3,295 matches
-
TRANSCULTURALĂ (ASPECTELE ETNO-CULTURALE COMPARATE ALE TULBURĂRILOR PSIHICE) Cadrul general În cadrul psihopatologiei antropologice și sociale, psihopatologia transculturală sau comparată ocupă un loc particular. Ea are ca obiect studiul interrelațiilor dintre diferitele culturi și bolile psihice. Din acest motiv reprezintă aspectele etno-culturale comparate, ale tulburărilor psihice. Ca o primă precizare, notăm că psihiatria transculturală sau etnopsihiatria este disciplina care se ocupă cu studiul afecțiunilor psihice specifice grupelor etnice și culturale, interpretând aceste „manifestări psihopatologice” în raport cu normele și valorile socio-culturale și moral-religioase, care contribuie
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al XIX-lea, când a început să se pună problema unui determinism cultural în geneza bolilor psihice (Obersteiner, 1889; Kraepelin, 1904). Obersteiner denumește aceste situații „psihiatrie exotică”, iar Kraepelin face o amplă expunere a lor într-o lucrare intitulată Psihiatrie comparată. Putem afirma că din acest moment este inaugurat domeniul studiilor de psihiatrie transculturală. Meritul acestor prime studii constă în faptul de a fi semnalat existența unor diferențe în ceea ce privește formele clinice de manifestare și tipurile de evoluție ale bolilor psihice sub
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
există între viața psihică, normală și patologică, și factorii culturali și sociali, pun probleme deosebit de interesante și importante atât pentru psihologie, cât și pentru psihopatologie. Așa cum este recunoscută psihologia diferențială, în mod egal trebuie să acceptăm și existența unei psihopatologii comparate, a unei psihopatologii etno-culturale sau transculturale. Starea de normalitate, cât și cea de anormalitate, respectiv, sănătatea mintală și boala psihică, sunt profund marcate de valorile modelului socio-cultural. Persoana, sănătoasă sau bolnavă, aparține unui anumit model, și din aceste considerente modelul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sfera patologiei psihice. Boala mintală, îmbracă „forme culturale” de la o societate la alta și de la un tip uman la altul, rămânând însă, în esența sa, o tulburare a proceselor psihice fundamentale. Prin aspectele pe care le aduce în discuție, psihopatologia comparată, etno-culturală, reprezintă o deschidere în plus către înțelegerea universului uman al vieții sufletești, dar concomitent, și un prilej de reflecție privind diversitatea naturii persoanei. 44. STATUL, BOALA PSIHICĂ ȘI BOLNAVUL MINTAL Raporturile omului cu statul Capitolele precedente au analizat aspectele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în care sunt descoperite „aspectele refuzate ale umanului”. Psihopatologia afirmă că nebunia nu este „o stare de rău”, ci „o altă față a umanului”. Ea este inseparabilă de persoana umană ca și starea de sănătate mintală cu care trebuie permanent comparată și înțeleasă ca o formă de complementaritate a acesteia. Concluziile psihopatologiei nu sunt, din acest motiv, numai de ordin științific, ci ele sunt și de ordin moral. Descoperind și demonstrând faptul că nebunia este expresia unor fenomene psihice morbide, psihopatologia
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Uniunii Scriitorilor, iar în 1993, în Israel, a fost distinsă cu Premiul „Sara și Haim Ianculovici”. Cantonate exclusiv în perimetrul romantismului, preocupările istoricului literar T. tind să definească particularitățile spațiului autohton, integrat, organic și fenomenologic, curentului european. Abordarea interdisciplinară și comparată individualizează concepția și metoda de lucru încă de la primul volum, Mitologie romantică. Dată fiind vocația pentru eseu, T. plonjează în literatura universală, derivând „universalitatea romantismului românesc din trăsăturile sale distinctive”. În acest scop alege șase mituri romantice: îngerul căzut, strigoiul
TACCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290033_a_291362]
-
la Cluj, unde urmează și Facultatea de Filologie (1952-1957). Devine cercetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară al Academiei Române, Filiala Cluj, în cadrul colectivului de folclor condus de Ion Mușlea. Bursier al Fundației „Alexander von Humboldt”, se specializează în studiul comparat al baladei populare europene la Deutsches Volksliedarchiv din Freiburg (1966-1971). Își ia doctoratul la Universitatea din București (1970), cu teza Jertfa zidirii în obiceiurile și legendele europene. Conduce Sectorul de etnografie și folclor al Centrului de Științe Sociale din Cluj
TALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290040_a_291369]
-
1973, 3; Bârlea, Ist. folc., 557-560; Ion Șeuleanu, „Meșterul Manole” într-o nouă interpretare, TR, 1973, 25; Felix Karlinger, [„Meșterul Manole”], „Jahrbuch der Volksliedforschung”, t. XIX, 1974; Adrian Fochi, „Meșterul Manole”, RSE, 1974, 2; Iordan Datcu, Un studiu de folclor comparat, VR, 1974, 11; Ion Cuceu, „Meșterul Manole”, AMET, 1976; Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, București, 1980, 171; Ion Mușlea, Din activitatea mea de folclorist, AAF, 1980; Ion H. Ciubotaru, Un etnolog de vocație: Ion Taloș, ALIL, seria B, t
TALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290040_a_291369]
-
Tanner (1985); Richard L. Venezky (1992) ș.a. Asupra raporturilor postmoderniste dintre curriculum și studenți au stăruit: Frederick Erickson (1992); Jeffrey Shultz (1992); Philip Wexler (1992); Nancy Lesko (1988); Laura Berk (1992) ș.a. Pedagogia internațională este forma evoluată, postmodernă a pedagogiei comparate. Studiile comparative din perioadele modernă și postmodernă au atins o nouă anvergură începând cu postcolonialismul și continuând cu perioada postindustrială și tehnotronică. Încheierea intempestivă și bizară a experimentului politic bolșevic inițiat de Lenin a antrenat dezmembrarea Uniunii Sovietice și intrarea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sciences de l’homme, Paris. Noiriel, G. (1998), Qu’est-ce que l’histoire contemporaine?, Hachette, Paris. Platon, Al.-F. (2002), „Istoria socială contemporană și istoria intelectualilor”, în C. Charles (ed.), Intelectualii în Europa secolului al XIX-lea. Eseu de istorie comparată, traducere de Tudor Vlădescu, ediție îngrijită și prefață de Alexandru-Florin Platon, Institutul European, Iași. Poni, C., Ginyburg, C. (1981), „La microhistoire”, Le Débat, 17. Sharpe, J. (1991), „The History from Below”, în P. Burke (ed.), New Perspectives on Historical Writing
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
trei perspective de abordare: biofizică, psihopedagogică și socială. eterogenitatea - teză lansată de A. Piéron, prin care se argumentează proporția inversă ce există între eterogenitatea aptitudinilor și nivelul global mediu al deficienților mintal; relativa independență a unor aptitudini în raport cu inteligența (trebuie comparată cu noțiunea de heterocronie pentru înțelegerea mentalității și dinamicii comportamentului care explică deficiența mintală). factori contextuali - factori care, împreună (mediul și factorii personali), constituie contextul complet al vieții unui individ. factori facilitatori - factori din mediul unei persoane care, prin absența
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
Cluj (1951), iar doctoratul în științe filologice (1969) la Universitatea din București, cu teza Folcloristica Maramureșului. Își începe cariera universitară ca asistent (1951), fiind apoi lector (1952), conferențiar (1962), profesor (1970), iar din 1992 profesor consultant la Catedra de literatură comparată și teoria literaturii a Facultății de Filologie (Litere) de la Universitatea „Babeș- Bolyai” din Cluj-Napoca. Concomitent este cercetător științific principal (1957-1959), apoi conducător al Secției din Cluj a Institutului de Folclor al Academiei Române (1966-1969), decan al Facultății de Filologie (1968-1976), director
POP-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288884_a_290213]
-
Densusianu. Se specializează în slavistică la universitățile din Praga, Varșovia, Cracovia, Bonn (1929-1934), cu profesorii M. Murko, P. Bogatârev, I. Horak, M. Tille, Roman Jakobson. Se apropie de orientările structuraliste ale Cercului Lingvistic de la Praga și urmează cursuri de literatură comparată și folclor, de studiere a structurii interne a creației populare, de știința literaturii. În 1942 își susține doctoratul în filologie la Universitatea din Bratislava, cu teza Cuvintele compuse de origine veche slavă bisericească în vechea limbă română scrisă, pe care
POP-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288890_a_290219]
-
apoi ca frezor și rabotor la Uzinele Autobuzul. În 1961 se înscrie la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității bucureștene (absolvise liceul la seral în 1958). După terminarea studiilor (1966), rămâne asistent la Catedra de literatură universală și comparată. Își susține doctoratul în 1972, cu o lucrare despre călătoriile epocii romantice. În anul următor obține o bursă a Fundației Humboldt și efectuează un stagiu la Stuttgart, iar din 1983 funcționează ca lector la Universitatea din Köln. Formația intelectuală i-
POPA-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]
-
în 1981 i s-a atribuit distincția Les Palmes Académiques, atât pentru meritele de exeget al literaturii franceze, cât și pentru contribuția la difuzarea limbii și culturii franceze în România. Din 1962 a fost membru al Asociației Internaționale de Literatură Comparată, calitate în care participă la numeroase congrese internaționale, prezentând comunicări, tipărite apoi în publicații de specialitate. A ținut conferințe pe teme de istorie și critică literară în țară, precum și la universitățile din Praga, Bratislava, Budapesta ș.a. Debutul publicistic are loc
POPA-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
putut fi consacrat mai generos structurării propriei opere. Aceasta trebuie reconstituită din sutele de texte (studii, articole, cronici și recenzii) publicate de-a lungul anilor în numeroase periodice românești sau străine. O încercare - parțială - o constituie volumul Studii de literatură comparată (1981). Mai multe linii de forță organizează subteran această constelație textuală, din care, global, se configurează profilul unui umanist de tip clasic, permanent deschis înnoirii, sedus uneori de reflexele actualității, dar niciodată trădând valorile fundamentale. Ceea ce îi asigură notorietatea europeană
POPA-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
studii exegeza nervaliană, atât de frecvent supusă speculațiilor, intră în etapa sa științifică și lucrul a fost recunoscut fără rezerve de universitarii și specialiștii francezi în domeniu. P. se numără, de asemenea, printre promotorii cercetărilor românești de literatură universală și comparată, contribuind la constituirea unei școli comparatistice românești. SCRIERI: Le Sentiment de la mort chez Gérard de Nerval, Paris, 1925; Les Sources allemandes de deux „Filles du feu” de Gérard de Nerval, Paris, 1930; „Rezistențele” franceze în literatura comparată, Iași, 1938; Studii
POPA-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
literatură universală și comparată, contribuind la constituirea unei școli comparatistice românești. SCRIERI: Le Sentiment de la mort chez Gérard de Nerval, Paris, 1925; Les Sources allemandes de deux „Filles du feu” de Gérard de Nerval, Paris, 1930; „Rezistențele” franceze în literatura comparată, Iași, 1938; Studii de literatură comparată, îngr. și pref. Zaharia Sângeorzan, Iași, 1981. Ediții: Gérard de Nerval, Les Filles du feu, I-II, introd. edit., Paris, 1931. Repere bibliografice: Henri Clouard, Une thèse importante, „Le Jour”, 1935, 15 iulie; André
POPA-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
constituirea unei școli comparatistice românești. SCRIERI: Le Sentiment de la mort chez Gérard de Nerval, Paris, 1925; Les Sources allemandes de deux „Filles du feu” de Gérard de Nerval, Paris, 1930; „Rezistențele” franceze în literatura comparată, Iași, 1938; Studii de literatură comparată, îngr. și pref. Zaharia Sângeorzan, Iași, 1981. Ediții: Gérard de Nerval, Les Filles du feu, I-II, introd. edit., Paris, 1931. Repere bibliografice: Henri Clouard, Une thèse importante, „Le Jour”, 1935, 15 iulie; André Billy, Une édition critique des „Filles
POPA-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
II, introd. edit., Paris, 1931. Repere bibliografice: Henri Clouard, Une thèse importante, „Le Jour”, 1935, 15 iulie; André Billy, Une édition critique des „Filles du feu”, „L’Oeuvre”, 1935, 16 iulie; Adrian Marino, Un român despre o problemă de literatură comparată, RFR, 1944, 1; Gavril Istrate, Laus labori, CRC, 1968, 7; Bucur, Istoriografia, 274-275; Constantin Ciopraga, Spirit și metodă, CRC, 1977, 12; Al. Dima, Profesorul N. I. Popa - octogenar, CRC, 1977, 12; Val Panaitescu, Profesorul Nicolae I. Popa la 80 de ani
POPA-12. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288914_a_290243]
-
textului, de arhaisme și regionalisme. Traducerea e însoțită de note filologice și istorico-literare destinate să îl ajute pe cititor în situarea operei lui Cervantes în viață literară, culturală și socială din Spania. Hispanistul este și autorul unor studii de folclor comparat, în care caută, cu prudență, analogii și similitudini între literatura populară română și cea spaniolă. Lecturi romanice (1939) adună o parte din contribuțiile apărute în diverse periodice despre literaturile spaniolă, franceza, catalana, italiană, portugheză. Lucrarea Gramatică spaniolă (1942) este precedată
POPESCU-TELEGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288954_a_290283]
-
LU, 1943, 5; Ion Biberi, „Cervantes”, „Democrația”, 1944, 7; M. Lörinczi, Grigore Dima, Retrospectivă Alexandru Popescu-Telega, VR, 1970, 1; Emil Manu, Comparatismul de catedră, în Istoria și teoria comparatismului în România, I, București, 1972, 173-174; Al. Dima, Principii de literatură comparată, București, 1972, 63-64; Cioculescu, Aspecte, 448-450; Stelian Cincă, Preocupări hispanice la Craiova, AUC, științe filologice, ț. ÎI, 1973; Domnită Dumitrescu, Ecos catalanes en la cultura rumâna, CREL, 1977, 1; Eugen Constant, Evocări, Craiova, 1980, 73-75; Ion Pătrașcu, Un strălucit reprezentant
POPESCU-TELEGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288954_a_290283]
-
Zlatna și a făcut parte din Direcția sanitară a minelor. Puțin cunoscută, activitatea literară și culturală a lui P. impresionează nu prin volum, ci prin îndrăzneala cu care sunt abordate domenii încă ignorate la acea vreme. Prima încercare de folclor comparat este, la noi, disertația lui de doctor în medicină. Preocupat să combată practici dăunătoare sănătății, el include un bogat material documentar asupra riturilor populare de înmormântare din toate provinciile locuite de români, comparându-le cu cele ale romanilor, grecilor și
POPP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288971_a_290300]
-
1974-1985). În octombrie 1985 emigrează, stă un an în Franța și apoi pleacă în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se la New York. Din 1986 până în 1989 urmează cursuri de master la Universitatea Columbia, în domeniul cercetării bibliografice a dreptului internațional și comparat, în aceeași perioadă fiind bibliotecar la Facultatea de Drept de la New York University, unde din 1966 va deveni profesor, director al Bibliotecii de Drept și decan asistent al Facultății. A debutat în 1968, cu proză și eseu critic, la „Amfiteatru”. După
POPA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
colaborează la enciclopedii străine. După 1989 își continuă activitatea pe aceleași direcții și coordonează, la rându-i, o lucrare de amploare, Dicționar analitic de opere literare românești (I-IV, 1998-2003), redactat de un colectiv al Catedrei de literatură română, literatură comparată și teoria literaturii de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. De asemenea, conferențiază în țară și în străinătate și participă la diverse colocvii, fiind preocupat îndeosebi de problematica avangardei literare. Grupaje din versurile sale apar traduse în limbile franceză, germană, maghiară
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]