1,021 matches
-
veioză, ceva mai Încolo, un altul, costumat În bebeluș, Îi făcea curte doicii sale; eu Însă rămâneam credincios obsesiei mele, care din când În când Îmi oferea din depărtare străfulgerări de-o clipă. La capătul unui lung coridor, atârnat de clanța ultimei uși, am găsit un slip subțire ca o praștie, străveziu ca o perdea, enigmatic ca o integramă goală-goluță, fără să aibă măcar o literă completată. Am deschis ușa și m-am avântat, cu brațele Înainte. În locul mult-așteptatei moliciuni de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
am sprijinit de zid. Am stat așa câteva secunde bune. Oamenii treceau pe lângă mine și-mi aruncau priviri ironice. O fată m-a ocolit grijuliu pe la bordură. Nu departe, se afla poarta masivă, din lemn, a clădirii. Am apăsat pe clanță și am deschis-o. Înăuntru, În ciuda tuturor dovezilor pe care bunul-simț mi le fluturase zile În șir În fața ochilor, nu se afla o scară interioară, un lift sau un coridor. Nici vorbă de cutii poștale, de lambriuri, de ghivece cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de farmec, ba chiar aspru. Timid, am vrut s-o sărut pe frunte. Fata mă împinse și, lăsînd întredeschisă ușa, ieși afară pe culoar. Zvîrlind peste umăr o poruncă înăbușită, o luă înainte. Am urmat-o nedumerit. Fata apăsă o clanță. - Aici, șopti ea, la mine nu se poate. N-am înțeles ce nu se poate, așa că i-am pus o întrebare cam tîmpită: - Sîntem în vizită la cineva? Răspunsul îmi sună batjocoritor: - Acuși, acuși se întoarce și vecina. Am urmat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai bine croite, același profil subțire, efeminat... Așa și cu tânărul ăsta de curând angajat, junele se tot clatină, printre ceilalți, ca un băiețandru, negăsindu-și locul. Ocrotitoare de bărbați adolescenți ?... Aveau un aer mai puțin imbecil decât ceilalți ? Apucă clanța ușii de la magazinul de pâine, ezită. Dă drumul clanței. Nu e pâine. Nici pâine ! Pe ce ne mai vindem sufletul, pe ce ? Traversează iar strada, a ajuns. Își îndreaptă, cu mâna strecurată sub bluză, breteaua căzută a furoului. Portarul n-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu tânărul ăsta de curând angajat, junele se tot clatină, printre ceilalți, ca un băiețandru, negăsindu-și locul. Ocrotitoare de bărbați adolescenți ?... Aveau un aer mai puțin imbecil decât ceilalți ? Apucă clanța ușii de la magazinul de pâine, ezită. Dă drumul clanței. Nu e pâine. Nici pâine ! Pe ce ne mai vindem sufletul, pe ce ? Traversează iar strada, a ajuns. Își îndreaptă, cu mâna strecurată sub bluză, breteaua căzută a furoului. Portarul n-o privește. Bătrânelul mustăcios și șperțar o cunoaște prea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
băiat, iar degetele lui Împuțite și-au lăsat amprenta bălțată pe obrazul roșu al băiatului, și-au lăsat amprenta hidoasă, murdară, de neșters, pentru totdeauna pe obrazul sufletului lui. — Mă doare-n c... ce gîndeai tu, mă, căcăciosule! Ține-ți clanța, că-ți trag un glonte de-ți verși mațele! Își scosese pistolul din toc și-l ținea În mînă; ochii celor trei băieți sînt pironiți asupra butoiului cu licăr de un albastru stins, privindu-l cu o atenție concentrată, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care tocmai Îl plesnise. Cărați-vă, toți trei! Nu vă mai băgați nasu’ pe-aici, mucoșilor! mîrÎie bărbatul cel grozav, cu ochii arzători micșorați, ca de șarpe, și se apropie de ei cu amenințarea morții Întipărită pe față. Ține-ți clanța, că-ți trag un glonte de-ți verși mațele! Hai, ștergeți-o, mucoșilor! Cărați-vă din fața mea, că vă găuresc burțile! Și cei trei băieți uluiți, năuciți, copleșiți de rușine, cărora le pieriseră toată bucuria și Încrederea cu care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
scund. Eu, unul, n-am de gînd să m-apuc de legănat copii tîmpiți. Ai auzit ce-am zis, nu? replică Bull pe un ton apăsat și amenințător. Da, da, am auzit, bombăni celălalt. — Și să nu-ți mai aud clanța! Dacă am zis că băiatul rămîne cu noi Înseamnă că rămîne cu noi! Bărbatul cel scund bombăni ceva pentru sine, dar nu mai spuse nimic. Bull Îl mai sfredeli o dată cu privirea, apoi se Întoarse, traversă și se așeză pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
licărind, Într-adevăr, aceasta era casa pe care o căuta, locul pe lîngă care trecuse de atîtea ori, ținta spre care năzuise fericit. Dar acum, cînd reușise să le găsească, acum, cînd ajunsese aici, oare de ce-i tremura mîna pe clanța porții? Oare de ce-i deveniseră străine orașul, drumul, pămîntul, chiar și intrarea În această casă Îndrăgită, ca imaginile dintr-un vis urît? Oare de ce trăia acest sentiment de nedumerire, de Îndoială și deznădejde? În cele din urmă intră pe poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se roagă și Ioana. Înduioșătoare uneori, această conductă directă către înălțimile cerului, unde sălășluiește duhul Domnului cel Veșnic. Acum și pururea, și-n vecii, vecilor, amiiiiiin! Viol general Tare poznaș mai este locatarul de la Cotroceni! Continuu în mișcare, continuu cu clanța bine unsă și funcționabilă, continuu pus pe hârjoană cu legile țării, indiferent de calibrul lor, mereu hăhăitor cu tot ce nu este în intențiile sale, mereu cu gâtul făcut pâlnie la coniac de calitate, care să-i alimenteze tupeul devenit
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
o cafea, trebuia să izbesc lichidul bocnă cu o cană din metal. Făceam dragoste și ne spălam unul pe altul într-un lighean uriaș. Apoi o aruncam în fața curții, să-și frângă Zane gâtul. Uneori, pe strada Muzicuței ningea până la clanța ușii. Atunci Zuza, cățeaua neagră cât un vițel, intra în călduri și potăile săpau tuneluri pe sub zăpadă. Veneau cu zecile, chelălăind, mușcând, scuipând, înjurând. Ca să o scăpăm, câteodată o băgam pe Zuza în hol. Intra cu sfială, se lăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Sabinei, zăvorâtă în celula ei de la Spitalul „Gheorghe Marinescu”. Se ținea de cap și implora universul: nu mai pot! nu mai pot! Erau rare momentele în care mă recunoștea la căpătâiul ei, închisă în cămăruța de un albastru-lăptos, lipsită de clanță la interior: puteai intra, dar de scos te scoteau numai infirmierele cu figură de luptători în Legiunea Străină. Mereu în căutare de jocuri, l-am pus în capul arborelui pe Petru Cercel, pentru că avusese gusturi cosmopolite și pentru că în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și Internatul 2 atât de confortabil cu cărămizile-i aparente și albul murdar al câinelui din poartă urmărit de piciorul asistentei Fufi, posesoarea acelui hohot legendar: două săptămâni oaspeți-salvatori, după care vă dăm la rezidenți, și ieși trântind ușa fără clanță. Când iarna era destul de ușoară ca să ne aruncăm un halat bejuliu direct pe piele și să ne strecurăm printre gardurile moarte până la bolovanul de unde telefonam salvatorilor, așteptând cuminți mai apoi lângă ruinele vorbitorului verde-montan (care nu mai e cantină) unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Am ezitat puțin înainte de a ieși în lumina viilor. Deodată ne-am luat inima-n dinți și ne-am aruncat afară din moarte. Fiecare pe drumul lui: unul spre rock, altul spre jazz. L XLVIII În București iar ninsese până la clanța ușii. Peste câțiva ani, troienele înalte cât un camion aveau să ajungă un mit, o ciudățenie din istoria geografiei moderne. Atunci însă, ieșeam cu o lopată de lemn lată cât fundul unui butoi și-mi croiam drum spre civilizație. Zuza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cap. Pe ușa capitonată din spatele ei era fixată în șuruburi o plăcuță argintie: Director General Doctor Ulise Iolescu. O îmbrânci cu umărul și secretara, cocoțată pe tălpi groase ca niște cărămizi, se prăbuși icnind pe birou. C XLII Cosmin apăsă clanța și izbi ușa de perete. Departe, la capătul unui covor-curcubeu, directorul stătea răsturnat într-un fotoliu de piele. Își fuma obișnuitul Lucky Strike cu picioarele urcate pe biroul copleșit de tratate de psihiatrie. Din difuzoarele computerului aflat în stand-by, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Miró de 1 franc și cel de 1000 lei desenat de un anonim (poate călugăr) În folosul mânăstirii X nu sunt ușor de găsit. Ajunge În fața porții principale a mânăstirii și Încearcă s-o deschidă lăsându-și toată greutatea pe clanța mare de metal ruginit. — Cine-i? - se aude o voce dinăuntru. Cineva deschide cu zgomot vizeta și privește cu interes spre Grințu. Aveți locuri la cazare? - Întrebă acesta. — Câte persoane ? - zice și paznicul. — Singur. Dar aș vrea să stau vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
a rezemat apoi, gâfâind. Ce este? Ce s-a întâmplat? — Era acolo, afară - l-am văzut. I-am văzut fața între arbuști. — Cine era? — Pentru Dumnezeu, nu știu cine era. Stătea ghemuit acolo și se uita la noi. Am întins mâna spre clanță. — Dar e ridicol! Mă duc să mă uit. Nu, Michael, te rog! Mă opri apucând-mi mâna. I-am văzut clar fața și... l-am recunocut. — L-ai recunoscut? Și cine e? — Nu sunt sigură. De fapt, nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îți pică în mână încă un manuscris. De astădată, în fine, poți să citești fără nici o „obligație de serviciu”. Și, pe neașteptate, ai senzația că lectura este ceva... așa... cum ai intra într-o casă din care lipsește proprietarul. De la clanța ușii la ochelarii de pe noptieră, totul respiră suflul unor vieți străine, dizolvate instantaneu într-un râu de tăcere. Înregistrezi segmente de spațiu, obiecte, gesturi încremenite în lucruri folosite zilnic. Sunt fragmente de existență, conservă în ele semnificații pe care le
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
loc până când și-a construit o casă cu două camere și o sală pe mijloc, acoperită cu stuf, cu o prispă înaltă și lată. Ușile erau late de optzeci de centimetri și înalte de doi metri și se închideau cu clanță metalică. Tocurile la uși erau din stejar montate direct pe cele două furci. Pe acești stâlpi erau fixate niște brățări metalice, pe partea interioară, adică înăuntru, prin care, după ce era închisă pe timpul nopții, era introdus un drug de lemn, care
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
aici? Nu, doar ăștia doi. E liniște, ă? — Da, e destul de liniște. Stăteam În fața ușii lui Jack. John ciocăni, dar nu răspunse nimeni. — Poate doarme, spusei. — Ce dracu’ l-a apucat să doarmă ziua-n amiaza mare? John apăsă pe clanță și intrarăm cu toții. Jack dormea. Stătea Întins pe burtă, cu fața Înfundată-n perna pe care o Îmbrățișase. — Hei, Jack, spuse John. Jack Își mișcă puțin capul. — Jack, zise John din nou, aplecându-se deasupra lui. Jack Își Înfundă capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
clipa aceea, Toaibă s-a simțit ca și cum n-ar fi băut nici o picătură de rachiu... S-a ridicat, a luat sticla cu fiertura dată de Dochița și s-a îndreptat spre ușă. Rămâi sănătoasă - a îngăimat el, punând mâna pe clanța ușii. Mergi sănătos și nu uita ce ți am spus. Ține și bastonul pe care l-ai pierdut când ai căzut în șanț. Luînd bastonul din mâna Dochiței, s-a întrebat: „Unde l-o fi găsit, că eu am și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Să nu uiți să mă chemi la botez, Toadere... Trezit din visare, Toaibă a întors fața către locul de unde veneau vorbele, întrebându-se: „Da’ unde mă aflu?” Revenindu-și, a luat sticla și, strângând-o la piept, a apăsat pe clanța ușii: Rămâi sănătoasă!... Mergi sănătos, Toadere! Drumul spre casă nu i s-a mai părut așa greu. Mergea fără efort. Se simțea întinerit parcă... Maranda surprinsă, că îl vede așa de devreme acasă, l-a întrebat: Da’ cum de s-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
piere cu una cu două. Ce vedeți nu e pădurea ci uscăturile, scoase acum la lumină de uraganul care bate. La plecare, domnișoara Marga Popescu poposi la mine, dar cînd deschise ușa grea de la intrare... ...mîinile ni se suprapuseră pe clanța de fier imaginînd un cap de șarpe și, fără a ne privi, simțirăm că momentul acela era decisiv. Ne era teamă să gîndim. Nimic nu putea fi supus rațiunii, - intuiția era singura care Încerca să se ivească În lumină, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
POPESCULE! Mes dammes & simpatici domni ne aflăm cu microfonul în fața celor două camere fericit reunite în apartamentul de trei camere al familiei Popescu, actualul președinte al societății private de Idei Europene Sik Tir International. Și dacă tot am apăsat de clanță, să-i dăm cu clanța: Nă ziua. Mdă... Suntem de la radio. Aha. Aveți o firmă foarte de foarte mare succes care prosperă mai ales în condițiile Trans Zy Ttz...Ei ? Da. Siktirul nostru merge pe zi ce trece tot mai
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
ne aflăm cu microfonul în fața celor două camere fericit reunite în apartamentul de trei camere al familiei Popescu, actualul președinte al societății private de Idei Europene Sik Tir International. Și dacă tot am apăsat de clanță, să-i dăm cu clanța: Nă ziua. Mdă... Suntem de la radio. Aha. Aveți o firmă foarte de foarte mare succes care prosperă mai ales în condițiile Trans Zy Ttz...Ei ? Da. Siktirul nostru merge pe zi ce trece tot mai...Siktir ! Pardon ?! Îmi căzuse scrumul
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]