1,011 matches
-
jumătatea anterioară a capului. Botul trunchiat, marginea sa anterioară fiind verticală sau oblică. Gura mică, dispusă subterminal. Înotătoarele pectorale și ventralele au vârful ascuțit. Înotătoarea dorsală și anală cu marginea concavă, înotătoarea caudală adânc scobită. Au și o înotătoare adipoasă. Coloritul corpului argintiu, mai întunecat pe spate; vârful înotătoarelor negru. Se hrănește cu zooplancton și nevertebrate bentonice: crustacee, moluște, viermi, larve de insecte (chironomide etc.) și insecte adulte. Exemplarele de dimensiuni mai mari se hrănesc și cu pești mici și cu
Coregon () [Corola-website/Science/332003_a_333332]
-
Cernușca, cleanul de baltă sau babușca mică ("Petroleuciscus borysthenicus") este un pește dulcicol bentopelagic de talie mică (circa 13 cm) asemănător la colorit cu babușca, din familia ciprinidelor, care trăiește în apele din cursul inferior al fluviilor tributare Mării Negre, Mării Azov, Mării Marmara și Mării Egee. Este un pește dulcicol bentopelagic din apele stagnante sau cu curgere lentă: râuri de câmpie, cursul inferior al
Cernușcă () [Corola-website/Science/331448_a_332777]
-
dispuși pe 2 rânduri. Ochii sunt mari, cu un diametru mai mare decât lungimea botului. Marginea înotătoarei dorsale este dreaptă sau ușor rotunjită. Înotătoarea anală cu marginea exterioară ușor convexă sau aproape dreaptă. Înotătoarea caudală scurtă, bifurcată. Este asemănător la colorit cu babușca. Capul este aproape negru. Spatele cenușiu-verzui sau cenușiu-brun sau brun negricios. Laturile sunt acoperite de solzi argintii, de aceeași culoare ca partea de jos a spatelui, mai deschis spre abdomen, cu o tentă ruginie sau verzuie. Abdomenul și
Cernușcă () [Corola-website/Science/331448_a_332777]
-
anterioară a înotătoarei anale decât de aceea a înotătoarei ventrale. Înotătoare anală alungită și începe sub capătul posterior al înotătoarei dorsale sau chiar înaintea verticalei acesteia. Înotătoarea caudală adânc bifurcată, cu lobii aproape egali. Linia laterală este întreagă și curbată. Coloritul corpului este verzui sau albăstrui pe spate și alb-argintiu pe laturi și abdomen. Înotătoarea dorsală și caudală sunt cenușii, celelalte înotătoare sunt albe, iar în epoca de reproducere bat în portocaliu. Irisul este argintiu sau gălbui, cu pete cenușiu-închis. Se
Obleț () [Corola-website/Science/331470_a_332799]
-
subterminal și este înzestrată cu dinți mărunți. Are două înotătoare dorsale, apropiate între ele, prima este scurtă și cu raze țepoase drepte, iar a doua cu raze moi. Înotătoarea anală are o bază scurtă. Înotătoarele ventralele sunt dispuse mult înainte. Coloritul corpului este brun-cenușiu pe spate, cu pete mai întunecate, iar abdomenul alb-gălbui. Câteva șiruri de pete întunecate străbat înotătoarele dorsale, pectorale și caudală. Se hrănește cu larve de insecte acvatice. Depune icrele pe pietre, în a doua jumătate a lunii
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
din genul "Zingel" au limba mai subțire. Esofagul are forma unui tub scurt, stomacul este sifonal (în formă de U), în regiunea pilorică (la limita dintre stomac și intestin) se află 2 cecuri pilorice scurte. Intestinul este rectiliniu, fără curburi. Coloritul corpului este brun-cenușiu pe partea dorsală (spate, partea superioară a capului, flancuri), cu pete marmorate întunecate, imprecis delimitate, de mărime și formă neregulată; intensitatea și numărul petelor scade ventral; flancurile sunt mai deschise. Fața ventrală este albă-gălbuie. Înotătoarele au membrane
Asprete () [Corola-website/Science/331484_a_332813]
-
gură mică semilunară, superioară, dispusă oblic în sus, lipsită de mustăți. Linia laterală este dreaptă și situată la mijlocul flancurilor. Înotătoarele dorsală și anală sunt scurte, cu marginile convexe, lipsite de radii țepoase. Înotătoarea caudală adânc bifurcată cu lobi egali, rotunjiți. Coloritul corpului cenușiu sau sur-galben pe spate, laturile argintii cu câte o dungă neagră semilunară pe fiecare solz, iar abdomenul alb. Pe laturile puietului se întinde o dungă subțire cenușiu-argintie, care la adulți dispare. Înotătoarele ventrale, pectorale și anală sunt de
Murgoi bălțat () [Corola-website/Science/331528_a_332857]
-
mici în păduri de conifere sub molizi și în cele de foioase pe lângă fagi, din mai până în octombrie (noiembrie). Buretele se decolorează cu acid sulfuric, cuticula devenind brun-roșiatică, carnea galben-portocalie și porii ruginii. Cu Hidroxid de potasiu cuticula adaptă un colorit negricios, mai departe, toate tonurile roșii sau albastre dispar imediat. Mânătarca țigănească poate fi confundată cu mai multe alte specii din familia "Boletaceae", cum ar fi: "Boletus calopus" (necomestibil, foarte amar, pori gălbui), "(Rubro)boletus dupainii" (suspect, pori roșii), "Boletus
Mânătarcă țigănească () [Corola-website/Science/336454_a_337783]
-
(n. 15 iulie 1954, Agapia, Neamț) este un pictor român cunoscut îndeosebi ca pictor de icoane pe lemn. În prezent, acesta lucrează în special pe șevalet, abordând în picturile sale un tip de colorit cu tentă terapeutică, numită de acesta cromatoterapie: "Principala caracteristică a picturii artistului este seducția prin culoare, mai mult, aș spune, cronomatoterapie. Eu am plăcuta senzație că lucrările artistului sunt vindecătoare”, scriitorul Daniel Corbu. S-a născut în data de 15
Ioan Popei () [Corola-website/Science/336477_a_337806]
-
de Giambattista Piazzetta (1743). Deasupra celui de-al treilea altar este o pictură în ulei de Giambattista Piazzetta cu trei sfinți dominicani, aleși de dominicani pentru a ilustra activitățile misionare ale Ordinului lor. Acest tablou este demn de remarcat pentru coloritul său sobru. Michael Levey scrie: "Triumful real al picturii constă în tonalitate ei memorabilă și austeră". În prim-plan, în negru, este Sf. Louis Bertrand, un sfânt spaniol care a mers ca misionar în Caraibe, unde un preot nativ ar
I Gesuati () [Corola-website/Science/333513_a_334842]
-
decât femelele, pentru a adăposti hemipenisurile. De asemenea, masculii au pinteni pelvieni mai lungi, folosiți la agățarea și stimularea femelei în timpul copulației. Pintenii pelvieni sunt singurele semne exterioare ale rudimentelor bazinului și picioarelor din spate, prezente la boa și pitoni. Coloritul Boa constrictor poate varia mult în funcție de localizare. Șerpii au în general o culoare de bază brun, gri sau crem, iar partea dorsală este ornată cu 15-20 benzi transversale în formă de șa de culoare maro sau maro-roșcată cu margini negre
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
Boa constrictor poate varia mult în funcție de localizare. Șerpii au în general o culoare de bază brun, gri sau crem, iar partea dorsală este ornată cu 15-20 benzi transversale în formă de șa de culoare maro sau maro-roșcată cu margini negre. Coloritul acestora devine mai pronunțat înspre coadă, și dă "Boa constrictor constrictor" numele comun de „boa cu coadă roșie”, întrucât această subspecie are mai multe șei roșii decât alte subspecii de "Boa constrictor". Capul, net separat de trunchi, este mic, alungit
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
coadă decât de cap. Înotătoarea anală începe cu puțin în urma înotătoarei dorsale și ca înălțime este aproape egală cu aceasta. Înotătoarea ventrală, culcată, ajunge până la orificiul anal; ca și înotătoarea pectorală, are marginea rotunjită. Înotătoarea caudală excavată, cu lobii subegali. Coloritul corpului este foarte viu, acestui fapt i se datorește și numele ("boiștean", dela "boit" = vopsit, zugrăvit). Are spatele cenușiu-verzui sau verde închis. Pe mijlocul spatelui se află o dungă neagră. Flancurile sunt galbene-verzui, cu un luciu auriu; abdomenul alb-argintiu sau
Boiștean () [Corola-website/Science/331079_a_332408]
-
Înotătoarea dorsală situată deasupra înotătoarei ventrale. Înotătoarea anală, cu baza scurtă, se inserează în urma verticalei posterioare a înotătoarei dorsale. Înotătoarea caudala este mică și rotunjită. Pe spate și pe fața ventrală a pedunculul caudal se întinde câte o mică creastă. Coloritul fundamental a corpului este galben, spatele este brun sau cafeniu închis, abdomenul bate în galben portocaliu sau este roșcat. Pe spate, se află numeroase pete mici verzui-negricioase și dungi închise, dispuse longitudinal. Pe laturi este cafeniu deschis, cu o dungă
Țipar (pește) () [Corola-website/Science/331101_a_332430]
-
dorsalei. Gura este mică, subterminală. Dinții faringieni sunt dispuși pe 2 rânduri (formula 2.5—5.2 sau 2.5—4.2). Înotătoarea dorsală cu baza scurtă are marginea dreaptă. Înotătoarea caudală este bifidă cu lobii egali. Înotătoarea anală scobită. Coloritul corpului este cenușiu pe spate, cu o nuanță verzuie și argintiu pe laturi și abdomen. Pe laturi se află o dungă lată cenușie-albăstruie, dispusă longitudinal, de la bot până la baza înotătoarei caudale. Peritoneul este negru. Este un pește omnivor, cu componenta
Clean dungat () [Corola-website/Science/331286_a_332615]
-
dungile dorso-laterale și au spatele verde, cu pete negre mai accentuate decât la masculi; aceste pete se pot contopi uneori într-un desen reticulat. Pileusul femelelor ca la mascul, uneori și laturile gâtului albastre. Femelele pot păstra uneori desenul și coloritul juvenililor, brun închis, cu cinci dungi deschise și pileus brun uniform. Gușterul vărgat dobrogean trăiește în locuri mai xerofile (uscate) decât gușterul obișnuit ("Lacerta viridis viridis"), evitând luminișurile pădurilor sau lizierele, dar manifestă un anumit grad de petrofilie, fiind întâlnit
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
Paris unde îl găsim pasionat pentru gravură. Ulterior, își elaborează un stil ambiguu între pictură și grafică, punând accent pe semnificația semnelor caligrafice. Ca tehnică, după 1965, îl captivează pictura acrilică aceasta permițându-i să realizeze tablouri viguroase, cu un colorit aprins, așa cum a fost compoziția În doi, remarcată pozitiv la Bienala de la Veneția. Lucrări importante: În țara tușului, Sub foc, Central Park, cerneală la două peneluri, Turnurile, Logograme - desene, Voce mică.
Pierre Alechinsky () [Corola-website/Science/334159_a_335488]
-
Online Writing Lab (OWL) definește alfabetizarea vizuală ca abilitatea de a "citi" o imagine. Cu alte cuvinte, este abilitatea de a înțelege ce incearca să comunice o imagine. Acest lucru include întelegerea alegerilor creative făcute în imagine, ca de exemplu, coloritul, umbrele, și plasamentul obiectelor. Acest gen de conștientizare provine dintr-o înțelegere a felului cum imaginile comunică semnificații, cunoscută și ca retorică vizuală. Studiul retoricii vizuale e diferit de cel al designului grafic sau vizual prin faptul că pune accentul
Retorică vizuală () [Corola-website/Science/334265_a_335594]
-
În Marea Neagră un singur gen, "Scorpaena". În România o singură specie, scorpia de mare ("Scorpaena porcus") întâlnită în tot lungul litoralului românesc al Mării Negre. i sunt pești bentonici și trăiesc pe fundul stâncos din regiunea litorală. De obicei, au un colorit viu. Majoritatea au spini veninoși. Toți sunt carnivori, hrana constă din pești mici și crustacee. Subordinul scorpenoidei conține 16 familii:
Scorpenoidei () [Corola-website/Science/335106_a_336435]
-
abdominale formează o ventuză ventrală cu 2 discuri adezive. Ventuza ventrală le permite să se mențină pe pietre sau scoici și să reziste acțiunii valurilor în apele marine neritice puțin adânci. Sunt înotători slabi. Masculul are o talie mai mare. Coloritul general al corpului la mascul este roșcat, iar la femelă verzui-gălbui. Corpul cu numeroase pete ovale mici, de culoare deschisă. Pe spate și laturile corpului, șase benzi transversale verzui mai întunecate. Buza superioară vărgată, cu benzi verticale transversale albicioase. La
Pește ventuză Candolle () [Corola-website/Science/335165_a_336494]
-
depuse în mai-iunie sub pietre sau scoici, în formă de strat unic. Mai multe femele pot depune icrele pe teritoriul unui mascul. Ponta este păzită de mascul. Icrele, sunt mici și au diametrul mare de 1,2 mm și un colorit auriu. Larve eclozează după 2 săptămâni, ele sunt planctonice și se hrănesc cu zooplancton. Peștele ventuză Candolle nu prezintă importanță din punct de vedere economic. A fost numit în 1810 de Risso în onoarea botanistului elvețian Augustin Pyrame de Candolle
Pește ventuză Candolle () [Corola-website/Science/335165_a_336494]
-
este destul de variabilă și caracteristice sunt nervurile dese transversale. Abdomenul este greoi, format din 10 segmente, din care ultimul segment poartă o pereche de cerci codali lungi, pluriarticulați, paracercul lipsește. Culoarea corpului adulților este în general închisa: fumurie-brunie, neagră, cenușie - colorit de tip homocrom. Se cunosc peste 2000 de specii, răspândite pe tot globul, dar mai cu seamă în zonele temperate. În România plecopterele sunt destul de comune în preajma apelor din zonele de deal și de munte: genurile "Perla", "Isogenus", "Perlodes", "Chloroperla
Plecoptere () [Corola-website/Science/331538_a_332867]
-
foarte scurtă, fără a egala jumătate din lungimea celei mai lungi. Înotătoarele pectorale mari, largi, în formă de evantaliu, ating începutul celei de a doua înotătoare dorsale. Înotătoarea caudală scurtă, rotunjită. Colorația variabilă, mai puțin marmorată ca la zglăvoaca comună. Coloritul spatelui și laturilor este uniform, verzui-măsliniu, cafeniu-verzui, bruniu, fără dungi transversale; uneori, se observă pete întunecate, neregulate. La baza înotătoarei caudale, se găsește o pată. Abdomenul este alb-gălbui, cu desen marmorat. Prima înotătoare dorsală adesea cu o margine galbenă-portocalie. Toate
Zglăvoacă răsăriteană () [Corola-website/Science/331549_a_332878]
-
îndoiți la vârf ca niște cârlige, nezimțați sau foarte ușor zimțați. Numărul dinților faringieni este variabil, mai frecvent 2.5—5.2, 2.4—5.2 sau 2.4—4.2. Spinii branhiali scurți, puțin numeroși (6—30). Peritoneul negru. Coloritul general bate în violaceu. O dungă mediolaterală întunecată cenușiu-violacee sau o linie neagră de-a lungul liniei laterale sunt printre caracterele cele mai evidente la speciile acestui gen. Cu toate că uneori dungile nu sunt clar distincte la exemplarele vii, ele apar
Telestes () [Corola-website/Science/331646_a_332975]
-
cu alb pe spate și cap, mai închis pe piept. Abdomenul brun cu dungi albe. Exemplarele tinere care ajung în România au peste abdomen o bandă lată brună. Adulții, care vin mai rar în România, nu au această bandă întunecată. Coloritul variază în intensitate între subspecii. Coada este albicioasă și se termină cu o bandă subterminală lată brun întunecată. Aripile albe dedesubt, cu o pată neagră la încheietură și cu penele de pe margini mai închise la culoare. Tarsele de pe picioare sunt
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]