1,048 matches
-
Vergului, are în grijă sănătatea copiilor, Sfinții Cosma și Damian, doctori fără arginți, și Sfântul Mina au grijă de sănătatea trupească a tuturor oamenilor, o sfântă al cărei nume nu-l mai știa le păzește pe fete să nu fie ciupite de vărsat de vânt, iar pe Sfântul Elefterie de la biserica din Cotroceni să-l viziteze când s-o însura, spunea ea. În schimb, se putea ruga oricând la icoana Sfântului Nicolae, care are grijă de oamenii săraci și așa de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
oferise aici, la hotel. A prins o căruță până la mănăstirea de călugărițe de la Pasărea. De-acolo a fost trimis la călugării de la Cernica, la vreo zece kilometri distanță. O țigăncușă frumoasă, cu o privire îmbufnată și verde, care spera să ciupească de la el vreun bănuț, auzind încotro e îndrumat, a întrebat-o pe maica stareță, cu ochii sclipind de mirare: „Valeu, da’ de ce stați voi acilea și bărbații voștri la zece kilometri?“ Bătuse atâta drum, când pe jos, când în car
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se înșeală. Nu se știe cum și pe unde, o invazie de musculițe au pătruns în vagon și nu mai puteau fi scoase afară sub nici o formă. Ele au devenit mai impertinente ca de obicei, se plimbau peste tot și ciupeau fără jenă până la sânge orice găseau descoperit. Erau chiar mai agresive decât cele din Bărăgan, cu care după un timp se obișnuise. După o înțepătură în ceafă de care, poate, nici nu s-ar fi sinchisit, a urmat o alta
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nevăzut, se contura plutind în spațiu ca un ou de dinozaur într-un ocean cosmic. O fi chiar Pământul cel adevărat? Imposibil! Nu e decât un vis ciudat. Îi era rușine de spaima trasă adineauri. Nu trebuia decât să se ciupească sau să se înțepe cu un ac. Și totuși peisajul la care privea îl fascina, îi tăiase respirația. O întreagă planetă chiar în fața lui și atât de aproape? Semăna cu Pământul a cărui locuitor era!... Dacă ar arunca cu o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
douăzeci de metri. Zări taluzul când primii țânțari își făceau simțită prezența și se înfășură complet în turban, acoperindu-și ochii cu litham-ul și lăsând faldurile veșmintelor să se târască pe jos ca să împiedice insectele să intre și să-l ciupească de glezne. Zumzăiau cu milioanele, amenințători, mai puțini, bineînțeles, decât în amurg sau în zori, dar impresionanți prin număr și ferocitate, și trebui să plesnească pe brațe și pe gât, căci erau atât de mulți și așa de mari, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în fața mea, și atunci eu personal mă voi ocupa ca înțelegerea să se împlinească... Și astfel triumfară dreptatea și rațiunea, datorită bunei judecăți a acelui înțelept judecător. Fie ca Alah să vrea ca întotdeauna să fie așa. Lăudat fie...“ Fata ciupi coarda amzad-ului, sfârșindu-și astfel povestea, și apoi, fără să-și ia ochii de la Gacel, adăugă: — Tu, care se pare că vii de atât de departe, de ce nu ne povestești ceva? Gacel privi acel grup: cam douăzeci de fete și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pericol sau trebuia să acționez, se putea baza pe mintea lui ca pe un mecanism verificat. — Ai geanta pe care ți-am dat-o? — Da, Anton, aici, sub pat. Trase de sub pat o valijoară neagră, de doctor, iar el o ciupi sub bărbie și-i spuse că avea ochi frumoși. — Dezbracă-te, spuse el, și suie-te-n pat. Mă-ntorc la tine Într-o clipă. Înainte ca ea să se poată Împotrivi sau să-i ceară explicații, el țopăi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
le! Nu discutăm! Nici morți nu discutăm! Să cadă podul, eu unul nu-i ajut! Exact! Să se ducă naibii podul! Îi suim și pe ei, poate scăpăm de corupți. În crîșmă intră primarul comunei, jovial, bine dispus și chiar ciupit puțin. 'Trăiți, dom' primar, sar toți cei prezenți în poziție de drepți. Salut, fraților. Am o veste bună. Ce veste, dom' primar? Am primit două camioane cu ajutoare. Am pus totul în căminul cultural. Ce-au adus, dom' primar? Hrană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
asimilez ce-mi spusese. — Toate amintirile tale din concediul în Grecia au devenit fragmentare și au apărut mici goluri și în amintirile din alte perioade ale vieții tale, dintre care unele nu aveau nici o legătură. Mici goluri. Bucățele lipsă. Lucruri ciupite de ici-colo. — Și golurile au continuat să se mărească? — Așa mă tem. Cu fiecare recidivă, îți aminteai tot mai puțin. Simțeam golul din mine; din craniul meu, din măruntaiele mele. Iar acum n-am mai rămas cu nimic. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
intrarea în coridorul din dreapta, dar cu același rezultat. Unde nu e curent, nu e nici lumină. M-am gândit la lanterna mea, care se afla încă în torpedoul jeepului galben. O furie dezgustătoare își croi drum prin amețeală. M-am ciupit tare de interiorul brațului, sperând că durerea îmi va reda puterea de concentrare, îmi va limpezi gândurile. — E cineva aici? am strigat din nou, de data asta mai tare. Pereții și praful și podeaua în carouri răspunseră doar cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
plină de pictori flamanzi care-ar fi putut da de gol iscusitele manevre ale oștii imperiale. Își amintea cum Îndurase așteptarea chinuitoare sub soarele puternic, răstimp În care un porumbel Îi lăsase În decolteu câțiva stropi, iar păstorul caprelor Îl ciupise de fund, cum trebuise să-l certe pe generalul d’Erlon că transpirase și n-avea schimburi la el, iar pe mareșalii Ney și Grouchy pentru că se Îmbrânceau, spunându-și reciproc „porc de câine“. Când a ajuns pe câmpul de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ciocan pneumatic se apropia cu un duduit Înspăimântător, străpungând caldarâmul cu călcătura sa. — Lăsați pe mine! a strigat Silvio, aplecându-se după un bolovan. Pălită drept În frunte, unealta a căzut la pământ, unde a continuat să se zbată convulsiv, ciupind cu talpa mecanică din baza zidului. Deasupra, din toate apartamentele se auzeau huruieli cumplite, zgomote de geamuri sparte, Îngrozitoarea vâlvă mecanică fiind amplificată de configurația locului, strâmt ca un horn. Oamenii ieșeau În micile balcoane acoperindu-și figurile cu mâinile
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
alăturat se auzea un bâzâit familiar. Uitat pe o policioară, În fața oglinzii, pulsa un aparat de bărbierit. — O secundă, i-am spus Annei. Am luat aparatul În mână, cântărindu-l ușor În palmă, iar apoi l-am apropiat de obraz. Ciupea ca dracu’. Cu așa ceva de-abia puteai să te bărbierești, darămite să Întemeiezi o religie. Afară era, În sfârșit, răcoare. Lumina palidă a lunii, fină ca pulberea fluturilor, se depunea pe umbrelele Încă deschise ale teraselor și pe firele de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
arogant și obraznic, de parcă ar fi În stare de ebrietate. Se freacă lubric de Maldive, calcă pe talpa subacvatică a Madagascarului, prinde un taifun care o aruncă În Atlantic, unde continuă seria de nefăcute: Înghite un cuirasat, Înghiontește Groenlanda și ciupește Canarele, apoi, nereușind să se strecoare prin Canalul Panama, coboară spre Capul Horn. Cu greu reușește să treacă prin Strâmtoarea Drake, reintrând astfel În Oceanul Pacific. Imagini filmate din satelit o arată buhăită și mătăhăloasă, dar debordând de energie telurică. Supraponderalii
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
în luptă cu boala. Am auzit că ar fi bolnav încă din tinerețe. Nu numai de nervi. De plămâni... Acum e însă altceva, grav, așa se spune. Costum bej, cu carouri și revere mari. Privire tulbure, chip regulat, dar poros, ciupit de vărsat. Părul rărit, spălăcit, degete micuțe, pătate de tutun. Mi-ar putea împrumuta febrilitatea, vârsta, să stau lângă o liceană fugită de acasă pentru câteva zile, în atmosfera festivă, jubiliară și frivolă a unui eveniment, care încurajează cutezanța amoroasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Îmi spusese Moru al meu? Să fi ajuns În locul din care trebuia s-o iau spre Apus? M-am așezat. Soarele Începea să coboare așa că, după cum mă Învățaseră oamenii din pădure, trebuia să mă dau cu clisă ca să nu mă ciupească țânțarii. Cică țânțarii se hrănesc cu sânge. Mai demult, oamenii din jurul bălților obișnuiau să se lase mușcați de țânțari ca să lege frăție de sânge Între ei, așa Îmi spusese Moru cel uscățiv. Pe urmă, văzuseră că țânțarii aduceau cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ajung așa, mai curînd sau mai tîrziu. Nu țin minte să fi fost vreodată altfel. Între timp, tînărul internist Își muta stetoscopul de colo-colo Încet și atent, și totuși indiferent, și asculta. Un polițist cu un chip aspru și Întunecat, ciupit de vărsat, ridat și cu un aer brutal, stătea În picioare lîngă el, urmărind calm scena și legănîndu-și ușor bastonul, mestecînd Încet o lamă de chewing-gum. CÎțiva bărbați, printre care paznicul de noapte și vînzătorul de ziare de la colț, stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Ce-a pățit? A chemat cineva o ambulanță? Din cercul de privitori tăcuți, aflați acolo, nu-i răspunse nimeni, dar, Într-o clipă, un taximetrist, un bărbat cu trăsături aspre și brutale trădînd viața de noapte, cu pielea smeadă, gălbejită, ciupită de vărsat, cu părul și ochii negri, purtînd o șapcă, o scurtă de piele și un pulover gros de lînă neagră - se Întoarse - și, făcînd un semn disprețuitor cu capul spre băiat, fără a-l privi, Începu să le vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
-i și cu pensionaru'? Luna trece, pensia merge și singura lui grijă este ca să-și mai facă de treabă pe lumea aceasta de tină și noroi cum bine le zice nenea poetu, iar din când în când să se mai ciupească, pentru a simți cu siguranță dacă mai trăiește sau nu cumva a dat așa fără de știre colțu'. Ieri, chiar dacă era Paștele, adică mai pe creștinește învierea Domnului nostru Isus Hristos, fiindcă Paștele curat, este o sărbătoare jidovească sau evreiască, depinde de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
înguste, acoperite de bolți de iederă, terenuri de joacă presărate cu gunoaie, leagăne strâmbe, bucăți de pisici rămase de la ospățul câinilor. Mă gândesc că și eu am copilărit printre blocuri în construcție, împușcam cu injectoarele șterpelite de la tractoare, aveam fața ciupită de flacăra iscată de pucioasa din capetele chibriturilor, mă ascundeam printre grămezile de cărămizi, suflam cornete de hârtie cu ace în vârf prin țevi lungi de plastic - dude, cum le ziceam noi -, dar n-am avut norocul să trăiesc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
puțin, să râdă pe seama profesorului, să li se ridice adrenalina când se simțeau amenințați cu un doi. Așa, însă, școala nu mai avea nici un fun. Plictisiți de ei înșiși, zăceau în bănci toropiți ori cădeau într-o veselie isterică: se ciupeau, îmbrânceau, scuipau. Fetele se machiau la nesfârșit, își făceau unghiile una alteia sau își storceau coșurile. Odată la jumătate de oră un geamăt răgușit: hai acas profu’, că murim de somn! Le-aș fi sugerat să joace lapte gros sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
s-a terminat foarte repede. Pe nașteptate, Joan a tresărit, s-a întors spre mine și eu am ieșit pe ușă fără să scot un sunet. 3 — Uite ce brațe am! spuse ea, uitându-se chiorâș la ele, enervată și ciupind pielea palidă până se înroși. Brațe de țărancă italiancă! Mă consolez spunându-mi că e o chestie genetică și n-am ce face. Întinse un strat gros de gem de zmeură pe o felie de pâine și mușcă din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
decât vreo două stații pe lângă gardul cenușiu al unității de tancuri, prin pâcla dimineții. Fețele călătorilor se întorc aproape fără să vrea către soarele care iese pe coșul fabricii de hârtie. Flacăra lui rece le colorează obrajii brăzdați, bucălați sau ciupiți de vărsat, li se dizolvă în albul ochilor, li se lipește de haine. Preț de o clipă, orice firimitură cenușie de pe fața pământului dispare; pământul e nelocuit; totul nu-i decât astrul care își desface petalele deasupra întinderii încremenite. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
White și McNally, zise ridicându-se și ștergându-și genunchii pantalonilor. Doctorul nu era deloc În apele lui. — Atunci nu-l tăia, Dick, răspunse răstit. — Nu te-nfierbânta, doctore, spuse Dick. Nu te-nfierbânta. Ce-mi pasă mie de la cine ciupești? Nu-i treaba mea. Dacă crezi că-s furați, lasă-i aici, i-ați sculele și Întoarce-te-n sat. Era roșu la față. — Doctore, acum nu te-arunca așa. Scuipă zeamă de tutun pe buștean. Saliva i se prelinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
corb își înfigea ciocul. O felină mică stătea chiar sub globul ocular, inofensivă. Mai jos, un câine și un homar păreau gata, cel dintâi să-și înfigă colții în ochi, dar fără să-l rănească, iar al doilea, să-l ciupească cu cleștii lui puternici, dar fără să-l atingă. Din mijlocul ochiului ieșea, ca pe o poartă, un mic satir ce cânta din trei ancii lungi. — Obiectivul tău e simplu, soldatule, zise un glas; Antonius îl recunoscu pe Valerius Mucrus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]