3,136 matches
-
un destin al supunerii fataliste, iar bărbații unul al afirmării neîngrădite. Am îndoieli serioase că o perspectivă „sensibilă la gen” generează neapărat o astfel de concluzie, așa cum ne lasă autoarea să înțelegem, întrucât multe alte lucrări m-au convins de contrariu (cf. Maria Bucur, Mihaela Miroiu [ed.], Patriarhat și emancipare în istoria gândirii politice românești, Editura Polirom, Iași, 2002). Antoine Prost, „Frontierele și spațiile privatului”, în Philippe Ariès și Georges Duby, Istoria vieții private, vol. IX, Editura Meridiane, București, 1997, p.
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Biserica cea nouă, contrastând cu restul clădirilor (cel puțin prin materialele de construcții) domină satul și îl marchează ca o probă a tradiționalismului și a consumului ostentativ. Pare că nimic nu s-ar putea modifica, însă există elemente care sugerează contrariul. Penetrarea recentă a mijloacelor de informare (în special televiziunea prin cablu) și migrația externă, încă incipientă, se numără între agenții schimbării. Dinamica legislației în domeniul agricol, influențată de accederea în Uniunea Europeană, va juca probabil și ea un rol în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
aici de a renaște o mișcare romantică în slujba unui crez religios. Care învățător al Bisericii ar dori, în mod serios, să ajungă un „Byron ortodox”? Etosul romantic este, prin definiție, patologic, egocentric și iresponsabil. Or, ne-ar trebui exact contrariul: o etică a slujirii comunității, în care proiectele individuale să fie lucid subordonate misiunii Bisericii. Observă, te rog, că această legitimitate, oferită prin mandatul unei comunități mărturisitoare a Crezului creștin, nu poate fi revendicată de nici o altă grupare de „intelectuali
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
s-ar putea găsi un termen comun de discuție între reflecția heideggeriană asupra nimicului și dogma teologică a creației ex nihilo. Sf. Maxim Mărturisitorul afirma că nimicul nu este un termen opus lui Dumnezeu întrucât ființa Lui „nu are nimic contrariu”2. Totalitatea ființei create, dar și absența ei (nimicul „increat”) nu pot fi, în nici un sens, comensurabile cu Dumnezeu „cel mai presus de fire”. Convergențe teologicetc "Convergențe teologice" Aceste impasuri nu compromit meritele reale ale eseului lui Christos Yannaras. Ele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
imposibil de conceptualizat, aprobat și aplicat, dar lumea reală include și o multitudine de probleme insolubile (cel puțin parțial, ceea ce mi se pare destul de grav). Multe activisme (bine intenționate și) obnubilate de „corectitudine politică” se încăpățânează să ne convingă de contrariu: în utopia lor mai ales discursivă, care ecranează atât de eficient realitatea, toate problemele au soluții. John Gray, mult mai lucid, ne propune să urmăm a doua linie a tradiției liberale, după părerea lui inaugurată în secolele XVII-XVIII de gânditori
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și town în Statele Unite); în fine, substanțiala introducere face o acerbă critică a relativismului, divulgându-i efectele pernicioase în plan epistemologic, etic și moral, civic și politic, fiindcă relativismul proclamă falsa „virtute” unică a „deschiderii”, dar în fapt conduce către contrariul ei, omogenizând cultura americană în numele unei pseudodeschideri către alteritățile non-occidentale și eșuând - reformulez aici, dar rămân în spiritul acestei diatribe tocquevilliene - într-un fel de „tiranie a minorității”. Dincolo de virulența ieremiadei lui Bloom, semnalez o bună doză de ironie, care
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
americane: „Vreau”, spune marele romancier, „redescoperirea magiei lumii sub rămășițele ideilor moderne”. O imensă provocare intelectuală, nu mai e cazul să insist, fiindcă poate duce, dacă spiritul critic are momente de eclipsă, la „re-vrăjirea” radicală a lumii, adică exact la contrariul proiectului democrației liberale. Partea a treia și ultima a trilogiei revine sistematic la critica instituției universitare americane. Aceeași combinație atașantă și persuasivă de amintiri (cu un minunat pasaj despre falsul gotic de la University of Chicago, singurul gotic accesibil adolescentului Allan
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ale poemelor lui Mihai Beniuc și Dan Deșliu. (Ă). Vă dau un sfat: nu mai căutați fisuri. Nu vă mai străduiți să vârâți lăbuța acolo unde credeți că ați dat o spărtură, și că o s-o lărgiți. Efectul e tocmai contrariu celui scontat de voi. Blocul nostru are o minunată Însușire: atunci când simte că-l atinge ghiara necurată a dușmanului se strânge și mai tare, se oțelește și mai mult”. Acestea au fost seismele pe care le-a Înregistrat poezia În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
unei forțe 28. Conceptul de materie va fi explicat de Kant prin acțiunea a două forțe opuse, și anume forța de respingere și forța de atracție. Demonstrația dată ideii că și forța de atracție este constitutivă materiei este demonstrația imposibilității contrariului, adică a existenței materiei doar pe temeiul forței de respingere. Căci o materie cu o anumită întindere nu este posibilă doar prin acțiunea forței de respingere. Umplerea unui spațiu este rezultatul unității sintetice a celor două forțe, a interacțiunii și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Immanuel Kant are vreun merit acesta este cel de a fi criticat metafizica tradițională. Noua lui metafizică ar fi, în schimb, „neviabilă”, „caducă”. (Cu douăzeci de ani mai înainte, în monografia publicată în 1938, el afirmase, la p. 199, tocmai contrariul scriind: „Drept încheiere, constatăm că toate textele kantiene, citite fără prejudecăți, impun interpretarea metafizică”.) O apreciere care va fi încoronată de afirmația, singura acceptabilă în acea ambianță, în care Kant fusese condamnat ca „filosof idealist”: „Astăzi, Kant, privit în ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
agricultura convențională, mineralele solubile sunt introduse prin intermediul îngrășămintelor chimice care se transmit direct plantelor prin apă. Or, această contribuție importantă de îngrășăminte antrenează pe parcurs o deteriorare a solurilor; ele provoacă mai ales o scădere a conținutului de humus. Susținând contrariul acestei concepții asupra naturii și a acestei practici, metoda biodinamică va consta mai degrabă în hrănirea solului decât în alimentarea plantelor. Este vorba, de fapt, de stimularea vitalității proprii a plantei, acționând asupra solului cu scopul de a-l face
Grădina de legume ecologice. Ghid practic by Agnes Gedda () [Corola-publishinghouse/Science/2318_a_3643]
-
bine îmbrăcat. Făceam o vizită unei averi de patru milioane de dolari. Simplă, directă și nonșalantă, această arie de deschidere spune și destule lucruri pe care, aparent, le neagă. Minuția descrierii, grija pentru detaliul relevant, precizia conturării cadrului sugerează exact contrariul a ceea ce vocea la persoana întâi afirmase: de fapt, personajul-vorbitor este extrem de grijuliu să impună varianta dorită de el. Fraza „Nu-mi păsa dacă cineva își dădea seama” intră în coliziune cu întregul paragraf în care e inclusă. Doar cineva
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
celor mai elementare condiții de trai și pe fondul unei degradări fiziologice accentuate, s-a acționat cu sălbăticie asupra studenților deținuți, prin torturi fizice și psihice de o duritate extremă. Ioniță consideră că scopul acțiunii a fost „transformarea omului în contrariul său”, întrucât moartea fizică a adversarilor devenise un fapt divers și banal pentru regim, astfel că s-a urmărit „moartea psihică, mutilarea sufletului, pervertirea conștiinței, lichidarea morală a individului”. Studenții au fost aleși ca victime pe criterii științifice, pentru că „psihologia
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
195 Identificare proiectivă 201 Intelectualizare 206 Introiecție 212 Izolare 218 Înlăturare 226 Întoarcere către propria persoană 231 Proiecție 238 Raționalizare 244 Refugiu în reverie 249 Refulare 258 Refuz (al realității) 266 Regresie 274 Retragere apatică 282 Sublimare 287 Transformare în contrariu 297 Umorul 302 Bibliografie 307 Notă asupra edițieitc "Notă asupra ediției" Pentru asigurarea conformității științifice a terminologiei, au fost consultate următoarele lucrări: 1. Botez, Mihai Ioan, Neuropsihologie clinică și neurologia comportamentului, Editura Medicală, București, 1996. 2. Freud, Sigmund, Opere, vol
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în 1900, în Interpretarea viselor, și ale cărei strânse legături cu fixația sunt precizate în Introducere în psihanaliză, 1916); - sublimarea și formațiunea reacțională (Trei studii privind teoria sexualității, 1905); - proiecția („Președintele Schreber”, 1911); - întoarcerea împotriva propriei persoane și transformarea în contrariu („Pulsiuni și destine ale pulsiunilor”, 1915a); - introiecția sau identificarea („Doliu și melancolie”, 1917b); - anularea retroactivă și izolarea (în Inhibiție, simptom și angoasă, 1926). În 1936, A. Freud publică Eul și mecanismele de apărare, prima și - vreme de mulți ani - singura
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
operație compulsivă) și sublimare (în care pulsiunea este deviată către un scop non-sexual, vizând diferite obiecte valorizate social). A. Freud distingea și ea tehnicile (cum sunt izolarea și anularea retroactivă) de adevăratele procese instinctuale, cum ar fi regresiunea, transformarea în contrariu și întoarcerea asupra propriei persoane. Astfel, ne putem întreba cât de potrivit este termenul „mecanisme de apărare”. Un alt aspect pe care-l vom evoca aici este relația dintre mecanismele de apărare și măsurile defensive. A. Freud (1936/ 1993) utilizează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
schimb, se înregistrează o înlocuire a obiectului pulsiunii și/sau o modificare a scopului acestei pulsiuni, care este deviată spre o țintă non-sexuală. În această categorie intră și alte apărări, cum sunt trecerea de la pasivitate la activitate sau transformarea în contrariu; - apărările care eșuează sunt, după Fenichel, patogene, întrucât eul le utilizează foarte frecvent sau chiar încontinuu pentru a preveni intruziunea pulsiunii înlăturate, deturnate dinspre conștiință. Scopul acestor apărări eșuate este deci acela de a bloca pulsiunea. Ele mobilizează multă energie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
apărare (1936/1993), A. Freud oferă o listă, devenită clasică, în care sunt incluse zece mecanisme: 1) refularea 2) regresia 3) formațiunea reacțională 4) izolarea 5) anularea retroactivă 6) proiecția 7) introiecția 8) întoarcerea către propria persoană 9) transformarea în contrariu 10) sublimarea. A. Freud consacră capitolele 6 și 7 ale cărții sale studiului negării prin fantasmă, respectiv negării prin acte și vorbire. În capitolul 8, ea descrie retracția eului sau inhibiția emoției pulsionale - mecanism inclus în lista prezentată în concluzia
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
trei de mecanisme de apărare. Analiza listei lui Valenstein ne permite să facem mai multe constatări: 1) Nouă dintre mecanismele citate apar și în lista inițială a Annei Freud. Singurul care nu figurează în lista lui Valenstein este transformarea în contrariu (sau răsturnarea). 2) Alte zece mecanisme - sau mai degrabă cincisprezece, dacă ținem cont și de variante - se regăsesc, în ciuda câtorva diferențe de terminologie, în alte liste: Altruismul Ascetismul Deplasarea Identificarea - cu obiectul iubit - cu obiectul pierdut - cu agresorul - autopunitivă 3
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
clasică a Annei Freud: anularea retroactivă, formațiunea reacțională, izolarea, proiecția și refularea. Constatăm așadar că cinci mecanisme figurând pe lista Annei Freud nu au fost reținute de autorii DSM III-R. Este vorba despre introiecție, regresie, orientarea către sine, transformarea în contrariu (sau răsturnare) și sublimare. Celor cinci mecanisme reținute de la A. Freud li se adaugă, în DSM III-R, următoarele treisprezece: Agresiunea pasivă Clivajul Deplasarea Deprecierea Disocierea Idealizarea Intelectualizarea Autorii ediției DSM-IV (1994/1996) merg mai departe și propun chiar o scală
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Agresiunea pasivă Altruismul Anticiparea Deplasarea Disocierea (sau refuzul nevrotic) Distorsiunea psihotică Formațiunea reacțională Ipohondria Izolarea Proiecția Proiecția delirantă Refularea Reveria autistă Sublimarea Suprimarea Umorul. Examinând această listă, constatăm că două dintre mecanismele menționate de A. Freud - regresiunea și transformarea în contrariu - nu apar în lista elaborată de Vaillant. • Ultima listă pe care o vom mai menționa aici își are originea în lucrările lui Plutchik (Plutchik et al., 1979; Plutchik și Conte, 1989; Plutchik, 1995). În elaborarea acestei liste - cea mai scurtă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
percepute, și conține - dacă nu o poate elimina - și o componentă de anxietate. Această strategie protejează împotriva unei posibile diminuări o stimă de sine vulnerabilă. Întoarcerea către propria persoană ar fi stilul răspunsurilor autohandicapante, pesimiste sau masochiste. 5) „Transformarea în contrariu”. Răspunsurile defensive ale acestuistil reduc conflictul intern sau amenințările exterioare, diminuându-le importanța sau deplasându-le totalmente din conștiință. Astfel, subiectul răspunde în mod pozitiv sau neutru la un eveniment frustrant, care altfel ar genera o reacție negativă. Estomparea realităților
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
destine ale pulsiunilor”, în care Freud precizează că destinul pulsiunilor depinde de modalitățile de apărare împotriva lor. Răspunzând la întrebarea „Ce destin pot cunoaște pulsiunile pe parcursul dezvoltării și al vieții?”, Freud (1915a/1968) ia în considerare patru posibilități: - transformarea în contrariu (cuprinzând procesul de trecere a unei pulsiuni de la activitate la pasivitate și procesul de transformare a conținutului); - întoarcerea asupra propriei persoane (sau asupra propriului eu); - refularea; - sublimarea. Doar primele două soluții rețin atenția lui Freud (1915a/1968). Pentru el, transformarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a fi posibilă, identificarea cere ca perioada de fuziune să fie încheiată (A. Freud scrie: „Dacă ești una cu obiectul, de ce să te mai străduiești să identifici? Lucrul este gata făcut!”); - sublimarea reclamă existența valorilor supraeului; - asemenea regresiei, transformarea în contrariu sau întoarcerea asupra propriei persoane par independente de stadiul de dezvoltare și ar putea fi mecanismele de apărare cele mai primitive. 3) Prezența anumitor mecanisme de apărare ar fi normală la anumite vârste și periculoasă (chiar patologică) înainte sau după
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
strâns legate de sistemul perceptiv) și refuzul în fantezie (care apare mai mult la un nivel cognitiv și implică construcția unei fantezii personale). Fără să se îndepărteze prea tare de percepție, anumite etape din evoluția refuzului - percepția eronată, transformarea în contrariu și negarea - implică, într-o anumită măsură, funcționarea cognitivă a subiectului. Astfel, aceste componente asigură legătura dintre refuzul perceptiv și refuzul în fantezie. Secvența de dezvoltare a refuzului perceptiv, a cărui funcție decurge din faptul că lucrurile care nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]