5,667 matches
-
materialul uman în stare să edifice o economie socialistă pentru viitoarea societate comunistă”. Radicalitatea pedagogică sovietică Aceste mari ambiții se manifestă în URSS* mai întâi în domeniul pedagogic. Reflecția vizând traducerea lor în practică se bazează pe mai multe principii concurente. Copilul este perceput fie ca un spațiu neatins de prejudecăți, după modelul tolstoian și în conformitate cu imaginea unei societăți fără clase, fie ca un aluat menit a fi modelat în mod științific - „Noi trebuie să-i transformăm pe copii [pentru că, exact
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pe strada evreiască”, iar Comisariatul pentru Naționalități înființează un departamesc evreiesc, Evkom, care va fi dizolvat în 1924, odată cu obținerea statutului juridic de naționalitate. Rămâne de rezolvat anomalia rezidând în absența teritoriului pentru o națiune recunoscută de-acum. Două proiecte concurente, lansate în 1925 și susținute din exterior de organizația filantropică evreiască emericană Joint, dovedesc existența voinței de a normaliza lucrurile, dublând-o cu un obiectiv economic și politic: a rezolva problema șomajului și a opune o soluție pozitivă aspirațiilor sioniste
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1918, Troțki* se gândește chiar „să închidă prăvălia”. Această voință de eliberare față de uzanțe, ba chiar de a le disprețui și încălca, a fost comună tuturor regimurilor comuniste, cu excepția fazei preluării puterii. Cum performerii comuniști făceau parte din două sisteme concurente - societatea internațională și sistemul comunist -, politica lor externă cuprinde, prin urmare, două dimensiuni. Prima, teleologică, trimite la proiectul revoluționar, la principiile și structurile sale. A doua, societală, include tot ceea ce ține de societatea internațională. Toate problemele de care se lovesc
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de fenomenul family voting, patriarhul votând pentru propriul clan, și de manipularea rezultatelor electorale. Candidații „oficiali” sunt sponsorizați de putere, independenții sunt supuși unor presiuni. în sfârșit, în timpul alegerilor prezidențiale, nu există în general decât un candidat sau o marionetă concurentă ca alibi. Bilanțul în 2007 nu prezintă nici o ambiguitate: în Asia Centrală, democrația nu a reușit să se impună. Caucazul Dispariția URSS a dus la înființarea unor noi state independente: Armenia, Georgia și Azerbaidjan. Au izbucnit numeroase conflicte, parțial întreținute de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Revoluția rusă din 1905-1906 și Revoluția din Octombrie*. „CORTINA DE FIER” → Democrații populare, Război Rece Sș șTIINȚĂ Dacă e să-i citim pe Marx* și Engels*, comunismul întreține o relație simplă cu știința: el este „științific”, în constrast cu doctrinele concurente, calificate drept „utopice”, fiindcă sunt incapabile de a gândi istoricitatea care marchează orice realitate și care generează contradicții masive despre evoluțiile revoluționare ulterioare. împotriva acestor teorii elaborate de Saint-Simon, Fourier, Owen și alții, Lenin* susține că „teoria marxistă a fost
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Ea prezintă doi versanți indisociabili. Mai întâi, o operațiune de atomizare a societății: nimicirea partidelor de opoziție și a adunărilor reprezentative, eliminarea organizațiilor sindicale* și corporative independente, devitalizarea treptată a sovietelor necontrolate de putere, scoaterea în afara legii a grupurilor revoluționare concurente, punerea la respect a naționalităților. Apoi, o operațiune de remodelare a societății, prin care PCUS* va controla toate rotițele statului și va recruta indivizii într-o multitudine de organizații de masă*, prelungind hegemonia grupului conducător* la nivelul întregii societăți, pentru
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
o logică strict ideologică, lămurind aversiunea absolută pe care o resimt bolșevicii* atât față de „democrația burgheză”, după cum o atestă dizolvarea Adunării Constituante în 1918, cât și față de „democrația muncitorească”, așa cum o dovedesc infiltrarea sistematică a sovietelor, eliminarea treptată a formațiunilor concurente și zdrobirea fără milă a revoltelor muncitorești antibolșevice - ca la Kronstadt*, în 1921. O logică ideologică dublată repede de o logică represivă, primele dispozitive teroriste fiind puse în aplicare din primele luni ce au urmat Revoluției din Octombrie*, în scopul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lume „unde fiecare produce pentru uzul vecinilor săi, așa cum ar face-o pentru sine, și nu pentru o piață vagă, despre care nu știe nimic și care îi scapă”. Acest tip de ficțiune este și ocazia de a contra utopiile concurente, colectiviste și reformiste, ca Privind înapoi (1888) a americanului nemarxist Edward Bellamy, considerat prea axat pe productivism și consum individual. Această metodă de persuasiune, prin practicarea genului utopic, se regăsește la numeroși anarho-comuniști, precum francezul Jean Grave, autor al lucrării
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
inovarea pe terenul anarhiei, al cooperatismului muncitoresc sau țărănesc și al comunismului proletar. Toate suporturile - programe politice, Constituțiile din 1918 și din 1924, piesele de teatru, romanele, articolele de presă - acceptă utopia, pentru a le servi de trambulină față de ideologiile concurente. La toate nivelurile partidului-stat, numeroși sunt cei care își exprimă viziunea despre viitor prin perspectiva ficțiunii. La începutul anilor 1920, comisarul poporului pentru instrucție publică, Lunacearski, publică utopiile clasice - între care Morus și Campanella - în revista sa Flacăra, pentru a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
firmei, consecința fiind creșterea prestigiului managerilor săi. În plus, ele asigură și un profit rezidual pentru acționari. În această categorie de investiții intră o serie de operațiuni financiare de prestigiu (de exemplu, plasamente la bursa de valori, achiziția unor întreprinderi concurente etc.). O.E. Williamson definește o funcție de utilitate managerială care depinde de cele trei elemente expuse mai sus, notate. El presupune că utilitatea managerială este pozitivă în raport cu toate cele trei variabile. Cu alte cuvinte, suplimentarea cu o unitate monetară a
Modele de creştere a întreprinderii by Bogdan Anastasiei () [Corola-publishinghouse/Science/515_a_720]
-
indică o politică de creștere prin dezvoltarea cotei de piață a produselor existente ale întreprinderii. Ea poate fi realizată fie pe cale internă, prin creșterea capacităților proprii de producție și comercializare, fie pe cale externă, prin achiziționarea uneia sau mai multor firme concurente. Extinderea pieței presupune căutarea unor noi segmente de piață pentru produsele actuale ale firmei. O posibilitate de extindere a pieței este expansiunea geografică a întreprinderii, pătrunderea sa pe piețele internaționale, fie prin export, fie prin delocalizare (amplasarea de facilități pe
Modele de creştere a întreprinderii by Bogdan Anastasiei () [Corola-publishinghouse/Science/515_a_720]
-
face diferența (unii autori susțin că într-un asemenea caz nu se poate vorbi de produse având fiecare identitatea sa proprie, ci doar de mărfuri). Dezavantajul acestei strategii stă în faptul că este foarte ușor de copiat. În plus, firmele concurente pot adesea “muta” competiția pe un alt teren decât cel al prețurilor; c) creșterea vânzărilor și a cotei de piață pe alte căi decât prin preț. Ne referim aici la strategiile de diferențiere și poziționare a produsului, pe care le
Modele de creştere a întreprinderii by Bogdan Anastasiei () [Corola-publishinghouse/Science/515_a_720]
-
creștere deplasată . Creșterea centrată se poate realiza prin una din următoarele căi: 1. monoactivitate. Este cazul grupurilor prezente într un singur domeniu de activitate (o singură industrie), rezultate prin achiziționarea de către o întreprindere puternică a uneia sau mai multor întreprinderi concurente ori prin acorduri între firme din aceeași ramură. Ca exemple pot fi menționate grupurile franțuzești Lafarge (ciment), l’Aerospatiale (aeronautică), CIC (activități bancare) etc.; 2. diferențiere (a nu se confunda cu strategia de diferențiere a produselor descrisă mai înainte). Este
Modele de creştere a întreprinderii by Bogdan Anastasiei () [Corola-publishinghouse/Science/515_a_720]
-
strategia de dezvoltare pentru care a optat întreprinderea. Astfel, în cazul punerii în practică a unei strategii de penetrare sau de extindere a pieței, creșterea externă se concretizează sub forma unei acțiuni de integrare orizontală (de regulă, achiziționarea unei firme concurente). Prin ea sunt puse la dispoziția întreprinderii nu doar capacitățile de producție și personalul firmei achiziționate, ci și mărcile sale comerciale, piața sa etc. Pe lângă faptul că este mai rapidă, E. Penrose arată că pe termen lung această cale de
Modele de creştere a întreprinderii by Bogdan Anastasiei () [Corola-publishinghouse/Science/515_a_720]
-
lung și sinuos, dar pentru moment el trece prin diplomație. În cele din urmă ar putea apărea un stat mondial, dar începuturile depind de armonia, limitările și simțul interesului comun create prin practica diplomatică. Nu întâmplător, după ce arată ineficiența rețetelor concurente pentru asigurarea păcii mondiale, Morgenthau își încheie studiul subliniind primatul diplomației. El începe prin evaluarea celor patru scopuri ale diplomației și ale motivelor declinului său contemporan, apoi, în capitolul final, examinează viitorul diplomației și metodele prin care ar putea fi
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a acțiunilor sale, a succeselor și eșecurilor, a memoriei istorice și a aspirațiilor. Prestigiul unei națiuni este foarte asemănător unui credit bancar. O bancă beneficiind de resurse mari, credibile și o istorie plină de succese își poate permite ceea ce una concurentă, de mici dimensiuni și adesea lipsită de rezultate, nu poate: să facă o greșeală sau să sufere o înfrângere. Puterea sa cunoscută este suficient de mare pentru a supraviețui acestor probleme. Același lucru este valabil și pentru națiuni. Paginile istoriei
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
prima oară dezvoltată în secolul al XVI-lea, suveranitatea indică un fapt politic. Acesta presupune existența unei persoane sau a unui grup de persoane care, în limitele unui teritoriu dat, sunt mai puternice decât orice persoană sau grup de persoane concurente și a căror putere, instituționalizată așa cum trebuie pentru a dura, se manifestă ca autoritatea supremă de a promulga și aplica regulile juridice pe acel teritoriu. Astfel, monarhul absolut din secolul al XVI-lea și din cele următoare era autoritatea supremă
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
revoluției diplomatice” din anul 1756, când Franța s-a aliat cu Habsburgii împotriva Prusiei), Marea Britanie a fost capabilă să dețină rolul elementului de echilibru al balanței, care implica funcții de control și restricționare, deoarece era destul de puternică în comparație cu cele două concurente și aliații lor pentru a putea înclina balanța în favoarea oricărei părți i s-ar fi alăturat. Această situație a fost din nou întâlnită în timpul războaielor napoleoniene, de-a lungul secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX. Astăzi, Marea Britanie
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
le devin automat suspecți celorlalți. Tot ceea ce faci pare a fi în interesul vecinilor, dar și al poporului tău. Devii mai puternic pe zi ce trece; și dacă reușești să ai mai multă putere și mai mulți aliați decât puterea concurentă, acest lucru fiind aproape inevitabil pe termen lung dacă urmărești politici înțelepte, ar trebui să adopți tot mai mult acea moderație înțeleaptă care te-a dus într-o primă instanță la menținerea echilibrului și securității comune. Trebuie întotdeauna să ne
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
dreptatea Cum reușesc societățile naționale să facă anumite grupuri sociale ostile să creadă că nici una dintre cererile lor nu va fi complet ignorată și că toate au șansa de a fi satisfăcute măcar parțial? Cum este posibil ca toate grupurile concurente să se aștepte măcar la o dreptate aproximativă din partea societății naționale căreia îi aparțin? În societățile naționale, problema dreptății se prezintă pe două paliere. Unul este nivelul principiilor generale, împărtășite de societate ca întreg; celălalt este nivelul unor cereri specifice
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
un substitut pentru unitatea legală pe care i-o conferă statul în timp și spațiu și pentru instituțiile de schimbare socială prin care statul reglează dinamica proceselor sociale. Societatea nu poate substitui însă puterea Leviatanului, a cărui prezență, deasupra grupurilor concurente, menține conflictele dintre ele între limite pașnice. Statul este indispensabil pentru menținerea păcii interne; acesta este adevăratul mesaj al filosofiei lui Hobbes. Totuși, statul nu poate menține pacea internă singur; iată marea omisiune a filosofiei lui Hobbes. Faptul că puterea
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de lider social prin cumpărarea de produse pentru a ține pasul colegilor. Agențiile de publicitate au introdus ideea că fiecare publicitate trebuie să cuprindă o poziție unică ce să vândă produsul adică, acele calități care-l detașează de celelalte produse concurente. Aceste propoziții unice au fost imitate astfel că beneficiarul nu mai putea percepe unicitatea devenind confuz. În această perioadă, datorită eșecului, accentele din reclamă s-au modificat de la caracteristicile produsului, la imagine, personalitatea produsului. Societatea americană devine astfel simbolul luxului
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
aplicabilă În cazul Franței; aici, cele trei etape se suprapun În momentul Revoluției. Regăsim așadar diversitatea tradițiilor de care am vorbit anterior. În plus, această construcție neglijează asperitățile realului socio-istoric, „imaginea cetățeanului fiind de la bun Început confruntată cu varii identități concurente (religie, etnie, cultură, limbă, teritoriu, corporație), care i-au contestat mereu locul de valoare supremă postulat de teoriile clasice ale democrației” (ibidem, p. 31). Critica principală pe care o putem aduce viziunii lui Marshall se referă la idealizarea apartenenței cetățenești
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
trebuie să rămână În sfera privată. Ceea ce face ca, din această perspectivă, o societate să fie dreaptă „nu prin telos, prin scopul sau proiectul urmărit, ci tocmai prin refuzul său de a opera dinainte o alegere dintre scopurile și proiectele concurente” (Sandel, 1997, p. 256). Dezbaterea privitoare la prioritatea dreptății sau a binelui reia opoziția canonică dintre moralele deontologice de tip kantian și cele teleologice de tip aristotelian. Larmore ( Larmore, 1993, p. 46) ne oferă o prezentare clară a acestei confruntări
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
definim conceptul, pornind de la experiențele concrete care l-au alimentat. Prin urmare, va trebui să descriem formele instituționale și politice care se reclamă de la multiculturalism. Vom Încerca apoi să distingem specificitatea acestui tip de răspuns confruntându-l cu alte modele concurente, plasându-ne astfel pe terenul filosofiei politice. În sfârșit, vom analiza utilizarea noțiunii de cultură, așa cum este ea teoretizată de autorii aparținând acestui domeniu, ceea ce ne va conduce la o reflecție de tip etno-sociologic. Politică, filosofie și sociologie, acestea sunt
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]