3,093 matches
-
US Air Force Research Lab, (Hanscom-Boston area, S.U.A.), École Normale Supérieure (Cachan) etc. Este autorul, singur sau împreună cu profesorii, colegii sau studenții săi, a unor rezultate științifice importante: Rezultatele cercetărilor sale în domeniile holografiei, prelucrării optice a informației, opticii nelineare, opticii cuantice, nanofotonicii și instrumentelor de măsurare cu laseri au fost expuse în peste 175 de lucrări, în peste 220 de lucrări comunicate la manifestări științifice și în trei brevete de invenție, dintre care unul acordat și în S.U.A. Este editorul a
Ionel Valentin Vlad () [Corola-website/Science/307081_a_308410]
-
membru al comitetului de redacție al revistei (Cercul de Artă Contemporană, Zürich), apoi membru consiliului de redacție al revistei . Fundamentele științifice ale discursului lupascian sunt: principiul al doilea al termodinamicii, teoria relativității, teorema lui Zermelo, unele aspecte teoretice ale mecanicii cuantice: cuanta de energie a lui Max Planck, descoperirea naturii corpuscular-ondulatorii a luminii (Einstein), principiul de nedeterminare (Werner Heisenberg), principiul complementarității (Niels Bohr), principiul de excluziune (Wolfgang Pauli), descoperirea spinului particulelor - J. Uhlenbeck și S. Goudsmidt, descoperirea pozitronului (Paul Dirac) ș.a.
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
pozitive, este operația inversă care semnalează faptul că excluziunea sau legătura negativă organizează structura logicului conform unei cauzalități a variantului, ori a iraționalului . Această deducție reprezintă osatura logicii vieții, care face continuu recurs la apariția diversității fenomenului vital, biologic. Orto-deducția cuantică este descrisă de al treilea lanț de implicații, aflate în starea T, într-un echilibru simetric care actualizează contradicția. Aceasta are semnificația cauzalității dialectice și sistematice care dă forma unei a treia materii, materia T, un tip de materie-sursă din
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
baza acestor considerații, Lupașcu ne propune distingerea a trei tipuri de spațio-temporalitate: unul orientat spre actualizarea identității și potențializarea diversității, altul invers, în care se actualizează diversitatea și se potențializează identitatea și unul contradictorial, denumit și spațiul T sau spațiul cuantic. Spațiul și timpul nu sunt deci, nici realități independente și absolute, nici intuiții a priori ale sensibilității, precum a susținut Immanuel Kant, ci „creații continue ale fecundității deductive a contradictoriului sau a energiei”. Principiul antagonismului și logica implicată de acesta
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
posedă logici sau orientări logice proprii cu legi specifice fiecăreia, cu tipuri de metode conceptuale și tehnice menite să ajute procesul cunoașterii lor. Cele trei materii sunt deci: materia-energie (macro)fizică (corespunzătoare orto-deducției pozitive), materia-energie biologică (corespunzătoare orto-deducției negative), materia-energie cuantică (corespunzătoare orto-deducției cuantice) similară energiei psihice. Menționăm că acestor trei tipuri de materii le corespund trei tipuri de cauzalitate, trei tipuri de spațio-temporalitate, trei tipuri de sisteme și sistemogeneze, trei tipuri de structuri și tot atâtea tipuri de dialectici. Umanul
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
orientări logice proprii cu legi specifice fiecăreia, cu tipuri de metode conceptuale și tehnice menite să ajute procesul cunoașterii lor. Cele trei materii sunt deci: materia-energie (macro)fizică (corespunzătoare orto-deducției pozitive), materia-energie biologică (corespunzătoare orto-deducției negative), materia-energie cuantică (corespunzătoare orto-deducției cuantice) similară energiei psihice. Menționăm că acestor trei tipuri de materii le corespund trei tipuri de cauzalitate, trei tipuri de spațio-temporalitate, trei tipuri de sisteme și sistemogeneze, trei tipuri de structuri și tot atâtea tipuri de dialectici. Umanul este, în concepția
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
stilizat ca What tнē #$*! D̄ө ωΣ (k)πow!? ("Ce naiba știm"?) sau ca What the #$*! Do We Know!?) este un film din 2004 care combină stilurile documentar, animație pe calculator și narativ care postulează o conexiune spirituală între fizica cuantică și conștiință. Scenariul prezintă povestea Amandei, o femeie fotograf și mută care se lovește de obstacole emoționale și existențiale în viața sa și începe să ia în considerare ideea ca conștiința individuală și cea de grup pot influența lumea materială
What the Bleep Do We Know!? () [Corola-website/Science/330594_a_331923]
-
emoționale și existențiale în viața sa și începe să ia în considerare ideea ca conștiința individuală și cea de grup pot influența lumea materială. Experiențele sale de viață sunt folosite de către realizatorii filmului pentru a ilustra teza filmului despre fizica cuantică și conștiință. Premiera cinematografică din 2004 a filmului a fost urmată de o versiune extinsă pe DVD în 2006, versiune schimbată substanțial. Printre subiectele discutate în acest film se numără neurologia, mecanica cuantică, psihologia, epistemologia, ontologia, metafizica, gândirea magică și
What the Bleep Do We Know!? () [Corola-website/Science/330594_a_331923]
-
pentru a ilustra teza filmului despre fizica cuantică și conștiință. Premiera cinematografică din 2004 a filmului a fost urmată de o versiune extinsă pe DVD în 2006, versiune schimbată substanțial. Printre subiectele discutate în acest film se numără neurologia, mecanica cuantică, psihologia, epistemologia, ontologia, metafizica, gândirea magică și spiritualitatea. Filmul include interviuri cu experți în știință și spiritualitate, intercalate cu povestea Amandei. Animația digitală este o caracteristică puternică a filmului. Filmul a fost criticat de întreaga comunitate științifică. Fizicienii, în special
What the Bleep Do We Know!? () [Corola-website/Science/330594_a_331923]
-
interviuri cu experți în știință și spiritualitate, intercalate cu povestea Amandei. Animația digitală este o caracteristică puternică a filmului. Filmul a fost criticat de întreaga comunitate științifică. Fizicienii, în special, se plâng că filmul denaturează sensul unor principii ale mecanicii cuantice, fiind considerat pseudoștiință și descris ca misticism cuantic. Filmat în Portland, Oregon, "What the Bleep Do We Know" prezintă un punct de vedere al universului fizic și al vieții umane în cadrul acestuia, cu conexiuni către neuroștiință și fizica cuantică. Unele
What the Bleep Do We Know!? () [Corola-website/Science/330594_a_331923]
-
cu povestea Amandei. Animația digitală este o caracteristică puternică a filmului. Filmul a fost criticat de întreaga comunitate științifică. Fizicienii, în special, se plâng că filmul denaturează sensul unor principii ale mecanicii cuantice, fiind considerat pseudoștiință și descris ca misticism cuantic. Filmat în Portland, Oregon, "What the Bleep Do We Know" prezintă un punct de vedere al universului fizic și al vieții umane în cadrul acestuia, cu conexiuni către neuroștiință și fizica cuantică. Unele idei discutate în film sunt: În segmentele narative
What the Bleep Do We Know!? () [Corola-website/Science/330594_a_331923]
-
mecanicii cuantice, fiind considerat pseudoștiință și descris ca misticism cuantic. Filmat în Portland, Oregon, "What the Bleep Do We Know" prezintă un punct de vedere al universului fizic și al vieții umane în cadrul acestuia, cu conexiuni către neuroștiință și fizica cuantică. Unele idei discutate în film sunt: În segmentele narative ale filmului, Marlee Matlin o portretizează pe Amanda, o femeie fotograf care joacă rolul unei femei obișnuite cu care publicul ar trebui să fie capabil să se identifice cu ușurință și
What the Bleep Do We Know!? () [Corola-website/Science/330594_a_331923]
-
de studiu separat interdisciplinar al teoriei complexității. Munca lui Gell-Mann din anii 1950 a implicat particulele din raze cosmice, recent descoperite, și care au fost denumite kaoni și hyperoni. Clasificarea acestor particule l-a determinat să propună un nou număr cuantic numit stranietate. O altă victorie a lui Gell-Mann este formula Gell-Mann-Nishijima, care a fost inițial o formulă derivată din rezultate empirice, dar care ulterior a fost explicată de modelul quarkurilor. Gell-Mann și Abraham Pais au fost implicați în explicarea multor
Murray Gell-Mann () [Corola-website/Science/311201_a_312530]
-
Mark!" - cartea 2, episodul 4). Zweig denumise aceste particule "ași" dar numele lui Gell-Mann a avut mai mult succes. Quarkurile au fost în curând acceptate ca obiectele elementare în studiul structurii hadronilor. În 1972 a introdus cu Harald Fritzsch numărul cuantic ""culoare"" și apoi, într-o lucrare scrisă împreună cu Heinrich Leutwyler, a publicat teoria completă a cromodinamicii cuantice. Modelul quarkurilor face parte din cromodinamica cuantică și s-a dovedit suficient de robust pentru a supraviețui descoperirii altor tipuri de quarkuri. Gell-Mann
Murray Gell-Mann () [Corola-website/Science/311201_a_312530]
-
mult succes. Quarkurile au fost în curând acceptate ca obiectele elementare în studiul structurii hadronilor. În 1972 a introdus cu Harald Fritzsch numărul cuantic ""culoare"" și apoi, într-o lucrare scrisă împreună cu Heinrich Leutwyler, a publicat teoria completă a cromodinamicii cuantice. Modelul quarkurilor face parte din cromodinamica cuantică și s-a dovedit suficient de robust pentru a supraviețui descoperirii altor tipuri de quarkuri. Gell-Mann și Richard Feynman, lucrând împreună, și un grup rival format din George Sudarshan și Robert Marshak au
Murray Gell-Mann () [Corola-website/Science/311201_a_312530]
-
acceptate ca obiectele elementare în studiul structurii hadronilor. În 1972 a introdus cu Harald Fritzsch numărul cuantic ""culoare"" și apoi, într-o lucrare scrisă împreună cu Heinrich Leutwyler, a publicat teoria completă a cromodinamicii cuantice. Modelul quarkurilor face parte din cromodinamica cuantică și s-a dovedit suficient de robust pentru a supraviețui descoperirii altor tipuri de quarkuri. Gell-Mann și Richard Feynman, lucrând împreună, și un grup rival format din George Sudarshan și Robert Marshak au fost primii care au descoperit structura interacțiunii
Murray Gell-Mann () [Corola-website/Science/311201_a_312530]
-
și MacPherson. La congresul international al matematicienilor la Kyoto în anul 1990 Lusztig a raportat despre aplicarea acestor metode „geometrice” în teoria reprezentărilor ("Intersection Cohomology Methods in Representation Theory").La finele anilor 1980 el s-a ocupat și de grupuri cuantice (care au fost definite de Vladimir Drinfeld și Michio Jimbo). În 1972 el s-a căsătorit cu Michal-Nina Abraham și din această relație li s-au născut două fiice. Ìn 2000 el a divorțat și în 2003 s-a căsătorit
George Lusztig () [Corola-website/Science/335279_a_336608]
-
la scara umană obișnuită, fizica newtoniană a avut atât succes, încât nu are rivali. Dar eșuează lamentabil în experimente care implică viteze care sunt fracțiuni substanțiale din viteza luminii și când se studiază interacțiunile la scară atomică. Anterior descoperirii efectelor cuantice și a altor provocări la adresa fizicii newtoniene, "incertitudinea" a fost întotdeauna un termen folosit cu referire la cunoștințele umane despre cauze și efecte, și nu la cauzele și efectele însele. Unii critici ai determinismului afirmă că dacă oamenii nu sunt
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
un individ este liber de control extern, acesta este considerat a fi o entelehie; în măsura în care un individ este determinat de factori externi, acesta își pierde propia identitate și devine doar extensia unei alte entități. "interwiki" De la începutul secolului XX, mecanica cuantică a arătat aspecte ale unor evenimente care până atunci rămăseseră ascunse. Fizica newtoniană luată izolat și nu ca o aproximare a mecanicii cuantice, ne arată un Univers unde obiectele se mișcă de o manieră care poate fi perfect determinată. La
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
își pierde propia identitate și devine doar extensia unei alte entități. "interwiki" De la începutul secolului XX, mecanica cuantică a arătat aspecte ale unor evenimente care până atunci rămăseseră ascunse. Fizica newtoniană luată izolat și nu ca o aproximare a mecanicii cuantice, ne arată un Univers unde obiectele se mișcă de o manieră care poate fi perfect determinată. La scara de interacțiune proprie omului, mecanica newtoniană oferă prognoze care din toate punctele de vedere se dovedesc a fi complet perfectibile, dacă nu
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
prognoze absolut corecte a traiectoriei sale, sau cel puțin așa ne-am așteptat. În contradicție cu prognozele mecanicii newtoniene, la scara atomică, traiectoriile obiectelor pot fi prognozate doar într-un mod probabilist. Nu există consens științific cu privire la ideea că mecanica cuantică ar fi respins determinismul. În timp ce descrierea mecanicii cuantice este indeterministă, nu cunoaștem dacă acest indeterminism este ontic sau epistemic. Intrinsecă dezbaterii privind determinismul este chestiunea primei cauze. Deismul, o filozofie dezvoltată în secolul XVII, afirmă că Universul a fost determinist
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
puțin așa ne-am așteptat. În contradicție cu prognozele mecanicii newtoniene, la scara atomică, traiectoriile obiectelor pot fi prognozate doar într-un mod probabilist. Nu există consens științific cu privire la ideea că mecanica cuantică ar fi respins determinismul. În timp ce descrierea mecanicii cuantice este indeterministă, nu cunoaștem dacă acest indeterminism este ontic sau epistemic. Intrinsecă dezbaterii privind determinismul este chestiunea primei cauze. Deismul, o filozofie dezvoltată în secolul XVII, afirmă că Universul a fost determinist de la crearea sa, dar atribuie această creeare unui
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
după ce părinții săi fugiseră de persecuțiile țariste. Familia lui Prohorov a revenit în Rusia în 1923. În 1934 Alexander Prochorov s-a alăturat Departamentului de Fizica al Universității de Stat, Leningrad. A participat la lecturile profesorului V.A. Fock (mecanica cuantică, teoria relativității). Profesorul S.E. Frish (fizică generală, spectroscopie) și profesorul E.K. Gross (fizică moleculară). După ce a absolvit în 1939 a devenit student postuniversitar al Institutului de Fizica Lebedev din Moscova, în laboratorul de oscilații condus de Academicianul N.D. Papaleksi. Aici
Alexandr Mihailovici Prohorov () [Corola-website/Science/307410_a_308739]
-
1946, laboratorul de oscilații a fost condus de academicianul M.A. Leontovich. Începând cu anul 1950 această a fost asistent șef al laboratorului, Prochorov a început să investigheze pe o scară mai largă întrebarea în legătură cu radiospectroscopia și mai tarziu, electronică cuantică. A organizat un grup de oameni de știință, tineri interesați de acest subiect. În 1954, cănd academicianul M.A. Leontovich a început să lucreze la Institutul de Energie Atomică, Prochorov a devenit responsabil al laboratorului pentru oscilații. În 1959, laboratorul
Alexandr Mihailovici Prohorov () [Corola-website/Science/307410_a_308739]
-
devenit responsabil al laboratorului pentru oscilații. În 1959, laboratorul pentru astronomia radio, condusă de profesorul V.V. Vitkevitch a fost organizat de unul din departamentele laboratorului de oscilații și în anul 1962 alt departament a fost separat că laborator al radiofizicii cuantice (condus de profesorul N.G. Basov). Academicianul D.V. Skobeltzyn, director al institutului și academicianul M.A. Leontovich, au acordat o deosebită asistență în dezvoltarea cercetării privind radiospectroscopia și electronică cuantică. Investigațiile duse de Basov și Prochorov în câmpul spectroscopiei de microunde
Alexandr Mihailovici Prohorov () [Corola-website/Science/307410_a_308739]