28,239 matches
-
Occidentul medieval, varianta care s-a bucuat de cea mai largă circulație a fost cea în limba latină. În cartea apărută la Polirom, Anca Crivăț a tradus varianta B a Fiziologului latin. Spre deosebire de bestiarele propriu-zise, al căror conținut e mai degrabă unul de alegorie laică cu bătaie morală, Fiziologul latin are un profil apăsat de apologetică creștină. În rîndurile lui nu e vorba numai de amănunte privind etica unui creștin preocupat de păcatul sau de răul lumii acesteia, ci mai ales
Un bestiar fără bestii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10076_a_11401]
-
exterior, prin ochii celorlalți. Imaginea oferită de cele două perspective diferă semnificativ. De aici comicul situației care, de cele mai multe ori, nu este decât o altă față a tragicului. Salvarea unor astfel de personaje vine din refugierea într-un trecut mai degrabă îndepărtat, în care oamenii se ghidau după alt sistem de valori, manierele erau altele. Câte un bătrân întâlnit la o coadă sau în sala de așteptare a vreunui doctor îi permite personajului feminin alunecarea borgesiană în fascinante lumi trecute, încărcate
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
muzică mai multor tradiții și culturi; (9) integrează contradicțiile, (10) desființează opozițiile binare, (11) include fragmentările și discontinuitățile, (12) integrează pluralismul și eclectismul, (13) prezintă multiple semnificații, (precum) și multiple temporalități, (14) plasează semnificația și chiar structura în auditor, mai degrabă decât în partituri, interpretări sau compozitori.<footnote "1. is not simply a repudiation of modernism or its continuation, but hâș aspects of both; 2. is, on some level and în some way, ironic; 3. does not respect boundaries between sonorities
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
genomuri postmoderne înșiruite în lista lui Jonathan B. Kramer. Și nu este deloc surprinzător faptul că o asemenea imagine să ridice o multitudine de întrebări, așa cum le formulează Valentina Sandu-Dediu: "... postmodernismul se constituie oare în calitate de noutate radicală sau reprezintă mai degrabă o expresie radicalizata a modernului? Răspunsurile oferite au marcat multitudinea tipologica a gândirii ultimilor decenii. Conform unor opinii divergențe, postmodernul semnifică astfel fie o pierdere a subecitivității, fie o revenire la această; sfțrșitul noului sau mai noul; retragerea avangardei sau
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în interiorul aceleiași perioade (postmoderne), iar ambele liste nu pot fi considerate drept totalizante și pe deplin relevante, de vreme ce criteriile pe care acestea le conțin corespund unui sau altui compozitor doar într-un mod selectiv și se prezintă a fi mai degrabă „mozaicate” decât „monolitice”. Este o cu totul altă situație față de aceea a clasicismului vienez sau al romantismului austro-german, perioade istorice definibile printr-o omogenitate stilistica incomparabil mai avansată, aceasta determinată și de către preexistenta unui program ideologic<footnote Este evident, însă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile și reprezentările tradiționale atât asupra funcțiilor și conținuturilor artei, figurii artistului, statutului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
dominantă culturală a momentului de actualitate. Concomitent, fiecare stil acumulează în evoluția lui o istorie particulară specifică, imposibil de definit prin reducționismul schematic al unor aserțiuni raționale liniare care vor elimina aspectele "nesemnificative", ceea ce determină într-un mod evident mai degrabă încercarea de a inventa o altă definiție decât "castrarea" fenomenului. (2) istoria liniară privilegiată<footnote Atunci cand folosim atributul de "privilegiată", ne referim la istoria universală a artei în sensul în care titulaturile stilistice reprezintă consecință unei selecții, aceasta din urmă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
amândouă reprezintă în același timp deja un „altceva” calitativ diferit de modernismul anterior, ajungând în consecință să fie definibile în imaginea unei alterități radicale.. În egală măsură devine mult mai clară semnificația particulei post- în accepțiunea ei constatativa (pasivă) mai degrabă decât una declarativa sau determinanta (activă), deoarece calitatea "slabă" sau "slăbită" a lucrărilor muzicale implicit postmoderne (de la Sinfonia lui Berio sau Hymnen de Stockhausen la lucrările lui John Rea, Philip Glass, John Adams sau Wolfgang Rihm în comparație cu lucrările reprezentative ale
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
linearitatea unei concepții cauzale, într-o continuă raportare antagonistă-concurențială atât la trecut, cât mai ales - la prezent în intenția de a determina o poziționare privilegiată. Concepția temporalității în postmodernitate refuză privilegiul canonizant, precum și excluderea pe criterii valorice și rezidă mai degrabă în imaginea unei echitemporalități generalizate că o imensă "bolta" istorică-temporală sub care își regăsesc propriul loc legitim ansamblurile mini-temporale, precum și mini-istoriile lor. Toate aceste mini-temporalități sunt scoase în afara competiției progresiste-liniare și le este restituită totalitatea drepturilor în această comunitate anistorica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
inverse; Platon (Lois, République) prêtant să plume aux oukases du réalisme socialite (Zdanov, 1950), tous deux démolisant leș «modernes» de la musique de leur temps...", Dujka Smoje, pag. 83. footnote> Dispersia ultimei avangarde nu reprezintă, însă, un fenomen inedit, ci mai degrabă unul implicit procesului de evoluție culturală-artistică și îi putem găsi o analogie sau chiar prototip în fenomenul de dispersie a romantismului care într-un mod direct a contribuit la relevarea primei avangarde europene. Aici ajungem la un alt contra-argument adus
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
avangarde europene. Aici ajungem la un alt contra-argument adus imaginii evoluției liniare, imperturbabil de progresiste, în conceptul de criză că un coeficient al binomului dialectic antic-modern sau vechi-nou. Lucrurile ajung să funcționeze atunci când sunt reprezentate în interiorul unui câmp dinamic, mai degrabă decât aliniate că vagoanele garniturii unui tren și orientate univoc într-o singură direcție. Criză presupune (1) o dispersie ulterioară, dar și o (2) cristalizare anterioară a unui set de parametri de specificitate, spre exemplu, ale unui stil sau ale
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ou Nouvelle aventure de la modernité? (s.n. - O.G.) de Francis Dhomont<footnote Francis Dhomont, "Le postmodernisme en musique: aventure néo-baroque ou Nouvelle aventure de la modernité?", în: Circuit: musiques contemporaines, vol. 1, nr. 1, 1990, pp. 27-48. footnote>. Sugestia fiind mai degrabă una metaforica, conținutul acesteia neliniștește și derutează în egală măsură, deoarece impune amplificarea complexității imaginii și, implicit, a confuziei ale cărei grade avansate intenționăm să le reducem până la nivelul unei comprehensibilități și plauzibilitate acceptabile. Rămâne de realizat alegerea între imaginea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
deja deconstruită, pe care o re-asamblează sau, măi bine-zis o reinventează atribuindu-i propria rațiune de a exista (una postmodernă) și, evident, propria logică a organizării structurale interne (definind doar natură relaționării fragmentelor moștenite). Această mutație are loc, însă, mai degrabă în termenii proprii postmodernității atâta timp cât nu mai este posibil s-o resusciteze în termenii concepției originare. Astfel, postmodernitate ar putea însemna proiectul modernist al lui Habermas<footnote Jürgen Habermas, Modernity - An Incomplete Project, în: Hal Foster (editor), The Anti-aesthetic: Essays
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pe Habermas, educatorul, stând în fața unei grămezi de cioburi ale unei "amfore" iluministe, sparte în urmă năstrușniciei sabotoare a unuia dintre copii (care este Lyotard). Educatorul, enervat și oripilat deopotrivă, îi îndeamnă să repare greșeală, insă copiii neascultători preferă mai degrabă să se joace cu cioburile multicolore, suficiente ca număr pentru toata grupa, decat s-o refacă în calitatea ei de obiect singular și, pe deasupra, proprietate a educatorului. Putem admite că educatorul le-a dat până și "lipiciul" și că ei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
refacă artefactul antic ale cărui sensuri nu le înțeleg, insă performanță maximă a unor preșcolari (în termenii modernității) se rezumă la a produce ansambluri mozaicate de fragmente disparate și totalmente dezarticulate, un colaj (de la: a lipi) care ar oglindi mai degrabă apetenta ludica, precum și improvizatorica a unor ignoranți pentru care starea fragmentată, dar și fragmentul în sine, reprezintă realitatea primară, deci una normală, iar istoria obiectelor întregi este pentru ei doar o foarte tristă și anacronica poveste despre conștiința nefericită și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a tratat trecutul, indiferent cât de îndepărtat ar fi acesta. Deseori în diverse scrieri conținutul fragmentelor, precum și o posibilă imagine a relaționării lor sunt realizate prin extrapolarea modelului modernist și căutarea unor potriviri cu contextul postmodern. Sau din contră, mai degrabă se caută o potrivire a contextului postmodern, mult prea ambiguu, la claritatea și simplitatea imaginii, ambele fiind împrumutate din modernitate. Atâta timp cât intenția este de resuscitare, deci de reîncălzire, eșecul este garantat, deoarece se încearcă a se vorbi în termeni de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât ei nu citesc trecutul într-o cheie similară cu Brahms sau Reger, Ceaikovski, Stravinski, Orff, Prokofiev sau Hindemith. Chiar dacă putem constată existența unei determinante emoționale, aceasta ar putea fi recunoscută mai degrabă drept o imensă lehamite față de oricare aserțiune cu valoare totalizatoare, mobilizatoare și în egală măsură coercitiva. Altfel spus, o lehamite față de oricare tip de structură metanarativă și față de narativismul însuși ca principiu de articulare a discursului. Alegerile sunt făcute în favoarea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
detașarea (estetică și structurală) funcțională necesară pentru a se potrivi definiției postmoderne, ci dovedește în fiecare lucrare o implicare funcțională a citatului și citarii în calitate de structură de rezistență determinanta la nivelul întregului discurs. În cazul esteticii polistilistice este vorba mai degrabă despre construirea unei polifonii narative cu valorizarea citatelor nu în calitatea lor de inserții mimetice sau ca elemente ale unui joc intertextual (că la Berio) însoțite de doză implicită de ironie ca semn devalorizant sau re-semnificant. La Schnittke fenomenul compresiei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Vizualizat astfel, postmodernismul reprezintă o cheie de lectură funcțională în interpretarea trecutului nu doar cu scopul privilegierii canonizante a unor contexte punctuale și, poate, chiar extrase dintr-un context firesc, organic și în orice caz mult mai complex, ci mai degrabă pentru a reuși interpretarea trecutului în imaginea unei interacțiuni dinamice a unei pluralități de factori nu neapărat identificabili în limitele unor aserțiuni liniare. 4. Concluzii Ipoteza unei periodizări a muzicii postmoderne Postmodernismul muzical poate fi văzut că o eroare, drept
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
proiectului modernist și de deconstruire sau de dezinstalare programată, ci s-a relevat treptat și susținut că o neîncredere în plauzibilitatea soluțiilor pe care acesta le oferea. Astfel, termenul fragmentarism nu pare să aparțină unei definiții proprii postmodernismului, ci mai degrabă se impune drept o imagine în negativ a stării totalizate pe care lucrurile o dețineau în modernitate. Mai mult, acest termen se prezintă ca făcând parte mai degrabă dintr-un dicționar avangardist și semnifică imperfecțiunea, precum și insuficientă câmpului de fenomene
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
termenul fragmentarism nu pare să aparțină unei definiții proprii postmodernismului, ci mai degrabă se impune drept o imagine în negativ a stării totalizate pe care lucrurile o dețineau în modernitate. Mai mult, acest termen se prezintă ca făcând parte mai degrabă dintr-un dicționar avangardist și semnifică imperfecțiunea, precum și insuficientă câmpului de fenomene postmoderne văzut din optică modernista a controlului și hiperdeterminării. Dezacordul de a împărtăși o idee unificatoare, totalizatoare și, în egală măsură, cu pretenția universalității unui stil internațional, așa cum
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tonala și sintactica) și suspendarea accepțiunii tradiționale a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-un mod atât de grav, deoarece în postmodernitate nu mai este aplicat tabularasismul eliminatoriu caracteristic mai degrabă atitudinii de tip modernist-avangardist. Cuvintele-cheie ale atitudinii postmoderne sunt (1) hiper-toleranța (blamata drept impuritate) în virtutea unei atitudini (2) recuperative (ridiculizata drept incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Dacă în modernitatea clasică era negat mediul ("atonalitatea", în defavoarea "tonalității" - n.n.), iar avangardă a negat principiul operei<footnote Iată de ce, în opinia lui Mahnkopf, compozitorii ultimei avangarde excelează nu atât în formularea mai multor concepții ale lucrării muzicale, cât mai degrabă, devin specialiști în diverse tipologii ale materialului muzical: Cage pentru principiul șansei, Boulez pentru principiul structurii, Stockhausen pentru principil formulei, Grisey pentru principiul spectrului, Xenakis pentru principiul procesului stocastic, Scelsi pentru muzica unei singure note, Nono pentru principiul sonorității și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
principiu negat în ultima avangardă), dar și prin (3) autenticitatea materialului muzical implicat în ecuația lucrării muzicale (negata, la rândul ei, în postmodernitate). Această revenire la o stare pre-postmodernă nu trebuie, însă, receptata ad literam, ci ca idee referitoare mai degrabă la organicitatea procesului generativ în planul activității muzicale în toate cele trei aspecte ale lui - proces, material, operă. "Modernitatea secundă se străduiește să creeze lucrări multi-perspectivale, i.e. non-reducționiste și cultivând idealul stilurilor integrale"<footnote Mahnkopf, Idem., pag. 12 footnote>. În ce măsură
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ce îl cheamă la El pe Gavril, ministrul Său de externe, instruindu-l să se ducă urgent la domnitorul Munteniei și să-i spună să termine, că norodul lui va mai păți vreme lungă al turcilor jug... Solul ceresc coboară degrabă la București, și, în intimitate, înainte de a fi primit de Vodă, se întâlnește pe la cancelariile mai mici cu prieteni, cunoscuți, ceva neamuri de prin Muntenia, cu a lu^ Găvrilă-n sus, cu a lu^ Găvrilă-n jos,... de unde le cunoaște perfect limba
Caftane si cafteli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10119_a_11444]