1,524 matches
-
Kate stând în pătuțul ei de lângă mine, în timp ce afară ploua cu găleata în asemenea hal încât ferestrele se abureau, iar grădina se transformase într-o mlaștină. În fiecare dimineață, mama venea la mine în cameră, dădea la o parte draperiile, dezvelind o nouă zi, la fel de întunecată și de umedă ca și precedentele, după care zicea: —Ei, ce program ai pe ziua de azi? Știam că nu încerca decât să mă facă să ies din starea mea nenorocită. Iar eu încercam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
m-am trezit întrebându-mă. Cum o tratează el pe ea? Cum se comportă când e cu ea? Oare dimineața își freacă blând barba țepoasă de fața ei, așa cum îmi făcea mie, pentru ca apoi să râdă de mârâitul meu supărat, dezvelindu-și dinții egali și foarte albi pe fundalul feței lui frumoase? Oare ea adoarme cu capul pe pieptul lui musculos, cu brațul petrecut peste abdomenul lui, în timp ce brațul lui bărbătesc îi înconjură gâtul? Oare ea adoarme adulmecându-i mireasma discretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de secară trecînd pe deasupra scaunelor ca o ploaie de alice, ba se iveau și imagini acute, metafore cu adresă directă, metatext fără text, apropouri, bancuri iambice, numai că Într-o lume aflată-n vertiginos picaj invers spre culmi cu mistreți dezvelindu-și sub buza de sus colții poleiți, totul era aluzie, lunecînd spre iluzie pînă la vertij. Proces ce nu putea stîrni decît un casnic fior poetic supraveghetorilor, și ei o aluzie, un miraj, despre a căror existență am aflat abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
á la Alain Delon, Însingurat tot ca el, un samurai american blazat, inteligent, tandru, paroxistic și violent, metamorfozîndu-se odată cu trecerea anilor dintr-un actor cu explozie, Într-un actor cu giruetă, ce seamănă acum, din cauza căderii pleoapelor inferioare ce-i dezvelesc globii oculari din tinerețe cam exoftalmici, cu posomorîtul Frankenstein. De altfel și mai mult ca sigur din subconștient, Brest introduce o secvență unde O’Donnell privește la televizor cum se strîmbă În penumbră adevăratul Frankenstein (evreu?). Ce seamănă la rîndul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
bulbucături din loc în loc, ca mușuroaie, în care pulsa sângele gros, acoperite de o piele zbârcită, subțire și alb-pământie și ea. Cămașa în care era îmbrăcată se umezise în jurul gâtului, al umerilor osoși împungând subțire. În mișcarea de întoarcere își dezvelise picioarele, a încercat câteva clipe să se acopere din nou cu cearceaful alb, dar efortul era vizibil prea mare. Andrei Vlădescu s-a aplecat peste marginea patului și a acoperit-o. L-a învăluit o căldură stătută, ca de cuptor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știu că o fac, indiferent dacă sunt sau nu proaste. La ele e vorba de un instinct ce le spune că tu poți dărui sau că poți fi un om de încredere, pe care să te bizui, de-aia își dezvelesc în fața ta și inima, și trupul, și gândurile. Nu râzi și nu le divulgi micile secrete femeiești sau nevoia de a primi un sfat când se află în vreo derută. Așa sunt ele. Și pe mine m-a atras asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu rămân decât două lucruri de spus, niște cifre, el n-are decât patruzeci de ani, iar eu treizeci și cinci... O privea răsucindu-se și cufundându-se în fotoliu, cu fața trasă, pudrată în cenușiu-trandafiriu, cu bărbia ascuțită și ovalul chipului dezvelit din părul lung și negru și cu lănțugul cu clopoței de argint minusculi zăngănindu-i peste sâni și degetele lungi prinse în inele de cornalină și imitații de pietre prețioase și argint învechit. Vorbind nu pentru a-i spune ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-și mai imagineze ce va face, pentru că nu voia să creadă că se va petrece astfel, își interzicea să creadă. Al șaptelea brâu Ședea în dreptul ferestrei largi a noii locuințe și contempla răsăritul de soare și acoperișurile caselor mici dezvelindu-se din aburii zdrențuiți ai dimineții. Își luase cu el obișnuința din vechea locuință, dar acolo privea doar apusul, ascuns aici de o altă aripă a blocului foarte proaspăt, și fusese nevoit să se adapteze. În spatele său era camera mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și primejdios. Ca și cum ar fi așteptat un răspuns sau ar fi întrezărit ceva ca o speranță, și-a întors ochii de la acel Rumpelstilzchen blând, neiertător și numai memorie și privea pe fereastra largă răsăritul de soare și acoperișurile caselor mici dezvelindu-se din aburii zdrențuiți ai dimineții... Partea a treia Primul cerîc) Erau singuri în toată acea pustietate și aerul adia cu o răcoare gravă. Ședeau pe banca de lemn cu stinghiile lustruite de foița de gheață, înghesuiți unul în altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pic de generozitate, încât nu-ți mai lasă nici o șansă, după ce-l citești nu-ți mai rămâne nici o speranță, știi că tu, ca femeie, nu mai ai nici o speranță. Fără pic de generozitate.“ „Bine, dar e exact pe dos, pentru că, dezvelind toate intimitățile astea mărunte, cum le spui, poți să-ți înțelegi limitele și să-ncerci să te schimbi“, „Pe dracu’! Nu poți să schimbi nimic, asta e firea lucrurilor și n-ai ce să schimbi și, după ce-l citești și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trimis o scrisoare plină de pasiune, rugând-o să se întoarcă. S-a gândit mult înainte de a scrie, fără izbucniri sentimentale, dar nu mai credea că ar fi în stare să se lipsească de ele. I se părea că se dezvelește în fața cuiva și aproape îi era rușine gândindu-se că și altcineva decât Ioana Sandi ar putea citi acele rânduri. Își spunea că tot ce face nu-i decât umilire stupidă și coborâre mai adânc în umilire, dar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
telefericul încă o mie de metri sau mai mult. Erau sus, nu cel mai sus, dar foarte sus. Zăpada strălucea, scânteia, fierbea, scrâșnind sub tălpile schiorilor, ardea ochii. Nori albi se fugăreau la mare înălțime. Și dintr-odată s-a dezvelit dintre ei, în față, departe, dincolo de crestele înzăpezite, înalt, sobru, majestuos, aristocratic, impunător, sălbatic, masiv, copleșitor, Muntele. Vârful Mont Blanc. Zăpada ardea ochii care lăcrimau, respirația era grea în aerul rarefiat, Muntele se ridica asemeni unei primejdii dorite, proteguitor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vă simțiți foarte rău. — Cum pot să știu că ești cu adevărat asistentă medicală? spuse el după câteva clipe de tăcere. — Trebuie să mă credeți pe cuvânt. Li se încrucișară privirile. Unde vă doare? — Toată partea de jos. Mortimer se dezveli și își trase jos pantalonii. Coapsa dreaptă era plină de vânătăi și umflată. Idiotul ăla de majordom neîndemânatic! Cred că a vrut să mă omoare. Phoebe examină vânătăile, apoi îi scoase de tot pantalonii de pijama. — Vreau să văd dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ochii. Kay și Helen nu mai veniseră la Heath de acum două veri, cînd se duseseră să Înoate În lacul pentru doamne; acum și-l aminteau ca pe un loc luxuriant, verde și Încîntător. De data asta copacii erau goi, dezvelind ici și colo, flancurile cu sîrmă ghimpată ale bateriilor anti-aeriene și dispozitivelor militare. Frunzele care căzuseră cu luni Înainte se transformaseră Într-un strat protector, iar acesta avea o pojghiță de chiciură - arăta nesănătos, ca un morman de fructe putrezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care-i făcu să clipească. În cameră era un miros dulceag, de lucruri lustruite, de cauciuc și anestezic. Pe pereți erau imagini cu dinți și gingii roz; Într-o cutie era un model mare de molar din gips, o secțiune dezvelită pentru a arăta smalțul, pulpa și nervul roșu. Culorile erau palide din cauza luminii. Viv se uită de la un obiect la altul și simți că Încep s-o doară dinții. Domnul Imrie era dentist, și se ocupa de chestia cealaltă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mîneca și nu era sigur dacă auzise bine. — Ce? Fă-o și tu, repetă Alec. Se uitară unul la altul. Fața lui Alec se roșise mai mult ca oricînd; Își supse buzele, fără să-și dea seama, zîmbind nervos și dezvelindu-și dinții strîmbi. Se apropie de Duncan și-l luă de umeri, astfel Încît acum stăteau față În față doar la distanță de un braț. Îl apucă mai zdravăn pe Duncan și-l scutură. Îl privi din nou În ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nu vezi că universul pică prin clipe și elanuri de uitare iar astrul nostru... luna purtând cămașa ta de noapte dezvelește proteic țărmul uitatelor povești? În noaptea asta nu vreau să te schimbi. Trăiește-ți viața în reverii pictate iar dimineață... de te vei trezi în zgomot de cometă urlătoare, tu nu uita că ieri te-am alinat de ți-ai
Dans irepetabil by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83921_a_85246]
-
i-au cam Închis ușa-n nas. Deja sînt trei săptămîni de cînd tot caut vreun indiciu care i-ar putea fi de folos. Sincer să fiu, n-am ajuns nicăieri. — Poate nici n-ai unde ajunge, spuse doamna Shand, dezvelindu-și dinții de cal În ceea ce voia să Însemne un surîs plin de interes. O fi Estrella de Mar un colț de rai, dar e unul mic. N-are chiar așa de multe ascunzișuri, din păcate. — Evident. Presupun că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
presiune internă. Privindu-l cum se strîmba la vederea barurilor Înțesate de lume zgomotoasă, aveam impresia că Își controla emoțiile clipă de clipă, de teamă că la cel mai mic semn de supărare afișat pielea i-ar crăpa și ar dezveli oasele scîrțîind sub tensiune. Am trecut pe lîngă el, apropiindu-mă să admir prova sculptată a șalupei. — Aproape că-i prea puternică pentru a mai fi frumoasă, am remarcat. Există oameni care să aibă nevoie de asemenea viteză? El se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
În rochie de mireasă. Și-apoi ai filmat-o În timp ce-o violau doi inși. Paula se lupta să scape, dar o țineam bine de umeri. A fost un viol adevărat, Paula. Nu se așteptase la așa ceva. Paula Își dezveli dinții gata să muște și-și Înfipse degetele În șalul care-i strîngea pieptul. Mi-am făcut loc forțat, cu genunchii, Între coapsele ei. I-am săltat șoldurile din pat, i-am tras perna de sub cap și i-am Îndesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
nu sîntem În Casa Usher(##notă - House of Usher: film horror (1960), adaptare după povestirea The Fall of the House of Usher, de Edgar Allan Poe.##). Trecu pe lîngă mine și intră În lobby, cu un surîs nerăbdător ce-i dezvelea albul de aisberg al dinților lustruiți. Ce se-ntîmplă pe-aici? Arăți de parcă te-ai bucura că mă vezi. Chiar mă bucur. Nu se-ntîmplă nimic - asta-i problema. Cred că nu-s managerul care-ți trebuie. — Ești obosit, Charles. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de sine până la strivirea a tot ceea ce există dincolo de prețiosul lor sine... Eduard n-a venit singur, de bună seamă. A venit cu o fată fru moasă, într-o rochie neagră, mulată pe corp, o fată care râde întruna, sonor, dezvelindu-și dinții albi, irezistibil de albi în con trast cu rujul de un roșu magnetic de pe buzele cărnoase, și care dansează natural în pantofii de lac, cu tocuri înalte, unduindu-se și învolburându-și părul negru, lung și bogat. Are
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
textului meu, descumpănindu-l iremediabil? îmi scot elasticul cu care mi-am prins părul la școală și mi-l ascund în buzunarul de la uniformă. îmi trag uniforma puțin în sus pe pulpe, prefăcându-mă că o aranjez, pentru a-mi dezveli genunchii (groaznic de rotunzi!), într un gest prostesc de cochetărie pe care nu mi-l pot înfrâna. Apoi îmi scutur părul nără vaș, să mi se așeze într-o formă oarecare pe umeri. — Ei, în realitate..., bodogăn eu, îmblânzită. în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
privirea pe pereți și deodată îmi dau seama că mă contemplă zeci de ochi din toate părțile. Priviri curioase, priviri zeflemitoare, priviri reci mă cuprind de pe pereți și mă scor monesc insuportabil. Mai bine să nu le mai văd! Mă dezvelesc și mă ridic cu greutate din pat. Doamne, cum îmi tremură picioarele! Un tremur continuu, pe care nu-l pot opri. îmi caut lucrurile împrăștiate prin cameră și încep să mă îmbrac. în timp ce îmi trag ciorapii, intră Eduard, cu sarafanul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se păruse că aude glasul Clarei. Zări la țărm o fată blondă într-un costum de baie alb, cu un șal alb înfășurat peste umeri. Fata îi făcea semne disperate, tot așezându-și șalul alb peste umerii care i se dezveleau la fiecare gest al brațelor subțiri. Să fi fost înotătoarea de mai devreme, care dispăruse în valuri și-l făcuse să se avânte în apă fără să mai pregete? Eduard se uită de jur împrejur. Nu mai era nimeni în
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]