1,710 matches
-
trupurile lor moarte, va fi necurat pînă seara, 25. și oricine va purta trupurile lor moarte, să-și spele hainele, și va fi necurat pînă seara. 26. Să priviți ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n-are copita despărțită și nu rumegă; oricine se va atinge de el va fi necurat. 27. Să priviți ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85110_a_85897]
-
Mulțimea cailor lui te va acoperi de praf, zidurile tale se vor cutremura de vuietul călăreților, roților și carălor, cînd va intra Nebucadnețar pe porțile tale cum se intră într-o cetate cucerită. 11. Va călca toate ulițele tale cu copitele cailor lui, și-ți va ucide poporul cu sabia, și stîlpii mîndriei tale vor cădea la pămînt. 12. Îți vor ridica bogățiile, îți vor prăda mărfurile, îți vor surpa zidurile, îți vor dărîma casele tale cele plăcute, și vor arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
viteji, cei mai cumpliți dintre popoare. Ei vor nimici mîndria Egiptului, și toată mulțimea lui va fi prăpădită. 13. Voi pierde și toate vitele lui de lîngă apele cele mari; nici picior de om nu le va mai tulbura, nici copită de vite nu le va mai tulbura. 14. Atunci îi voi potoli apele, și voi face să-i curgă rîurile lin ca untdelemnul, zice Domnul, Dumnezeu." 15. "Cînd voi preface țara Egiptului într-o pustietate, și țara va fi jefuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85085_a_85872]
-
și țiganizarea generală, e limpede că, față de cele intelec tuale, domină calibanismul. Altfel spus, misologia. Doxofobia. Ura față de inte ligență. Alergia la cultură, frumusețe și bun-simț. Instinctualitatea bestială înzestrată din plin cu fobia la cumpătare meditativă și eleganță logică, în numele copitei, coarnelor și balelor turbate. IMGB ismul sinistru de la începutul anilor ’90 care pur și simplu turbează la ideea de elită, rafi nament, creație spirituală, armonie sufletească. Pe de-o parte, unde te întorci, dai de fatalism și disforie, de spectrul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
care a luat, nevrednic dar hrăpăreț, locul Târgoviștei sau Curții de Argeș), devenind un circ feeric, invidiat, dușmănit și adorat cu dulce inconștiență. Amețitor creuzet de alogenie pitorească, ironizat, sabotat și venerat, spulberat de toate vânturile și tropăit de toate copitele, plin de biserici, cârciumi și grădini, oraș a cărui lege a rămas fărădelegea și-a cărui noblețe paradoxală e azi de căutat mai ales în nimicnicia mahalalei. Mai e ceva de sperat de la ignoranța criminală și megalomania agresivă a noilor
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
de ceas înaintea orei de începere, curat îmbrăcat, pieptănat și parfumat, așa cum am fost educat din copilărie că se vine la un spectacol. Și nu la o agresiune, nu la circ, nu la oborul de vite care se calcă-n copite! Minutele treceau, puhoiul uman creștea amenințător, se făcuse 20.30, dar ușile rămâneau închise, nimeni nu anunța nimic, iar zvonistica lucra, conform tradiției, din plin: ba că s-a schimbat spectacolul, ba că a durat prea mult cel dinainte, ba
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
buzunar. Am făcut o figură uluită, probabil, încît se simte obligat să mă lămurească: "Bicicleta e calul meu. Noi toți suntem Don Quijote, fără să știm. Diferența dintre mine și ceilalți e că eu știu. Dar "calul" meu e bolnav la "copită"". Holbez ochii. "La copită?" "Da." Și face un gest din care înțeleg că, de fapt, se referă la pedala bicicletei. Intru în joc. "Și nu mai merge calul dumneavoastră?" "Ba da, însă din pricina bolii mă obligă să depun mai mult
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
figură uluită, probabil, încît se simte obligat să mă lămurească: "Bicicleta e calul meu. Noi toți suntem Don Quijote, fără să știm. Diferența dintre mine și ceilalți e că eu știu. Dar "calul" meu e bolnav la "copită"". Holbez ochii. "La copită?" "Da." Și face un gest din care înțeleg că, de fapt, se referă la pedala bicicletei. Intru în joc. "Și nu mai merge calul dumneavoastră?" "Ba da, însă din pricina bolii mă obligă să depun mai mult efort." Desface cutia și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
mele, patrusprezece ore de mers până la Pireu. Vom sosi acolo mâine dimineață, cu voia lui Dumnezeu. Apoi, cu voia grecilor, vom ajunge, poate, la Delfi. Seara, la masă, mă uit după Theo. Nu-l văd. Probabil, își tratează "calul" la "copită". Figura lui, din clipa când mi-a zis că, spre deosebire de alții, el știe că e Don Qui-jote, exprima o convingere liniștită, aflată deasupra oricărei îndoieli. Prin ricoșeu, pretenția mea de a semăna lui Don Quijote îmi pare, în clipa aceasta, un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de la sine pe cel al moșierului Țiriac, tenismanul îmbogățit fiind simbolul speranței „tuturor posibilităților” în societatea privată a întrecerilor „care pe care”!). În această luptă pe viață și pe moarte între cei ajunși pe coama speranței și cei călcați în copitele roibului înaripat al visătorilor naivi, cavalerii căutători de dreptate și milă pentru cei obidiți, aleargă cu sabia învârtită deasupra ocipitalului, că doar-doar vor tăia vreo-unul din cele șapte capete ale balaurului. Ștefan Boboc-Pungeșteanu, consăteanul meu din localitatea unde am
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93062]
-
vale", să spele rufele. A vrut, probabil, să mă poată supraveghea, ca să nu mai dau foc casei. La întoarcere, vrând să sar din car, să fug înainte și să deschid poarta, am căzut de lângă ciubărul cu rufe între picioarele vacilor. Copita unei vaci sau o roată m-a călcat pe piept. Am zăcut, după aceea, în pridvor, sub un "strai", cum se numeau la noi păturile mițoase, câteva săptămâni și, fiindcă "am avut zile", mi-am revenit. Oamenii câștigau puțin, muncind
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cu totul altfel. Nu prea ești sigur de lucrul ăsta - dar chiar În clipa cînd rostești aceste cuvinte Îți amintești de o mulțime de lucruri. Îți amintești de un cal mare și puternic, cu mersul greoi, cu pete cenușii, cu copite zdrențuite, care stătea lîngă o bordură Într-o zi necruțătoare de august. Stăpînul său Îl deshămase de la căruță și animalul, cu capul mare plecat răbdător spre pămînt, stătea copleșit de o mîhnire tăcută și nesfîrșită, iar un băiețel cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vino pe armăsarii fratelui tău, Somnul, ca să ascultăm din nou tăcerea pămîntului și a Întunericului, să ascultăm cum bat inimile celor care dorm pe cînd armăsarii negri și ciudați ai marelui Somn se apropie În tropot iute și blînd de copite. Sosesc: caii mei mari și negri sosesc! Sosesc În tropot iute și blînd de copite, iar armăsarii Somnului aleargă pe tot cuprinsul țării. Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să ascultăm cum bat inimile celor care dorm pe cînd armăsarii negri și ciudați ai marelui Somn se apropie În tropot iute și blînd de copite. Sosesc: caii mei mari și negri sosesc! Sosesc În tropot iute și blînd de copite, iar armăsarii Somnului aleargă pe tot cuprinsul țării. Ah, ce blînd, ce blînd aleargă pe tot cuprinsul țării armăsarii cei mari și negri ai Somnului! Aripile mari și negre plutesc deasupra noastră. Valurile Somnului leagănă tot neamul, sub valurile Somnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și se apleca să le ia, În tropotul lent al calului de la căruța cu lapte ce Înainta pe strada liniștită, În clinchetul sticlelor urmat de o pauză, În pașii grăbiți ai lăptarului și În zăngănitul sticlelor, și, iarăși, În tropotul copitelor și al roților, În calmul dimineții, În puritatea luminii și În cîntecul păsărelelor ce umplea din nou strada scăldată În rouă. În toate aceste gesturi vechi și mereu noi, neschimbate, veșnic misterioase, ce marcau viața și lumina și dimineața, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu buzele Încremenite, cu inima bătînd, cu trupul străbătut de teamă, Încîntare, bucurie și groază, pe cînd stăteau pe o stradă liniștită, În fața unei case mîndre, păcătoase, luxoase, luminate... Învăluite În mister, singurătate și certitudine? Și pe cînd auzeau zgomotul copitelor și al roților și șuieratul neașteptat și tăcerea nesfîrșită a orașului cufundat În somn, oare n-au așteptat În Întuneric, gîndindu-se: — Ah, există tărîmuri necunoscute, și dimineți, și un oraș strălucitor. Curînd, curînd, curînd! Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
măreț, vrăjit de timp, o să Întîlnim bărbați de seamă și femei frumoase și mii de plăceri mereu noi, mii de Întîmplări de basm! O să ne trezim În zori În camerele noastre de un cafeniu somptuos ca să auzim din nou tropotul copitelor și zgomotul roților pe străzile orașului, ca să simțim mirosul proaspăt, ușor putred al portului, cu colierul său de valuri strălucitoare, cu mișcarea mîndrelor vapoare călătoare, cu bucuria și puritatea dimineții Înveșmîntate În aur. — Ne Îndreptăm spre tine, stradă scăldată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
strigat ei. Stradă scăldată În vuietul roților, stradă inundată de lungi șiruri de bărbați, de zăngănitul fanfarei strălucitoare În marș, de fîlfîitul drapelelor mîndre, stradă inundată de țipete și de chemări, de forfota picioarelor... stradă năpădită de trăsuri hurducăite, de copite răsunătoare, de tramvaie cu cai În clinchete de clopoței, calul din mijloc mereu Întorcîndu-și capul cu tristețe spre vecinul cel slab și răbdător din dreapta - stradă măreață, plină de viață zbuciumată și de mișcare, de amiază și de trudă voioasă, imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la viitorul pe care îl purta înăuntru». Trag înainte cu bucurie. Când vreau să-i cânt laudele fac un tărăboi infernal, plin de dezacorduri. Atunci, El râde din toată inima, cu un râs care transformă că-rările în ring de dans, copitele mele în sandale înaripate. În acele zile, vă asigur, ne croim drum! Trag înainte, trag înainte ca un măgar care poartă pe Cristos pe spate”. În acest fragment de drum sacerdotal, în care un Cardinal a voit să reprezinte viața
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
care a cerut deschis celor doi discipoli să spună: „Domnul are nevoie de el...”. Oare nu începuse aventura sa pe pământ între un bou și un măgar? Să reflectăm puțin: animalele, cele mai puțin frumoase sau renumite mai mult pentru copitele lor bine făcute, decât pentru performanțele lor atletice, stau în planurile de mântuire ale lui Dumnezeu. La fel, se întâmplă cu măgarul, care apare în scenă fie în episodul Nașterii, fie în cel pascal. Dar, preotul ce legătură are cu
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
și am încercat să-mi adun gîndurile. Gîndurile despre David, despre mine, despre locul lui în oraș, despre viața ciudată pe apă pe care o împărțeam. Brusc, un grup de călăreți s-a îndreptat spre mine, ieșind din umbră, sunetul copitelor fiind înăbușit de pămîntul moale. Trei sau patru cai într-un galop lînced în drumul lor spre grajd. Trupurile lor enorme au trecut pe lîngă mine pe amîndouă părțile; era prea tîrziu să mă feresc din cale. Coaste, frîie, piele
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
colț din oraș. Iar cînd mă lungeam, seara, în pat, ascultam pentru multă vreme sunetele casei și ale orașului, și auzeam chiar sunete care nu se aflau acolo, stropii de apă, o voce clară răsunînd pe scara de marmură, zgomotul copitelor de cai în parcul întunecat. Visam. Obiecte și oameni dobîndeau o înfățișare nouă. Acțiunile mele de fiecare zi își schimbau sensul. Ceva se schimbase. Nu-mi puteam explica, dar era ca și cum lucrurile căpătaseră o altă încărcătură, mai plină, mai bogată
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
să i se dea drumul, căci lentila de observație nu-l pregătise pentru spațiul înghesuit al încăperii și dimensiunea enormă a monstrului. Tăblia mesei era se afla la cîțiva centimetri deasupra podelei, și de la creasta de pe capul argintiu pînă la copitele de bronz ale picioarelor argintii, pacienta avea aproape doi metri și jumătate. încăperea era o emisferă perfectă, cu diametrul de doi metri șaptezeci și patru și înălțimea la jumătate, și cu toate că își lipise umerii de curba tavanului, era silit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cînd se îndreptă spre perete, ridică tapiseria și intră în tunelul de dincolo de ea. Intră aplecat de spate în cameră, prin panoul deschis. Acum toate membrele îi erau metalice și era mult mai voluminoasă, capul îi apăsa un perete și copitele celălalt, iar aripile întinse ocupau tot spațiul, nu se mai zărea nici un centimetru de podea. Aerul era înăbușitor de fierbinte și o dîră albă ca fumul de țigară i se ridica din cioc. Rima, spuse el. Vocea răspunse cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
acolo“. Ar ajunge în vîrful unei pante pentru a descoperi alta mai înaltă și muntele apropiindu-se tot mai mult de fiecare dată. Uneori se cățăra pe un bolovan și rămînea minute în șir ascultînd zvonurile care puteau veni de la copita vreunei oi care rîcîia pămîntul sau lăbuța grăbită a vreunui iepure sau chiar foșnetul sîngelui în urechea lui. De pe aceste înălțimi, vîrful lui Rua părea golaș, dar, mai tîrziu, simțind o împunsătură în inimă, vedea punctul alb sclipitor. Urcă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]