1,541 matches
-
citatul. Situații în care relația de intertextualitate este mai dificil de sesizat, ceea ce solicită cititorului un plus de competență. Annick Bouillaguet oferă o altă lucrare importantă. Ea încadrează în scrierea imitativă (denumire generalizatoare pentru rezultatul practicii intertextuale): pastișa, parodia și colajul și urmează, programatic, dispozitivul lui Gérard Genette de generare taxinomică, încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Gérard Genette de generare taxinomică, încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural: citatul, referința și aluzia; o la nivel macrostructural: parodia, pastișa, plagiatul și punerea în abis. intertextualitate în jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural: citatul, referința și aluzia; o la nivel macrostructural: parodia, pastișa, plagiatul și punerea în abis. intertextualitate în jurul textelor: o paratextualitate și metatextualitate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
perceapă în text, dincolo de specifi citățile literare, semnele lumii; fără a fi direct referențiale, semnele trimit, totuși, la spațiu extraliterar, la modul general (istoric, social); o intertextualitatea integrantă oferă cititorului, provizoriu, prilejul de a citi lumea în direct; de exemplu, colajul are de multe ori ca obiectiv să pună realul în artă, fără a-l transpune. Fragmente de real (prospecte, articole de ziar, desene) pot migra în literatură, fără ca aceasta să sufere o racordare la real, ca să zicem așa, prea dură
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Paris: Éditions du Seuil, Collection "Points"). * text-intertext-Text Infinit. BOUILLAGUET Annick (1990) Marcel Proust. Le jeu intertextuel, Paris: Éditions du titre. * citatul; * plagiatul; * referința; * aluzia. BOUILLAGUET Annick (1996) L'écriture imitative. Pastiche, Parodie, Collage, Paris: Éditions Nathan, Série "Littérature". * pastișa; * parodia; * colajul. BURGOS Jean [1982] (1988) Pentru o poetică a imaginarului, traducere de Gabriela DUDA și Micaela GULEA, București: Editura Univers (Pour une poétique de l'imaginaire, Paris: Éditions du Seuil, Collection "Pierres vives"). * relația dintre funcția mitică și scriitura poetică. BUTTOR
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prima ediție). * transtextualitatea: intertextualitatea; paratextualitatea; metatextualitatea; hipertextualitatea; * arhitextualitatea. SAMO-YAULT Tiphaine [2001] (2005) L'Intertextualité. Mémoire de la littérature, Paris: Éditions Nathan, Collection "128" (reeditată cu același titlu, Paris: Armand Colin, Collection "128"). * referințialitatea; * practici intertextuale: * operațiuni de integrare; * operațiuni de tip colaj. * comportamente intertextuale: * euforice; * disforice. SANGSUE Daniel (1994) La Parodie, Paris: Hachette, Collection "Contours littéraires". * parodia; * miturile literaturii. SPIRIDON Monica [1989] (2000) Melancolia descendenței figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București: Cartea Românească (ediția a doua : Melancolia descendenței : o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru femei etc.)"76. Scriitorul postmodern "trăiește apăsat de povara secolelor anterioare, fiind conștient că totul a fost deja scris. El trebuie acum sa reinvesteasca fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilității sale. El respinge mimesis-ul, preferând jocul cu limbajul și colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
îmbogățindu-l. Scriitorul postmodern trăiește, însă, oarecum "apăsat de povara secolelor anterioare, fiind conștient că totul a fost deja scris. El trebuie acum să reinvestească fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilității sale. El respinge mimesis-ul, preferând jocul cu limbajul și colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile literare apuse. Citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, dialogul intertextual, parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenței. Granițele culturale, limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează, literatura fiind înscenată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
realizează absolut, în celălalt, adică în sine, cei doi parteneri fiind una și aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se constituie într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta grațioasă și solemnă a stilului, care dă poemelor o fluiditate hieratică, marcată printr-o fină intuiție a ritmului (Îți aduci
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
postmodernismului, ai carui reprezentanți au exploatat, într-o manieră personală, toate resursele liricului, de la râsul grotesc, la sensibilitatea pură, de la ironic la tragic, de la retorica angajată, la inefabilul sublim al cuvântului liber. Prin urmare, avem de-a face cu un colaj de stiluri scriitoricești, care se nasc din tot atâtea trăiri ale autorilor care aparțin acestui curent, în nesfârșitul lor drum al căutării de sine și, într-un final, al (re)găsirii. Ca trăsătură stabilă, reamintim că, spre deosebire de modernismul lovinescian, această
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
vivace, mai puțin apăsător. Ne delectăm cu un Cantemir spornic la vorbă, de o curiozitate livrescă și zvonologică nesățioasă, ne aflăm în fața unui cartograf al vieților publice și private, ne lăsăm călăuziți de un cronicar admirabil prin stăpânirea tehnicilor de colaj și colportaj narativ, călătorind pe căi de realitate și de legendă bătute după propriul gust, în sfârșit, citim ceea ce a scris un om care a văzut multe, a auzit multe și care a știut să decupeze povești cu tâlc din
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
tulburător în zone de nesiguranță în care nu prea ne place să ne aventurăm, și prin toate artificiile noilor mitologii politice, generaționale, comunitariene, de care ne înconjurăm pînă la sufocare. Locul comun ca neloc al unei singurătăți tot mai dureroase, colajul ca naufragiu al omenescului. Iar dincolo de toate aceste plimbări prin conștientul și sub conștientul nostru rătăcit, nu mai puțin derutant este și exercițiul postmodern de interogare a propriilor resorturi ficționale și a cons trucției narative, pe care Emmanuelle Pireyre le
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
etc.). 2. Fragmentarea. Dacă prima caracteristică pare a ataca un principiu recunoscut: claritas, cea de a doua pune în discuție integritas 211, unitatea în genere. Hassan consideră că fragmentarea decurge din oprobriul totalizării, de unde rezultă și preferința postmodernilor pentru montaj, colaj, paradox, paralogie, metonimie, paracriticism etc. În ficțiunea postmodernă este utilizată constant heterotopia, lumile plurale fiind mereu fragmentare și fragmentate, iar discursul postmodern își asumă discontinuitatea și alcătuirea sa din fragmente 212, situație care exclude coerența, linearitatea, lipsa contradicțiilor. Deși Derrida
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
utilizată constant heterotopia, lumile plurale fiind mereu fragmentare și fragmentate, iar discursul postmodern își asumă discontinuitatea și alcătuirea sa din fragmente 212, situație care exclude coerența, linearitatea, lipsa contradicțiilor. Deși Derrida consideră că o "formă primară" a discursului postmodern este colajul/montajul, David Harvey atenționează asupra faptului că reprezintă un risc considerarea lor drept indicii ale distincției dintre modernism și postmodernism, la fel cum și fragmentarea este utilizată și în alte curente, astfel încât luată separat, ea nu poate fi un criteriu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
reconstructive, care ar recrea un spațiu al semnificaților incluși de autor în propria operă, cu o lectură deconstructivă, derridariană, în care textul însuși își produce semnificațiile, fără a mai face referire la vreo instanță superioară. Când autoritatea a decăzut, doar colajul mai poate defini stilul actual de scriitură, lectură și comunicare. Propoziția axială "nu există spațiu în afara textului" pare a circumscrie această situație 302. Pentru Foucault, de asemenea, absența "vocii" din spatele discursului face parte din intenția de suprimare a instanțelor autoritare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
căci s-au luat în calcul sub semnul practicii discursive și scriitura filmică, fotografică, scenică. 3.3. Schiță a strategiilor generale ale postmodernismului Transformările sesizate la nivelul limbajului au efecte vizibile asupra teoretizării și practicii discursivității postmoderne. Intertextul, hipertextul sau colajul sunt experimente deja realizate, indicând existența unor trăsături proprii ale scriiturii actuale, cum ar fi lipsa fundamentelor, descentrarea, supralicitarea. De la Nietzsche și Heidegger încoace se acceptă că în filosofie s-au instituit un suflu și un stil nou, care refuză
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o caracteristică distinctă a discursivității postmoderne, chiar dacă unele concepte ale curentului poststructuralist se regăsesc în lucrările postmodernilor sau alte influențe moderne sunt vizibile în țeserea noului set de discursuri. Ca strategii retorice particulare, cele mai utilizate sunt codificarea textuală, fragmentarea, colajul care conduce către practica frecventă a citatului, parodia, ironia, pluralitatea planurilor și interpretărilor, contradicția, eclectismul figurilor retorice etc. Aceste procedee discursive au conturat în postmodernism o retorică a rupturii și desființării, aproape nihilistă ("retorica negării"), o retorică a descompunerii valorilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
certitudinile personale nu au dispărut, dar sunt înțelese acum ca fiind derivate dintr-o rețea de situații contingente, locale, poziționale. Garanția unui sens central, absolut sau al unui traseu univoc de lectură este exclusă, astfel încât spațiul infinit al citării, parodiei, colajului și ironiei este deschis. Scrisul-ca-experiență-a-limitelor (Julia Kristeva) ia în considerare elementele hibride, eterogene, plurale, participând în acest mod atât la constituirea teoriei, cât și a practicii. Substanța alegorică prin intermediul căreia un discurs este citit prin altul se conectează parodiei pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prin intermediul căreia un discurs este citit prin altul se conectează parodiei pentru a transforma, în unele cazuri, autorul postmodern într-un bricoleur. Din moment ce trecutul poate fi ipostaziat sub forma unui text, se poate înțelege un eveniment sau istoria însăși prin intermediul colajului, alcătuit din fragmente de texte sau fapte potrivite în mod corespunzător. Procedeul caleidoscopului sau cel al palimpsestului se regăsesc în straturile scriiturii actuale pentru a stimula receptorul la o recontextualizare perpetuă. Alături de acestea, hipertextul (o scriere în spații cu multiple
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursive. Pentru Lyotard, limbajul nu mai surprinde semnificația lumii, și, la fel ca în concepția lui Derrida, discursul se reflectă și se investighează pe sine ca discurs și doar intertextualitatea mai poate crea sensul, prin intermediul relațiilor dintre texte. Intertextul sau colajul sunt experimente care au deja vechime în teoria și practica discursivă, iar teoretizarea simulacrelor și simulării vine să se așeze în spațiul defectuos dintre lume și scriitură. Descoperirea "structurilor" discursive de profunzime prin care Baudrillard introduce sau subscrie acestor idei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
proliferarea sau simularea imaginilor. În timp ce Zygmunt Bauman crede că, în mod obișnuit, oamenii nu se hrănesc cu simulacre și, până la "mestecarea imaginilor", ei trec printr-un adevărat "serial zilnic", alcătuit din fapte și decizii reale, Anthony Giddens consideră că forma colajului, des întâlnită în prezentările de televiziune, nu conduce la o separare a semnelor de referenții săi; a transforma mass-media într-o hiperrealitate care modifică și influențează totul este o atitudine totalizatoare care minimalizează funcțiile receptorilor săi. Nicholas Gane amintește în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scopul de a accentua în primul rând sensurile obiectului analizat, se observă că scriitura postmodernă inversează aceste scopuri, introducând ca fiind mai importante decât descifrarea sensurilor și sistematizarea lor golirea de sens, enigma, secretul, scriitura poetică, și, în consecință, fragmentul, colajul, decupajul etc. Ceea ce este de remarcat la Baudrillard este faptul că el concentrează în cadrul aceluiași discurs atât partea teoretică a asumpțiilor sale, cât și aplicarea sa concret-practică; neavând un corpus de abordări dual, discursul său încearcă să transmită conținutul și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu fie mândru de fiecare Premiu Nobel câștigat de un cosânger al lui. Îmi amintesc de o vizită la Muzeul Yad Vashem din Jerusalem când Joshua Erlich, Îndrumătorul nostru de grup, ne Întreba și se Întreba, retoric firește, În fața unui colaj cu poze ale victimelor copii din lagărul de la Auschwitz: „Vă dați seama câte Premii Nobel a pierdut Israelul În acest Holocaust?” Trecând peste „hazul de necaz” din subtextul Întrebării, oare chiar este nevoie ca un popor să treacă prin Holocaust
Atitudine. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Ileana Andrei () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1443]
-
vrea sau să-și dea seama, o Ariadnă. Din punctul de vedere al textualității constitutive orașului, proiectul „filozofiei prime“ la Benjamin se precizează: este vorba, în acest proiect, despre o scriitură inedită, o descriere care se realizează în forma unui colaj de imagini, fragmente, descrieri și formule ale „experienței șocului“. Orașul este, cum spuneam, nu un obiect constituit, o temă a analizei, ci un montaj literar, care are capacitatea de a fi perceput și înțeles ca imagine dialectică a secolului al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
caracterul tensionat, fluid, indecis. Cele trei „mituri fondatoare“ ale modernității, odată asumate ca momente ale experienței urbane, sunt și deconstruite, înscrise în forme dialectice, și astfel, imaginea modernității ca atare de vine o pluralitate de măști sau, altfel spus, un „colaj“ de texte. Intenția secundă a lecturii cărților lui Benjamin despre expe riența marilor orașe ale modernității vizează, așadar, un me ta discurs critic al pretenției modernității de autoconstituire. Rămân de menționat câteva chestiuni despre sursele și organizarea lucrării de față
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]