2,124 matches
-
din pricina unei pisici. Neg toată încîntarea ce pretindeam că o am în Cavarna, în viața comună cu Ioana. Măcar ridicolul situației ar fi putut să mă oprească. A trebuit să veghez toată noaptea pe Ioana, nenorocită ca să încerc să o consolez: "Nu trebuie să dai nici o importantă vorbelor spuse intr-un moment de exasperare, văzând atâta nenoroc!" A doua zi, Ahmed puse capul pe o lăbuță și închise ochii. Dar încă respiră. Încercam să-l dezmorțim puțin, să-i dăm lapte
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
drăguț", "e antipatic", "e bine, vorbește franțuzește". Eroul n-a putut ști niciodată "ce-o fi crezut Irina despre moarte", sufletul ei părîndu-i-se mai degrabă sterp... Și totuși Irina moare, căzând de pe vârful unui munte, foarte probabil intenționat. Eroul se consolează cu ideea că femeia n-ar fi putut fi chiar așa de profundă și că a fost la mijloc un simplu accident: "Poate a lunecat..." Totuși această îndoială e prețioasă și scrierea începe să capete interesul analizei unei conștiințe încărcate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a torturii, o încleștare cumplită între două inteligențe reci și speculative care nu vor cu nici un preț să se lase înfrînte. Pentru personaj, confesiunea devine necesitate existențială; cartea apare ca un document uman: "... e un țipăt către oameni ca să mă consoleze și să mă vindece". Dincolo de valoarea terapeutică a confesiunii, este clar că - Ioana i-o spune brutal - Sandu își exploatează trăirile din rațiuni artistice: suferința există pentru a încăpea într-o carte." Al. CĂLINESCU, Scriitori români (mic dicționar), Editura științifică
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
74. 75. absurd să cauți într-o experiență posibilă ceva care să corespun dă ideii de Dumnezeu, câtă vreme e vorba de o ființă infinită, indeterminată ca atare pentru mintea omenească. Însă nu toate eforturile noastre speculative sunt absurde, ne consolează aici Kant. Nu este absurdă ideea lui Zenon din Elea că „Dumnezeu nu este nici finit, nici infinit, nici în mișcare, nici în repaus, nici asemănător, nici neasemănător unui alt lucru“.<ref id="76">Ibidem, p. 424.</ref> Cei care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
roade pomul Doar o „elită” a-mbuibat. Cât dezmăț în țara tristă, Ce sfidare peste tot, Că o fire pesimistă Se simte un hotentot! * Guvernul și-a pierdut busola, Și bunul simț și l-a pierdut. Oricât ar da, n-află consola După ce totul și-a vândut. 9-11 martie 2005 PLÂNG AZI IISUS ȘI DUMNEZEU În ceas divin de jubileu, Toate urmând chemarea, Au plâns Iisus și Dumnezeu Cu lacrimi cât e marea. Și toate au crescut cu rost, Dar și cu-
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
73. 74. 75. absurd să cauți întro experiență posibilă ceva care să corespun dă ideii de Dumnezeu, câtă vreme e vorba de o ființă infinită, indeterminată ca atare pentru mintea omenească. Însă nu toate eforturile noastre speculative sunt absurde, ne consolează aici Kant. Nu este absurdă ideea lui Zenon din Elea că „Dumnezeu nu este nici finit, nici infinit, nici în mișcare, nici în repaus, nici asemănător, nici neasemănător unui alt lucru“.<ref id="76">Ibidem, p. 424.</ref> Cei care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pentru profesorat. Pentru că nu încape îndoială Coimbra a fermecat de le început mintea și sufletul acestui tânăr sfios și cuminte, iar liniștea savantă a Cetății Universitare i-a apărut - de îndată ce a trecut de Porto Ferrea - drept singura care îl putea consola de paradisul pierdut al sacerdoțiului în Santa Comba. Atât de mult s-a îndrăgostit Salazar de Coimbra, încît n-a mai părăsit-o de atunci, decât ca să ia în mâini destinele Portugaliei. Întâlnise aici geografia ideală pentru spiritul său meditativ
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și își făcuse loc printre războinicii masivi, veni înaintea lui Audbert. Grimhilde, cu o expresie de spaimă în frumoșii ei ochi albaștri, o ținea de mijloc, mai mult ca să o rețină, de fapt, decât ca să o protejeze ori să o consoleze. Tânăra se smulse din brațele ei și, făcând un pas înainte, îl întrebă neliniștită pe marcoman: — Cum s-a întâmplat atacul? Știi să spui cum de am reușit să fug? Ce culoare avea calul tatălui meu? — Erau cam douăzeci, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o dată. Scruta cu încăpățânare tabăra, printre copaci, și repeta cu glas înlăcrimat: — Mamă! Trebuie să vii aici! Trebuie să vii aici! Sunt mizerabili! Sunt urâți! Pleacă! Pleacă! Pleacă! Mamă! Unde ești, mamă? Ținând-o mai departe, Lidania căuta să o consoleze: — Mama o să vină, micuțo, o să vezi, o să vină curând. Privindu-l pentru o clipă pe Sebastianus, totuși, scutură capul semnificativ, dându-i de înțeles că mama fetei fusese ucisă în timpul fugii. Dar acum trebuie să fii curajoasă. Trebuie să vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asta sunt bună și eu: „Iapa tristă“ poate să-ți slujească scopul, de ce nu? Ba chiar trebuie să mă simt onorată. Da, bineînțeles; poftim, simte-te ca acasă, clarissime, o să vezi că o să-ți placă. Acum sunt obișnuită să-i consolez pe războinici! De două luni nu fac altceva, închipuie-ți! Ca pălmuit, Sebastianus se retrase. Deși era aproape întuneric, văzu fulgere țâșnind din ochii Lidaniei. Pentru o clipă, se simți jignit, învinuit pe nedrept, fiindcă acele cuvinte îl făcuseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adânc, Sebastianus încuviință. Așadar, vizigoții coborau pe câmpul de luptă alături de Etius, care mai mult decât oricine le ținuse piept în anii din urmă! încă o dată, trebuia să recunoască, Magister militum acționase în modul cel mai potrivit, însă nu-l consola prea mult să știe că împrejurările dramatice pe care le trăise în ultima lună erau catalogate cu superficialitate ca episoade lipsite de importanță în cadrul general al războiului. Și cei o sută de burgunzi uciși? Și suferințele îndurate de populație? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e, Mabertus: totul s-a sfârșit de acum; totul... pierdut!“ Deși intuia că înțelesul deplin al acelui răspuns trebuia căutat dincolo de acele cuvinte și probabil scăpa, în parte, înțelegerii sale, nu acesta fusese motivul pentru care renunțase la a o consola, făcând-o să vadă lucrurile într-un mod simplu și firesc: „Nu, nu e așa. Gândește-te că putea să fie mult mai rău, domina, și tu nu ai nimic să-ți reproșezi: ai acționat cu curajul și cu hotărârea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ai mai văzut-o de-atunci, o iubești toată viața. Când bărbatul pe care-l iubește o femeie se face vinovat față cu tine de o grosolănie, femeia îți reproșează ție grosolănia lui și, în nevoia arzătoare de a-l consola de vina lui, îl iubește și mai mult. Câți oameni ar prefera să moară ei, decât să se scufunde un continent în ocean? Dacă nu crezi în nici un Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ți fie scumpe credințele și ritualele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lui, îl iubește și mai mult. Câți oameni ar prefera să moară ei, decât să se scufunde un continent în ocean? Dacă nu crezi în nici un Dumnezeu, atunci ce te împiedică să-ți fie scumpe credințele și ritualele care au consolat pe tatăl tău și pe mama ta și le-au ușurat ceasul greu al morții? Pentru o femeie toți bărbații sunt bărbați, afară de acela pe care nu-l mai iubește. La furie, mintea celui inteligent intră în ebuliție, a prostului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai cu seamă când acesta e un scriitor de idei, când, adică, pune în opera sa ceea ce este mai curat, mai înalt și mai dezinteresat, și mai cu seamă când acel scriitor este un analist al vieții, căci nimic nu consolează mai mult de durerea vieții decât contemplarea ei obiectivă, sub specie aeternitatis. 4. Omul ă...î din pricina tendinței de adaptare, caută veșnic să ajungă la o împăcare cu sine și cu împrejurările. Sensibilitatea exprimă natura intimă a omului și ea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cutii de botine ori de tutun, iar cei mai oropsiți de soartă, prin locuri mai puțin confortabile. Firește, unii copii plângeau, alții nu voiau să adoarmă, fiindcă erau obraznici, alții erau bolnavi - și ea îi admonesta, le făcea morală, îi consola... pe fiecare după starea în care îi găsea. Când îi venea și ei rândul să se culce, rolul meu devenea mai important. După ce o dezbrăca dădaca, trebuia să mă duc în odaia ei și să-i țin de urât "cîteva
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că vorbește nu-mai doamnei M..., îmi luă brațul, să mergem în grădină: - O urăsc, izbucni ea, după ce făcurăm câțiva pași, fiindcă-irea. Ieri a dat un ghiont Saftei pe ascuns. A trebuit să-i dăruiesc Saftei o bluză ca s-o consolez. Mereu i se pare că slugile mănâncă prea mult. Și doar nu-i pe socoteala ei. E invitata noastră, o aduce mama pe la noi fiindcă a fost nevasta fratelui ei. - Duduie, mata poți urî? - Pot! Mie nu mi-i indiferent
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cea mai înaltă a vieții. Nu sunt un infatuat, dar... Dacă cel de altădată ar fi întîlnit-o pe ea, cea de acum! Dar poate că nici atunci... Ipoteza că nu m-ar fi iubit nici atunci ar trebui să mă consoleze. Și totuși mă înveninează. Simt bine că, dacă ea mi-ar spune acum că nu m-ar fi iubit nici atunci, durerea ar fi și mai mare... Nu mi-ar mai rămânea nici gândul consolator că nu eu sunt ceea ce
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la maximum femeia din ea, îmi înnebunea inima. Adela bolnavă!... Am găsit-o cu fața aprinsă, cu ochii strălucitori, respirând scurt și repede. Coloana de mercur a termometrului mi s-a părut cât Turnul Eiffel. La auscultare - nimic. M-a consolat (ea pe mine!): "Nu te speria, are să-mi treacă". Nu găsisem nimic anormal, dar tocmai ignoranța cauzei m-a alarmat peste măsură. Indicând doamnei M... câteva măsuri, cunoscute și de ea, m-am dus în cerdac. Când mi s-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai departe. Dacă s-a răzgândit, de ce nu i-a scris și n-a rupt-o cu ea ca un gentleman, pentru numele lui Dumnezeu? Înainte de a provoca atâta umilință? — Bine, nu pune la inimă, nu pune la inimă, a consolat-o soțul. Vocea lui își păstra încă nota de chicoteală, dar ceva mai înfrânată. — Nu, zău, vorbesc serios. De ce nu i-a scris, ca un bărbat, prevenind o asemenea tragedie? Ai cumva idee pe unde se găsește? m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
a uitat la mine și mi-a zâmbit jovial. Am turnat și un strop de gin în compoziție, am mințit-o când am început să amestec băutura în cană. Acum e atât de plăcut și de răcoare aici, m-a consolat doamna Silsburn. Îmi dai voie să-ți pun o întrebare? A lăsat din mână revista, s-a ridicat de pe canapea și s-a îndreptat spre birou. A întins mâna și a împuns cu arătătorul una dintre fotografiile de pe perete. — Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
holbă ochii la el. Se așeză pe un scaun În fața lui, examinându-l mai cu atenție. Ochii roșii, demostra evident o intoxicare alcoholică, În timp ce fața, tremurăturile mâinilor confirmau cu certitudine acest diagnostic. Ca să nu-l jignească, Își propuse să-l consoleze zâmbind: „Atunci când mănânci cu poftă, se poate Întâmpla oricui. În mod sigur, ai făcut alergie...!” „Ce alergie, doamnă doctor...!” - interveni Nando. „Dumneata nu Înțelegi...? Acest om e bolnav, nu vedeți cum Îi tremură mâinile...? Și, mai priviți cu atenție ochii
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
reumatolog... Te rog, mai scrie o rețetă....”, făcu doctora un semnn asistentei medicale. Nando privea la doctoră mânios. Această femeie În halat alb, nu realiza ori nu dădea atenția cuvenită bolnavului să-i recomande ce avea de făcut În favoarea sănătății, consolându-l cu trimiteri inutile...! Se abținu cu greu să nu ridice tonul la cele două femei și li se adresă cu o voce relativ calmă. „Doamnă doctor, noi nu am venit aici pentru a face glume. Acest om moare văzând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
acesta le inspiră curaj, trebuind să se adresase poliției dela Început. Întradevăr, cuvintele șoferului aveau să se adeverească În momentul când, Îi Întâmpină un maior exagerat de amabil, care pentru a „patra oară” fu nevoit să deruleze pățania. Maiorul Îl consolă, convingător: „Ați alergat În zadar...Apsolut toate cazurile, crime, sinucideri, otrăviri - trebuesc aduse imediat la cunoștiință organelor de poliție...!! Nu va mai fi necesar să vă duceți din nou la morgă! Puțină răbdare: Într’o jumătate de oră, vom afla
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
amănunțite despre lăcomia taximetristului care fără pic de rușine Îl obligase să plătească o cursă care nu valora mai mult de patru-cinci dollars. Pentru a nu crea de la bun Început fetei o proastă impresie, se hotărî să păstreze tăcere. Se consolă, În definitiv nu poți judeca o societate după manierele nu prea elegante ale primului om Întâlnit. Gustul amar al precedentei zile se strădui să-l dea uitării, contribuind alături de Atena la aerisirea camerelor precum și la despachetatul valizelor. Aproape de ora prânzului
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]