6,839 matches
-
În sală nu erau decît zece spectatori :”... La aplauze, cine să aplaude? PÎnă să se ridice cortina, publicul părăsise sala. Să te ia plînsul, nu alta!”. Chiar!... Într-un interviu cu George Banu, găsesc, ca deobicei, idei interesante, gînduri surprinzătoare, confesiuni care merită notate-n jurnal. Spre exemplu, Întrebat cine crede că l-ar putea interpreta În România pe ...marele regizor Brook, teatrologul opinează :” Rebengiuc. Pentru că are un fel de calm, de Înțelepciune, ca și Brook”. Interesantă distribuire! Apoi, Banu mărturisește
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
douăzeci de Berecheți și numai un Radu Stanca. Asta nu-nseamnă că ideile lui Sava, ori ale lui Stanca, devin irealizabile... După ce am citit că Goethe plîngea cînd vedea copii urîți. După ce am aflat, cu ani În urmă, Înduioșat, de confesiunea lui Nicu Steinhardt legată de actul final al Scrisorii pierdute ( piesă la care micuțul N.S. plîngea mai ceva ca la melodrame), iată că-mi recad În fața ochilor amintiri ale lui Ionesco : fascinat de spectacolele cu păpuși, micul Eugen nu rîdea
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
și neliniștitoare”! Să plîngi cînd ieși la joacă cu vecinii, să lăcrimezi la Scrisoarea pierdută și să fii Îngrijorat, neliniștit la Vasilache și Mărioara - iată atitudini nu la-ndemîna oricărui puști. Oricum, directorii teatrelor de copii ar trebui să mediteze la confesiunile cu pricina și pe viitor să mai bage-n repertorii și texte ceva mai relaxante, ca Titus Andronicus, Medeea , FÎntîna turmelor sau Macbeth...Eventual, montate de Hausvater ; măcar de Afrim... Cineva , un critic literar, spunea că rareori doi colegi de-
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
un om vesel, care agită, pe mîna dreaptă, o păpușă. În secvența următoare Însă, omul devine cumplit de trist :de ce? Fiindcă păpușa plecase, dar...cu mînă cu tot. În fond, ar putea fi o definiție univocă a păpușarului. Într-o confesiune a Paulettei Coquatrix, Întîlnesc descrierea unei scene terifiante : În ultima sa apariție la Olympia, Edith Piaf , bolnavă, cu picioarele umflate ...În pa puci ( nu mai suporta altă Încălțăminte!), cînta sfîșietor, dar showul ei emana un parfum funest. Jumătate din public
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
un nume-n teatru...Îl știu pe T. care se mulțumește cu o emisiune tv aducătoare de bani... Mai cunosc cel puțin zece tipi de care nu se mai aude nimic, de peste un deceniu...Și-n plus, am citit o confesiune tristă a lui Radu Penciulescu (din 2004) :” Nu vreau să mai montez nimic - nici În România, nici În Franța, nici În Suedia. Am grijă de copil, mă uit la televizor, Îmi place să gătesc...” Acum un an nu-nțelegeam ce
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
zice, idem. Și Mata Hari avea, cum se știe, asemenea ocupații. Într-un articol de acum 30 de ani am citit, că și genialul Birlic ar fi fost spion! Ei și? Viața - ca și arta - merg Înainte, boieri ! Găsesc o confesiune a lui Dario Fo, de prin 1989, care mă pune pe gînduri : „Teatrul este cel mai bun psihiatru. Toate experiențele pe care le-am făcut cu bolnavi, fac parte dintre amintirile mele preferate de regizor”. Îi admir pe cei care
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
lui Ibsen, În regia lui Robert Wilson. La pagina 24 găsim și un interviu cu interpreta rolului principal, celebra Angela Molina, care declară că un tînăr artist trebuie „! Que ame, que ame,que ame!”(„să iubească!”...). Rețin din dialog două confesiuni :”...Teatrul e ca o respirație unică. Este o formă de artă În care suferi În direct Împreună cu publicul, pe care, din păcate, ni-l fură televiziunea. Publicul de teatru este un public cunoscător și știe să se dăruiască”...Just! Apoi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
nu numai studenților, ci și actorilor profesioniști din teatrele de animație, ori dramatice. Rămîne doar ca aceștia să le descopere. Le-o doresc... „CÎnd Îl citesc pe Cehov, am impresia că un prieten foarte drag Îmi vorbește În șoaptă” : este confesiunea lui Henri Troyat pe care am formulat-o și noi, aproape identic, cu peste douăzeci de ani În urmă, tot Într-o carte. De aceea am vrut atîta să citesc volumul membrului Aca demiei Franceze, dedicat clasicului rus. Am ajuns
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
im plicare În fenomenul creației . Rămîne - lucru, culmea!, de loc simplu - ca volumul să ajungă la personajele sale. Sau măcar la cei care se pregătesc acum, la Iași sau aiurea, să devină slujitori ai Thaliei și Melpomenei... Încep cu o confesiune : cartea mea de căpătîi este Maestrul și Margareta. Deci, realizați că am fost interesat, din clipa În care am citit că ar fi apărut, de Sadovaia 302 bis, o juxtapunere de note de călătorie, eseuri, inter mezzouri, jurnale, dialoguri pe
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
e ionescian!), departe de Franța, În Japonia ; dramaturgul avea o figură de clovn și ținea În mînă un whisky cu suc de gref. Scriitorul avea umor și-n viață și-n scris, și una dintre cele mai pline de haz confesiuni din lu mea absurdului mi s-a părut „ Învățarea englezei nu duce, neapărat, la dramaturgie” : În cazul de față Însă, iată că a dus!... Poezia a fost laboratorul dramaturgiei : clasicul este „poetul păpușii moarte”, căci, ca și regele din piesa
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
fiu femeie de casă. Ar fi suflat și în iaurt, fata. Ce-mi plăcea la ea era sinceritatea. Nu mai întâlnisem niciodată atâta sinceritate pe metrul pătrat. Era și firesc să fie sinceră. Nu mai avea ce pierde, vorba ei. Confesiunea Monei era, pentru ea, ca o ședință de terapeutică. Povestind cu mine, se descărca repede. În tot acel răstimp cât Mona povestea verzi și uscate, aveam din nou senzația că Iozefina ne păzea de undeva, din spate, privindu-ne când
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Crezi că se poate glumi altfel? - zâmbește el cu privirilei sclipitoare, ca atuncea când profesorul de matematică, dându-i elevului, o problemă dificilă de rezolvat, așteaptă să vadă cum se descurcă acesta, la tablă. Deja se crease terenul propice unor confesiuni mai serioase. Limbut cum eram, recunosc, puteam să scot pe gură orice, fără să triez prea mult. Ar fi fost culmea să-i spun ce se înfiripase între mine și Iozefina, fără însă a da nume. E căsătorită? - aud întrebarea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o unică speranță. Era Telramund, intra în noaptea wagneriană a intrigilor malefice. Era Scarpia, compunea bigotismul dar insinua perfidia erotică. Nu știu, pe scenă, un Amonasro mai credibil decât el. Juca pe Tonio, rostea prologul operei "Paiațe" ca pe o confesiune. Putea să fie și autobiografică. în fine, când era Marcello, se simțea cât de autentic îi este cultul pentru prietenie. După peste 40 de roluri și aproape 30 de ani de carieră (dintre care 10 ca solist permanent angajat la
La despărțirea de un mare artist by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/9170_a_10495]
-
ce l-ar face invidios pe oricare scriitor, dacă nu cumva îi și face pe cei mai tineri, înregistrează în ultimul deceniu o dublă victorie. Prima este încheierea unei tetralogii memorialistice, intitulată Sensul vieții pentru a anunța tema majoră a confesiunii și a meditației, ale cărei părți au apărut ritmic, fără nici un fel de sincope: Memorii I, 2003; II, 2004; III, 2006; IV, 2007, toate apărute la Editura Polirom. A doua victorie o reprezintă finalizarea tetralogiei epice dedicate temei puterii, pusă
Nicolae Breban ca personaj by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9183_a_10508]
-
dezvăluirilor de viață personală va fi dezamăgit. Scriitorul nu crede de fapt în rostul autobiografiei și face din primele pagini o critică severă a imposibilei sincerități, a spiritului jurnalistic și a epicului anecdotizant. De aceea, memoriile sale ni se par confesiunile unui anti-confesiv. Într-un mod paradoxal, autorul nu crede că e posibilă sinceritatea decât în cadrul ficțiunii, "al unui anumit tip de minciună, mai aproape de mitomanie decât de vulgara răstălmăcire a adevărului" (p. 14). Autobiografia nu are acces la adevărul ființei
Nicolae Breban ca personaj by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9183_a_10508]
-
la Călinescu, atenție pentru cele mai mici detalii care le compun, la cele care adăpostesc vieți fericite, în provincie, pe care le frînge prima dramă (la Ionel Teodoreanu, bunăoară). Conace și curți domnești, sau mănăstiri, la Sadoveanu. Interioare feminine, absorbind confesiuni, la Camil, la Hortensia. Decoruri minimale, în culorile clocotitoare ale pasiunii și ale morții, sau în cele placide, ale spleen-ului, la Sebastian, Bonciu, Fântâneru. Destrămânde, la Arghezi. După război, în fel și chip. Stabilitatea bătăturii lui Moromete, pe care
Case din cărți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9220_a_10545]
-
și stil. Este o continuă diplomație în care spiritul nu poate fi abandonat, propriul eu nu trebuie trădat în nici un fel și, totodată, el trebuie să topească viziunile, înțelegerea celuilalt/ celorlalți. Să le fie suport, să le țină și susțină confesiunea. Să meargă împreună, fără să-și părăsească sinele. De la fiecare am învățat mult despre teatru și despre mine. Despre ce înseamnă rigoare, muncă, pasiune, nebunie. Ce înseamnă timpul, spațiul, visul însuși. Ani de zile, scenograful nu a animat discuții și
Spațiul și memoria by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9215_a_10540]
-
de o clipă de neatenție a actriței, reușește să citească un mic text confesiv din jurnalul Katiei, postat pe laptop, și utilizează acest avantaj într-un moment oportun. Începînd din acest punct, Peter intră deplin în jocurile Katiei, îi forțează confesiunea, care nu este mai puțin trucată pornind de la melodramaticul text confesiv, nimic altceva decît un fragment de scenariu. Din improvizație în improvizație, scenariul construit ad hoc cuprinde o patetică mărturisire a unui cumplit adevăr, Katia are cancer într-o fază
Duel verbal by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9216_a_10541]
-
planul revelării umanului. Pierde cel care crede că acest lucru este posibil și că deține controlul, iar Katia nu face decît să speculeze latura sentimentală a lui Peter, fals protectoare, vanitatea sa pentru a prelua controlul obținînd și înregistrînd o confesiune autentică. Peter nu rezistă tentației de a utiliza materialul obținut, intențiile sale în această privință sunt destul de clare, însă descoperă care practic nu are decît o ficțiune pe care a creditat-o și a trădat-o ca parte a unei
Duel verbal by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9216_a_10541]
-
de a utiliza materialul obținut, intențiile sale în această privință sunt destul de clare, însă descoperă care practic nu are decît o ficțiune pe care a creditat-o și a trădat-o ca parte a unei intimități dezvăluite numai lui, în timp ce confesiunea sa veridică se află în posesia actriței. Șah mat. Steve Buscemi a reușit în compania unei actrițe foarte potrivite pentru rol, Sienna Miller, să construiască un teatru în teatru. Valorizările cinematografice ale scenei de teatru, un singur loc, decor unic
Duel verbal by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9216_a_10541]
-
Sienna Miller, să construiască un teatru în teatru. Valorizările cinematografice ale scenei de teatru, un singur loc, decor unic cer atît o artă desăvîrșită a mijloacelor actoricești, cît și o bună focalizare a actorilor. Adaptarea distanțelor de la dansul sentimental la confesiunea convalescentă pe marginea patului, de la sărutul franțuzesc la postura detașat-meditativă face farmecul confruntării. Steve Buscemi a reușit să facă în Interviu un film care reține farmecul veninos al originalului și adaugă o frumoasă lecție de actorie unui scenariu reușit.
Duel verbal by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9216_a_10541]
-
citise de curînd Amintiri, vise, reflecții și avea impresia că își găsise modelul psihologic. — Să fiu în locul lui i-aș mulțumi în genunchi Bătrînului, vorbea fără să știe cît se schimbase situația, Tușico, el îl luase de la orfelinat schimbîndu-i viața, confesiune lungă, Gulie, era acolo tot secretul copilăriei și adolescenței lui, marea întorsătură a sorții sale. Sînteți ca doi străini, Delfinașule, cîtă neobrăzare, Tîrnăcop, Bătrînul l-a înscris la școala militară și i-a dat după aia bani să meargă la
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
citeam ce aveam eu pe hîrtiile mele, dar nu te aș fi scăpat pentru nimic în lume de sub observație, îți simțeam inima bătînd, venele pulsînd, mă omori cu sinceritatea ta copilărească, Părințele, din păcate eu n-am de făcut asemenea confesiuni. — Despre ce vorbești? îl întrerupe Roja nedumerit, bagă la cap, eu n-am venit să despicăm firul în patru, se uită la pereții văruiți ai confesionalului. — Prea tîrziu, m-ai stîrnit deja, spune Părințelul, acum că tot nu mai ai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
de psihanaliză destul de târziu, după ce activase în America și în Japonia, ca medic obișnuit, construindu-și o reputație remarcabilă de magician modern și la modă. Își petrecea jumătate de săptămână la Cambridge, unde locuia împreună cu sora lui și unde asculta confesiunile studenților cu nervii zdruncinați, iar cealaltă jumătate la Londra unde se pare că avea un număr impresionant de pacienți celebri. Muncea cu toată seriozitatea; și, după cum îl vedeam eu, era și merita să fie o ființă extrem de fericită. Când începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
poate, L’Interdit, de prietenul ei de pe vremea aia, unul din cei mai bine îmbrăcați o sută de bărbați din lume. Și uite-așa și-a croit ea drum spre ilustrul doctor Morris Frankel, căruia, de-aici înainte, în aceste confesiuni, îi voi spune Harpo. În acești ultimi cinci ani, cu intermitențe, Maimuța s-a zvârcolit pe canapeaua lui Harpo, așteptând să audă de la el ce are de făcut ca să ajungă soția cuiva și mama cuiva. De ce, i se văicărește Maimuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]