1,094 matches
-
popas? Eu cred că putem ajunge înainte de amurg. Mai bine întindem cortul acolo. Căpetenia cetei porunci însă soldaților săi să bată țărușii pentru cort, apoi se trânti în lanul de grâu să-și întindă picioarele amorțite de mersul călare. Așa culcat cum era, spuse: - Noi rămânem aici. Nu suntem nebuni să mâniem pe zei. Noi suntem soldați, ca să ne luptăm cu oamenii, nu cu zeii. Tu, dacă ai poruncă să te duci, du-te. Dacă până în trei zile nu te întorci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
slabă, nu răzbătea din el. Poate că ochii lui vedeau o nălucă, așijderi numeroaselor năluci de oaze și orașe din miezul deșertului cu nisipuri fierbinți, unde niciodată nu era însă nimic. Auta rămase așa cum era. Îi făcea bine să stea culcat. Noaptea nu era rece. Aerul era foarte curat și pieptul îl înghițea cu plăcere. Tot ținutul era liniștit. Nu trecea nici o pasăre... Închise ochii. I se făcu somn. Se gândi că, într-adevăr, tot ce văzuse nu putea fi decât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui Hor sfatul, o adormi, fără ca Nefert să bage de seamă. Avea să se trezească abia în liniștea de sus, când luntrea va fi fost intrată în rotirea ei de lună vremelnică a pământului. În timp ce se pregătea de pornire, cârmaciul, culcat cum era ca și toți ceilalți, întoarse capul spre Auta, de sus, din bolta turnului: - Dacă am crede și noi în zei, am avea măcar cui să cerem iertare. Dar fiindcă pământenii au zis că noi suntem zei, îți dai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pipăite până lângă pat. Scriitorul stă Întins pe spate, respirând greu, cu ochii Închiși. — Doarme? Îi șoptește Gosse lui Minnie. Astăzi nu este nici o asistentă de serviciu. — E posibil, domnule. Uneori e greu de spus. Gosse se apleacă deasupra siluetei culcate. — Henry, sunt Edward, mă auzi? spune el pe un ton pe care Încearcă să Îl facă și blând, și penetrant. Am vești minunate. Ți s-a acordat Ordinul de Merit. Nici o schimbare de expresie a trăsăturilor supte nu arată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
este proaspăt Și tu ești aproape./ Cerul e aici, aproape, într-un colț de paradis, Pe el se văd stelele difuzând, Iar sub el, pe moalele pământ, Acoperit de frunze, vezi arzând, În flăcări incolore, arome inodore. Lângă mine stă culcată o adiere, Iar sub mine e prinsă o tăcere, Pe când pe pielea-mi descoperită Jocuri electrice înlemnesc plecând, Cu aerul veșnic frecând Într-un dor de gol oprit. Frunzele-s ude, iarba e rece, Încetișor, mireasmă caldă se ridică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
după mine. Când mă apucă de braț și mă smucește. Țip. El mă trage după el. Însă eu apuc o piatră și i-o izbesc de cap. Stai locului îți spun. Însă eu nu mă opresc și mă trezesc jos culcată și cu el deasupra mea. Stau, stau, promit, rostesc când îmi dau seama ce se întâmplă. Însă numai la câțiva pași de cabană mai încerc din nou să mă eliberez. De data asta când mă trezesc pe pământ, îmi pierd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cer. Sau către pământ. Sau în cerc, într-un loc unde cerul și pământul deja nu mai există. Numai Luna și Soarele. · P.S. El schimbă TV-ul din telecomandă. Eu, mai șmecheră, butonez cum îmi place direct de la sursă. · Stau culcată, curbată pe podea. Culcată pe partea dreaptă. Ating cu mâna acest planșeu superior. Sunt la înălțime. Le conștientizez pe rând, apoi elimin înălțimea, gravitatea, până când nu mai rămâne decât o înălțime interioară, verticalitatea și îmi simt mintea deasupra centrului corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe partea dreaptă. Ating cu mâna acest planșeu superior. Sunt la înălțime. Le conștientizez pe rând, apoi elimin înălțimea, gravitatea, până când nu mai rămâne decât o înălțime interioară, verticalitatea și îmi simt mintea deasupra centrului corpului. Apoi știu că sunt culcată pe planșeul tare drept și mă bucur să fiu acasă. · Corp la corp. Senzații pure. Senzațiile sunt ale mele. Deci, sunt singură. Și simt. De ce să nu simt atunci idealurile mele? Căci doar pe mine mă am și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
stropeam peste tot... Serile, ne retrăgeam în doi, după stânci, prăjeam pește și cântam la muzicuță. Zgomotele valurilor nu reușeau să acopere nemuritoarele cuvinte ale baladei: "Ce-ți mai trebuie cuvinte, dacă ești iubirea mea?" Târziu, adormeam... Despre partea cu culcatul îmi permiteți să nu vă mărturisesc mai mult. 327 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Doamne, m-am gândit, și eu am putut să mă dezbrac în fața unei asemenea femei vreme de șase ani. M-a văzut dezbrăcat! Cum de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Și risipite prin dumbrăvi de laur Stau casele-albe, azile liniștite. Pe porți sunt stihuri scrise-n limbi de maur Iar căile-s cu marmură podite Și fără porți sunt sfintele dumbrave. Pe scări înnalte flori de foc sădite. Pe scări culcate fete albe, suave Părul cel negru-l piaptănă în soare, Ori visătoare stau de-amor bolnave. Ah! e cetatea cea strălucitoare Unde-mpăratul Indiei reșade: Un soare însuși este el sub soare. Nevasta lui e-acea Șeherezade, De-nțelepciune plină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
clare, Scăldîndu-se prin papuri lăsau pe valuri fulgi. II Trecură ani. E noapte. În camera bogată, 90Pe-un pat alb ca zăpada, copila sta măreț. O candelă de aur c-un punct de foc arată Prin umbra străvezie icoane pe păreți. Culcată jumătate, copila cu-ntristare Zâmbește. Plete blonde pe umere cobor Și cad pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arată nu amorul - ci setea de amor. Iar fața ei frumoasă-i de-acea albeață sură, Brumată ca lucirea unui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cca 1881) Când mândra mea doarme în păru-i bălaiu, Când stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! Pătrunde-n ungherul duioasei odăi, În luciul oglinzii, o lună, coboară, Văpăi Vărsând pe covoare. Privind-o smerită cum șade culcat, Demonic zîmbi-vei, cu luna vei trece În pat Pe-o marmură rece. Privind-o o noapte întreagă tu taci - Privește cum sânii se bat și suspină S-o-mbraci C-un giulgiu de lumină. Și ochiului celui în basme îi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pământul lui Zoroastru. Mulțumirile mele Alinei Gabriela Dumitrescu, lui Amir Heidarkhodae, antropologului Alexandru Bălășescu, medicului primar oftalmolog Elena Pintilei și tuturor prietenilor din Iran pe care, dintr-un motiv sau altul, nu-i pot menționa. Daniela Zeca-Buzura septembrie 2012 Rămăsese culcat și tristețea îi stătea deasupra, ca uleiul pe apă. De când orbise, își lăsase plete și barbă, arăta ca un Christ în vârstă. Vara, purta un caftan auriu de culoarea spicului. Se-ntâmpla ca Godun să fie întrebat: Chiriașul tău din
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
să scoată vreun sunet. Omar nu mai plânsese de o sută de ani, nici la moartea bunicului, nici la a maică-sii, nici la a prietenului celui mai drag, care alesese să piară într-un război. Atunci plânse fără suspine, culcat, ca o plantă pe care plouă. Plânse pe săturate și, când se trezi, o statură întunecată îi făcea umbră. Era Zet cu Veterinara, care îl privea stând în șa, așa cum nu îl mai privise vreodată. Era încă devreme și își
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de lampă numărul doi! Asta era măsura cu care începea: un cinzec. Privea drojdia veche, o amirosea cu nările hulpave, făcea din ochi nevestei. - Merge... Nu se așeza pe scaun, ca oamenii. El bea de-a-n picioarele. - Destul o să stau culcat în groapă, zicea. Când e vorba să beau un rachiu, barim să-l simt și-n tălpi. Câte nu știa ăsta! Văzuse la viața lui. Oamenii îl chemau la masa lor: - Mă nea Fane, ia vin', mă, de ne mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
i-a făcut plăcerea hoțului: Soarele m-a blestemat Să nu iau fată din sat, Că astea sfnt șmecheroase Și cu ele nu faci casă, Te toacă și te mănfncă Și-și iau drumul să se ducă, Te las noaptea culcat, Se duce la altu-n pat... Călifarul își pironise ochii în oglinda vinului. Îl ardea cântecul. Anghel nu terminase. O luă mai repede: Nu te blestem ca să mori, Te blestem ca să te-nsori Și să ai vreo trei feciori, 302 Trei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
așa cum o făcuse vreme de ani de zile, ci pentru a scruta în zare obiectul furiei sale întemeiate. Uitați-vă, le striga el vecinilor lui încă adormiți, acolo vi se construiește mormântul, pe drumul spre Loja, iar voi stați aici culcați, așteptând să vină să vă îngroape! Veniți să vedeți, dacă Domnul vrea cu adevărat să vă deschidă ochii! Veniți să vedeți zidurile ce s-au înălțat într-o singură zi prin puterea lui Ibliss cel Viclean! Cu mâna întinsă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din Palermo sau din Neapole, din Raguzza sau, și mai rău, vreunui castilian care avea să mă facă să beau în fiece clipă întreaga umilință a Granadei. Lângă mine, împovărat de aceleași lanțuri, de aceleași ghiulele, Abbad din Sousa stătea culcat de-a dreptul în colb, precum cea de pe urmă dintre slugi. L-am privit îndelung, ca pe o oglindă a propriei mele decăderi. Nu mai departe decât ieri, bubuia mândru pe puntea caravelei sale, împărțind râsete și lovituri cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Își zdrențuiau marginile rotunjite, devenind niște pete fluide și evazive și acestea se uneau din nou pentru a reface terminalele nefinisate. M-am cufundat iarăși În ceața mea personală și când am ieșit din nou din ea, suportul corpului meu culcat era acum o bancă joasă din parc și umbrele vii, În care se afundase mâna mea, se mișcau acum pe pământ, printre nuanțe de violet care luaseră locul nuanțelor acvatice de negru cu verde. În starea aceea, dimensiunile obișnuite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
din pâinea pe care o ținea și i-o aruncă. El se repezi după pâine și noi trecurăm. Am intrat într-o odăița joasă și goală. Nu puteam inspira aer din cauza mirosului urât. Pe un pat de scânduri gol, stătea culcată baba Ioana. Când ne-a văzut, a încercat să-și întindă mâinile către noi, cerând ajutor, dar nu le putea ridica. Nu putea vorbi. Nu înțelegeam ce zicea, dar se vedea bine că plângea ca un copil mic care încă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să lege un nod trainic. Istoria se repeta. Certurile nu se terminau. Moș Ion era bătrân și nu mai putea munci, cum muncea odată. Via lui cea dragă începea să simtă lipsa mâinilor lui. Înainte de a muri, își petrecea zilele culcat pe un pat de lângă geamul ce dădea spre grădină. Se ridica din pat și, privind prin geam la via lui, pângea cu lacrimi zicând: - Viișoara mea, viișoară! Cine va avea grijă de tine de acum? Cui te las? Parcă ar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Mișcătoare se adună, Pintre mrejele de frunze Cearcă soare să pătrunză, Ard în umbră la răcoare Petele scînteetoare 99 {EminescuOpVI 100} Și pe-a undelor bătae Varsă lumina văpae, Pe șiroaie limpezi, lungi, Sboară razele ca dungi. Iar Mușatin stând culcat Se așterne pe cîntat: Codri, codri, dragul meu, Parcă ți-aș fi spus-o eu Să suni din frunză mereu; Cu frunzișul fremătos Povestești așa frumos " De m-adormi în iarbă jos. Codrul i se închina Și din ramuri clătina
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
chit de flori După dânsa stai să mori. Ah, leliță, lelișoară, Tu - ai fi bună domnișoară - De ți-ai face pat - afară Eu m-aș face-un vânt de vară Ș-aș veni la tin-odată Să te văd cum ești culcată, Cu fața cătră perete 144 {EminescuOpVI 145} Cu gura friptă de sete. Eu gura ț-aș săruta Inima ți-aș stâmpăra. 28 Colo-n jos pe lângă Tisă, Mândra mea mere destinsă Prin ierbuța pîn-în brâu Ținând murguțul de frâu. Și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mare Zace badiul de lingoare Cu mândruța la picioare, Ce-l tot roagă să se scoale. -Mori, bădiță, ori te scoală, Nu-mi mai da și mie boală, Că de când te cot mereu Știe Domnul Dumnezeu; De când stai sub fag culcat M-am urât, m-am săturat Paturile așternând, Perinele tot mutând Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare. - Mândro, mândrulița mea, Eu atuncea m-oi scula Când tu mie mi-i aduce: Apă rece din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
orășenească, unde ne retrăgeam aproape zi e zi, după-masa, ca să scriem la mașină dramatizarea nuvelei lui Alexandru Ivasiuc, Corn de vânătoare, cu scaunele aproape lipite unul de celălalt, mie mi se părea că stăm de fiecare dată, dimpotrivă, în poziția culcat ori direct pe dușumea, ori pe un recamier de tip Gheorghiu - Dej, foarte încăpător, sau pur și simplu undeva pe iarbă, dar în mod obligatoriu cu tălpile picioarelor lipite, ale mele de ale ei și că în suprafața tălpilor mele
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]