2,494 matches
-
recul la alegerile administrative din mai 1979 și suferă o severă înfrîngere la legislativele din iunie 1979, cînd scade de la 34,5% la 30%. Perspectivele unei intrări la guvernare se îndepărtează. Strategia compromisului istoric își pierde credibilitatea, deoarece democrația-creștină se distanțează din ce în ce mai clar de comuniști. La alegerile regionale din iunie 1980, PCI și democrat-creștinii înregistrează o replică usturătoare în folosul PSI-ului al lui Bettino Craxi, care intră în guvernul Cossiga. Comuniștii rămîn în opoziție. Cu trecerea timpului, ne este permis
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
fruntea sa pe Aléka Papariga, o reprezentantă a aripii celei mai conservatoare din partid, fapt ce provoacă o nouă ruptură, care pare să condamne definitiv orice apropiere în sînul stîngii grecești. Cu atît mai mult, cu cît conducerea KKE se distanțează din ce în ce mai mult de reformele ce au loc în URSS. Ea justifică și aplaudă tentativa de lovitură de stat împotriva lui Gorbaciov, considerînd prin vocea secretarului său general că puciul este un demers pozitiv spre revitalizarea socialismului! Aceste declarații provoacă o
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
originea lor. Încercând să definească ,,autentismul" romanelor lui Blecher, Dumitru Micu consemna că, mai ales în cazul primului și ultimului volum, autorul narează ,,sub formă de confesiune", deosebindu-se de romanele clasic încadrate în acest tipar în care autorul se distanța în mod explicit de narator. Prin practicarea unui stil neutru de a nara, Blecher, continuă Dumitru Micu, se apropie de scrierile lui Eliade Isabel și apele diavolului și Șantier, mai mult decât de Patul lui Procust al lui Camil Petrescu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
blecherian trebuie să se elibereze de reminiscența socialului. La Blecher, topologia pe care o propun diferitele ,,niveluri de realitate" pe care eul narator le accesează prin intermediul spațiului oniric este foarte importantă pentru definirea modului în care nivelul de realitate se distanțează sau nu de ,,identitatea locului" din care eul narator provine. Incursiunea pe care o face în propriul său trup este, de asemenea, un nivel de realitate care nu se detașază de spațiul din care provine eul narator, acesta realizând că
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în 1935 cuvinte admirative despre gîndirea sa. Gaston Bachelard îl citează în prefața la Symbolisme dans la mythologie grecque pentru arta de a interpreta miturile și a înțelege simbolurile. Deși a fost freudian convins, cu timpul Paul Diel s-a distanțat semnificativ de doctrina maestrului. I-a reproșat acestuia confuzia dintre subconștient și supraconștient și interpretarea credinței în Dumnezeu drept o iluzie fără viitor. Diel preia la rîndu-i limbajul psihanalitic, dar utilizează termenii în cu totul alt sens. De exemplu, perechea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
un lumesc ritmat de muzică de jazz) n-au rămas insensibili la chemările vieții sublunare, că aripile acestuia din urmă au străbătut vipiile trăirii în deplinul înțeles al termenului ori e cazul primului au stat la primejdioasa (critică, spun matematicienii) distanță de ele."131 Argumentele lui Nicolae Manolescu din volumul al doilea al eseului Arca lui Noe sunt cunoscute și nu zăbovim asupra lor. Amorul-vanitate este ireproșabil nuanțat pe parcursul lucrării. Să facem doar câteva precizări. Sedus de rigoarea pledoariilor sale, criticul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de concepția romantică ce privește actul poetic ca pe unul religios de întemeiere a lumii. În opinia noastră, numitorul comun al ambelor viziuni ar fi: sublimarea lumii și instaurarea conexiunilor subiective. Altfel, Camil Petrescu probează indubitabil consecvență, în vreme ce Joyce se distanțează afabil de convingerile estetice ale tinereții și le menționeză, cu nostalgie, în Ulysse: "Îți amintești epifaniile tale pe verzi file ovale, nebănuit de profunde, copii de trimis în caz de moarte tuturor celor mai mari biblioteci din lume, inclusiv celei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
moral ale medicului în exercitarea profesiei. Valoroase sunt textele referitoare la competență în materie chirurgicală, la avort, la obligativitatea păstrării secretului profesional sau chiar la sancționarea medicilor în cazul nerespectării îndatoririlor trasate de cod. Grație eforturilor sale, medicina s-a distanțat atât de superstiție, cât și de îndoielnicele opinii filozofice invocate în domeniu, în favoarea unor baze raționale, întemeiate pe observația medicală obiectivă. Cunoștințele de anatomie și fiziologie (obținute în temeiul disecțiilor pe animale, cele pe om nefiind permise în epocă) erau
MALPRAXISUL MEDICAL by RALUCA MIHAELA SIMION () [Corola-publishinghouse/Science/1374_a_2741]
-
aujourd'hui dans nos langages les candidats les plus aptes à tous les rôles progressistes, et c'est à ceux là qu'Aristophane en veut tout particulièrement constata autorul menționat într-o expunere din data de 21 decembrie 196023 (am distanțat literele din secvențele scandaloase. Nu știu dacă, pentru a vizualiza scena, trebuie să trimit la imaginile tradiționale ale muzei (ignorate de studenții epocii, albumele de artă erau scumpe, rare, programul de inițiere era minimal, în cadrul unui curs de estetică) sau
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
de lenjerie) situează acest dar într-o zonă determinată a corpului. Termenul a intrat și pentru a desemna părțile sexuale ale trupului uman. Îl vom scrie rupt în două părți (entre-jambes) pentru a-i evidenția această semnificație și a-l distanța de utilizarea din domeniul mobilierului (vezi imaginea din deschiderea prezentei secvențe. 34 AVÍZO s.n. Navă de mic tonaj, care făcea transporturi de ordine, corespondență etc.; navă militară ușoară care transmite comenzile, ordinele, face recunoașteri în cadrul unei escadre etc. 35 Creatoare
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
observațiile critice ale lui Ramsey, Wittgenstein acuza înclinația acestuia de a se concentra mai mult asupra unor elaborări tehnice în cadre date, pe care nu le supunea interogației. O însemnare despre Ramsey, din anul 1931, exprimă foarte bine ceea ce îl distanța pe Wittgenstein de eminenți filozofi de orientare logică ai timpului: „Ramsey era un gânditor burghez. Adică gândurile sale aveau drept scop coordonarea lucrurilor într-o comunitate dată. El nu gândea asupra esenței statului - sau cel puțin nu gândea cu plăcere
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că prestațiile lui ca profesor nu reprezintă o reușită? Poate că nu. Gândirea lui era în continuă mișcare. Nu revenea la idei formulate anterior decât pentru a le critica și a le respinge. Cum a remarcat von Wright, Wittgenstein se distanța de puncte de vedere pe care le depășise într-un mod care se învecina cu ostilitatea. O minte mereu preocupată să exploreze noi orizonturi nu avea, desigur, resursele necesare pentru a sistematiza gândurile și a le prezenta într-un mod
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
se conturează aici foarte clar. Ne trece în mod firesc prin minte gândul că, dacă ar fi privit lucrurile în acest fel, Wittgenstein nu ar fi scris o lucrare cum este Tractatus-ul. Acea viziune asupra limbajului de care s-a distanțat în anii ’30 este calificată de Wittgenstein drept „simplificatoare“. Tractatus-ul s-a sprijinit pe supoziția că limbajul este construit după o schemă simplă și unitară. Și anume că el este alcătuit din cuvinte, care desemnează obiecte și însușiri, și din
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de Platon și Aristotel, de Descartes, Kant și idealismul german, pentru orientări fenomenologice, hermeneutice, analitice sau naturaliste care solicită, în epoci mai recente, atenția celor interesați de filozofie. De diversele înfățișări pe care le-a luat ambiția filozofică s-au distanțat doar gânditori cu înclinații sceptice. Și anume, în moduri dintre cele mai diferite, pe care le exemplifică scrieri cum sunt cele ale lui Pierre Bayle, Voltaire, David Hume sau Friedrich Nietzsche. Îndoielile sceptice privitoare la capacitatea minții omenești de a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
au fost menționate aici deoarece reprezintă un fundal contrastant, care pune mai bine în evidență caracteristicile marcante ale poziției lui Wittgenstein față de morală, religie și știință. Este o poziție care se situează, în multe privințe, la antipodul celei raționaliste, universaliste, distanțate de religie, adică a poziției lui Russell. Într-o discuție cu Drury, Wittgenstein a făcut odată o afirmație care lasă loc pentru interpretări: „Nu sunt, de fapt, un om religios, dar nu pot să nu văd orice problemă dintr-un
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fost Russell, acest mod de a vedea situația existențială îi va fi străin. Pentru el, viața bună însemna o societate bună și este, prin urmare, o chestiune de reflecție și acțiune rațională, o problemă socială, nu una individuală. Russell se distanța în mod ostentativ de reflecția centrată asupra problematicii existențiale a individului, calificând-o drept expresia unui „ideal aristocratic“ ce se cere depășit.51 Wittgenstein vorbea, dimpotrivă, oamenilor a căror stare sufletească bună sau rea nu depinde în primul rând de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
religioase cum ar fi Evangheliile. Despre Tolstoi și Dostoievski spunea că sunt singurii scriitori religioși importanți ai secolelor XIX și XX. Wittgenstein era familiarizat cu bazele științelor moderne și avea respect pentru știință.52 Cu trecerea anilor, el s-a distanțat însă tot mai mult de știință, ca și față de toate acele lucruri care nu pot fi valorizate dintr-un „punct de vedere religios“. În 1949, scria: „Întrebările științifice pot să mă intereseze, dar nu mă pot captiva cu adevărat. Aceasta
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
pe care i-a lăsat-o tatăl său, ca și încercările repetate ale lui Wittgenstein de a vorbi cu prieteni despre ceea ce resimțea drept acte rușinoase ale vieții sale au o clară inspirație creștină. Modul cum înțelegea Wittgenstein creștinismul se distanța însă mult de ceea ce propovăduiesc bisericile. Și-a exprimat foarte clar înțelegerea pronunțat neconvențională a creștinismului în numeroase discuții pe care le-a avut cu Drury. Când acesta era încă student la Cambridge, l-a sfătuit insistent să nu îmbrățișeze
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
reunit la 13 aprilie 1640, va fi dizolvat la 5 mai, fără să fi votat ceva (numit "Parlamentul cel Scurt"). La 6 mai la Londra a izbucnit o rebeliune, populația fiind nemulțumită de dizolvarea Parlamentului, dar conducerea opoziției s-a distanțat de mișcarea maselor. În același timp, campania militară angajată la sfârșitul verii, a luat o întorsătură neplăcută pentru rege. Carol I s-a văzut obligat să convoace un nou Parlament, pentru 3 noiembrie 1640255. Regele se afla la bunăvoința Parlamentului
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
dintre veacuri figură acestui poet, asociată firește Iluminismului și Romantismului ce marcaseră începutul secolului anterior, constituia pentru mulți intelectuali sursă principala de inspirație. Alți scriitori sau critici vedeau în versurile sale un antimodel, de care noile orientări trebuie să se distanțeze. În orice caz, toți îl cunoșteau și îl aveau în vedere. Rezumând, literatura secolului al nouăsprezecelea preferă figură de sorginte pașoptista a luptătorului și găsea pe această filiera corespondențe cu opera leopardiană în energia ce caracteriza personajul antic al primelor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
să vadă lumină tiparului mult mai tarziu; probabil că lipsa unui răspuns din partea celui pe care atunci îl privea că pe o autoritate l-a determinat pe ermetic să nu aprobe publicarea acesteia. Viitorul laureat Nobel, trebuie repetat, s-a distanțat treptat de această preferință adolescentina, ajungând să refuze aproape în totalitate modulațiile dannunziene: Noi ne-am opus lui [D'Annunzio] nu din inerție sau din lipsă de dragoste, ci prin însăși esență naturii noastre poetice (...). Poetica după care ne-am
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
În septembrie 1937 revista a publicat un fascicol dedicat poetului recanatez, iar printre intervenții, cele semnate de Carlo Bo, Mario Luzi și Carlo Betocchi au oferit interpretări în spiritul secolului XX; propunându-și să evidențieze exemplaritatea versurilor leopardiene, ele se distanțau de tonul și subiectul analizelor rondești.122 Elaborat în primele două decenii ale secolului trecut, curentul ermetic a ajuns la apogeu în anii treizeci patruzeci și în paginile publicației florentine 'Campo di Marte', aflate sub conducerea lui Alfonso Gatto și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
mozaicului poetic quasimodian; ele contribuie la accentuarea unor vocabule-cheie, valorificând totodată capacitatea combinatorie a fiecăreia. Cuvintele vor parcă să se elibereze de greutatea contextului, alunecă spre generic, spre vag: tind uneori să se separe de curgerea frazelor și să se distanțeze tocmai datorită spațiilor de tăcere ce le preced sau le urmează. Totuși, este de la sine înțeles faptul că intensitatea fiecăruia ar rămâne abstractă și nefructuoasa dacă nu ar fi percepută și în contextul melodico-armonic și semantic al propoziției, deci dacă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sat, ca o șoaptă divină purtată pe drumul în formă de cruce: Ulicioara: o cruce de case / ce se cheamă încet (idem, trad. MB). Aceste linii ce țin de un geometrism tipic quasimodian constituie un punct de originalitate și îl distanțează de poezia lui Leopardi din care preia contaminarea dintre motivul sunetului și cel al drumului, dar nu și traiectoria sinuoasa a vocii ce se pierde, pe cale. Ascultând chemarea glasului drumului, Quasimodo creează, s-a precizat, un spațiu intim ale cărui
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
timp (73), giorno ziua (62), vită viața (56), albero copac (54), aria aer (53).347 Care sunt însă valențele pe care vântul le capătă în lirica lui Quasimodo, in ce măsură reprezintă acestea influențe leopardiene și în ce fel se distanțează de modelul maestrului? S-ar putea calcula, pornind de aici, anvergură deviației, adâncimea rupturii de model? Lectură atentă a contextelor de apariție demonstrează co-ocurența termenului vânt cu două elemente imagologice tipic quasimodiene: corde și chitarre, ambele contribuind la trasarea unor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]