KorAP: Find »[drukola/base=ciudat & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...38 39 40 ...328 >

8,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

câteva săptămâni mai devreme fusese atât de entuziasmat să aranjeze o Întâlnire Între misteriosul amic și Lauren... și de ce nu-mi spunea numele lui? Când am rememorat ultimele zile care se scurseseră, mi-am dat seama că Hunter se purtase ciudat. Petrecuse ore Întregi la computer, pe internet. Fuseseră convorbiri telefonice În șoaptă, care erau Întrerupte brusc dacă intram eu În cameră. Mi-a răspuns evaziv când l-am Întrebat ce mai făcuse. Și mai ciudat de-atât, nu era nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
seama că Hunter se purtase ciudat. Petrecuse ore Întregi la computer, pe internet. Fuseseră convorbiri telefonice În șoaptă, care erau Întrerupte brusc dacă intram eu În cameră. Mi-a răspuns evaziv când l-am Întrebat ce mai făcuse. Și mai ciudat de-atât, nu era nici urmă de bijuteria de la S.J. Phillips. De câte ori făceam vreo aluzie la ea, el se purta ca și cum habar n-avea despre ce vorbeam. Când am Înconjurat bradul În seara aceea, scuturând toate cutiile de cadouri de sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
atentă să nu-l acopăr cu apă, l-am ridicat și am citit mesajul cu voce tare: To: Sylvie@hotmail.com From: Lauren@LHB.com Re: Cuplarea ilegală!!! Dragă Sylvie, Henri este În creștere foarte rapidă și e atât de ciudat. Puștiul ăsta e foarte drăguț. Crede că s-a Îndrăgostit de mine noaptea trecută, ceea ce ar putea să fie cam complicat dacă mă gândesc la ai lui. Eu nu sunt Îndrăgostită, dar recomand călduros cuplarea cu cineva care are mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
M-am schimbat la față. — Da, eu sunt, am bombănit prost dispusă, trecând pe lângă ea către lifturi. Trebuie să plec, sunt pe fugă. Stai puțin, zise ea, și apoi m-a privit cu o expresie de tristețe pe chip. Era ciudat. —Trebuie să-ți spun ceva neapărat. —Ce? am Întrebat-o eu. Marci se uită În spatele ei pe furiș. Nu mai ieșise nimeni de la film Încă. —Urăsc să fiu eu mesagerul... dar... e Hunter. El este. —Despre ce vorbești acolo? — Tipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
am tresărit eu, incapabilă să-mi ascund Îngrijorarea. Asta este imposibil. Ia uite, am adăugat eu, arătându-i pandantivul, pe care Încă Îl mai purtam În jurul gâtului. — Este identic cu cel pe care-l purta ea, susținu Marci. Asta este ciudat. Foarte aiurea. —Marci, trebuie să afli musai ce se petrece, a ordonat Lauren. Sun-o pe Sophia chiar acum. Marci s-a ridicat de la masă și se Îndreptă către un loc mai izolat. Lauren și cu mine am urmărit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ac de oțel aflat În mijlocul sălii. Ca două școlărițe fugite de la ore, ne-am ascuns În spatele lui. De acolo puteam vedea tabloul lui Monet și băncile pentru vizitatori din fața lui, Îmbrăcate În piele neagră. —Uite-o acolo, șopti Marci. Singură. Ciudat. Sophia era așezată cu spatele la noi, dar, fără Îndoială, ea era. Cine altcineva ar fi purtat o jachetă cu paiete aurii la ora 6 seara, Într-o galerie publică de artă? —Asta e foarte ciudat, spuse Marci. Este șase și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Uite-o acolo, șopti Marci. Singură. Ciudat. Sophia era așezată cu spatele la noi, dar, fără Îndoială, ea era. Cine altcineva ar fi purtat o jachetă cu paiete aurii la ora 6 seara, Într-o galerie publică de artă? —Asta e foarte ciudat, spuse Marci. Este șase și un sfert. Nu! Stai un pic! Răspunde la telefonul mobil... Într-adevăr, Sophia vorbea acum la telefon. Se ridică și Începu să meargă spre dreapta, exact către acul din oțel. O, Doamne! Se opri chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
mi-am dat seama că, indiferent ce văzusem mai Înainte, Între Sophia și Christopher, asta nu explica totuși cele două coliere identice. De ce soțul meu Îi dăduse Sophiei aceeași bijuterie pe care mi-o dăruise apoi și mie? Era foarte ciudat, mai ales dacă Sophia avea o aventură cu Christopher. Îmi era așa de milă de Marci! Speram că Salome Îi ridica moralul. —Sophia D’Arlan este incredibilă. Dacă aș fi fost aici, ți-aș fi spus exact ce se Întâmpla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
chestiile la care era așteptată să apară. Numai că, atunci când, În ziua următoare, tot nu aveam nici o veste de la ea și nici nu a venit la atelierul lui Thack pentru proba pe care o stabilise, asta a fost cu adevărat ciudat. Lauren fusese invitată să participe la Oscar-uri de către unul dintre puștii Warner și Îi dăduse lui Thack un cec uriaș ca să plătească pentru o rochie pe care voia ca acesta să i-o facă. Până și Lauren era impresionată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
el la birou se produse o oarecare Îngrijorare. Ce i se Întâmplase? În ziua aceea, când o sunasem pe Lauren pe mobil, acesta era mort. Când am sunat acasă, mi-a intrat direct mesageria vocală. Ce a fost și mai ciudat a fost reacția lui Thack: pentru un puști a cărui afacere era În mare cumpănă, care se baza pe fotografierea la premiile Oscar a lui Lauren Îmbrăcată În rochia creată de el, nu părea deloc panicat, chiar și după acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
care vreau să se Întâmple. Poți să mă ierți? Nu, mi-a zis Hunter privindu-mă drept În ochi. Am Înghețat. Primisem ce meritam. M-am uitat lung la Hunter, Îngrozită de ceea ce făcusem. După aceea, s-a Întâmplat ceva ciudat. Hunter s-a așezat la masă și mi-a luat mâna În mâna lui, după care a spus: Nu trebuie să te iert... Nu este vina ta. Eu am făcut o greșeală cât se poate de prostească. Avea o expresie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
oferit de una dintre cele mai somptuoase nave pe care le văzusem vreodată. —Bunăăă!!! exclamă Lauren, Îmbrățișându-mă strâns. Apoi se Întoarse spre Hunter și zise: —Hunter, ești beton! Între timp, Hunter și Giles se Îmbrățișară, ca niște vechi prieteni. „Ciudat“, m-am gândit eu. Mă bucur să te revăd, Hunter, spuse Giles. —A trecut prea multă vreme de când nu ne-am mai văzut, replică Hunter, bătându-l bărbătește pe spate pe Giles. Asta chiar era ciudat. Ăștia doi nu aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ca niște vechi prieteni. „Ciudat“, m-am gândit eu. Mă bucur să te revăd, Hunter, spuse Giles. —A trecut prea multă vreme de când nu ne-am mai văzut, replică Hunter, bătându-l bărbătește pe spate pe Giles. Asta chiar era ciudat. Ăștia doi nu aveau cum să fie prieteni, că nici măcar nu se cunoșteau, din câte știam eu. M-am uitat Întrebător la Hunter. — Stai nițel, voi doi vă cunoașteți? l-am Întrebat, suspicioasă. Hunter avea pe chip un zâmbet răutăcios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

astea apar în ziare. Nu poți să lași alt agent să-ți sufle vreo pleașcă. Ce bine-ar fi dacă proprietarul din Crestwood Terrace numărul 325 ar tăcea din gură o clipă... Normal că a apărut mesajul pe podeaua salonului. Ciudat e că plânsetul de copil nu începe, de obicei, decât în a treia noapte. Mai întâi mesajul-fantomă, apoi copilul care plânge toată noaptea. Dacă proprietarii rezistă destul, după încă o săptămână sună să povestească despre chipul care se reflectă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apoi peste același bufet neoclasic. Ne învârtim în cerc. Ne-am rătăcit. Iar Helen Boyle zice: — Ați mai spus cuiva despre cântecul ăsta mortal? Doar șefului meu. Și ce-a zis șeful dumneavoastră? Cred că a murit. Și zice: Ce ciudat! Cred că vă simțiți îngrozitor, zice. Deasupra noastră atârnă candelabre de cristal, mai înalte ori mai joase, spuzite și cenușii ca niște peruci pudrate. Cablurile electrice destrămate se răsucesc în locul în care lanțurile sunt agățate de bârnele plafonului. Cabluri tăiate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
la tipul cu favoriți, și cântecul mi se-nvârte prin cap. Cântecul, glasul meu răsunând sub duș, glasul descântecului răsună înăuntrul meu. Cu iuțeala unui reflex. Și se întâmplă, iute cât ai clipi. Nash, trăsnind a ceapă, zice: — E cam ciudat ce mă-ntrebi tu. Își bagă în gură degetul pe care l-a învârtit prin mâncare. Și gagica de la bar zice: — Marty? Și tipul cu favoriți care stătea într-o rână pe bar alunecă pe podea. Nash se întoarce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mare. Încet ca limba orară a unui ceas. Nu-mi mai aduc aminte dacă este de la vreun muzeu, de la vreo biserică sau de la vreo universitate. Câte case sfărâmate și instituții distruse... E mai degrabă arheolog decât chirurg. Și Mona zice: — Ciudat. Pune coloana alături de celelalte fragmente de pe covor. Se încruntă, aplecându-se din nou cu penseta peste talpa mea, și zice: — Helen mi-a spus același lucru despre tine. Zice că nu vrei decât să distrugi ceaslovul. Ar trebui distrus. Nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

mai mult pe ghicite, minunîndu-se cît de bine sînt gîndite și executate lanțurile. Mai greu i-a fost pînă a înțeles cum se îmbină, avînd la capete verigi groase, puțin turtite, astfel încît trec unele prin altele, într-un joc ciudat de împletitură, un fel de cifru, cum își amintește că avea tatăl său acasă o piedică ce prindea gleznele cailor, apoi se fixa la mijloc într-un anume mod, că-n timpul războiului, prin '44, cînd niște soldați au vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
într-un con de lumină, să-l vadă mai bine, apoi se retrage, făcîndu-și de treabă în baie, unde, din cînd în cînd, oglinda îi trimite în ochi imaginea unei femei obosite de somn, răvășită în privire, cu un rictus ciudat în colțul gurii. Insatisfacției cu care s-a ridicat din pat, i se adaugă un sentiment de furie că bărbatul din fotoliu nu pleacă odată, să se poată arunca iarăși în așternuturi, să-și petreacă dimineața liberă după pofta inimii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mult cu fața în aburii ce se mai ridică încă, surîde unui gînd, soarbe iarăși pînă ajunge cu buzele la zaț și așază ceașca pe farfurioară: Mîine nu mai cumpăr nimic, Cristina. Fata se uită la el cu un sentiment ciudat de durere. Îți las de azi spune Mihai scoțînd portmoneul o invitație pentru mîine seară la teatru: rîndul trei, locurile zece și unsprezece. În ochii fetei, durerea prinde contur adînc iar buzele, gata să șoptească ceva, se apropie, lăsîndu-se mușcate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rîde Lazăr ridicîndu-se, dar observînd privirea încruntată a profesorului, retractează: Mă iertați ! Vinul... Merge și se întinde pe saltea, lîngă Radu. Ce-o fi vrînd puștiul ăla? arată doctorul, discret, cu capul spre Dorin. Văd că se uită lung... E ciudat tipul. Ieri a stat pînă noaptea tîrziu în șosea, ba chiar și azi, pînă a degerat. Țăranul vine de afară, aducînd un braț de lemne. Treziți din somnul abia instalat, copiii încep să plîngă, cerînd de mîncare, iar studenta și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

spre ea călărind poneii înspumați pentru polo și care descălecau doar pentru a încăleca din nou... pe Carol. Cum se jucau degetele alea! Și cum se descoperea Carol pe sine; harta propriilor zone erogene era cartografiată milimetru cu milimetru. Ce ciudat că Dan, cu mâinile-i stângace, nu se obosise vreodată să descopere locul acesta și nici nu se aventurase cu degetele aici sau acolo. Într-o seară, Dan, Gary, Barry, Gerry, Derry și Dave 1 porniseră spre Ilford. Ținta era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
mai fada, dar cuprinzătoarea De ce ne temem?. În lumina puternică a candelabrului din vestibul, i se prezentase lui Carol: — Dave, Dave Hobbes. Am venit să-l iau pe... Dan? Rostise numele cu o oarecare nesiguranță, iar ochii gălbui îi sclipiseră ciudat la vederea lui Carol. Era doar o impresie, o iluzie optică. Dave 2 era cu cel puțin un cap mai înalt decât Carol, dar umilirile repetate în public și efortul constant de a se smeri îi permiteau să își adapteze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
să vrea de fratele ei Steven, pe care îl surprinsese făcând exact același lucru cu cocoșelul lui, cu cincisprezece ani înainte. Asta nu era o chestie pe care să o poată ignora. Evident că viermișorul nu era, în definitiv, prea ciudat, îl întâlnise și altă dată, doar că într-un alt context. „Luni, 9:45. Lungime: 7 mm. Aspect: acela al unui clitoris mărit, asemănător unui sac, dar cu terminații nervoase în interior. Observații: de fapt, o a doua «jucărică»“. „Marți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
dezbrace și căzuse pe o parte, lovindu-se cu capul de ușa șifonierului. La vederea trupului costeliv sprijinit de ușa din șipci, Carol fusese cuprinsă de un val de tandrețe ciudată și de un sentiment de posesiune încă și mai ciudat. Se opinti, îl ridică de subsuori, ca pe un copilaș, cu părțile intime încă acoperite de haine în dezordine, și îl trânti pe pat. Amețeala neobișnuită, șocul suferit de pe urma contactului dintre partea rotunjită a capului său și dulap îl împiedicaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]