1,549 matches
-
dat de gol, nu ezită să provoace moartea binefăcătorului său. În Baia domniței, alt personaj, de un egoism brutal, cu instincte sălbatice, concepe căsnicia ca pe o posesiune absolută a femeii și este bântuit de o gelozie atroce, astfel încât un diafan tablou (care dă și titlul piesei, reprezentată în 1920 la Naționalul bucureștean), înfățișând-o pe soția sa pictată de un adorator platonic, îl incită la crimă. Piesa Pentru țară! (jucată la Teatrul Popular, în 1922), e dedicată celor care înțeleg
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
unui poet al stărilor difuze și evanescente: „Vine o zi când pădurile, calme, nu mai dau glas, /pasărea nu zboară mai sus de crengile tinere, / nici iarba nu mai foșnește la fiece pas.// O zi, când, din sfere străine, din diafane palori/peste inimi înfierbântate coboară/o rază difuză de seară / și multe, multe petale de flori. // O zi - vesperală” (Vine o zi). În prelungirea Vesperalelor se situează scurtele poeme de rezonanță blagiană din Itinerar dacic (1972), care nu sunt nici
STANCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
impulsionează poetul „spre culmi visate”, chiar dacă pesimismul îi împiedică zborul. Nostalgia vremurilor de odinioară, amintirea celor dispăruți, „gânduri reci” legate de moarte, asemenea unor „medalii mari de plumb”, creează o atmosferă specific simbolistă. Poemele lacrămilor unor „fecioare ofilite”, „în giulgiuri diafane de mireasă”, care par un „cernit cortegiu” al deziluziei, al „moartelor avânturi”, întregesc un reper ce indică o stare obsesivă. În căutarea unor „refugii” din fața durerii, „ce roade ca rugina”, nu pot fi descoperite decât „ținuturi nesfârșite de umbră”, unde
STOIKA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
din categoria lui Teodor Moraru. Dar spre deosebire de acesta, care lucrează cu materie grea și cu derivatele unor erupții telurice, Vasilica Chifu rămîne permanent în orizontul celest și creează imagini a căror unică rațiune este starea de levitație. În această magmă diafană, plină de tensiuni interioare și pîndită etern de riscurile dezintegrării și ale resorbției în adînca beznă inițială, se regăsesc, asemenea vieții în virtualitatea seminală, toate formele posibile ale unei lumi greu de epuizat. Ceea ce pare, la o privire sumară, simplă
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
a unui trubadur nefericit, care își înstrunează, iar și iar, „liedul” afectuos, serenada palpitând de implorări, trista romanță, sub ferestrele „domniței” din impenetrabilul castel medieval. E un veac galant, de imagini vaporoase, în care marchize, prințese, cavaleri se înfiripă în diafane fulgurații. Și, brusc, din această lume de grații un salt în antica eră, unde delicatețea și toată gestica supravegheată, de salon, plonjează într-un „delir” orgiastic. Nimfe și bacante, în splendida lor nuditate, se prind într-un dans frenetic, antrenând
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
dezvoltată poetic fie ca discretă confesiune (când tandru amuzată, când disimulat sentimentală), fie ca înscenare caricaturală, exuberant carnavalescă sau bonom onirică. Poeta imaginează/transpune lumea în cheia diminutivului, în virtutea unei grațioase înclinații spre feeria plină de haz și spre stilizarea diafană. Atitudinea dominantă este aceea de solidaritate, până la comuniune, cu făpturile umile: „Tolănită în mușcătoarea ei singurătate / O mică reptilă rupe flori roșii / Pe-o pajiște roșie / Vântul trece pe-aici în salturi speriate. De ce iei apărarea spurcăciunii? / Îmi strigă cei
BOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
răului esență”, spre veșnica lui nefericire. Poetul va oscila, de aceea, între îngroșarea tușelor negre ale existenței - ciclurile Din durerile vieții, Scântei prin noapte, Stâlpi de piatră, Ironii sentimentale, Sbucium sufletesc - și alegerea unor imagini „luminoase” - cer, alb, stări sufletești diafane, idei morale înalte, patriotism, trecut glorios, flori, păsări etc., ca în ciclurile Eroilor neamului, Reînvieri istorice, Patriei, Strămoșilor, Pasteluri, Tablouri fără ramă. În spațiul celest e plasată și „zeița visurilor”, iubita eterică, văzută ca o apariție miraculoasă. Nuclee și formulări
STAMATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289843_a_291172]
-
Eliade știe că nostalgia sa poate fi cu totul altceva decât pasivitatea unui eșec din urmă cu exact zece ani. Amândoi ajung să Își comunice faptul, fără să se cunoască și izolând improbabila percutare a cititorului. Între ei se interpune, diafană și concludentă pentru cei care o cunosc, realitatea Ïambhalei, realitatea tărâmului nevăzut care Îi face să se Întâlnească, să comunice, să se compare, să se aproprie (dar și să refuze, fiecare, altă companie, bunăoară indiscreția cititorului). Și din acest dialog
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în proză, nu în schițele cu tentă umoristică, firește, ci în formula clorotică a poemului în proză, cu despletite înfiorări de melancolie și de extaz. „Trubadur visător și solitar”, suspinătorul își mărturisește, îndurerat, amorul sublim pentru o copilă cu înfățișare diafană, de palidă madonă. Tonul plângător, cu impudice înduioșări, suferă de o incurabilă monotonie. Vocația lui S. se manifestă în publicistică. Avea condei ușor și o hărnicie nemaipomenită. În felul lui, în periodicele vremii, e un recordman al asiduității. Curios din
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
bibliotecarului”, „Glasul patriei”, „Gazeta literară”, „România liberă”, „Lumea”, „Romanian Books”, „Revue roumaine” ș.a. Primul volum de versuri al lui T. reunește notații lirice, caligrafii, miniaturi, confesiuni, în care palpitul unei sensibilități delicate e traversat - adesea ca de un fir subțire, diafan - de reflecție. Ulterior va scrie și poeme de alt gen, mai consistente: contemplative, meditative, „de sentiment”, multe în notă elegiacă. Autorul operează adesea cu mijloace ale prozodiei clasice, comunicând însă efuziuni romantice, bine temperate prin intelectualizare. Rețin atenția în special
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
acest motiv esențial și etern în poezie, asociindu-i nuanțe trase din lecturi sau imaginând altele. Dominant se arată, în poeme populate de zeițe ale aerului, sentimentul de jubilație, frecventă este frenezia solară. Lumea din afară e văzută în oglinda diafanului, sufletul pare sorbit de „vârtejuri diafane”, vertebrele trupului tânăr luminează ca niște faruri cosmice și, pe aceste câmpii aeriene, îndrăgostiții aleargă cu mâinile transformate în spițe solare. O stare incantatorie și o aglomerare de suavități inefabile, o beție albă a
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
poezie, asociindu-i nuanțe trase din lecturi sau imaginând altele. Dominant se arată, în poeme populate de zeițe ale aerului, sentimentul de jubilație, frecventă este frenezia solară. Lumea din afară e văzută în oglinda diafanului, sufletul pare sorbit de „vârtejuri diafane”, vertebrele trupului tânăr luminează ca niște faruri cosmice și, pe aceste câmpii aeriene, îndrăgostiții aleargă cu mâinile transformate în spițe solare. O stare incantatorie și o aglomerare de suavități inefabile, o beție albă a simțurilor caracterizează aceste „jocuri de-a
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
parcă prin toate simțurile. Toposul poate fi considerat eternul spațiu mioritic, iar versurile se înscriu pe linia liricii lui Lucian Blaga sau a lui Ioan Alexandru, influențe ce se vor menține și ulterior. Erosul, adesea prezent, are însemnele unei iubiri diafane. Uneori se întrevede freamătul adolescentin al ruperii de trecut, de lumea copilăriei și maturizarea prin căutarea de sine. Această contradicție lăuntrică este sugerată și de opoziția dintre satul luminos și orașul sumbru, întunericul provocându-i poetului înfiorare, neliniște. Niciodată departe
VARGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
Florile cornului tânăr, 1961), recomandată cu căldură de Otilia Cazimir. Se văd numaidecât influențele din Tudor Arghezi (în poezia căminului și a paternității) și mai ales din Ion Pillat. Trece la o lirică neosimbolistă, suavă și ceremonioasă (o ceremonie a diafanului), cu o imagistică barocă, de priceput orfevru în ultimele cărți. Modelele sunt acum Ion Barbu și, într-o oarecare măsură, Dan Botta. Poetul tinde spre un lirism ermetizant, dar ermetismul este limitat la suprafața versului. Spiritul elegiac din adâncurile ființei
ZILIERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
e durabil în opera sa, V. se impune ca poet al naturii în înțeles larg. Din Poeme cu îngeri, Destin, Urcuș, Întrezăriri se detașează pasteluri vrednice de a figura în cea mai exigentă antologie a genului. Modul poetic evoluează spre diafan și muzical. Începând de la Poeme cu îngeri, contururile priveliștilor tind să devină lichide, masivitatea cedează supleței, sculpturalul face loc picturalului. Poetul preferă acum linia zveltă, unduitoare, peisajul campestru și marin. Versului clasic i se substituie adesea cel polimetric liber. Cu
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
experimentează diferite formule, autorul lor evoluând de la tematica gândiristă către o lirică mistică și de la stihul în mod deliberat neîngrijit, în afara canoanelor, la proza lirică. Reușitele certe, fragmentare, se găsesc, totuși, nu atât în direcția grotescului, a prozaicului, ci a diafanului și inefabilului. Epica, dominantă după 1938 și mai valoroasă decât poezia, este, într-un fel de existențialism fără artă, răsfrângerea puțin transfigurată a unui eu profund, inaccesibil nici lui însuși, revărsându-se neastâmpărat peste orice intenție artistică, pentru că arta e
STREINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
Picături de lacrimi (1932) și Răspântie (1944). El compune o poezie de inspirație rurală și religioasă, cu un colorit local, ca în Mireasa de peste Prut, care a cunoscut o anume răspândire: „La poarta ta de curcubeu,/ În nopți cu umbra diafană,/ Răsari și tu, răsar și eu.../ Doi morți învie-ntr-o icoană, // Se scurge vremea ca o rouă,/ În visul frânt de vagabond,/ Tu, peste frământarea nouă,/ Te-nalți ca un luceafăr blond”. SCRIERI: Picături de lacrimi, Chișinău, 1932; Răspântie
SURUCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290024_a_291353]
-
să fim / Ca-ntr-un tablou celebru de Rembrandt...”. Poezia iubirii, predominantă, așază între prezent și trecut interstiții aburoase, încețoșând imaginile, ca într-o tehnică sfumato. De aici, și principalele trăsături ale discursului poetic: discreția confesiunii, calmul melancolic al amintirii, diafanul tablourilor stilizate. O autoironie discretă vertebrează contemplarea cu ochi abstras a lumii, văzută shakespearean ca o scenă de teatru. Expresia, urmărind esențializarea, impune prin concizie și acuratețe. Din detașarea „mișcată” de afect și din estomparea eului P. și-a făcut
POPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]
-
apelul la visare, combinat cu solipsismul postmodern, constituie, chiar și în chip explicit, motorul literaturii pe care o practică. Realitatea pare inițial evanescentă, inconsistentă, opacă, ternă, inertă, muribundă. Apariția unui bătrân „povestaș” (Moș Mitu, înconjurat de umbre ușoare, siluete omenești diafane care zburătăcesc în jurul lui) trezește totul la o viață adevărată. Când bătrânul începe să vorbească, se face soare, universul devine consistent, viu, e creat prin povestirea-visare. În altă parte un personaj exclamă: „Bă, dacă nu v-aș visa eu, pe
POPESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
debut semnificativ” de I. Negoițescu, deși criticii de la „Scânteia” și „Scânteia tineretului” îl acuzaseră pe tânărul poet de lipsă de originalitate și talent. Apropiat de poezia lui Gellu Naum și de scrisul altor avangardiști, R. va practica un suprarealism moderat, diafan la prima vedere, populat de „corbi albi”, de un „diavol îmbrăcat în alb” etc., culoarea albă desemnând până și atitudinea rebelă și nonconformistă: „Casa avea de mult două intrări/ fiecare începea cu una/ până să le înveți pe amândouă/ venea
REICHMANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289166_a_290495]
-
Gloria sus răsare, RL, 1997, 3; Borbély, Xenograme, 65-70; Ileana Ioanid, Insomniacii veacului, București, 2001, 195-217; Adrian Miroiu, Un eseu: „Omul recent”, OC, 2002, 102; Ion Bogdan Lefter, Pe altă spirală a istoriei..., OC, 2002, 102; Paul Cernat, Catedrala fundamentalismului diafan, OC, 2002, 103; Livius Ciocârlie, Măsura lucrurilor, RL, 2002, 9; Virgil Nemoianu, Câștigul și pierderea, RL, 2002, 9; Bogdan Tătaru-Cazaban, A fi modern ca exercițiu spiritual, RL, 2002, 9; Ștefan Vianu, Critica modernității la H.-R. Patapievici, RL, 2002, 12
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
București, 1990; Ce-ar mai fi de spus. Convorbiri libere într-o țară ocupată (în colaborare cu Liviu Cangeopol), București, 1990; În răspăr, București, 2000; Deconstrucții populare, Iași, 2002. Traduceri: Bernard-Henry Lévy, Elogiu intelectualilor, București, 1992; Ioan Petru Culianu, Pergamentul diafan, București, 1993, Eros și magie în Renaștere. 1484, postfață Sorin Antohi, București, 1994, Mircea Eliade, postfață Sorin Antohi, București, 1995 (în colaborare cu Florin Chirițescu), Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1996 (în colaborare cu Mihaela Gliga
PETRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
Iași, 2002. Traduceri: Bernard-Henry Lévy, Elogiu intelectualilor, București, 1992; Ioan Petru Culianu, Pergamentul diafan, București, 1993, Eros și magie în Renaștere. 1484, postfață Sorin Antohi, București, 1994, Mircea Eliade, postfață Sorin Antohi, București, 1995 (în colaborare cu Florin Chirițescu), Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1996 (în colaborare cu Mihaela Gliga și Mihai Moroiu), Experiențe ale extazului, postfață Eduard Iricinschi, București, 1998, Studii românești, I, București, 2000 (în colaborare cu Corina Popescu), Cult, magie, erezii, postfață Eduard Iricinschi
PETRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
închis/ Îl poate vedea,/ Imobil arde focul/ Cel invincibil// Singura mișcare/ Sunt marile păsări/ Născute din alb orbitor/ Și din multă grație.../ Extaz înflorit/ Din supremă lumină” (Soarele). Ca la Lucian Blaga, văzduhul se populează de păsări și de zboruri diafane, de îngeri care palpită în eter, de luceferi hieratici, sub un cer tainic, scăldat de iubire. Erosul, dominant în poemele de-acum, se înfățișează sub varii motive incantatorii, într-un metaforism concentrat până la esență. Solaritatea registrului liric, neexcluzând dialogul cu
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
dezolării spiritualizate amar, cu resemnare de astru crepuscular, absorbit în „forțele eterne”. Blamat că un sacrilegiu moral, dar entuziasmându-i pe Proust și pe Barrès, românul Le Visage émerveillé adopta formulă notației de jurnal, expunând, într-o proza cu tușa diafana, impresionista, candid, dar ardent senzitiva, erosul reprimat al unei călugărițe aproape adolescente, iubind un pictor de icoane. La Nouvelle espérance, în a cărei protagonista, Sabine de Fontenay, s-au detectat note autobiografice, si La Domination, portretizând în scriitorul Antoine Arnauld
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]