altarul său neterminat, șoptește cu tristețe Ștefan:... De-o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Când o răsări soarele, vei vedea că dracul nu-i așa negru. Doamne iartă-mă! se plesnește el cu palma peste gură. Acu dormi. Adormi. Somn ușor, Măria-ta... Ia un lemn, se așează pe un scăunel și începe să cioplească o lingură. Ștefan, cu capul proptit în palme, luptă cu somnul, bolborosește cu limba încleiată: Ești... ești un... un diavol... Ești un...un... "A căzut o... o stea"... Baia ... Podul... Valea... Val... ea... Va... Va... Cade cu capul pe masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
află?... Bună dimineață Măria ta! Aa!... Își șterge cu palma broboanele de sudoare. Pe ușa deschisă se strecoară geana de lumină a răsăritului și aerul proaspăt al pădurii după ploaie... O ciocârlie trezește zorile... După întuneric, vine lumina, spune Daniil cioplind în lemn chipul unui copil ce râde. Jucărică pentru copii, i-l arată zâmbind. Ștefan respiră adânc... Un răstimp rămâne cu obrajii înăbușiți în palme. Ce vis... ce vis, îngână el. Daniil zâmbește enigmatic: Buruienile mele... Ștefan face câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de ușa dată de perete și rămâne așa, un răstimp, cu ochii pierduți în gol... Ce noapte... Ce noapte, șoptește el, dar brusc, se smulge. La muncă sihastre! Altarul n-așteaptă! La muncă! Ia dalta și ciocanul și începe să cioplească în stâncă... Din depărtare, se aude, parcă, zvon de bucium... Tresare... Ascultă... I s-a părut numai... Cioplește... Un bucium... Alt bucium... Daniil a încremenit cu dalta și ciocanul... Ascultă... Buciume buciumând prind să buciume pe culmi hăulind prin văi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
noapte, șoptește el, dar brusc, se smulge. La muncă sihastre! Altarul n-așteaptă! La muncă! Ia dalta și ciocanul și începe să cioplească în stâncă... Din depărtare, se aude, parcă, zvon de bucium... Tresare... Ascultă... I s-a părut numai... Cioplește... Un bucium... Alt bucium... Daniil a încremenit cu dalta și ciocanul... Ascultă... Buciume buciumând prind să buciume pe culmi hăulind prin văi cu ecoul lor din obcină în obcină. Buciumă!! strigă el și aruncă ciocanul și dalta... Chiuie: Buciumă!!!... Aleargă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
turmă. Mânat de o simpatie inexplicabilă, poate fiindcă și el era un străin În această parte a lumii, Simeon Îl luase acasă, Îl hrănise și-i ceruse Îngăduință meșterului Tzamblakis să-l adăpostească acolo. „Pune-i ciocanul În mână, să cioplească și el cât de cât. Dacă vrea să stea aici, să-și câștige mâncarea“, spusese meșterul, privind cu atenție statura herculeană a noului venit. „Da, e destul de zdravăn să mânuiască dalta. Poate să rămână dacă vrea.“ Hermann rămase. Rămase pentru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
soldați și prostituate. Simțea În nări mirosurile ascuțite ale mirodeniilor și pe cele sărate ale mării. și retrăia pentru câteva clipe acea perioa dă liniștită din viața lui când ucenicise la cioplitorul Tzamblakis, pentru care piatra nu avea nici o taină. Cioplise zi și noapte cu Înverșunare și cu dorința de a Învăța măiestria bătrânului grec. Dalta și ciocanul deveniseră prelungiri ale mâinilor lui Îndemânatice, scoțând la iveală flori somptuoase, animale ciudate, arabescuri ireale, ale căror secrete le cumpărase În tinerețea lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ceață atotcuprinzătoare, ca o amorțeală care-i paraliza orice funcție biologică a organismului, se transforma treptat Într-un corp consistent, precis, ca o ghiulea legată de picior, pe care o târa cu el peste tot. Stătuse mulți ani la Konstanz. Cioplise flori de piatră, chipuri de femei, care, toate, semănau cu Maria lui. Dar un neastâmpăr bolnav Îl goni și de acolo. În fiecare zi Îi răsunau În urechi țipetele de groază ale victimelor mă celărite. și nopțile lui erau și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
întâmplările obișnuite într-o așezare sătească de pe meleagurile ce țin de Valea Racovei. Merită să arătăm ceva mai neobișnuit și anume, Gheorghiță era hotărât să iasă din făgașul unui copil de țăran. într-o zi mamă-sa Maria îl văzu cioplind niște scândurele subțiri din lemn de brad în hambarul cu grâu și-l întrebă, curioasă, ce meșterește el acolo. − Mamă, nu pot să-ți spun până nu văd ce-mi iese din ce am gândit eu; − Dar ce-ai vrea
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]