2,039 matches
-
schimba vreodată situația..., spun eu, privind-o. — Sigur că nu, rîde ea. Nici n-am visa să schimbăm lucrurile. Poate doar că am angaja bone cu normă Întreagă pe durata vacanței. Oscar Încă mai doarme liniștit, cu brațele și picioarele depărtate, sforăind și fornăind Încetișor. — Așa-i că sînt de-a dreptul superbi cînd dorm? șoptește Trish, Închizînd binișor ușa. Mergem amîndouă să vedem ce face Amy, care doarme și ea dusă. O pornim În jos pe coridor, către camera mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rău, și cu gesturi hotărâte se grăbise să-l ridice pe Mașcatu. Dar nu știa ce să facă mai departe. Se uitase spre Mărineci, iar acesta părea împietrit pe lada lui. Pe fereastră alunecau lumina albă de lună și umbrele depărtate ale unei tufe de liliac. Ceilalți băieți nici nu respirau. În cele din urmă, îl rezemase pe Mașcatu de tocul ușii, iar pe Iscru îl așezase cu grijă pe lada pusă acum lângă fereastră. Apoi adormise buștean. În zorii zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în spatele unui zâmbet copleșitor, nu auzim gândurile asurzitoare ale unei siluete dintr-o mie. Încercăm să o cuprindem cu o singură clipire, însă aceasta își pierde urma printre vorbele și prejudecățile care își trimit ecoul până și în cel mai depărtat colț al acestei lumi. Ce ar fi dacă ne-am creiona propria aparență în culori vii și ne-am deschide precum o floare luminată de razele soarelui la fiecare gest pe care l-am face? Căci masca își pune amprenta
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
întuneric. Până într-o bună zi când mama Izabelei a fost găsită în pădurea de la marginea țării de către Mex și a fost luată ostatică. Toți zmeii o căutau pe Izabel, dar regina avusese grijă să o ascundă într-o peșteră depărtată și întunecată unde fata, acum în vârsta de 17 ani, își aștepta îngrijorată mama. Văzând că aceasta nu mai apare, după două zile și două nopți, fata merge în căutarea sa. Încet, încet ajunge la granița intrării în țara sa
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o facă nimeni, niciodată, până la patru mii nouăzeci și șase au mai reușit unii, pe urmă e foarte greu să mai reții atâtea cifre. Când m-am urcat pe coșul de gunoi, cu mâinile întinse deasupra capului și cu degetele depărtate pentru că, după cum spunea nea Klidész, așa trebuie să arate statuia unui sfânt, să-și poată face păsările cuib printre degetele sale, am observat că Iza se uita la mine, coșul de gunoi fiind chiar în fața băncii ei, între timp nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
spus c-ar fi mai bine să plecăm, pentru că acuși se trezește caporalul și mai născocește ceva în amintirea lui taică-su, și atunci m-am uitat într-acolo și l-am văzut pe caporal întins pe jos, cu brațele depărtate și gura căscată, sforăind, și am zis și eu să mergem, că ne dăm duhul de atâta oboseală, dar Jancsi a spus că dacă am rezistat până acum, atunci să vedem barem dacă este sau nu aur în perete, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
curățenie generală. Poate c-ar trebui să închiriez un furtun din ală pentru curățenie industrială și să fac totul lună. — Vrei niște ceai? o întrebai pe Melanie Marsh. —Da, te rog. Rămase locului, în mijlocul camerei, înconjurată de mobile, cu picioarele depărtate, mâinile în buzunare, legănându-se ușor, când în față, când în spate, cu privirea fixă, aproape goală. Avea o înfățișare comună - părul de un șaten tern, prins la spate, siluetă potrivită - la fel ca și hainele. Purta blugi, ghete butucănoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
zisei eu, fără chef. Doar că e cam aglomerat. —Și încă cum. Se uită în sus, la mobile. —Hmmmm, interesant. Hawkins se ridicase de pe scaun și-l măsura pe Hugo din cap până-n picioare, cu brațele încrucișate și cu picioarele depărtate, ca și cum Hugo ar fi fost adus să fie anchetat și Hawkins s-ar fi uitat cu insistență la el în încercarea de a-l face să-și piardă cumpătul înainte de a începe interogatoriul propriu-zis. Rezultatul era cumva ratat din cauza faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
văzusem niciodată așa cum e, ci, mai degrabă, așa cum devenea când juca. Avea părul de un blond cenușiu, fruntea lată și trăsăturile clare. Deși nu avea mobilitatea mutriței de maimuțică a lui Marie, figura ei părea capabilă de transformări infinite. Ochii, depărtați unul de altul și gri, ar fi arătat mult mai bine dacă li-ar fi îngroșat genele lungi cu câteva straturi de rimel; dar, în timp ce o priveam, și-a dat cu niște pudră, mai degrabă ca să nu-i strălucească pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să o pună la încercare pe învățătoare; să descopere cum dracu’ era în stare ăla să o excite atât de tare pe chiștocul ăla de femeie. O umbră se opri în fața intrării. La lumina jăratecului de la un foc ceva mai depărtat, ghici silueta cu linii curbe a unuia dintre războinicii cu păr prea lung. Făcu pe adormitul, dar rămase cu un ochi întredeschis. „Războinicul“ îl privea, nemișcat și tăcut. Avu inspirația să lase să-i scape o bășină sonoră. Umbra dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a uitat pe el. Pliantul era plin cu desene complicate cu paneluri, săgeți și șuruburi. Pe ultima pagină, o femeie cu un abdomen uriaș, așezată în mijlocul unei construcții hexagonale terminate, contempla capul unui copil care ieșea dintre pulpele ei larg depărtate. Păi, dacă tu chiar vrei să te apuci de chestia asta, a spus Jake, evident ușurat, atunci eu mă duc să găsesc furtunul de grădină. —Furtunul de grădină? — Ca să umplu cada. —Ăăăă, Jake, apa... Dar Jake ieșise deja din cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pentru care nu făcea nici un efort dispăruse. Hugo se întreba ce dracu’ se întâmplase cu el. Și totuși, asta era unica lui șansă. Odată plecată, n-avea s-o mai vadă niciodată pe Alice. Hugo s-a ridicat, ținând mâinile depărtate, într-un gest implorator, pe blatul mesei de un albastru țipător. Nu pleca. Te rog. Aș vrea... ăăă... aș vrea să te întreb ceva. —Ce? Hugo i-a aruncat o privire de nebun. — Mă întrebam, a continuat el cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
schimb, a deschis ușa dormitorului. Era mai rău decât se temuse. Laura, goală pușcă, în afara papucilor din satin roșu, stătea întinsă în centrul unui pat cu baldachin, mare, cu așternuturi mototolite. Genunchii îi erau ridicați, iar picioarele îi erau larg depărtate, într-o atitudine care îi aducea aminte lui Hugo, la modul neplăcut, de poziția de naștere din casetele video prezentate de Lotti. Carnea albă a sânilor se revărsa peste mâinile care o împingeau ritmic în sus și în față, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și Cordon. Primul cimitir, surprins în punctul Căprăria, includea 75 de morminte, dintre care 60 cu schelete orientate de regulă V-E, întinse pe spate, cu mâinile așezate diferit (de-a lungul corpului, pe piept sau abdomen), iar cu picioarele depărtate intenționat sau încrucișate și strânse. Alte opt morminte aveau defuncții în poziție chircită, iar restul de șapte erau cenotafe. Dintre cenotafe, trei conțineau oase fragmentare de cornute mari sau mici, schelete de cai, iar într-un caz s-a găsit
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
Tu n-ai cules nimic? îl întrebă Otilia când brișca pornise. - Sunt frumoase numai pe câmp, răspunse el, e păcat săle rupi. După vreo doi kilometri, Felix văzu că pânza de salcâmi se alcătuia din mai multe perdele lungi, destul de depărtate una de alta. Două rânduri fură trecute, și, deodată, într-un sistem de lanuri bine tăiate, apăru în mijloc un grup de clădiri distribuite în două zone pătrate. Din cauza iluziei de șes, construcțiile păreau enorme, adevărate fortărețe. Pătratul din stânga era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pătura sub care ne camuflasem. La cinci metri de mine, totul normal. La zece metri, un tip care citește, tipe care ascultă, inși ce se foiesc, pregătindu-se de plecare. La cinsprezece metri, priveliște halucinantă. Încremenesc. Sub acțiunea incantației, jumătatea depărtată a încăperii a fost turtită. Și este cuprinsă într-un asemenea proces de micșorare progresivă, încît ar putea să încapă întîi în ambalajul de carton al unui televizor. Apoi în ambalajul unui aspirator. La sfârșit, în spațiu îngust al unei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de-al doilea bărbat, ce se văzu că îl însoțea pe borțos, care se ivi și dânsul din gang, și care, după ce îi transformă în patru imbecile stane de piatră, se întoarse scârbit de la ei, sprijinindu-se neglijent de balustrada depărtată a unui gărduleț, hîțînîndu-și genunchiul și mâzgălind, pe niște hârtii murdare, niște calcule întortocheate. - Păsărica! le comandă grăsanul, ca la fotograf, celor patru aliniați, în vreme ce le modela, cu degete de caltaboș, trăsăturile chipurilor împietrite. I le tai și pe astea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cărei curelușă și-o și încolăcise deasupra încheieturii brațului drept, pieptănat la plictiseală, iar și iar, cu vârful firelor de păr către stradă. Nu-l mai căznea frigul. Tufele de urzici, spancioc, forsiția, zgrumăjel, brusturi untoși, din capătul cel mai depărtat al ulicioarei Perone, își deșertară în văzduh miresmele de hazna, strivite sub anvelopa unui jeep milițienesc, care-și trambalase sașiul prin zonă și parcase cu lehamitea unei dihănii sătule, tolănite într-o rână... Trăgîndu-și frânele taman pe maidanul de unde fuseseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
da te-om vedea noi... Se întinseră apoi liniștiți sub mal, unde era mai adăpost de frigul dimineții. O ceață albă se lăsase peste pământul uscat. Sus, la rampa de gunoaie, ardea un felinar unsuros. Se auziră lătrături de câini depărtate și pe malul înalt se iviră primii gunoieri, care deșertară resturile orașului zvârlind gunoiul cu lopeți înguste. - Tu n-ai o treanță mai groasă pe tine? Un parpalac, că vine iarna? îl întrebă Florea pe Paraschiv. - Nu-i nevoie. Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
O toropeală neînțeleasă îl cuprinse. Auzi burlanele casei zuruind. Gurile lor de tablă aruncau în curte cocleala ultimei zăpezi de pe acoperiș, încet, urmele cerului se ștergeau. Nori albicioși călătoreau spre oraș și se pierdeau în sârmele numeroase, împletite peste clădirile depărtate. Dinspre Tarapana veneau căruțe cu cherestea, pline vârf. Caii, cu burțile murdare de clisa neagră, trăgeau greu, biciuiți de căruțași. Grigore avusese dreptate. Cu câteva zile înainte, un funcționar de la primărie se abătuse pe la cârciumă cu vreo câteva registre la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-a făcut pârtie, au ieșit grânarii cu încărcătura spre București. I-au lăsat să treacă. Să fi fost cinci-șase târlii, pline. Hoții au făcut un foc de vreascuri și au așteptat. Pe la patru după masă, zăpada albăstrise. Soarele șters, depărtat și rece, se rostogolea peste coroanele despuiate ale fagilor. În pădurea Munteniei venea o noapte sură și înfricoșătoare. Vântul lovea trunchiurile subțiri și drepte. I-a 159 luat o frică pe pungași! Se uita Horea împrejur, se uita Oacă. Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu aripi străvezii. Fata tramvaistului cunoștea cărăbușul greoi de gunoi, care abia se mișca sub zaua lui neagră, și lungile mustăți ale lăcustei, și pielea albicioasă a rimelor grase, și culoarea ochilor de broscoi, și amestecul țarinei, și adâncimea cerului depărtat. Deasupra gropii, pluteau într-o lungă călătorie corăbiile norilor, mistuite în ceasuri întregi, destrămate de vântul nesimțit. De aici, ea putea să-și închipuie mai bine mările la fel de albastre și galioanele cuprinse de foc pe oceanele îndepărtate. Și, auzind din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cumpere curvei cercei, s-o amăgească. Pe timpul ăsta, a lui o să-l creadă rămas în nuntă, cădea cum e mai bine. Câmpia dreaptă și înghețată se însufleți deodată. La început nu știură ce era. Parcă la capătul ei cel mai depărtat ar fi alergat o herghelie de cai. Vântul tăie iute fața încremenită a omătului și mișcă țurțurii cenușii ai pădurii. Se făcu din nou liniște, ca și când cineva și-ar fi tras sufletul, apoi zăpada fu spulberată pe neașteptate și ridicată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
interpune tainic între noi și lume și ne separă de viață în mijlocul viețuirii și de moarte în mijlocul muririi. Spre ce suferindă înălțare se îndreaptă duhul ființării? De ce ne doare orice apropiere și de ce se-nsuflețește respirația pentru tot ce-i depărtat? Unde-s brațe crude de muiere să-ți strângă oasele, tremurând de gând, și tu să-ți pleci urechea pe bătăile inimii ei îmbătate, nutrindu-ți groaza scumpă și voluptuos neconsolată?! Când ochii mi se-nchid și marginile mele le
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca să {EminescuOpVII 132} nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se pierdeau în orizon, la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbătăcită, care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm; sau alte dăți, pierzîndu-se pintre aleele umbroase, ea plivea firele de iarbă de pe cărare sau se ascundea într-un boschet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]