1,535 matches
-
argumentat de inginerul Kirilov, unul dintre personajele Demonilor lui Dostoievschi. Kirilov se va "sinucide pedagogic" (A. Camus), lăsînd astfel celorlalți șansa de a deveni (la rîndul lor) "oameni-dumnezei". O cale demonică, din punctul meu de vedere, indicată de un personaj demonic al magistralului roman dostoevschian. 12 Paul Diel, op. cit., p.155. 13 Ibidem. 14 Ibidem, v. 175. 15 Ibidem, p. 14. 16 Ibidem, p.42. 17 Ibidem, p.14. 18 Ibidem, p. 19. 19 Ibidem, p. 39. 20 Ibidem, p. 40
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de mysterium tremens. Există, chiar, în câteva secvențe din vastul poem thanatic care este Jucăria mortului și sugestia adevăratei cauze care macină interioritatea și așa vulnerată a poetului: în trecerea concretă spre acest funest dincolo ar putea avea un însoțitor demonic. Prezența demonicului în mod evident, catalizator al anxietății este aproape o certitudine în Tratamentul autoadministrat cu același sadism sinucigaș: "(întind mâna iau de pe calorifer o/ baterie veche de lanternă pun limba/ pe lame și mă gâdilă curentul slab// prind între
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tremens. Există, chiar, în câteva secvențe din vastul poem thanatic care este Jucăria mortului și sugestia adevăratei cauze care macină interioritatea și așa vulnerată a poetului: în trecerea concretă spre acest funest dincolo ar putea avea un însoțitor demonic. Prezența demonicului în mod evident, catalizator al anxietății este aproape o certitudine în Tratamentul autoadministrat cu același sadism sinucigaș: "(întind mâna iau de pe calorifer o/ baterie veche de lanternă pun limba/ pe lame și mă gâdilă curentul slab// prind între degete o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întuneric)". Doar în cutremurătorul text al lui Ion Mureșan Grup de bătrâni lângă casa poetului (unde apare imaginea unui "ochi mic, negru, răutăcios", aruncat într-o găleată ruginită, printre bulgări galbeni și pietricele) se mai întâlnește același energetism întunecat al demonicului ce pândește spectacolul sumbru al unei existențe total lipsite de fiorul transcendenței sacre. Nu e nevoie de nicio altă tentativă de explicitare a tragismului emanat de această conștiință a însoțirii perpetue cu un alter demonic, ostil și funest. Pe acest
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întâlnește același energetism întunecat al demonicului ce pândește spectacolul sumbru al unei existențe total lipsite de fiorul transcendenței sacre. Nu e nevoie de nicio altă tentativă de explicitare a tragismului emanat de această conștiință a însoțirii perpetue cu un alter demonic, ostil și funest. Pe acest fundal cât se poate de liric în profunzime, energumenul Constantin Acosmei a știut, în orice caz, să-și joace pe viață și pe moarte cartea plină de spectre și umbre ale funestului. S-ar putea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
flăcărilor). Atunci când reușește să se delimiteze de dubla tiranie, a influenței și a retoricii gongorice, Ștefan Amariței își fabrică un scenariu complicat, nelipsit de interes, despre sfârșitul lumii, inclusiv al lumii cărților. O galerie substanțială de creaturi întunecate, cu potențial demonic, se naște și din obscuritatea, din tenebrele nopții descrise de poetul ieșean în cea mai recentă carte a sa: Faldurile nopții (Editura Junimea, Iași, 2012). Între amurgul "topit în seară" de luna argintie și miezonopticul în care, "necruțător, întunericul inundă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau metafizică. Nimic nu stă sub registrul banalului, al cotidianului frust sau al biografismului manifestat direct. Totul stă, dimpotrivă, sub semnul decisiv al misterului greu, al evenimențialului simbolic. Aproape fără excepție, textele relatează ceremonialuri bizare, pe jumătate sacre, pe jumătate demonice, în care umilința consună cu furia luciferică, iar bucuria de a trăi cu voluptatea murindului: o funestă Cină de toamnă, cuminecare cu viața, dar și cu moartea, vegheată de o ambiguă Ea și întreruptă de Marele Câine de Veghe; o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
febra, angoasele, demonii ființei în viziune. Adică în creație. Am văzut că pentru poetul-pictor infernul sunt ceilalți, dar nici celelalte ipostaze ale alterității nu sunt străine de această încadrare. Propria identitate biologică, sau delimitarea ei obiectuală formează, spre exemplu, un demonic schelet exterior: trupul-carapace este marele despărțitor, marele separator ("nesimțitorul trup ca o carapace mă ascundea de binecuvântătoarea-binecuvântare cerească" Moarte curată), la fel cum casa, ascunsă de regulă sub un înveliș de pânze de păianjen, nu apare niciodată ca spațiul protector
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Paul Georgescu, Printre cărți, 1970; Mihai Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974; Valeriu Cristea, Domeniul criticii, 1975; Marin Mincu, Poezie și generație, 1975; Petru Poantă, Radiografii, 1978; Ion Negoițescu, Alte însemnări critice, 1980; Ștefan Aug. Doinaș, Lectura poeziei urmată de Tragic și demonic, 1980; Costin Tuchilă, Cetățile poeziei, 1983; Al. Dobrescu, Foiletoane III, 1984; Al. Călinescu, Biblioteci deschise, 1986; Nicolae Manolescu, Despre poezie, 1987; Al. Cistelecan, Poezie și livresc, 1987; Romulus Bucur, Poeți optzeciști (și nu numai) în anii '90, 2000; Mircea Zaciu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Daniel nu știe nimic din toate astea. El îmi va continua psaltirea" (VIII. Celălalt Lazăr). Deși, în aparență, ultima dintre cele Nouă variațiuni... pare a rupe seria istovitoare a reflectărilor (pe ultimul Daniel îl privește primul Kiril), finalul redeschide cercul demonic, sugerând reiterarea nesfârșită a poveștii: Se sfârșea luna april și începea luna martie. Daniel se apropie de fântână. (...) Era într-o noapte de vineri spre luni. Luni stătu toata ziua și plânse aplecat peste fratele său Daniel. Din puț îi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și ultimul Jeu d'Amour, moartea, "cuvântul acesta atât de perfect", apare frecvent antropomorfizată: o întâlnim în ipostază de femeie cu ascendență baudelairiană, "Moartea-aceea cu râs frumos", și chiar ca un fel de Lolită, emanând în egală măsură angelic și demonic, suavitate și grotesc, senzualitate și spiritualitate: "! presimt cum va/ veni moartea (...) într-o dimineață/ ca aceasta, ducându-mă la apă am întâlnit o fetiță/ pe care ți-am arătat-o și ție,/ numind-o un pic depravată,/ căci se purta
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
există structuri axate pe semantica solarității, a luminii, a idealului: "Sorii din adâncuri",, "aurori boreale", "jocul/ vinovat al luminilor din întuneric", "fântâni crepusculare" "ochiul soarelui alb simptomatic", "zori adorați de mine-n intermundii" etc.). Într-un studiu remarcabil, intitulat Un demonic, Gh. Grigurcu observa că Dan Laurențiu "gesticulează pseudopatetic, cu o monotonie a simțirii cu atât mai acuzată, cu cât își asociază grandilocvența, cu cât exersează prolixa hiperbolă de sine". Într-adevăr, poetul se imaginează în ipostaze pline de superbie, unele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
plasează în centrul imaginarului liric, două figuri reprezentative pentru felul în care el înțelege să se raporteze la propria creație: Iisusa, ipostază a Poeziei, și călăul, avatar al Poetului. Într-un vârtej de patimi, bunăoară, prima apare ca o alteritate demonică, de o frumusețe rafinată, dar veninoasă: "Iisuso, augusta am să te numesc, pentru că mi-ai dat/ viață,/ pentru că tentaculele luminii tale mi s-au strecurat/ în falange/ m-au atras în adâncul unui vârtej de patimi,/ de păcate,/ de miracole
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Laurențiu, Eseuri asupra stării de grație, 1976; Petru Poantă, Radiografii, I, 1978; M. Iorgulescu, Scriitori tineri contemporani, 1978; Daniel Dimitriu, Ares și Eros, 1978; Gh. Grigurcu, Poeți români de azi, 1979; Ștefan Aug. Doinaș, Lectura poeziei urmată de Tragic și demonic, 1980; Eugen Simion, Scriitori români de azi, I, 1984; Gh. Grigurcu, Existența poeziei, 1986; Ion Negoițescu, Scriitori contemporani, 1994; L. Ulici, Literatura română contemporană, I, 1995; Mircea A. Diaconu, Fețele poeziei. Fragmente critice, 1999; Gh. Grigurcu, Poezie română contemporană, II
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
grele...// Și-o omidă/ dă buluc prin manuscrise,/ ca o ftizică silfidă/ în tămâi de paraclise". Este evident, în aceste versuri, faptul că sursa neliniștii care i se insinuează, perfid, până îi cotropește ființa este chiar scindarea între angelic și demonic, după cum la fel de transparentă este speranța salvării prin scris: serafimul, unul dintre "atleții intermedierii" (Andrei Pleșu) între celest și teluric, deci între Dumnezeu și cópia lui infidelă, grea de păcate, este cel care îi mijlocește omului scrisul, ca acces altfel barat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Binelui și Râului, valorii și antivalorii, având în același timp cele două chipuri: al Mamei devotate și al Amantei perfide. "Între acești poli clar definiți se vor contura o serie de figuri ambigue, jalnice, detestabile, păcătoase, victime, cochete, slabe, angelice, demonice", constată Simone de Beauvoir [1998, I, p.225]. Arhetipurile feminine care obsedează imaginarul artistic și literar al secolului al XIX-lea sunt definite că madona, înger sau demon [Michaud, 2002, p.149] sau că madona, muză și seducătoare [Higonnet, 2002
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
prin care contrariile devin "co-posibile"? Ea ne apare succesiv că idolatrizare și umilință, viciu și virtute, utilitate și gratuitate, erotism și pragmatism, dominată și dominantă, activă și pasivă, purtătoare de valori de civilizație și natura primitivă, rezervă de angelic și demonic. Toate acestea ne incită să gândim că mandatul său esențial este de a pune în spectacol contradicția. CAPITOLUL ÎI MITOPO(I)ETICĂ APARENTEI: FEMEIA PARIZIANA Personalitatea și specificitatea femeii pariziene a sugerat constituirea unei perspective complexe a analizei ei ca
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Vianu despre "dubla intenție" a limbajului 3. Iată câteva exemple din acest nou palier de viziune: Ipostaze... "Heliade, concentrat asupra "potențelor" extraordinare ale eului tiranic chiar și cu sine, ni se înfățișează de pretutindeni ca personaj al operei. Acest personaj demonic de activ și omniprezent, vorbind într-un constant stil incisiv, e una din primele condiționări ale unității scrisului heliadesc" (p. 53); "Indiscutabil, ipostazele heliadismului ideal se concentrează într-un unic și dramatic personaj care intră ușor cabotinizat în scena unei
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mai înspăimânta pe nimeni. Toma Pavel pornește de la premisa că narațiunea gotică "ia apărarea imaginației și se îndepărtează de realitatea concretă pentru a celebra deschis și fără falsă pudoare neverosimilul cel mai exagerat" (2008: 183), subliniind emergența simultană a eroului demonic, înzestrat cu o voință și cu o rezistență la efort ieșite din comun. În continuare, cercetătorul precizează că sursele terorii în romanul gotic sunt două: "una pune accentul pe caracterul sufocant al decorului și cealaltă pe personajele demonice" (2008: 188
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a eroului demonic, înzestrat cu o voință și cu o rezistență la efort ieșite din comun. În continuare, cercetătorul precizează că sursele terorii în romanul gotic sunt două: "una pune accentul pe caracterul sufocant al decorului și cealaltă pe personajele demonice" (2008: 188). Personajul central, negativ până la caricatural, Manfred, este proiectat pe fundalul unor castele fantastice, ridicate în mijlocul unui cadru natural amenințător.22 Atât artificialul arhitectural, cât și vegetalul fecund sunt construite cu migală de narator, totul cu scopul de a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
distinct de goticul convențional" (2002: 284). Melmoth the Wanderer, care se poate subdiviza în șase mari episoade, prelucrează tema productivă a pactului cu diavolul din Faust al lui Goethe 25. Diferența specifică rezidă în caracterul așa-zis testamentar al contractului demonic semnat de tânărul Melmoth: înțelegerea poate fi transferată în contul unui alt individ, dispus să accepte fără rezerve clauzele necruțătoare. Cavalcada declanșată apoi de personajul central, în căutarea disperată a unui substitut contractual, este redată cu talent, iar metafora omniprezentă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
teamă și acest zbucium în sufletul meu; am să plec". Prea târziu (12 august): "Toată ziua am vrut să plec; n-am putut". Intuim deja că avem de-a face cu un caz de posesiune subtilă, mai pernicioasă decât una demonică, tocmai fiindcă originea și scopurile misterioasei alcătuiri ontologice rămân obscure (13 august): "Nu mai pot voi; dar cineva vrea pentru mine; și eu mă supun". Resemnarea nu este decât forma ultimă a lipsei de autocontrol (14 august): "Sunt pierdut. Cineva
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
la un geam, când la celălat, luau înfățișări de oameni de hoți ascunși în noapte și cu pușca la ochi". Ioana Em. Petrescu observă că "[t]opografia reală este transfigurată și copilul [...] percepe goana trăsurii ca o pendulare între spații demonice și spații celeste" (2002: 133). Dacă spațiul exterior este constant, atunci variațiile experienței sunt generate exclusiv de succesiunea nocturn-diurn. Cred, de aceea, că ar fi vorba despre o stranie prozopopee a nopții, a cărei fenomenologie obscură amenință, în timp ce prozopopeea subsecventă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
scurt răgaz pentru a cuceri lăcașul: "până la cântatul cocoșilor". Când focul refuză să cuprindă cetatea Domnului, strigoii fac apel la magie neagră. Forma circulară desenată pe pământ evocă rotundul unei oglinzi, din spatele căreia pândește dublul exacerbat al trupurilor corupte, i.e. demonicul: Se adunară, ca ghizdul unei fântâne, împrejurul unui cerc de foc pe care cel mai vechi mort îl trase-n zăpadă cu o torță". Specularele metamorfoze cromatice traduc o alchimie diabolică: "Priveau cu orbitele negre și goale cum țărâna înăuntrul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
episoade succesive ale poveștii arhaice a similarității și a cos mo sului mimetic. Măștile copilăriei, purtate pe scena orașului locuit de spirite, își găsesc corespondentul în „empatia“ fla neu rului preocupat de schițarea fizionomiilor urbane. Onto logiei slabe a „Berlinului demonic“ îi corespunde, la fel, onto logia rămășițelor, resturilor pe care peticarii le adună și de la care pleacă, pentru a recompune marea poveste a memoriei. Imaginea pe care copilul o are despre Berlin ajunge să fie fantasma pe care, în ajunul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]