14,667 matches
-
o evitase pentru ca apoi să o propună ofițerului de la Biroul 2 cu care ținea legătura încă dinaintea războiului balcanic. Și "îngerul" rămăsese pentru toți cei care îl cunoșteau și pentru rapoartele cifrate, pentru ordinele secrete și era sigur că și colonelul Nicolaj cunoștea acest nume. S-a ridicat, toate îl dureau, dacă n-ar fi fost rațiunea, voința n-ar fi reușit nici să-și dezdoaie genunchii, s-a ridicat și din trei pași uriași, trei sărituri de mîță sălbatică, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
calități de șef, îi împinge diavolul din ei să-și dea cu părerea. Auzi "existența unei organizații secrete la nivelul gradelor inferioare ofițerești nu este în sine periculoasă, dar prin excelența-sa Basarab Cantacuzino este posibilă o legătură cu nivelul coloneilor și chiar al generalilor. Ar trebui ca în centrul atenției să stea generalul Broșteanu, general care se bucură de simpatie între cadrele tehnice și care afișează public o nemulțumire față de starea actuală a armatei". Sigur, nu e prost deloc domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce pînă atunci fusese cu totul străină de el. Orice s-ar fi întîmplat la Vladia n-ar fi putut să-l îngrijoreze așa credea, așa crezuse, pînă în acea primăvară cînd în așezarea dintre dealuri și-a făcut apariția colonelul de aviație, în rezervă, August Stoicescu, împreună cu maiorul Stavri. Orice noutate în Vladia tulbura în felul său echilibrul, liniștea așezării. Reușise pînă atunci să țină sub control situația, cu prințul Pangratty ieșise ușor la liman, cu domnișoara K.F. ajunsese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scaieții încîlciți care le cotropiseră. În zadar se străduise Radul Popianu atît de mult să împiedice venirea prințului la Vladia, distrugînd orice teren pe care ar putea ateriza Șerban Pangratty, primejdia apăruse sub alt chip și pe altă cale. "Domnul colonel avea o scrisoare de la prinț în care acesta mă ruga să pun la dispoziție prietenilor săi mai vârstnici, "al camarazilor mei zburători", așa s-a exprimat excelența-sa, aripa dinspre grădină a Vilei. "Tratează-i de parcă eu însumi aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aceea cred că mai potrivit este să ai răbdare, pînă la urmă tot vor coborî în Vladia. Atunci, ei bine, atunci..." Într-adevăr, n-a trebuit să aștepte prea multe zile pînă cînd și-au făcut apariția pe Strada Mare colonelul Stoicescu și maiorul Stavri. K. F. avusese dreptate, trebuia să-i lase să coboare în Vladia, o dată ajunși acolo totul se schimba, devenea de înțeles. Ceea ce n-a înțeles însă a fost replica lui K.F. atunci cînd a închis ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și i-a făcut semn lui Bercu: "Dă, dom'le, ceva mai serios, țoiuri n-ai? Un bărbat întreg bea cu țoiul, nu se încurcă în degetare!" Artur Stavri i-a făcut cu ochiul adjutantului "ei, ce zici, e nemaipomenit colonelul, e un colonel adevărat, nu din ăștia, numai pampoane și galoane. Ne putem baza pe el, ne putem baza." Mai că îi venise să-l întrebe: "în ce să ne putem baza?", dar și-a luat seama, a încuviințat grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
făcut semn lui Bercu: "Dă, dom'le, ceva mai serios, țoiuri n-ai? Un bărbat întreg bea cu țoiul, nu se încurcă în degetare!" Artur Stavri i-a făcut cu ochiul adjutantului "ei, ce zici, e nemaipomenit colonelul, e un colonel adevărat, nu din ăștia, numai pampoane și galoane. Ne putem baza pe el, ne putem baza." Mai că îi venise să-l întrebe: "în ce să ne putem baza?", dar și-a luat seama, a încuviințat grav dînd din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
alta nici nu mai este prin care să treci. Ei, altădată, altădată era plin de dughene, de băcănii, de magazine adevărate, totul era mai vesel, totul era mai frumos, totul era mai bine..." Stavri s-a uitat cu atenție la colonelul Stoicescu, acesta și-a pungit buzele, de parcă ar fi meditat la ceva, apoi i-a făcut un semn ușor din cap: "Înțeleg că nu-ți prea convine starea actuală de lucruri, domnule adjutant, înțeleg că nu-ți convine, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dintre ele o avea în sînge, se născuse cu ea, viclenia. Nu era deosebit de inteligent, dacă ar fi fost, ehei, departe ar fi ajuns, dar viclean era cît cuprinde. De aceea i-a și răspuns lui Stavri, privindu-l pe colonelul Stoicescu: "Una este să vrei și alta este să poți. Ca la femei, nu-i așa?" Știa cum să le vorbească, gradele astea, mari să fie ele, tot ca la cazarmă se poartă, chiar cînd ies în lume. Și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
i-a mai intrat nimeni în crîșmă în ziua aceea. Din vorbă, în vorbă, mai din firimituri, mai din picături, Radul Popianu și-a dat seama că relația lor cu Șerban Pangratty nu trecea dincolo de faptul că August Stoicescu fusese colonel în aviație și că fiul acestuia, Cezar, era inginer la Arsenal, ocupîndu-se de tot felul de motoare și sisteme de zburat, și care aviator adevărat nu vrea să aibă o relație bună și să nu refuze niște "lucrători la cazanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
gardul cazărmii peste drum și acuma te pomenești că sapă la stîlpul porții! Spre seară ieșiseră, ținîndu-se pe după umeri, maiorul Stavri îl pupa țocăind pe obrazul său pistruiat, noroc de favorite, că altfel l-ar fi îmbălat cu totul, iar colonelul Stoicescu îl lămurea că "așa nu se mai poate, dom'le, fiecare își face de cap în țărișoara asta, nu vezi, nici rege n-avem, doar regenți! Regența era bună pentru țărișoara de dinainte de răzbel, acum sîntem o țară, dom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aprins lampa și a deschis fereastra gata să arunce un lighean cu zoaie în capul bețivului care nu lasă lumea să doarmă și să viseze, dar s-a oprit la timp auzind vocea adjutantului Radul Popianu, care îl liniștea pe colonel "de ce numai o mînă, dom' colonel, ce să facem noi cu un ciung, să fie două, două mîini de fier". Derutat, August Stoicescu s-a oprit în mijlocul drumului, încă nu se făcuse praful cel mare, cum se întîmplă în iulie-august
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
gata să arunce un lighean cu zoaie în capul bețivului care nu lasă lumea să doarmă și să viseze, dar s-a oprit la timp auzind vocea adjutantului Radul Popianu, care îl liniștea pe colonel "de ce numai o mînă, dom' colonel, ce să facem noi cu un ciung, să fie două, două mîini de fier". Derutat, August Stoicescu s-a oprit în mijlocul drumului, încă nu se făcuse praful cel mare, cum se întîmplă în iulie-august, a răscolit cu bombeul în colb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o idee cinstită, adevărată, ieșită din popor. Două mîini de fier pe cîrma țării! O să întocmesc din nou programul nostru, domnule adjutant, și patria îți va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul, băuse binișor și cît îi trebuie unui colonel scos la pensie ca să-și piardă cumpătul?!, l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul a fost un joc de copii. August Stoicescu însuși a trimis după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-ți ții respirația, nu era de glumă, domnule, nu era de glumă. Întîi se cerea ridicarea prestigiului Coroanei și, desigur, al armatei. Dacă armata era pusă deasupra oricărei bănuieli, de restul nici că îi durea capul. Chiar așa cum se gîndise, colonelul și maiorul se apucaseră să mute gardul cazărmii, să-l treacă peste drum și dacă se putea să-l întindă cît țineau hotarele. Nici nu era ceva nou, prin vecini, citise în gazete și îi povestise destul de convingător chiar Șerban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bani străini! Parcă cu bani românești n-ai putea duce de nas și niște inși chiar mai puțin purtați la biserică! Și cine, mă rog, va stabili dacă unul sau altul e chemat sau nechemat în viața publică? Maiorul Stavri? Colonelul Stoicescu? Stînd așa, în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina, vor citi listele funcționarilor publici și vor tăia cu creionul pe nechemați și pe trădători. Mai departe era și mai și, "curățirea presei de toți apașii periculoși, vînduți dușmanilor țării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
apașii periculoși, vînduți dușmanilor țării cari prin campanii criminale alimentează curentul de destrămare contra Statului și neamului nostru". Aici o tocmiseră bine, gazetarii erau vinovați de toate, îi mînca în palmă și dădeau la iveală tot felul de potlogării, iar colonelul Stoicescu socotea că ei, gazetarii, erau de vină că se fac potlogăriile. Păi dacă o ține tot așa vor ajunge să spună că vinovați de hoții și tâlhării sînt polițiștii și jandarmii pentru că nu se lasă și pun mîna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Păi dacă o ține tot așa vor ajunge să spună că vinovați de hoții și tâlhării sînt polițiștii și jandarmii pentru că nu se lasă și pun mîna pe tâlhari. Dacă nu i-ar prinde, n-ar exista, după capul domnului colonel Stoicescu! A pufnit în rîs, a ciudă, apoi a tresărit simțind privirea întrebătoare a bătrîneilor. Ca să iasă din situație, nu voia să dea explicații și nici să supere, oricum, se zicea că-l chemaseră în ospeție și chiar îi făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
șase, asta poate fi o măsură de succes, o să aducă saci de voturi, vă spun eu, saci de voturi!" I s-a părut că bătrîneii stau a rîde. În fapt se strîmbau ușurel, de parcă ar fi gustat un vin trezit. Colonelul Stoicescu dădu cu mîna de parcă ar fi alungat o gînganie. "Ce voturi, domnule adjutant, cine mai are încredere în voturi după atâtea bătăi electorale, votul e cauza principală a corupției politice, pentru că votul la noi nu se exprimă, ci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vină. Și n-a mai venit! În schimb, și-a trimis emisarii, cu sau fără voia lui, știind sau neștiind cine sînt și ce vor de-adevăratelea. Iar el trebuie să facă față la toate. Cei doi, dar mai ales colonelul, așa cum arăta, înalt, subțiratic, cu fața lui îngustă ca o scîndură și ochii negri, mereu febrili și neliniștiți, cei doi trimiși ai prințului aveau gînduri primejdioase și, aici era buba, știau să le pună în practică. Nu vorbești, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de adjutantul Popianu pentru că fiecare avea o muscă pe căciulă, fiecare păcălise pe cineva, pusese la cale o escrocherie mărunțică, vînduse marfă proastă, înșelase la cîntar sau la socoteală pe cei ce luau pe datorie. Dar alta era calimera cu colonelul Stoicescu și maiorul Stavri, ei voiau ca negustorilor, tuturor negustorilor, nu doar celor din Vladia, tîrgoveților, tuturor tîrgoveților, țăranilor de peste tot și poate și celor ca ei, adjutantul Popianu, să le fie frică. Nu să știe de frică, nu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
proclamațiile mareșalului Mackensen. Chiar dacă acolo era altceva, Mackensen era stăpînul, ocupase militar țara și nimeni n-avea voie să crîcnească împotriva armatei de ocupație, era război și în război nu există tocmeală, ordin și supunere, atîta tot, găsise în programul colonelului Stoicescu același sîmbure de asprime, de intoleranță, de violență pură ca și în proclamațiile generalului Moartea. Pentru fiecare om se găsea o măsură și o pedeapsă în ordinele administrației germane. În programul pe care îl avea în mînă exista ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lor, să vadă pînă unde vor să ajungă, pînă unde ajung. Avea răbdare, atîta, cel puțin, deprinsese la Vladia, să aibă răbdare. Da, da, da, foarte interesant, domnilor, foarte interesant. E o copie după un document, hm, ca să zic, important?" Colonelul Stoicescu îi luă grav hîrtia țeapănă, o puse pe masă și privindu-l cu ochii lui de șoarece, rotunzi, negri, luceau probabil și pe întuneric, "ei, și dumneata, copie! E documentul original, documentul care, cine știe, cine știe, va sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dumneavoastră n-ați semnat. Chiar ar fi nemaipomenit ca acțiunea de salvare a Țării să înceapă de aici, din Vladia, capătul cel mai îndepărtat de toate cîte sînt înfierate în programul vostru". încetul cu încetul culoarea normală reveni în obrazul colonelului Stoicescu, normală pentru el, oricum tot pământie era, cine știe ce strămoș tătar o fi avut în spiță, de la care a rămas doar culoarea obrazului și părul aspru, cu firul gros care asalta fruntea voind s-o năpădească. "Ei, primul, eu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
guvernul corupt să plece de la putere prin semnăturile adunate pe lista noastră. Vor fi milioane de semnături, o forță. Va fi marșul nostru asupra Bucureștilor, în tăcere, cu putere și neîndurare." Ideea era cu totul trăsnită. Dar așa cum o prezentase colonelul August Stoicescu, în simplitatea și șiretenia ei, dacă nu o taxai drept o naivitate, putea deveni o amenințare serioasă la ordinea și liniștea de stat. Era de fapt un referendum mascat, lăsat să apară, să se dezvolte, să se întindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]