2,168 matches
-
numai o parte realizează genul ca pe o categorie semantică, cu trăsătură semantică de gen stabilă dar înscrisă într-o opoziție bipolară, corespunzând celor două principii: masculin și feminin. Din acest punct de vedere, substantivele care denumesc viețuitoare sunt: A. corelative: intră în cupluri masculin-feminin corespunzătoare polarității „obiectelor” denumite; B. epicene: nu diferențiază lingvistic realitatea bipolară a „obiectelor” denumite. A. Se înscriu în serii corelative de gen substantivele aparținând câmpului semantic uman și substantivele desemnând lumea animalelor, în general, intrate în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două principii: masculin și feminin. Din acest punct de vedere, substantivele care denumesc viețuitoare sunt: A. corelative: intră în cupluri masculin-feminin corespunzătoare polarității „obiectelor” denumite; B. epicene: nu diferențiază lingvistic realitatea bipolară a „obiectelor” denumite. A. Se înscriu în serii corelative de gen substantivele aparținând câmpului semantic uman și substantivele desemnând lumea animalelor, în general, intrate în sfera cunoașterii directe a omului și caracterizate prin dublarea distincției biologice prin distincții de altă natură, mai ales economică. Opoziția masculin-feminin se realizează, lexical
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structură similară sunt numite, totuși, prin substantive care dezvoltă opoziția singular-plural: bicicletă, binoclu etc. Unele substantive pluralia tantum sunt folosite, uneori, în limba română actuală, și la singular: un pantalon. Unele substantive defective de număr sunt întrebuințate și la termenul corelativ al opoziției dar concomitent cu modificări semantice lexicale și, uneori, numai în structuri fixe. Substantivul abstract singularia tantum bunătate, de exemplu, denumește, conceptual, o trăsătură morală. Cu acest sens lexical este incompatibil cu sensul gramatical de ‘plural’. Pluralul bunătăți este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexicală de singular terminată în grupuri fonetice identice (total sau parțial) cu aceste sufixe: accident-accident-e, talent-talent-e, mormânt-mormint-e etc. Observații: Întrebuințat la plural, cu sens lexical schimbat metonimic, substantivul pământ, cu aceeași structură fonetică, primește dezinența -uri: pământ-uri. De la seriile corelative de dezinențe ale opoziției de număr, unele substantive deviază, exprimând unul din sensurile gramaticale de număr prin câte două dezinențe: Masculine: singular: -Ø/-e: flutur/flutur-e, șoarec/șoarec-e, ciorchin/ciorchin-e plural: -i: fluturi șoareci ciorchini etc. Feminine: singular: -ă: coală
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la singular: mâncare - mâncări (activitatea de „a mânca”, repetată: „Două bătăi strică, două mâncări nu.”), mâncăruri („tipuri de bucate”), corn - coarne (la animale), cornuri (în patiserie). Unele substantive prezintă forme și de singular și de plural fără ca acestea să fie corelative; cele două forme aparțin unor substantive cu aceeași rădăcină dar fiind fiecare în parte singularia tantum și, respectiv, pluralia tantum; între cele două forme sunt mari diferențe semantice. Așa sunt fum (singularia tantum) și fumuri (pluralia tantum, cu sensul „pretenții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensurilor sintactice dezvoltate de substantive prin funcțiile sintactice pe care le realizează în structura enunțului lingvistic. În strânsă legătură cu configurația constituenților funcțional-semantici dintr-un enunț maximal complet, categoria gramaticală a cazului se întemeiază pe opozițiile interne dintre cinci termeni corelativi: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, vocativ. Termenul neutru al categoriei din planul limbii are forma cazului nominativ nearticulat: floare, stea, profesor, curcubeu. În plan semantic, individualitatea termenilor corelativi este asigurată de natura relației în care intră substantivul, de poziția lui în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complet, categoria gramaticală a cazului se întemeiază pe opozițiile interne dintre cinci termeni corelativi: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, vocativ. Termenul neutru al categoriei din planul limbii are forma cazului nominativ nearticulat: floare, stea, profesor, curcubeu. În plan semantic, individualitatea termenilor corelativi este asigurată de natura relației în care intră substantivul, de poziția lui în această relație și, în legătură cu aceasta, de funcția sintactică dominantă care-i dezvoltă conținutul semantic, precum și de acțiunea principiului recțiunii. Când desfășurarea recțiunii își are originea în prepoziții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a altor funcții sintactice preluate de substantive-termen secund într-o relație de apoziție: complement direct: „L-am chemat în somn pe Kama-Kamadeva, zeul indic” (Ibidem, p.236); complement indirect: I-am spus lui Mircea, prietenul tău, să te anunțe. complement corelativ: Am plecat cu Andrei, prietenul meu, imediat. Acuzativultc "Acuzativul" Sensul fundamental al cazului acuzativ este dat de funcția sintactică de complement direct: „Nu alunga amintirile ce vin/plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.” (L.Blaga,89). Impus de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
175); • complement indirect: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină”. (M. Eminescu, I, p. 36); • complement predicativ; „M-aș împăca mai bine, bunăoară,/Să te socot de scândură și sfoară.” (T. Arghezi, I, p. 314); • complement corelativ: „Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale.” (M.Eminescu, I, p. 91); • circumstanțial: „Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare.” (M. Eminescu, I, p. 31), „La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă.” (M.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Țara mea de glorii, țara mea de dor.” (M. Eminescu, I, p. 15); • complement direct: „Te crede moșul, nepoate, dar când ai ști cu ce greutate se capătă!” (I. Creangă, p. 139); • complement corelativ (sociativ): „Ia-mă cu tine. Maria!” • atribut: „Astfel îți e cântarea, bătrâne Heliade,/Cum curge profeția unei Ieremiade.” (M. Eminescu, I, p. 17) Vocativul intră în structura unei sintagme nominale, asemeni nominativului, numai pe poziția de regent; poate avea determinări
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
116), condițional (rar): În caz de urgență, se iese pe ușa a doua., concesiv (rar): Împotriva voinței lui, l-au propus pentru premiu., limitativ (referențial): „Străin la vorbă și la port,/Lucești fără de viață.” (M. Eminescu, I, p. 171); • complement corelativ, sociativ: „Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale.” (Idem, p. 91), cumulativ: „În afară de frig, mai e și întuneric.”, de excepție: „Afară de ochii, care erau ai ei, era el întreg.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 31), opozițional: „Zugrăvit-au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caz, termenul al doilea al comparației rămâne neexprimat: „Atunci puse să-i facă altul mai greu - îl aruncă în sus...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 4) Opoziția internă a categoriei gramaticale a intensității obiective (comparative) se realizează în patru termeni corelativi, purtători de sensuri gramaticale: echivalență, superioritate, inferioritate, superlativ și un termen neutru, nepurtător de sens gramatical: pozitiv. Echivalențatc "Echivalen]a" Gradul de intensitate echivalentă semnifică manifestarea unei însușiri cu aceeași intensitate la obiecte diferite sau la același obiect în momente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
minim de intensitate: „El este cel mai puțin pregătit dintre toți.” B. Conținutul categoriei intensității subiective rezultă din interpretarea lingvistică a intensității unor însușiri din perspectiva aprecierilor subiectului locutor. Opoziția internă a categoriei intensității subiective se realizează în doi termeni corelativi purtători de sensuri gramaticale: intensitatea relativă, intensitatea superlativă și un termen neutru, pozitivul. Intensitatea relativă 6; subiectul vorbitor aproximează manifestarea unui caracter relativ scăzut sau relativ ridicat de intensitate a însușirii: „L-am găsit cam trist.” sau consideră că gradul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și flexiunea verbală. Conținutul ei semantic își are originea în situația de comunicare; la pronume rezultă din interpretarea lingvistică a raportului dintre subiectul vorbitor și protagoniștii actului de comunicare. Conținutul categoriei de persoană se organizează în baza a trei termeni corelativi: • persoana I; subiectul vorbitor este și obiect al comunicării lingvistice: „Eu cânt.” înseamnă $Eu spun că$$ eu cânt; • persoana a II-a; subiectul vorbitor identifică pe interlocutor cu obiectul comunicării lingvistice: „Tu cânți.” înseamnă $Eu spun că$$ tu cânți; • persoana
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiect” este considerat în ipostaza singularității sau în cea a multiplicității. Corespondența este, însă, și la aceste persoane, parțială, întrucât caracterizează în mod absolut numai formele de feminin. La pronumele de persoana I, conținutul de plural dezvoltă trei variante: • termen corelativ al singularului, ca în flexiunea nominală, expresie a locutorului considerat ca pluralitate, deosebit de interlocutor și de „obiectul”-subiect al mesajului lingvistic; este ceea ce a fost numit pluralul exclusiv sau pluralul separativ: „Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obiectul’ de persoana a III-a, dacă aparține domeniului uman (noi ¬ eu, tu și el): „Noi trei, eu, tu și Mona mergem la gimnastică.” La pronumele de persoana a II-a, conținutul semantic de plural dezvoltă două variante: a. termen corelativ al singularului tu, expresie a locutorului caracterizat prin pluralitate; este pluralul exclusiv, separativ, al persoanei a II-a: „Voi urmați cu răpejune cugetările regine,/ Când plutind pe aripi sunte printre stelele senine/ Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergeți
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
203), „De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,/Oceanul cel de gheață mi-apare înainte.” (Ibidem, p. 114); • complement de reciprocitate: „Zâmbiră între dânșii bătrânii tăi prieteni.” (Ibidem, p. 91); • complement de agent: „Nimic nu e realizat de ei.”; • complemente corelative (sociativ, de excepție, cumulativ): „Baba-l apucă de mijloc, se lungi răpezindu-se cu el până-n nori.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 9), „ În afară de mine n-a mai fost nimeni.”, „Pe lângă el au mai apărut vreo trei.”; • circumstanțiale; funcția de circumstanțial
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
303) Corelația de persoană se desfășoară la nivelul componentului final din structura pronumelui și se exprimă prin formele supletive ale pronumelui reflexiv: însumi/ânsuți/ânsuși. Genultc "Genul" Caracterizându-se prin trăsătura + uman, pronumele de identificare este variabil în funcție de doi termeni corelativi: masculin și feminin. Spre deosebire de pronumele personal neutru, pronumele personal de identificare desfășoară opoziția de gen la toate cele trei persoane, singular și plural. Variabilitatea în funcție de gen depășește sfera acțiunii principiului acordului lingvistic; genul pronumelui de identificare își are originea, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice 8. Funcționează atunci ca element constitutiv al unor verbe pronominale: a-și închipui, a se ajunge (cu sensul ‘a parveni’), a se întâmpla etc. sau ca morfem al categoriei gramaticale a diatezei, în alcătuirea planului expresiei mai multor termeni corelativi: • diateza reflexivă: „Când mă privesc într-o fântână/mă văd cu-adevărat în zi/așa cum sunt și-am fost și-oi fi.” (L. Blaga, p. 372) • diateza reciprocă: „Șoptesc cu zgomotul de guri/ Ce se sărută.” (M. Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a, constantă: „Ai noștri/Ai voștri au sosit ieri.” • un nivel specific, al pronumelui reprezentând posesorul, când sensul de persoană variază în funcție de raportul semantic dintre posesor și protagoniștii actului lingvistic. La acest al doilea nivel, pronumele posesiv prezintă aceiași termeni corelativi: Persoana I: (al) meu; se caracterizează prin identitatea locutor (eu) - posesor (meu) ® al meu Persoana a II-a: (al) tău; se caracterizează prin identitatea interlocutor (tu) - posesor (tău) ® al tău Persoana a III-a: (al) său; se caracterizează prin identitatea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un nivel gramatical, rezultând din situarea sintagmei globale în opoziția singularitate-pluralitate: al meu/ai mei;al nostru/ai noștri. Ca și celelalte pronume, personale sau nepersonale, datorită trăsăturii semantice + uman, categoria genului se realizează la pronumele posesive în doi termeni corelativi: masculin-feminin: al meu/a mea, al nostru/a noastră. În planul expresiei, opoziția se realizează la nivelul ambilor constituenți ai sintagmei, prin dezinențe, variabile totodată și în funcție de gen: Masculin: -l...-u/-i...i: al meu/ai mei, al nostru/ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticale din flexiunea celorlalte pronume nepersonale: gen, număr, caz. Conținutul categorial este dat cel mai adesea de poziția substantivului substituit în interiorul acelorași opoziții gramaticale, iar forma se caracterizează prin raporturi specifice pronumelui. Genultc "Genul" Opoziția de gen implică doi termeni corelativi: masculin și feminin. Substantivele neutre sunt reluate, la singular, prin pronume masculin: „Înțelesul i-același la toți dat.” (M. Eminescu, I, p. 64) și la plural, prin pronume feminin: Înțelesurile nu mai sunt aceleași. Pronumele demonstrativ de apropiere dezvoltă sens
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu excepția celor rezultând dintr-o relație de dublă dependență: • complement (direct, indirect, de agent): „Danțul, muzica, pădurea, pe acestea le-ndrăgii” (Ibidem, p. 102), „Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,/Ce-o să amuțe cânii...” (Ibidem, p. 116); • complement corelativ (de excepție, sociativ, cumulativ):„Surtucul lui, pe lângă acestea, era mai mult urzeală decât bătătură.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 32); • circumstanțial:„Pe acesta mă așez eu.” • atribut:„Strângând cu multă amiciție (...) mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eu nu mai cred nimic și nu am taine.” (M. Eminescu, IV, p. 361), „S-a dus amorul, un amic/Supus amândurora.” (M. Eminescu, I, p. 184), „Părăsit de toți, încearcă în zadar să se regăsească măcar pe sine.”; • complement corelativ (sociativ, cumulativ, de excepție): „A plecat cu amândoi.”; Observații: Complementul corelativ de excepție nu se poate exprima prin pronumele de cuantificare colectivă. • circumstanțial (rar): A zburat peste două din cele trei coline., „Așa este jocul./ Îl joci în doi, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
IV, p. 361), „S-a dus amorul, un amic/Supus amândurora.” (M. Eminescu, I, p. 184), „Părăsit de toți, încearcă în zadar să se regăsească măcar pe sine.”; • complement corelativ (sociativ, cumulativ, de excepție): „A plecat cu amândoi.”; Observații: Complementul corelativ de excepție nu se poate exprima prin pronumele de cuantificare colectivă. • circumstanțial (rar): A zburat peste două din cele trei coline., „Așa este jocul./ Îl joci în doi, în trei,/ Îl joci în câte câți vrei,/ Arde-l-ar focul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]