2,327 matches
-
managementul științific. În evoluția și dezvoltarea teoriei și practicii manageriale a apărut o serie de curente, care pot fi grupate după principiile și modalitățile de gândire, în legătură cu eficientizarea activității întreprinderii în următoarele școli de bază: clasică, sociologică, cantitativă, sistemică și contextuală. a) Școala clasică Primele preocupări privind managementul științific s-au manifestat la sfârșitul secolului trecut, când Frederick W. Taylor a criticat practicile tradiționale de management și a recurs la o analiză științifică pentru formularea unor metode mai bune de management
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92270]
-
Adaptabilitatea și stabilitatea, exprimate de capacitatea sistemului de a se adapta continuu influenței unor variabile perturbatoare, asigurându-și în același timp o stabilitate relativă. Principalii reprezentanți ai școlii sistemice sunt: C.Barnard, H.A.Simon, A.Etzioni și alții. e) Școala contextuală În managementul contemporan abordările contextuale (situaționale) sunt dominante de la sfârșitul anilor `60 și până în prezent. Ele s- au dezvoltat pornind de la teoriile sistemice. Abordarea contextuală a managementului recunoaște că nu există o singură cale corectă de a conduce și că
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92270]
-
capacitatea sistemului de a se adapta continuu influenței unor variabile perturbatoare, asigurându-și în același timp o stabilitate relativă. Principalii reprezentanți ai școlii sistemice sunt: C.Barnard, H.A.Simon, A.Etzioni și alții. e) Școala contextuală În managementul contemporan abordările contextuale (situaționale) sunt dominante de la sfârșitul anilor `60 și până în prezent. Ele s- au dezvoltat pornind de la teoriile sistemice. Abordarea contextuală a managementului recunoaște că nu există o singură cale corectă de a conduce și că un stil de conducere potrivit
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92270]
-
reprezentanți ai școlii sistemice sunt: C.Barnard, H.A.Simon, A.Etzioni și alții. e) Școala contextuală În managementul contemporan abordările contextuale (situaționale) sunt dominante de la sfârșitul anilor `60 și până în prezent. Ele s- au dezvoltat pornind de la teoriile sistemice. Abordarea contextuală a managementului recunoaște că nu există o singură cale corectă de a conduce și că un stil de conducere potrivit depinde de cerințele situației concrete. Dintre reprezentanții acestor orientări, îi enumerăm pe J.Woodward, F.Fiedler, J.Adair, K.Blanchard
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92270]
-
ceea ce ne-am obișnuit să auzim; - ignorarea informațiilor care sunt în dezacord cu ceea ce cunoaștem; - evaluarea subiectivă de către receptor a sursei obiective (emițătorul) de transmitere a mesajului; - recepționarea, în moduri diferite, de către variatele persoane din cadrul organizației, a aceluiași mesaj. - contextuale comunicării - perceperea diferită a mesajelor în funcție de presiunile exercitate de mediu asupra receptorului (zgomot, climatul organizațional etc). - eterogene - discernerea insuficientă a mesajelor relevante transmise sau primite, de cele cu semnificație redusă sau nulă. Aceste bariere declanșează o serie de deficiențe în
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92270]
-
sistem de concepte, metode , instrumente de orientare și conducere, coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor educației, la nivelul performanțelor așteptate. Managementul actual valorifică ideile esențiale ale școlilor și orientările istorice fiind însă un tip de management sistemic dar și instituțional și contextual. Cadrul didactic este cel care reunește toate resursele materiale și umane, resurse de ordin pedagogic și psihologic, aplicându-le într-o manieră proprie la nivelul instituției. Un bun manager trebuie să fie capabil să realizeze schimbări profunde în cultura, climatul
Particularităţi ale dezvoltării resurselor umane în învăţământul preuniversitar by Maria Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1819_a_92274]
-
managementul științific. În evoluția și dezvoltarea teoriei și practicii manageriale a apărut o serie de curente, care pot fi grupate după principiile și modalitățile de gândire, în legătură cu eficientizarea activității întreprinderii în următoarele școli de bază: clasică, sociologică, cantitativă, sistemică și contextuală. a) Școala clasică Primele preocupări privind managementul științific s-au manifestat la sfârșitul secolului trecut, când Frederick W. Taylor a criticat practicile tradiționale de management și a recurs la o analiză științifică pentru formularea unor metode mai bune de management
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
Adaptabilitatea și stabilitatea, exprimate de capacitatea sistemului de a se adapta continuu influenței unor variabile perturbatoare, asigurându-și în același timp o stabilitate relativă. Principalii reprezentanți ai școlii sistemice sunt: C.Barnard, H.A.Simon, A.Etzioni și alții. e) Școala contextuală În managementul contemporan abordările contextuale (situaționale) sunt dominante de la sfârșitul anilor `60 și până în prezent. Ele s- au dezvoltat pornind de la teoriile sistemice. Abordarea contextuală a managementului recunoaște că nu există o singură cale corectă de a conduce și că
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
capacitatea sistemului de a se adapta continuu influenței unor variabile perturbatoare, asigurându-și în același timp o stabilitate relativă. Principalii reprezentanți ai școlii sistemice sunt: C.Barnard, H.A.Simon, A.Etzioni și alții. e) Școala contextuală În managementul contemporan abordările contextuale (situaționale) sunt dominante de la sfârșitul anilor `60 și până în prezent. Ele s- au dezvoltat pornind de la teoriile sistemice. Abordarea contextuală a managementului recunoaște că nu există o singură cale corectă de a conduce și că un stil de conducere potrivit
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
reprezentanți ai școlii sistemice sunt: C.Barnard, H.A.Simon, A.Etzioni și alții. e) Școala contextuală În managementul contemporan abordările contextuale (situaționale) sunt dominante de la sfârșitul anilor `60 și până în prezent. Ele s- au dezvoltat pornind de la teoriile sistemice. Abordarea contextuală a managementului recunoaște că nu există o singură cale corectă de a conduce și că un stil de conducere potrivit depinde de cerințele situației concrete. Dintre reprezentanții acestor orientări, îi enumerăm pe J.Woodward, F.Fiedler, J.Adair, K.Blanchard
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
ceea ce ne-am obișnuit să auzim; - ignorarea informațiilor care sunt în dezacord cu ceea ce cunoaștem; - evaluarea subiectivă de către receptor a sursei obiective (emițătorul) de transmitere a mesajului; - recepționarea, în moduri diferite, de către variatele persoane din cadrul organizației, a aceluiași mesaj. - contextuale comunicării - perceperea diferită a mesajelor în funcție de presiunile exercitate de mediu asupra receptorului (zgomot, climatul organizațional etc). - eterogene - discernerea insuficientă a mesajelor relevante transmise sau primite, de cele cu semnificație redusă sau nulă. Aceste bariere declanșează o serie de deficiențe în
PARTICULARITĂŢI ALE STILULUI MANAGERIAL ÎN UNITĂŢILE ŞCOLARE PREUNIVERSITARE by GABRIELA VÎLCU () [Corola-publishinghouse/Science/1809_a_92279]
-
construirea viziunii poetice pe repere ale unui univers existențial modern, pe simboluri cultural filozofice și științifice - expresivitatea limbajului poetic e generată de: lexic poetic care rezolvă criza limbajului prin revigorarea discursului, generată de limbaj autoreflexiv (metalimbaj - termeni cu sensuri noi, contextuale), de ambiguizarea voită prin tehnica sugestiei sau „ermetizarea“ discursului, de utilizarea unor termeni neo logici din domeniul filozofiei și al celorlalte arte, din sfera științelor exacte sau a unor creații lexicale originale etc. diversificarea registrelor stilistice, contaminarea acestora în același
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
lumini etc. - și jocul scenic al actorilor). Discursul dramatic este format din dialogul și monologul dramatic - moduri de expunere specifice teatrului - însumând toate replicile rostite pe scenă. Are ca referent ficțio nal universul „povestit“ în replicile personajelor, iar ca referent contextual, „obiectele teatrale“. Elementele spectacolului vizează arta literaturii și arta dramatică, reunind „perechi“ multiple ale instanțelor teatrale, sub regimul unui principiu specific, numit de Anne Ubersfield „principiul dublei enunțări“: - dualitate auctorială (dramaturgul și regizorul sunt emițătorii care își asumă paternitatea spectacolului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
la un context istoric, social, spațial diferit. Ca și în cazul celorlalți termeni din această familie lexicală sau poate chiar mai mult decât aceștia, și neoclasicismul își întemeiază semnificațiile pe un teren destul de mișcător, în sensul unor imprecizii în ceea ce privește delimitările contextuale. Astfel, în primul rând, se poate observa că nu este un termen folosit exclusiv în sfera literaturii, fiind asociat și cu artele plastice, desemnând în acest domeniu mișcarea din secolul al XVIII-lea care a dus la revirimentul stilului clasic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care au produs fenomenul francez. În această ordine de idei, se va observa prin analiza neocla-sicismelor, continua oscilare a acestora între recuperarea tradiției clasice și adaptarea la contextele diferite în care se nasc. Această perpetuă incongruență între aspirații și realitatea contextuală este, de fapt, sursa incapacității acestor manifestări de a atinge omogenizarea deplină. Este un aspect care, alături de altele privitoare la liniile teoretice în care se construiesc neoclasicismele, va fi dezvoltat în corpus-ul lucrării prin raportare la mai multe epoci
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
produc la nivelul limbii polisemia, iar, la nivelul vorbirii, polivalența, aceasta raportîndu-se pe de o parte la semnificația limbii (manifestată ca o entitate funcțională) și, pe de altă parte, la cunoașterea extralingvistică prin desemnare (Bezeichnung) și fiind dependentă de determinările contextuale. Nivelul limbii și nivelul vorbirii acționează ca formă abstractă (mentală) și ca formă actualizată și instanțializată nu numai în cazul lexicului, ci și în acela al fonologiei, morfologiei și sintaxei, încît întotdeauna folosirile concrete din vorbire sînt raportate la aspectele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
semnificației, situație ce rezultă dintr-o mobilitate intensivă (a intensiunii) a noțiunii ce stă la baza semnificației respective. Acesta este motivul pentru care semnificația acestor nume se manifestă într-o manieră apropiată sensului, adică printr-o dependență accentuată de ambianța contextuală, de textul în care se dă expresie unui sistem de gîndire sau altuia. Absența verificării cu realitatea este însă substituită de consecvența și de coerența logică a structurii textului, bazate pe demonstrație și pe raționament. Ținînd cont că textul filozofic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
simultan. Cu alte cuvinte, o singură entitate (allele, gene, organism sau specie) nu contribuie la fitnessul general independent de celelalte entități. Contribuția fitness a unei entități (individ) poate depinde de toți ceilalți indivizi din acel context. Aceasta este o măsură contextuală a dependenței, a influenței directe sau indirecte pe care fiecare entitate le are cu celelalte entități cu care aceasta este cuplată. Într-un sistem social, fiecare individ aparține mai multor grupuri și unor contexte diferite și contribuția sa la fiecare
Cibernetica sistemelor economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/222_a_216]
-
evocă posibilitatea unei treceri la actul suicidar, este indispensabil să identificăm unele manifestări simptomatice sau comportamente asociate (factori de risc). Putem distinge simptoamele de prim rang (dimensiunea anxio-depresivă), de rangul doi (dimensiunea impulsivă și organizarea personalității), de rangul trei (mediu contextual). FACTORII DE PRIM RANG: DIMENSIUNEA ANXIO-DEPRESIVĂ Dimensiunea anxio-depresivă se stabilește prin: - identificarea ideațiilor suicidare, diferențiind pe cât posibil ideile suicidare (a gândi să se omoare), intențiile suicidare (a gândi să se omoare într-un anumit mod) și proiectele suicidare (a planifica
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
acestuia, eliminând interpretările, digresiunile, problematizările...). Prin instrumentele de evaluare unificăm cunoștințe, valori, oameni. Supoziția insidioasă a acestora este: învățați toți (doar) aceste cunoștințe! Ajungem acolo de unde am plecat (din societatea uniformizată, totalitară, uninivelară ideatic). Instrumentele se determină de multe ori contextual, primind relevanță aici și acum pentru diferite categorii de elevi. Unul și același rezultat poate da seamă de eforturi și mobilizări diferite. Un „șapte” obținut la o școală din „buricul târgului” nu-i același cu „șaptele” luat de un elev
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
Obiectivele evaluăriitc " 2.4. Obiectivele evaluării" În ceea ce privește obiectivele evaluării, se remarcă o tranziție de la problematica preciziei, a obiectivității mecanice garantată prin măsurare la o problematică a raportării calitative, prin luarea în considerație a fundamentelor formării elevului și a unor variabile contextuale. Când se au în vedere activități și capacități superioare, evaluarea analitică plecând de la taxonomiile obiectivelor pare a deveni inadecvată. Doar primele obiective, cele cognitive, se pretează mai bine unei evaluări analitice (dobândirea de cunoștințe, înțelegerea, aplicarea lor etc.). Louis Legrand
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
asumate, transparente și operaționalizabile în mod concret, răspunzând nevoilor reale; - stimularea și pe această cale, deși într-un mod indirect, dar „puternic” - prin utilizarea consecventă și „adaptată”- a schimbării accentului și ponderii de pe conținuturi curriculare pe competențe și capacități activate contextual sau situațional, unde conținuturile sunt cu adevărat ilustrative, și nu determinate (Stoica, 2001, p. 30). În același timp, utilizarea descriptorilor ne obligă la conștientizarea unor dezavantaje (cf. Farcaș, 2006, p. 65): - elaborarea descriptorilor de performanță este o operațiune laborioasă și
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
cu o structură comună pentru disciplinele dintr-o arie curriculară; d) toate variantele de mai sus. 12. Nu este un principiu al educației estetice: a) principiul perceperii globale, unitare a conținutului și formei obiectului estetic; b) principiul înțelegerii și situării contextuale a obiectului estetic; c) principiul perceperii sinestezice, multisenzoriale a obiectului estetic; d) principiul educației estetice pe baza valorilor autentice. 13. Calitățile motrice de bază sunt: a) viteza, forța și îndemânarea; b) rezistența, suplețea și mobilitatea; c) rezistența, forța și viteza
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
al performanței randamentale, dezvăluie originea nevrozelor de azi ale omenirii, de lecuirea cărora încearcă să se ocupe străpungerile epistemologice ale teoriei societății și economiei cunoașterii ca și ale ecologiei. Șansa de refondare a științei economice în raport cu celălalt operator de natură contextuală în care încape complexitatea, și anume spațiul, nu mai este de nimeni astăzi contestată. Este clar că Economia nu poate la nesfârșit să limiteze spațiul natural pentru a multiplica, sub semnul câștigului, spațiul artificial, mergând până la a stimula exercițiul câștigului
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
nu conține doar fapte obiectualizate în lucruri de natură fizică. Mai degrabă Economia operează cu stări, factuale sau nu, chiar contrafactuale, a căror structură se concretizează relativ la context și au sens doar în acel context. Economia stăruie doar asupra faptelor contextuale și nu asupra faptelor în general pentru că substanța faptelor economice este de natură procesuală complexă (și cu conținutul complexității de natură matematică) conferite de intersubiectivitate. Originarea inefabilă a faptelor Economiei explică incertitudinea recurenței acestora, ele sunt consecința unor acte cu
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]