1,082 matches
-
din pământ, apa moartă e apa murdară căci ea e a diavolului 133, iar, la înmormântare, "după ce îngroapă un mort, apa ce o aveai în vadră, în casă, să o verși, căci acea apă e moartă, e apa morților".134 Dihotomia apa Sâmbetei / apa Duminicii amintește de antinomiile universale iad / rai, sacru / profan: "alături de apa sâmbetei (s. n. ), care se varsă în iad, apa duminicii (s. n. ) se varsă în rai".135 Apa sâmbetei este un element mitologic cu statut bine definit, apa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a-i ușura "traiul" pe lumea cealaltă 353. Trecerea într-o altă dimensiune existențială, a temporalului scăpat de traumele profanului, se realizează printr-un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de îndată ce se manifestă în rituri, obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul este reamintirea unei ordini primordiale și universale, în sânul căreia omul își apare lui însuși ca un punct de intersecție a cerului și pământului, a vieții și morții."4 Dihotomia operațională sacru / profan asigură procesualitatea complexului categorial care învestește poetic mitul. Astfel, tălmăcind sensurile ascunse ale vieții tradiționale, mitul, în calitate de categorie poetică, reprezintă o structură operațională de imagini. Ca structură relațională, mitul redimensionează percepția asupra spațiului și a timpului, transformându
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
închidere în prezent, ce reprezintă totodată o deschidere ca prezent, relevarea de sine a unei închideri ce se deschide ca pulsația ei (...). Amândouă înseamnă "măsură"; dar pe când timpul aduce măsura exterioară, așadar măsurătoarea (...), temporalitatea înseamnă măsură interioară."23 Plecând de la dihotomia timp pozitiv / timp negativ, "temporalitatea" a fost considerată "discontinuă" deoarece "timpul negativ, timp al negațiilor și rupturilor, al implicațiilor negative sau excluderilor, se succede alternativ cu timpul pozitiv, instalând propria sa discontinuitate, iar, fiecare timp este urmat de un timp
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca fenomen continuu 27, devenind autonom.28 Discursul mitic, specific creației populare, se prezintă ca o structură procesuală, care însumează manifestările spațio-temporale ale universaliilor ontologice. Ca punere în act a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sau poveste, și prin "rostuire", ca așezare în rostul timpului și al spațiului, prin intermediul ceremonialului, imaginea-cronotop capătă multiple fețe, sub puterea destinului artistic, devenind o imagine de tip fractal care făurește universul creației: III.2. CATEGORII CRONOMORFE III.2.1. DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL Veșnica primenire a spațiului și a timpului, prin coparticiparea la acel praesentum continuum arhetipal, se poate realiza prin alternanțele operaționale continuitate / discontinuitate, naștere / moarte / renaștere care devin complementare în cadrul discursului mitic. Ruptura ritualică, având rolul unei frângeri ontologice
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
victoria soarelui, aflat în echilibru cosmic, la echinocțiul de primăvară, numit Târ Înainte-Târ Înapoi. Pentru a împiedica întoarcerea soarelui la solstițiul de iarnă se bătea pământul cu maiurile sau cu ciomegele din lemn ca să iasă căldura din Pântecul Mamă.96 Dihotomiile zi / noapte, iarnă / vară, lumină / frig erau anulate de prezența mărțișorului care, ca "funie a anului", era purtat 9 sau 12 zile, fiind dăruit doar atunci când pe cer apărea "Luna Nouă". Mărțișorul originar era reprezentat de o monedă găurită, legată
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și nouă picături. / Dint-aceste picături, / A purces părău de vin, / Să scăldăm pe Moș Crăciun, / Moș Crăciun / Cel mititel, / Mititel / Și-nfășățel."119 Liantul ontologic dintre cer și pământ este ilustrat antitetic, opozițiile semantice având rolul de a anula, de fapt, dihotomia existențială sacru / profan. Oximoronul, de la nivel sintagmelor descriptive (veșmânt de primăvară, negru, mohorât) este reluat la nivelul macro-textului care se organizează în jurul conflictului existențial dintre Dumnezeu și Moș Crăciun care-și părăsește statutul de zeu solar și duce pe umeri
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
este posibilă prin invocarea șarpelui arhetipal, în descântece, care primenește timpul și spațiul, reînnoind legăturile primordiale: "Șărpe, / șărpe, / cupugnărpe, / te-am apucat / și te-am adăpat. / Haști, / maști, / să nu rămâie nică. / Ptiu."366 Șarpele roșu, ca stare manifestă a dihotomiilor lăuntrice, este invocat în descântece "de spăriet", pentru a dezlega farmecele, prin utilizarea repetitivă a numerelor magice: "Șarpe roșu-proroșu, / în țarină fătat, / în țarină crăpat; / să crape diochitura, / dipocitura, / spărietul de la Maria, / să meargă unde cucoș negru nu cântă / și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV 181 III.1. DISCURSUL MITIC UN DISCURS POLIFONIC 184 III.1.1. STRUCTURI GNOSEOLOGICE: SPAȚIUL, TIMPUL, SPAȚIALITATE, TEMPORALITATE 187 III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA 189 III.2. CATEGORII CRONOMORFE 193 III.2.1. DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL 193 III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 210 III.3. CATEGORII TOPOMORFE 259 III.3.1. SPAȚIUL A-TEMPORAL: SĂRBĂTOAREA 259 III.3.2. ORDINEA COSMICĂ: "PASĂREA", "ȘARPELE" 263 CONCLUZII GENERALE 308 BIBLIOGRAFIE 310 Vă invităm să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
decât cel al exercițiului curent al gândirii raționale, în cercetarea științifică, în tehnologie, în viața de fiecare zi, stau convingeri pe care omul care trăiește și acționează le asumă drept certe, neproblematice. E nivelul la care nu mai funcționează multe dihotomii familiare cum sunt rațional-irațional, întemeiat-neîntemeiat, adevărat-fals, corect greșit. Supoziția că ori de câte ori o persoană instruită crede ceva ea poate să răspundă și la întrebarea de ce crede asta îi apărea lui Wittgenstein drept o superstiție raționalistă. El repeta că ceea ce trebuie mai
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
viață animalică; cînd am conștiința de sine și fac ce hotărăsc cu sufletul, trăiesc o viață omenească; cînd Însă am conștiința vieții altor făpturi, iubindu-le, trăiesc o viață dumnezeiască”. * „Conștiința este glasul sufletului, pasiunile sînt glasul corpului.” (J.J. Rousseau) Dihotomia propusă de Rousseau este valabilă atîta timp cît termenului de „pasiune” i se dă sensul de „patimă”, adică de trăire violentă care-l copleșește pe om și-i Întunecă judecata. În rest, pasiunea are o funcție nobilă: „Fără drojdie, aluatul
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de comunicare, Paul Grice descoperă lucruri foarte importante ce se vor constitui În pietre de temelie ale teoriei comunicării și pragmaticii moderne. Premisa fundamentală de la care pleacă filosoful este diferența dintre propoziție/frază (sentence) și enunț (utterance). Această diferență marchează dihotomia fundamentală a teoriei sale: propoziția este echivalentă cu ceea ce se spune (what is said/sentence meaning), iar enunțul cu ceea ce se intenționează a spune (what is meant/speaker’s meaning). Ceea ce se spune aparține explicitului și nu ridică probleme de
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
în: "condiții sociale și instituționale care fuzionează egoismul cu altruismul, asigurând ca atunci când eu urmăresc satisfacții personale, în mod automat ajut pe ceilalți, iar când încerc să fiu altruist, în mod automat obțin recompense și satisfacții pentru mine însumi; când dihotomia sau opoziția polară dintre egoism și altruism este rezolvată și depășită" (apud Zamfir, E., 1982, p. 71). Plecând de la această posibilitate de funcționare a relațiilor interpersonale, A. Maslow introduce conceptul de societate eupsihică, menită să asigure posibilități maxime de dezvoltare
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de altă parte, de armonia întregului, de unicitatea existenței și de stilul acestei unicități. Totalitatea. Este valoarea care se referă la necesitatea de integrare, la realizarea armonioasă a întregului din părțile lui componente. Ea se referă mai concret la transcederea dihotomiilor, prin transferul opozițiilor din unități ale termenilor antagoniști în parteneri care colaborează la realizarea unității în diversitate. Bunătatea. Este necesitatea-valoare legată strâns de alte necesități-valori, ca justiția, ordinea etc. Personalitatea matură, autoîmplinită, dezvoltată are nevoie de o înaltă organizare, de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
accepte. Intensitatea judecăților de valoare În majoritatea timpului, judecățile de valoare se expri-mă sub formă de opinii. Acestea, globalizate, pun în valoare opinia publică la un moment dat. Sub acest unghi, putem introduce distincții. De data aceasta, nu construim o dihotomie (judecăți care pot fi verificate versus judecăți care nu pot fi verificate), ci o întreagă gamă. La o extremă se află persoanele fără opinie, indiferente, fără valori afirmate sau cei care acceptă părerile dominante, fără să le pună la îndoială
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
de echilibru”. Este o ființă oscilantă și nemulțumită care tinde către împlinire. El aspiră permanent către starea de echilibru și perfecțiune. Este o aspirație în care sunt concentrate atât idealurile moral-spirituale, precum și cele logice și sufletești. Aceasta a dus la dihotomia „bine/rău”. Binele este condiția stării de sănătate, de echilibru fizic, sufletesc și moral. Răul este ruperea unității și tulburarea stării de echilibru fizic, sufletesc și moral al omului. Răul este atât boala, cât și păcatul. Corelată cu istoria culturală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Socrate nebunia este de două feluri: nebunia divină (theamania), dar al divinității, și nebunia boală, alterare a spiritului, a minții și comportamentului uman. Se stabilește în felul acesta o demarcație netă între dimensiunea culturală și cea medicală a nebuniei. Această dihotomie a nebuniei nu poate fi contestată, iar psihopatologia trebuie să-i acorde o atenție deosebită pentru a putea realiza, prin aceasta, o viziune cât mai completă asupra umanului. În plus ni se revelează, încă o dată, faptul că „nebunia”, ca paradox
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vom prezenta pe larg în continuare. 1) Tulburări intelectuale Debilul mintal se caracterizează prin slăbirea judecății, dificultăți importante de abstractizare și slăbirea discernământului. R. Zazzo admite că QI permite să se stabilească un diagnostic de o primă aproximație referitor la dihotomia dintre un copil normal și un deficient de intelect. Nu poate fi însă evaluat prognosticul și nici nu se poate face distincția între „debilitatea adevărată” și „pseudodebilitate”. Deosebit de importante în elucidarea acestui aspect sunt studiile lui B. Inhelder. Acesta, studiind
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
faptelor concrete din vorbire, fiindcă vorbirea se realizează plecînd de la limbă (adică de la știința lingvistică a vorbitorilor), iar evaluarea, omologarea și sancționarea faptelor de vorbire se face prin referirea la formele abstracte (și ideale) ale limbii (prin manifestarea conștiinței lingvistice). Dihotomia limbă/vorbire reprezintă una dintre cele mai însemnate contribuții pe care le-a adus știința limbii din secolul al XX-lea la determinarea conceptuală și funcțională în domeniul științelor umanului. Din această perspectivă, Eugen C o ș e r i
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
presupune însă identitatea structurală și de tradiție a aspectelor respective. De aceea, crede Ivănescu, știința limbii trebuie văzută ca avînd două ramuri distincte, o lingvistică a limbii populare și o lingvistică a limbii literare, diferențiate prin metode și prin obiective. Dihotomia diastratică literar popular privește, în principiu, deopotrivă formele limbii și conținutul acestor forme. În limba populară, există cuvinte, variante ale cuvintelor, forme morfologice, structuri sintactice și particularități fonetice care nu se regăsesc la nivelul limbii literare. Diviziunile cele mai importante
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
rolul cerut de noul ei statut în sistemul internațional. Dezbaterile dintre realiștii care sugerează că Germania se transformă într-un actor normal și cei care consideră că ea se află departe de normalitate, din cauza angajamentului internalizat față de multilateralism, stabilesc o dihotomie falsă. După cum sugerează Dorff, "cele două teze nu se exclud reciproc, de fapt. ... [pentru că] ceea ce considerăm a fi normal se poate schimba" (Dorff, 1997, pp. 66-67). "Normalizarea" Germaniei este o condiție esențială pentru continuarea angajamentului față de multilateralism, și nu antiteza
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
din Japonia după 1989, care contracarează interpretările instituționalistă și neorealistă. Într-adevăr, există numeroase lucrări prescriptive despre politica externă japoneză post-Război Rece, în care se afirmă că dezbaterea dintre neorealiști și susținătorii rolului de putere civilă a creat o falsă dihotomie. Chestiunea critică identificată în aceste lucrări este implicația transformării atitudinilor Japoniei față de recursul la forță militară. Mulți comentatori concluzionează că, prin modificarea poziției sale față de această chestiune vitală, Japonia și-ar putea întări alianța cu SUA, ar putea oferi un
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
decât cel al exercițiului curent al gândirii raționale, în cercetarea științifică, în tehnologie, în viața de fiecare zi, stau convingeri pe care omul care trăiește și acționează le asumă drept certe, neproblematice. E nivelul la care nu mai funcționează multe dihotomii familiare cum sunt rațional-irațional, întemeiat-neîntemeiat, adevărat-fals, corect greșit. Supoziția că ori de câte ori o persoană instruită crede ceva ea poate să răspundă și la întrebarea de ce crede asta îi apărea lui Wittgenstein drept o superstiție 350 GÂNDITORUL SINGURATIC raționalistă. El repeta că
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
recentă, acestea fiind impuse de către M. Weber; totuși, amploarea, deschiderea interdisciplinară și, mai ales, abordarea relației dintre piețe și organizații sunt caracteristici contemporane. În cele ce urmează vom considera concepția lui M. Granovetter asupra problematicii acțiune - instituții și, implicit asupra dihotomiei piețe - organizații, concepție care constituie o critică a abordărilor economice funcționaliste. Din perspectiva sociologiei economice, Granovetter explică cooperarea economică prin implicarea (sau imersiunea - embeddedness) acțiunii În relațiile sociale. Studiul său din 1985, Economic Action: The Problem of Embeddedness, este o
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]