1,422 matches
-
ei ! Și chiar a fost o eroare, cum mie deseori mi se întâmplă, pentru că am o fire atât de naivă ! Atât de credulă ! Aici iarăși are dreptate Niki când spune că orișice copil mă duce de nas dacă vrea ! Singura consolare este că, tot justificându mă, i-am dat peste nas ! De o oră mă tot gândesc : să-i dau banii astăzi, înainte de pensie ? Să iau din banii de boilăr ? Să-i dau cu o săptămână înainte, deci cu riscul să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Destul, Artemis. spune Paul. Emma, tu rămîi aici. Am Încheiat discuția. La ora doișpe fără cinci, nu mai e nimeni În birou. În afară de mine, o muscă și un fax care pîrÎie, primind un mesaj. Deschid sertarul În căutarea unei minime consolări, și scot din el un Aero. Și, pentru siguranță, și un Flake. Tocmai desfac ambalajul de la Aero și iau o gură din el, cînd sună telefonul. — OK, o aud pe Lissy la capătul firului. Am fixat videoul. — Mersi, Liss, spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Și iarăși gîndurile se întorc la ochii îmbătați de dragoste, luminînd parcă interiorul taxiului particular. Cheamă în auz șoapta Lilianei, să o asocieze vorbelor de demult, ale altei femei. Două amăgiri? Două certitudini? Nu! Cu siguranță, două ocazii pierdute. Singura consolare, acum, rămîne căldura din compartiment. Faptul că nu-i nimeni, creează în Mihai o permanentă stare de toropeală. Cînd și cînd, mai revine în amintirea sa zîmbetul Lilianei, simte pentru o clipă sărutul cuibărit pe gît, sub ureche și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
limitei, nu cum să depășești (Aufheben-ul este aproape un autómaton). Dincoace, problema este cum să depășești o limită insurmontabilă, deci cum să dai un statut real depășirii. La Hegel, "refuzul peratologic" provine din debilitarea antropologiei, care trebuie să-și afle consolarea într-un "adevăr mai înalt", unul însă care nu mai este al omului. Pe când în peratologie, care este eminamente antropologică, năzuința către un statut mai pur nu trimite la ieșirea din sistemul de referință al conștiinței. "Migrația peratologică" este o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sunat-o pe Clodagh. După ce și-a cerut scuze pentru că a trezit-o, Ashling a început să scuipe toată povestea tristă și a terminat exclamând: — Și nu m-aș supăra, dar urăsc că trebuie să îi vizitez. Totuși, cuvintele de consolare nu au venit din partea lui Clodagh. În schimb, a spus somnoroasă: — Merg eu să îl văd pe Marcus, dacă vrei. Nu, nu am vrut să spun... Pot merge cu Ted, spuse Clodagh pe un ton mai treaz, în timp ce ideea devenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cu a face ceva pentru binele nostru, al tuturor. Cum putem oare să lăsăm să treacă această zi importantă pentru binele nostru fără a participa la decizia colectivă, cu dreptul înscris în Constituție de a o face ? Nu este o consolare că în toată Europa e la fel, că absenteismul reprezintă o marcă a alegerilor pentru PE. Noi ne-am dorit să fim recunoscuți ca europeni. Ce facem acum pentru asta ? Dar e adevărat că a fi european nu se învață
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
vrea ea. Dar acum, acum, când deja mi s-a adus la cunoștință momentul când sentința va fi dusă la îndeplinire! Care morală are nevoie, și de ultimul horcăit prin care îți dai cel din urmă atom din viață, ascultând consolările prințului, care, în demonstrațiile lui creștine, va ajunge negreșit la ideea oportună că, în esență, e chiar mai bine că mori? (Creștinii de felul lor au ajuns întotdeauna la această idee, ea e calul lor preferat de bătaie.) Și ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sunt în stare să rezist aceste trei săptămâni; o, aș avea putere destulă și, dacă aș vrea, aș fi destul de consolat numai de conștiința ofensei care mi s-a adus; însă nu sunt poet francez și nu-mi doresc asemenea consolări. În sfârșit, există și o ispită la mijloc: natura mi-a îngrădit în așa măsură activitatea cu cele trei săptămâni prevăzute în sentința ei, încât, poate, sinuciderea este singura faptă pe care mai am timp s-o încep și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să nu vă închipuiți ceva despre mine; de asemenea, să nu credeți că mă înjosesc în fața dumneavoastră scriindu-vă sau prin faptul că fac parte dintre acele ființe care se simt satisfăcute înjosindu-se, fie și din orgoliu. Nu, am consolările mele; dar mi-e greu să vi le explic. Mi-ar fi chiar greu să-mi spun mie însămi cu claritate acest lucru, deși mă chinuiesc cu el. Însă știu că nu sunt în stare să mă înjosesc nici măcar împinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dumneavoastră; a scornit, ca să mai combată, că, poate, dintre cei care atunci au ascultat ce-am scris eu în caietul meu, trei sau patru vor muri înaintea mea! Ce mi-a fost dat să aud! Crede că asta-i o consolare, ha-ha! În primul rând, încă n-au murit; însă, chiar dacă acești oameni ar muri, fiți și dumneavoastră de acord că asta nu poate fi o consolare! Ganea judecă lucrurile cu propria lui măsură; de altfel, a mers chiar mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
înaintea mea! Ce mi-a fost dat să aud! Crede că asta-i o consolare, ha-ha! În primul rând, încă n-au murit; însă, chiar dacă acești oameni ar muri, fiți și dumneavoastră de acord că asta nu poate fi o consolare! Ganea judecă lucrurile cu propria lui măsură; de altfel, a mers chiar mai departe și acum pur și simplu mă ocărăște, zicând că într-un asemenea caz un om cumsecade moare în tăcere și că, din partea mea, n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
timp cea mai plauzibilă le revenea câtorva bârfitori serioși, din categoria acelor oameni cu scaun la cap, care întotdeauna, în orice societate, se grăbesc, înainte de toate, să le explice celorlalți un eveniment, găsindu-și în asta vocația, adeseori chiar și consolarea. Conform interpretării lor, un tânăr de familie bună, prinț, aproape bogat, prostuț, dar democrat și având ideea fixă a nihilismului contemporan descoperit de domnul Turgheniev 82, care nu vorbea aproape deloc rusește, se îndrăgostise de o fiică a generalului Epancin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
oferi singură să plece până seara la Pavlovsk, la Daria Alexeevna, poate aceasta va fi știind ceva. Îl rugară pe prinț să revină pe la zece seara, măcar pentru a se înțelege ce aveau de făcut a doua zi. Cu toate consolările și speranțele care i se dădeau, pe sufletul prințului puse stăpânire o disperare totală. Nespus de întristat, ajunse pe jos la hotel. Petersburgul estival, prăfos, sufocant îl strângea ca într-un clește; își făcea anevoie drum printre oameni îndârjiți sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de pasiunea Absolutului n-are nevoie de această lunecare orizontală pe întinderi. Existența staționară a călugărilor își are sursa în canalizarea verticală, spre cer, a acestor doruri vagi după veșnic alte locuri și alte depărtări. O emoție religioasă n-așteaptă consolare de la spațiu; mai mult, ea nu-i intensă decât în măsura în care îl asimilează unui cadru de căderi. Când nu-i loc în care să nu fi suferit, ce alt motiv poți invoca în sprijinul rătăcirii? Și ce o să te lege de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe Diogene înspre catastrofala ruptură de farmecul naiv, delicat și învăluitor al existenței? Ce l-o fi aruncat în situația de criminal al erorilor indispensabile vieții? Nu-i datorăm lui un minus de iluzie de care ne fălim, îndurerați? Ce consolare i-o fi lipsit sau în mijlocul căror mângâieri a fost întrerupt, dezbinîndu-se fericirea la care a trebuit să fie sensibil, chiar de s-a născut cu vocație de osîndit? Și un monstru se naște cu înclinări spre fericire, ce nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un strănutat al spiritului? Tristețea-i indefinibilul ce se interpune între mine și viață. Și cum indefinibilul este o aproximație delicată a infinitului... Când ești iubit, suferi mai mult decât când nu ești. Părăsit, te mângâi prin orgoliu; dar ce consolare mai poți născoci în fața unei inimi ce ți se deschide? Munții își înșală singurătatea cu vecinătatea cerului și deșertul cu poezia mirajelor. Numai inima omului rămâne veșnic cu ea însăși... De unde să plece pornirea murdară de a mă tăvăli în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
schimnicii de când țipă-n el rugile spre înălțimi? Cât se vor mai boci întinderile în unduirea lui otrăvită? Și când va înceta înecul oropsiților în valurile lăuntrice ale muririi? Doamne! singurul tău martir: sângele omului. Dacă moartea n-ar întrerupe consolările dorului de a muri... Dar vieții lipsindu-i infinitul, cum am putea muri fără capăt? Omul, scârbit de sine însuși, devine un lunatic care-și caută pieirea în pustiurile lui Dumnezeu. De nu-ți pare că ești autorul norilor ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea prin aleile lui desfrunzite. Numai gândul la El mă mai ține vertical. Când îmi voi stârpi mândria, putea-voi să mă culc în leagănul lui de o milostivă afunzime și să-mi adorm veghile în consolarea insomniilor sale? Dincoace de Dumnezeu, ne mai rămâne doar dorul de El. Orice oboseală ascunde o nostalgie după Dumnezeu. Cum pot vorbi împreună doi oameni al căror chin nu e la egală distanță de Dumnezeu? Ce-și au de spus
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trăiesc; omul se căznește să trăiască. Este ca și cum te-ai uita în oglindă înaintea fiecărei acțiuni. Omul e un animal care se vede trăind. Ideea e un fel de melodie ce a prins cheag. Gândirea proiectează neantul, ca o supremă consolare, sub presiunea unui infinit orgoliu rănit. Vrând să fii totul și totul opunîndu-se, ce-ai face fără dimensiunea absolută a absenței? Chinurile mândriei nemăsurate volatilizează firea și poleiesc nimicul cu prestigiile unei măreții în care se liniștește patima orgoliului. Neființa
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ciumații, la toți cei arși de vii sau stinși de foame, cu cât suferința noastră ar fi mai redusă? Pe nimeni nu-l poate mângâia în agonie gândul că toți sânt muritori, precum în suferință nimeni nu va găsi o consolare în suferința trecută sau prezentă a altora. Căci în această lume organic insuficientă și fragmentară, individul este pornit să trăiască în mod integral, dorind să facă din existența lui un absolut. Orice existență subiectivă este un absolut pentru sine însăși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pe cineva. Trebuie să fii un om care trăiește în afară de orice risc pentru a putea compătimi pe altul. Orice compătimire este un semn de superficialitate. Căci ori plesnești în fața nenorocirilor iremediabile, în fața destinelor frânte, ori amuțești pentru totdeauna. Mila și consolarea sânt nu numai ineficace, dar sânt și insulte. Și apoi, cum să compătimești pe altul când tu însuți suferi infinit? Compătimirea este un sentiment care nu angajează. De aceea îl găsim la atîția! În lumea aceasta încă n-a murit
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
echilibru între valori antinomice. Acestea sau se războiesc atunci într-un conflict continuu, sau pendulează și se substituie. Punctul culminant al unei mari culturi îl văd în extazul forței sale. După aceasta poate începe decadența; ea nu oferă mai puțin consolarea retrospectivă, exaltarea în regretul puterii. Ceea ce înseamnă grecii, romanii sau francezii în istorie se datorează neapărat unei lumi specifice de valori pe care au realizat-o. Noi știm astăzi destul de bine în numele cărei idei istorice a luptat fiecare, cât a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
noastre în vidurile Romîniei? De-am fi dezvoltat o pasiune infinită și de ne-am fi revărsat ardori ascunse, viața noastră n-ar fi fost o serie de începuturi ratate, aveam și noi reazemul gloriei, și mărirea ne era o consolare, iar nu aspirație vagă. N-am interiorizat decât resemnarea și de aceea nu știm ce înseamnă acumulările temporale, cu inevitabilele lor declanșări explozive. Nimic nu se creează în domeniul spiritului fără un anumit grad de asceză. Cu cât viața este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bunurile trecătoare și au creat un drept pentru a iubi legal pământul, au pus atâta frenezie, încît decadența lor a fost, de fapt, prăbușire și dispariție. Sfârșitul Imperiului roman, agonia precipitată oferă atât farmec maladiv și dezagregarea lui este o consolare atâtor inimi bolnave, că de câte ori tentațiile disoluției încearcă sufletul, crepusculul imperial îi este leagăn de sicriu. Cine n-a cunoscut acea dispoziție de care vorbea Verlaine, comparîndu-se imperiul de la sfârșitul decadenței, văzând cum trec marii barbari blonzi, nu va ava
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a perfecționat în mantica astrală, în timpul șederii la Rhodos. L-a avut alături pe Thrassylos, versat în tainele astrologiei. Datorită lui a înțeles sensul existenței. Altminteri viața i s-ar fi părut ingrată. Într-adevăr, a avut nevoie de toată consolarea filozofiei pentru a se împăca cu soarta. Prin naștere, capaci tăți și educație ar fi trebuit să fie destinat succesului, însă copilăria i-a fost neliniștită și zbuciumată alături de părinți, în fuga lor continuă de trupele lui Octavianus. Iar la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]