2,064 matches
-
har și nevrând să se ajute de libertatea lor pentru a arăta reverență și ascultare Creatorului și Domnului lor, devenind trufași, au trecut de la har la răutate și au fost azvârliți din cer în iad; și așa mai departe, să cugetăm mai în amănunt cu înțelegerea și, mai apoi, mișcând mai mult simțămintele cu voința. 51. Al doilea: ca și mai sus, adică să ne folosim cele trei facultăți șale sufletuluiț cu privire la păcatul lui Adam și al Evei, aducându-ne aminte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pentru păcate mai puține decât cele pe care le-am făcut eu. Spun să se facă același lucru cu privire la cel de-al treilea păcat, cel personal, al fiecăruia, aducându-mi aminte de gravitatea și răutatea păcatului împotriva Creatorului și Domnului, cugetând cu înțelegerea cum, păcătuind și împotrivindu-se bunătății nesfârșite, a fost osândit pe bună dreptate pe veci; și să-l ducă la bun sfârșit șacest al treilea punctț cu voința, așa cum s-a spus. 53. Dialog. Înfățișându-mi-L dinaintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și astfel ajungând să moară pentru păcatele mele. Tot la fel, privind la mine însumi, șsă cugetț ce am făcut pentru Cristos, ce fac pentru Cristos, ce trebuie să fac pentru Cristos; și, văzându-L astfel atârnând pe cruce, să cuget la ceea ce mi se înfățișează. 54. Dialogul se poartă vorbind pur și simplu, așa cum un prieten vorbește cu un altul sau un slujitor cu stăpânul său: când cerându-i vreun har, când învinovățindu-se pentru vreun rău săvârșit, când împărtășindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să privesc la toată stricăciunea și urâțenia mea trupească; în al cincilea rând, să privesc la mine ca la o rană purulentă de unde au ieșit atâtea păcate și răutăți și o otravă atât de josnică. 59. Al patrulea punct. Să cuget cine este Dumnezeu, împotriva căruia am păcătuit, după însușirile Lui, comparându-le cu cele opuse lor, din mine: înțelepciunea Lui cu necunoașterea mea, atotputernicia Lui cu neputința mea; dreptatea Lui cu nedreptatea mea; bunătatea Lui cu răutatea mea. 60. Al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
-le cu cele opuse lor, din mine: înțelepciunea Lui cu necunoașterea mea, atotputernicia Lui cu neputința mea; dreptatea Lui cu nedreptatea mea; bunătatea Lui cu răutatea mea. 60. Al cincilea punct. Un strigăt de uimire însoțit de o afecțiune crescândă, cugetând la toate creaturile, privind la felul în care m-au lăsat și m-au ținut în viață; îngerii, care sunt sabia dreptății dumnezeiești, cum m-au răbdat, m-au păzit și s-au rugat pentru mine; sfinții, cum au mijlocit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
iar cerurile, soarele, luna, stelele, stihiile, roadele, păsările, peștii, animalele: cum de nu s-a deschis pământul ca să mă înghită, făcând iaduri noi, ca să mă chinuiască pe veci în ele. 61. Dialog. Să se încheie cu un dialog al îndurării, cugetând și aducând mulțumiri lui Dumnezeu, Domnul nostru, pentru că mi-a dat viață până acum, punându-mi în gând îndreptarea cu harul Său, pe viitor. Pater noster. 62. AL TREILEA EXERCIȚIU ESTE O RELUARE 1 A CELUI DINTÂI ȘI A CELUI
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
șsă fieț către Tatăl, ca Însuși Domnul cel Veșnic să-mi ofere aceleași lucruri, iar apoi Pater noster. 64. AL PATRULEA EXERCIȚIU CONSTĂ ÎN A-L REZUMA PE CEL DE-AL TREILEA. Spun rezumare pentru că înțelegerea, fără a se abate, cugetă cu sârguință la ceea ce a rămas din cele contemplate în exercițiile de dinainte și purtând aceleași trei dialoguri. 65. AL CINCILEA EXERCIȚIU ESTE MEDITAȚIA ASUPRA IADULUI. CUPRINDE, DUPĂ RUGĂCIUNEA PREGĂTITOARE ȘI DOUĂ INTRODUCERI, CINCI PUNCTE ȘI UN DIALOG. Rugăciunea pregătitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și măsura 2 pe care voi dori atunci să le fi ținut în felul de a face alegerea de față; și, ținând cont de acestea, să le fac cu toată hotărârea. 187. A patra regulă. Să mă privesc și să cuget cum mă voi afla în ziua judecății, să mă gândesc cum voi vrea atunci să fi hotărât cu privire la lucrul de față; și regula pe care voi vrea atunci să o fi ținut, să o urmez acum, pentru ca atunci să fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
pe viitor, cerând o desăvârșită înțelegere a lor pentru a le păzi mai bine și spre mai marea slavă și laudă ale Maiestății Sale dumnezeiești. 241. Pentru primul fel de a mă ruga e de folos să cercetez și să cuget la prima poruncă, în ce fel am păzit-o și unde am greșit, făcând aceasta cât timp s-ar zice trei Pater noster și trei Ave Maria; iar dacă în acest răstimp îmi descopăr niște greșeli, să cer îngăduință și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
descopăr niște greșeli, să cer îngăduință și iertare pentru ele și să zic un Pater noster; și în acest fel să se procedeze cu fiecare dintre cele zece porunci. 242. șPrima notă.ț Trebuie adăugat că, atunci când omul ajunge să cugete la vreo poruncă împotriva căreia află că nu obișnuiește să păcătuiască defel, nu este nevoie să petreacă atât de mult timp; ci mai degrabă, când cineva descoperă că greșește mai mult sau mai puțin împotriva unei porunci, în aceeași măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
rugăciune în gând, rostindu-se un cuvânt din Pater noster sau din vreo altă rugăciune care se face, astfel încât un singur cuvânt să fie rostit între o respirație și cealaltă; și în răstimpul dintre o respirație și cealaltă să se cugete îndeosebi la înțelesul acelui cuvânt, sau la persoana căreia îi este adresată rugăciunea, sau la nimicnicia proprie, sau la diferența între atâta înălțime și atâta nimicnicie proprie; și, după aceeași formă și regulă, se va continua cu celelalte cuvinte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a călcat din întâmplare pe o cruce de paie1, după judecata sa crede că a păcătuit; aceasta este, de fapt, o judecată greșită, nu un scrupul propriu-zis. 347. A doua notă. După ce am călcat pe acea cruce, sau după ce am cugetat sau am spus sau am făcut vreun alt lucru, îmi vine din afară un gând că am păcătuit; iar pe de altă parte, mi se pare că nu am păcătuit; simt totuși o tulburare, pentru că, pe de o parte, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
făcut nici un rău. / Și zicea lui Iisus: pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta. / Și Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”. Mântuire fulgerătoare, obținută tocmai pentru că nici nu îndrăznea să cugete la ea, în ceasul al doisprezecelea (niciodată nu e prea târziu), de către păcătosul aflat pe marginea prăpastiei (iadului). Și ce împărtășește este răsplătit, nu numai paradisul (imediat), ci și cu câteva din cele mai frumoase cuvinte evanghelice, cu o magnifică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și neprimenit ca un Socra te -, nu-i scăpa nimic ochiului său ager, Întrebător, nici minții lui proaspete, aplicată realităților, neîmpiedicată de formule și capabilă de reacțiuni prompte și firești, ritos afumate și fără con veniențe În fața lenei de a cugeta a birourilor militare, care Îi recomandaseră, Într-o faimoasă circulară a Marelui Cartier General din Iași, să-și hrănească miile de cai de la coloană cu rămurele și flori de vâsc (viscum album, cum preciza, pe limba botanicilor, circulara văzută și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
toate astea, căci uite! se prăbușesc instituțiile În jurul nostru! „Întâmplarea și capriciul guvernează lumea“, spunea La Rochefoucauld. Mi-a plăcut grozav, poate dintr-un vag gust de aventură, să dau loc de cinste și de ascultare Întâmplării și hazardului. Ia cugetați puțin, vă rog, cât datorăm cu toții Întâmplării și hazardului. Însurătoarea - la care nu gândisem niciodată pe vremea boemei noastre vagabonde și anarhice, zeflemisind-o chiar și sfidând-o, ca de altfel Întreaga ordine socială, dar căreia (curios, nu este așa
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
asta o avem și la greci. De pașale să ne milostivim, și pe amărâții de ieniceri ciorbagii, care n-au în raniță decât lingura și strachina să-i tăiem?! Dreptate-i aiasta?! spune el cu mânie. "Banul n-are miros", cugetă Țamblac. Ba are, boier Țamblac, are! Pute! Nu simți? Desigur, "ne crapă buza dup-un galben"... Dar, dar nu vi se pare târgul aista prea murdar?! Aurul aista, nu vi se pare că-i mânjit cu prea mult sânge moldovenesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mea dragă! Să crezi în mine, unchiule! spune și îl îmbrățișează și pe Țamblac. Și ție, scumpă Domniță, îți voi pune la picioare, ofrandă, Cetatea Mangopului! i se adresează înflăcărat Voichiței, strângând-o în brațe. Mă bucur, Alexandre, grăiește Țamblac. Cuget că nu e totul să cucerești Mangopul; greu e să-l aperi. Visul lui Mahomed e așa cum se teme și Ștefan să transforme Marea Neagră, într-un lac turcesc. Într-o zi, Mahomed și-o porni galioanele și... Mie nu mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce e de folos țării sale. N-am încotro. Scopul scuză mijloacele", mă mângâi eu... Aș fi curios ce-ai face tu, de-ai fi în locul meu? Numai domn să nu fii... Tace. Se duce la fereastră. Privește cerul... Vorbește cugetând: Și-apoi, ce este îngăduit și ce nu este îngăduit unui Domn a face? Și cui are el a da socoteală fără decât numai lui Dumnezeu, propriei conștiințe? Și țării, bineînțeles! Ai vrut să fii "Mare", ai semnat pactul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc bufnind surd. Ia lumânarea din mâna egumenului, îngenunchează și se apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și întinde lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să fie totul gata! Ce grabă Doamne?! protestează egumenul. Tragi rău, zău așa! Ștefan suflă în lumânare stingând-o. Vezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fi murdare!? nu se lasă Mihail. "Turcii sunt mulți ca năsipul mării... Nici nu-i încape pământul Moldovei!" se plânge Juga. Da' sub pământ n-au loc?! sare Șendrea. Mă tem să nu ne lase cu ochii în soare, singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea... Mă gândesc în fel și chip... Dar vor veni! De frică! Nu de dragul tractatelor și nici a sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mulți ca năsipul mării... Nici nu-i încape pământul Moldovei!" se plânge Juga. Da' sub pământ n-au loc?! sare Șendrea. Mă tem să nu ne lase cu ochii în soare, singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea... Mă gândesc în fel și chip... Dar vor veni! De frică! Nu de dragul tractatelor și nici a sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de spaima otomanilor, ca și noi. Prea bine știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ploconindu-se. Isaia rânjește dezvelindu-și dinții de cal, cedează chipurile insistențelor, dar, cu aceeași modestie, cu aceeași roșeață în obraji spune: Sunt uluit. M-ați zăpăcit... Nu m-am gândit niciodată... În fond, de ce nu? își ia seama după ce cugetă adânc și începe să viseze. Dacă "mă cere poporul"!?... Mă rog, ce-o fi, ce-o păți... revine el brusc la realitate. Om trăi și-om vedea... Toate la vremea lor. Până atunci, să nu vă pună dracu' să suflați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sub un soare zăpușitor în zăduful ăl mare al lui Cuptor! Turcaleții răzlețiți de gros, prinși, trași în țeapă, atârnați prin crengi, vor împodobi drumeagul în întâmpinarea falnicei armii, ca osmanlâilor să le strecurăm în oase frica de moarte; să cugete la nimicnicia vieții și la nemurirea sufletului în Raiul lui Allah; să-și blesteme zilele când au călcat pe pământul spurcat al afurisiților de ghiauri moldoveni... "Din muntele de scârnă ce aburește miasme de molimă, îndură-te Doamne, blagoslovește-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unei flăcări de la o lumânare a sfeșnicului de pe masă... Bagă de seamă! strigă Ștefan alarmat întinzând mâna. Prea târziu. Aripioarele sunt scrum și trupul fluturașului se îneacă în băltița de ceară topită... "Aiasta vrea să fie un semn al Destinului?" cugetă Ștefan. Broaștele orăcăie... Voichița se strecoară ușor-ușor pe ușa de taină, pășește tiptil... E îmbrăcată în straie cernite, monahale, are părul pe spate strâns legat cu o sfoară. Ștefan ia cupa cu vin, ca să bea... Voichiță! strigă el cu bucurie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
coroană de spini, o cruce, o Golgotă de urcat... Am și eu Golgota mea... Și-o s-o urc până la capăt, pentru că nu pot... nu pot să las totul baltă și să mă duc dracului!... Nu pot! Fiecare cu Golgota sa, cugetă Daniil. În nefericire, există un adevăr. Nu e greu să fii "cel Mare", în strălucirea "Scaunului de la Suceava", în slava încununată cu laurii biruinței, în uralele Moldovei, ale Europei, chiar... Dar "Mare", cu adevărat, nu e decât acela care, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]