8,849 matches
-
de gândit și oficialilor români, care se plâng că universitățile au devenit instituții de sporire a polarizării sociale. Nu cred că mai este cazul să insistăm asupra sporului pe care școlaritatea îl aduce veniturilor particularilor în condițiile societății bazate pe diviziunea muncii în sectorul industrial și terțiar. Dar relația dintre cele două variabile nu este atât de vizibilă în cazul economiilor agrare, cum sunt cele ale multor țări în curs de dezvoltare. După cum rezultă din studiile rezumate în cercetarea Băncii Mondiale
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
final al persoanei nu trebuie interpretată exclusiv în termenii utopiei meritocratice. Este discutabilă, de pildă, presupoziția că selecția ocupațională pe baza calificărilor aduce un spor de competență și o creștere a productivității. Creșterea importanței diplomelor pentru ocuparea pozițiilor din sistemul diviziunii sociale a muncii capătă la Collins (1971, 1979), corifeu al teoriei acreditărilor, o interpretare alternativă. Diplomele pot fi folosite pentru identificarea persoanelor care au un anumit stil de viață sau o anumită orientare socială, aspect ce poate fi considerat la fel de
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
voi trece în revistă câteva abordări conflictualiste care provin din zona filosofiei și sociologiei franceze. 1. Teoria acreditărilor: critica funcționalismului tehnologic și a „capitalului uman”tc "1. Teoria acreditărilor\: critica funcționalismului tehnologic și a „capitalului uman”" Funcționalismul clasic vede în diviziunea educațională o urmare logică a diviziunii sociale a muncii. În raport cu o societate marcată din ce în ce mai accentuat de diviziunea pozițiilor ocupaționale, generate nu numai de dezvoltarea piețelor, ci și de transformările suferite de mijloacele de producție, școala joacă, precum am mai arătat
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
conflictualiste care provin din zona filosofiei și sociologiei franceze. 1. Teoria acreditărilor: critica funcționalismului tehnologic și a „capitalului uman”tc "1. Teoria acreditărilor\: critica funcționalismului tehnologic și a „capitalului uman”" Funcționalismul clasic vede în diviziunea educațională o urmare logică a diviziunii sociale a muncii. În raport cu o societate marcată din ce în ce mai accentuat de diviziunea pozițiilor ocupaționale, generate nu numai de dezvoltarea piețelor, ci și de transformările suferite de mijloacele de producție, școala joacă, precum am mai arătat, câteva funcții: selectarea și ierarhizarea indivizilor
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
acreditărilor: critica funcționalismului tehnologic și a „capitalului uman”tc "1. Teoria acreditărilor\: critica funcționalismului tehnologic și a „capitalului uman”" Funcționalismul clasic vede în diviziunea educațională o urmare logică a diviziunii sociale a muncii. În raport cu o societate marcată din ce în ce mai accentuat de diviziunea pozițiilor ocupaționale, generate nu numai de dezvoltarea piețelor, ci și de transformările suferite de mijloacele de producție, școala joacă, precum am mai arătat, câteva funcții: selectarea și ierarhizarea indivizilor după o axă a realizării și alocarea în poziții de status
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
1999). Cele mai importante aserțiuni ale modelului acreditărilor se regăsesc în celebrele teoretizări ale lui Pierre Bourdieu (Bourdieu, 1984, 1989) referitoare la rolul școlii în reproducerea inegalităților sociale. În epoca modernă, școala a preluat de la Biserică sarcina de legitimare a diviziunilor sociale, al căror caracter moștenit îl maschează sub atributele meritului, ale talentului și efortului materializate în rezultate educaționale. Generalizarea utilizării diplomelor educaționale pentru obținerea de poziții înalte în firmele private sau în birocrația de stat indică doar consolidarea noului mod
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
putere din școală le reproduc pe cele din societate, mai ales pe cele din întreprinderea capitalistă, și-l pregătesc pe copil pentru alte inegalități. În plus, ideologia coeficientului de inteligență și cea meritocratică își aduc și ele contribuția la legitimarea diviziunii sociale existente. În concluzie, diferențierea sistemelor școlare și inegalitățile și disparitățile educaționale dintre clasele sociale sunt fenomene structurale, și nu accidente sau reziduuri. Familia și școala îi pregătesc pe unii indivizi să exercite responsabilități în cadrul sistemului de producție, iar pe
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
în științele sociale. • În concepția marxiștilor americani Bowles și Gintis, școala domesticește, transmițând trăsăturile de personalitate pe care sistemul economic le consideră potrivite pentru perpetuarea sa. Ideologia coeficientului de inteligență și cea meritocratică își aduc și ele contribuția la legitimarea diviziunii sociale existente. • Un alt marxist, Louis Althusser, a arătat că, pe de o parte, școala transmite ideologia dominantă, iar pe de alta, transmite către zona producției forță de muncă pregătită ideologic pentru poziția de destinație. Capitolul VIIItc "Capitolul VIII" Încrederea
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
șanse să se potrivească în final cu reprezentarea pe care profesorii și-o fac despre ei, din cauza lipsei de atenție din partea educatorilor pe care o incumbă clasarea lor într-o categorie inferioară. Evident, categoriile de performanță sunt puternic asociate cu diviziuni de clasă. Pe de altă parte, efectele stratificărilor asupra performanțelor sunt accentuate când categoriile contribuie la formarea subculturilor de elevi ce se opun etosului școlii. Copiii din categoriile etichetate prin sintagme de genul „eșec școlar” tind să respingă normele și
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
2000, pp. 82-83). Prin conceptul de habitus, Bourdieu le redă agenților autonomia, capacitatea de acțiune și cunoaștere fără a cădea în păcatul individualismului și relativismului. Habitusul este un simț practic, un sistem dobândit de preferințe, de principii de viziune și diviziune (ceea ce se numește de obicei gust), ș...ț structuri cognitive durabile (care sunt în esență produsul încorporării structurilor obiective) și ș...ț scheme de acțiune care orientează perceperea situației și răspunsului adoptat (1999, p. 32). Mai operațional, habitusul este acel
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
ce sugerează o relaționare relativ liniară și cronologică, excluzând anumite paralelisme ce au loc în realitate. Unii autori divizează apoi fiecare activitate într-o serie de subactivități, cu un grad aproximativ de reprezentare în realitate. Acest lucru înseamnă că o diviziune creată pentru un scop economic poate fi greu de demarcat în practică, obligând la stabilirea unor convenții de reprezentare. Deși numărul sistemelor de descompunere este mare, nu se poate afirma că există un model unanim acceptat ca fiind potrivit pentru
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
atingerea obiectivelor sau parametrilor de performanță asociați noii strategii. Modificarea înseamnă atât schimbări dimensionale ale structurii - pondere ierarhică, număr de niveluri ierarhice, număr și dimensiune a compartimentelor etc. -, cât și schimbări relaționale între componente - linii ierarhice, legături funcționale, legături informaționale, diviziune a muncii. Aceste schimbări sunt corelate cu cele de cultură organizațională, putere sau stil managerial, fără a putea face însă demarcări precise ale ariilor fiecărui subsistem. Partea cea mai palpabilă a schimbării o reprezintă variația dimensională a structurii și, parțial
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
consumatorul final. Compartimentul de marketing vizează îmbunătățirea vânzărilor, operând într-o strânsă coordonare cu compartimentul similar al subsidiarei românești a TCCC. Acesta asigură, în principal, interfața cu mass-media și produce elementele vizibile ale culturii Coca-Cola, în paralel cu cercetarea pieței. Diviziunile acestui compartiment au titulaturi care sugerează principalele responsabilități - promotions and events, channels, new products etc. ca și modul de intercorelare a activităților. Compartimentul de distribuție are o structură centrală la București și elemente operaționale în teritoriu. Prin intermediul unui parc auto
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
unei afaceri cu o componentă culturală principală asociată unei imagini-simbol, dar și cu o componentă tehnică pentru care există necesitatea unei îmbunătățiri continue. Operaționalizarea conceptului de responsabilitate socială se face și prin urmărirea unei mulțimi de indicatori speciali asociați fiecărei diviziuni a celor patru arii principale. Simpla listare a acestor indicatori înseamnă câteva pagini. Procedurile și tehnicile de măsurare însumează însă sute de pagini ce prezintă interes doar pentru specialiștii domeniului. Pentru publicul larg, cetățenia corporativă la nivelul sistemului este vizibilă
Practici de management strategic. Metode și studii de caz by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2133_a_3458]
-
ei nu este dublu; căci, desigur, modalitatea de a conduce conform legilor și a conduce în afara legilor se află și în aceasta ca și în celelalte. Într-adevăr, așa este! Ei bine, atunci, când o cercetam pe cea dreaptă, această diviziune nu este necesară, după cum am demonstrat în cele de mai-nainte; dar, după ce am separat-o pe aceasta și le-am considerat pe celelalte drept în mod necesar constituite, în fiecare dintre ele legalitatea și ilegalitatea funcționează ca principiu dihotomic
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
analogic constituit din trei atitudini psihologice: partea rațională (care are ca principală „pornire” cea înspre înțelepciune, care armonizează și echilibrează), cea pasională (care se bazează pe curaj) și cea apetitivă (care are ca scop satisfacerea dorințelor primare prin mijloace materiale. Diviziunea sufletului stabilită în cartea a IV-a devine mult mai îndrăzneață în continuarea ei din cărțile a VIII-a și a IX-a, prin modelele imaginative ale explicațiilor psihologice. Aici Socrate sugerează că diferiți oameni au diferite constituții psihologice. Pe
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Argumentul ontologic întemeiază încă o dată metoda logică prin aceea că se urmăresc articulațiile naturale care fac legătura între gen și specii, de la genul maxim, ideea, până la specia indivizibilă, individul în sine. Străinul nu pare să adere prea mult la metoda diviziunii după specii, dar formularea acestui principiu natural și eidetic s-a făcut deja în Phaidros. Însă ceea ce are specific exercițiul din Omul politic sunt tăieturile mediane echilibrate care lasă să se vadă contrarietățile între părți. Putem extrage de aici două
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
specie: dar nu este deloc necesar ca partea să fie și specie”. Prin intermediul regulii dihotomice și a referinței sale la raportul dintre parte și specie, și la cel dintre parte și întreg, se prezintă, de fapt, principiul ontologic care normează diviziunea: cel al raportului dintre unul-idee și multiplul, raport în care multiplicitatea își menține caracterul definit și determinat. Acestea sunt regulile metodei dihotomice, dar dihotomia, la rândul ei, este o reducție, iar una dintre cerințele oricărei proceduri discursive este să fie
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
părți (kataă me/lh) după principiul reducției: trebuie divizat cât mai mult în cât mai puține părți („Căci trebuie să divizăm întotdeauna în numărul cel mai restrâns cu putință.”) Din cele analizate anterior putem deduce că există trei feluri de diviziune: 1) cea prin multiplicități nedefinite, considerată greșită și care suscită ironii și glume; 2) dihotomia mediană, marcată de reguli provizorii, aleatorii și aproximative; 3) diviziunea naturală prin număr minim de părți definite. Aceasta din urmă pare a fi idealul lui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai restrâns cu putință.”) Din cele analizate anterior putem deduce că există trei feluri de diviziune: 1) cea prin multiplicități nedefinite, considerată greșită și care suscită ironii și glume; 2) dihotomia mediană, marcată de reguli provizorii, aleatorii și aproximative; 3) diviziunea naturală prin număr minim de părți definite. Aceasta din urmă pare a fi idealul lui Platon și se aplică, fără a mai fi contestată, în cea de-a doua parte a dialogului Omul politic, în ce privește auxiliarii regimului politic și la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fi contestată, în cea de-a doua parte a dialogului Omul politic, în ce privește auxiliarii regimului politic și la tipurile de constituții. Cu toate că este mai ușor de arătat, procedura este greu de atins. Ceea ce este esențial dincolo de conținuturile și determinațiile acestor diviziuni este ideea că domeniul politic poate fi determinat pe cale pur rațională. În sens mai larg, toate diseminările în părți care sunt specii și care aparțin în mod natural și esențial genului sunt circumscrise ideii implicite că fiecare specie se găsește
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
știința pe care o posedă. Ideea indistincției între individul angajat în guvernare, ca entitate biologică și sociologică, funcția de guvernare pe care o exercită acesta și știința politică pe care o posedă ține de specificul idealismului platonic. Ea permite toate diviziunile, chiar dacă, cel puțin aparent, sau terminologic, obiectul nu este același. În primul rând, omul politic se distinge de celelalte realități ca individ biologic, ca om. Apoi, dintre oameni, pe baza diviziunii științelor sau a artelor, este determinată cea politică, care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
posedă ține de specificul idealismului platonic. Ea permite toate diviziunile, chiar dacă, cel puțin aparent, sau terminologic, obiectul nu este același. În primul rând, omul politic se distinge de celelalte realități ca individ biologic, ca om. Apoi, dintre oameni, pe baza diviziunii științelor sau a artelor, este determinată cea politică, care trebuie să fie specifică în mod unilateral unui număr de indivizi (fie ei unul, câțiva sau mulți) care o posedă. Mai apoi, pe baza modului de exercitare a funcției politice, sunt
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
conduc. Până în acest punct, reducția a fost una mai degrabă descriptivă, bazată pe caracteristici proprii ale genurilor și părților, care duc la raporturi de contrarietate și identifică obiectul căutat într-una dintre părți. Aceasta devine mai apoi gen pentru următoarea diviziune. Însă o dată cu determinarea artei politice (h( basilikh/ te/cnh) prin opoziție cu artele subalterne se pare că am ajuns la capătul drumului. Platon elimină cu ușurință din definiția omului politic pe slujitori și pe preoți (atitudinea față de preoți e în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ideile numerelor (care, pentru omul acelor vremi aveau o încărcătură mai mare decât ne permite să sesizăm formalismul matematicilor moderne). De ce? Pentru geometria epocii lui Platon problema centrală era aceea a raporturilor dintre mărimile comensurabile și mărimile incomensurabile, dintre nedeterminarea diviziunii și limita pe care o aduce măsura (paradoxurile lui Zenon sunt cel mai bun exemplu). Problema matematicii și a numerelor nu e aceea a caracterului lor abstract și atemporal, ci aceea a confruntării dintre determinat și nedeterminat, dintre limitat și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]