2,442 matches
-
dificultatea regăsirii de sine, moartea (Goana). Fără a se distanța pe deplin de intenția reflectării unor momente de criză, piese precum Ascensiunea unei fecioare și Carlo contra Carlo (jucată în 1995 la Teatrul Odeon din București) conferă o dimensiune nouă dramaturgiei lui I., prin actualizarea câtorva figuri și situații din teatrul universal (Salomeea - de această dată, o simplă fată care alege să se căsătorească în repetate rânduri, ca metodă de a supune viața, Carlo Gozzi și Carlo Goldoni - în disputa pentru
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
de lectură. Volumul următor, Orizontul traducerii (1981), are de asemenea o retorică pledantă, reușind să demonstreze în ce măsură traducerile reprezintă o componentă inalienabilă și în grad înalt semnificativă a oricărui univers literar național. Eșantionul autorilor tratați - selectați deopotrivă din proză, poezie, dramaturgie și teorie literară - este impresionant, începând cu marii autori ai Antichității, continuând cu Hölderlin, André Malraux, Mircea Eliade și Goethe, cu Thomas Mann, unul dintre marii săi favoriți, și ajungând până la latino-americani. Demn de tot interesul este destinul tezei de
IONESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287582_a_288911]
-
este considerat de I. cel din „Familia” (1971), cu o prezentare de Ștefan Aug. Doinaș. Primul volum, Cuvânt în cuvânt, îi apare în 1972. Colaborează mai susținut la „Convorbiri literare”, „Cronica” și „Familia”. Este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie în 1984 (tragedia Vlad Țepeș), în 1990 și 1996 cu Premiul Asociației Scriitorilor din Iași pentru poezie, în 1998 acordându-i-se Premiul Fundației „Cella Delavrancea” pentru Opera Omnia. Scriitor de frapantă originalitate și de valoare certă în toate domeniile
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
viziune, substanță și poetică sunt închegate subiectele și protagoniștii pieselor de teatru publicate de I. Vlad Țepeș este o tragedie grandioasă, de tensiune dramatică, aducând în prim-plan un erou de anvergura și măreția extramundană a marilor figuri daimonice din dramaturgia eminesciană (Andrei Mureșanu, Decebal). Deși în compunerea personajului infrastructura documentară și legendară nu lipsesc, Vlad Țepeș se deosebește atât de întrupările sale din dramaturgia istorică națională, cât și de cele din filmele horror cu Dracula. Ființă titanică și stihială, mișcată
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
aducând în prim-plan un erou de anvergura și măreția extramundană a marilor figuri daimonice din dramaturgia eminesciană (Andrei Mureșanu, Decebal). Deși în compunerea personajului infrastructura documentară și legendară nu lipsesc, Vlad Țepeș se deosebește atât de întrupările sale din dramaturgia istorică națională, cât și de cele din filmele horror cu Dracula. Ființă titanică și stihială, mișcată în chip expresionist de mari elanuri și țeluri justițiare și mântuitoare întrucât privește poporul său, Vlad este un iluminat, un misionar al Cerului. Mutatis
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
Iași, 2001; Shakespeare, Regele Lear, Iași, 2000. Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 93-96; Regman, Colocvial, 279-295; Doinaș, Lectura, 236-242; Paleologu, Alchimia, 152-155; Valentin Silvestru, Lumini și penumbre, AST, 1985, 10; Grigurcu, Existența, 462-465; Sorin Antohi, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie, ATN, 1987, 3; Florin Faifer, Un poem al mâniei, CRC, 1990, 21; Aurel Pantea, Extazul convulsiv, VTRA, 1991, 1; Vasile Spiridon, Un cosmotet, F, 1991, 10; Lucia Cifor, Convorbire cu Alexandru Paleologu despre Nicolae Ionel, RL, 1994, 40; Lucia Cifor
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
Grigore Alexandrescu, 1949, Caragiale, 1951), fie de volume alcătuite spre a teoretiza și argumenta „direcția corectă” pe care literatura trebuia să o urmeze cu strictețe pentru a fi acceptată de sistem (Probleme și opere contemporane, 1954, Eroi și conflicte în dramaturgia noastră actuală, 1955, Romantismul eroului revoluționar, 1956), se discern, dincolo de radicalitatea limbajului, posibilitatea autorului de a utiliza teorii și concepte, precum și consecvența, poate sinceră, a perspectivei asumate. Purtând marca spiritului dominant al deceniilor cărora le aparțin, cărțile din această serie
IOSIFESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287610_a_288939]
-
analitic, întotdeauna incitant și temeinic elaborat. SCRIERI: Oameni și cărți, București, 1946; Alexandru Vlahuță, București, 1949; Vasile Cârlova și Grigore Alexandrescu, București, 1949; Caragiale, București, 1951; Oameni deosebiți, București, 1954; Probleme și opere contemporane, București, 1954; Eroi și conflicte în dramaturgia noastră actuală, București, 1955; Furtună în cancelarie (în colaborare cu Vera Călin), București, 1956; Romantismul eroului revoluționar, București, 1956; Drumuri literare, București, 1957; În jurul romanului, București, 1959; Grigore Alexandrescu, București, 1960; Momentul Caragiale, București, 1963; Artă și arte, București, 1965
IOSIFESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287610_a_288939]
-
ca redactor-șef al revistei „Moftul român” (din 1990), director artistic al Teatrului Național din București (1993-1996), consilier la Centrul de Integrare Europeană - UNESCO (1992-1999). A debutat, la recomandarea lui Nicolae Velea, cu povestiri scurte în „Luceafărul” (1960), iar în dramaturgie, cu piesa Trăsura la scară (montată la Teatrul Nottara din București în 1983). I s-au reprezentat numeroase alte piese: Concediu nelimitat (1984, Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești), Un loc pe terasă (1985, Teatrul Național din Timișoara), Într-o dimineață
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
Ploiești), Un loc pe terasă (1985, Teatrul Național din Timișoara), Într-o dimineață (titlul originar: Aprilie, dimineața, 1988, Teatrul Nottara), Arșița și viscolul (1992, Teatrul Nottara), Tehnica raiului (1997, Teatrul Național din București) ș.a. A fost distins cu Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (1992), Premiul „I.L. Caragiale” al Academiei Române (1992), Premiul Asociației Internaționale a Criticilor Teatrali (1995), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1997). Povestirile lui I. - Tratat asupra vițeilor la poarta nouă. Lumea într-o luni (1993), Primăvara, când înmuguresc
ISPIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287628_a_288957]
-
Introducere în opera lui St. O. Iosif, București, 1977; Ciobanu, Însemne, I, 232-238; Păcurariu, Scriitori, I, 145-152; Marcea, Varietăți, 112-116; Ion Dodu Bălan, Țara omeniei și oamenii ei, București, 1983, 197-211; Traian Cantemir, Studii de literatură, Iași, 1983, 164-169; Modola, Dramaturgia, 142-143, 310-316; D.R. Popescu, Galaxia Grama, București, 1984, 93-104; Scarlat, Ist. poeziei, II, 170-172; Liviu Grăsoiu, St. O. Iosif. Doinirea ca vocație și destin, București, 1985; Ornea, Actualitatea, 105-108; Zoe Dumitrescu- Bușulenga, Iosif Sava, Muzica și literatura, I, București, 1986
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
Ca autor dramatic, I. nu-și uită preocupările lingvistice. În „farsa filologică” Babilonia românească (1860), el atacă, într-o șarjă groasă, limbajul împestrițat de grecisme și slavonisme, italienismul heliadist, „ciunismul”, ortografia nouă cu alfabet latin, franțuzismul. Având meritul întâietății în dramaturgia românească de inspirație istorică, piesa Mihul. O trăsătură din rezbelul lui Ștefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei (1850) încearcă să îmbine o intrigă amoroasă și un conflict războinic. Momentele de exaltare romantică alternează cu pasaje reflexive, în care
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
regizor al Teatrului Maghiar din Cluj. După al doilea război mondial se întoarce în Ungaria, funcționând ca profesor de teologie reformată la Budapesta. Ca regizor și director de teatru traduce, pentru îmbogățirea repertoriului Teatrului Maghiar din Cluj, cinci piese din dramaturgia română clasică și contemporană: O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale, Meșterul Manole de Octavian Goga, Prometeu de Victor Eftimiu, Manechinul sentimental de Ion Minulescu și Molima de Ion Marin Sadoveanu - toate transpuse în maghiară pentru prima oară. Traducerile vor fi
KÁDÁR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287696_a_289025]
-
București, 1969, 231-272; Ciopraga, Lit. rom., 577-579; Ist. teatr. Rom., II, 212-213; Vicu Mîndra, Istoria literaturii române. Evoluția genului dramatic, partea II, București, 1977, 176-180; Brădățeanu, Istoria, II, 77; Constanța Trifu, Presa umoristică de altădată, II, București, 1980, 208-209; Modola, Dramaturgia, 297-300; Dicț. scriit. rom., II, 751-752; Faifer, Pluta, 103-106. F.F.
LOCUSTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
și poeme de O. Goga (Aceeași poveste) și Ion Pillat (Biserica lui Horia). De remarcat sunt câteva povestiri ale lui Ion Agârbiceanu, Întâia noapte, Convenire colegială, Înfruntare, alături de traduceri, realizate de George Sbârcea, din nuvelistica lui Luigi Pirandello (Răposatul, Ținta). Dramaturgia nu este prezentă în revistă, spectacolele Teatrului Național din Cluj fiind însă analizate prompt, întâi prin anunțuri și cronichete nesemnate, apoi prin texte specializate, aparținând lui Corneliu Albu, cum ar fi comentariul la spectacolele cu piesele Avram Iancu de Lucian
GAZETA ILUSTRATA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287198_a_288527]
-
și al lui Alexandru Genoiu, funcționar. În 1953 a absolvit Liceul „I.L. Caragiale” din Ploiești, după care, în 1962, își va lua licența la Facultatea de Teatrologie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Debutează în dramaturgie la „Ateneu”, cu piesa Umbrelă pentru singurătate (1968), după ce debutase ca poet în „Tânărul scriitor” (1955), iar în postura de comentator literar în „Tribuna” (1963). Metodist și director al Casei Regionale a Creației Populare din Galați (1961-1964), inspector pe probleme
GENOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
în Galați (1966-1967), din 1967 face parte din redacție, iar din 1982 până în 1990 conduce revista „Ateneu”. Din 1990 înființează și conduce, la București, Editura Rampa și Ecranul. I s-au acordat Premiul criticii teatrale (1979), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie (1983), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1996). Nume înseriabil generației lui Dumitru Radu Popescu, Tudor Popescu, Iosif Naghiu ș.a., G. practică deopotrivă genul dramatic, cronica de spectacol cu tendințe accentuat moralizante și mai puțin estetizante, articolul pe teme de actualitate
GENOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287215_a_288544]
-
Piesa a stârnit un mic „scandal”, fiind interpretată drept criptocontestatară la adresa societății și rânduielilor din epocă, ceea ce i-a creat autorului dificultăți în reprezentarea ulterioară a altor texte. După acest episod G. s-a „cumințit”, orientându-se mai ales spre dramaturgia istorică, desigur cu mesaj patriotic. A compus și scenarii de teatru radiofonic, unele fiind montate și difuzate. După 1980 a publicat și proză (romane, povestiri istorico-patriotice pentru adolescenți). În activitatea de dramaturg a lui G. se pot distinge două maniere
GEORGESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
Lovinescu, București, 1973; Inspectorul de teren, București, 1980; Lumea de la fereastră, București, 1983; Comediograme, București, 1985; Neagoe, căpitan de vânători, București, 1991. Repere bibliografice: Dinu Săraru, Un spectacol experimental, LCF, 1968, 12; Radu Popescu, Atelier ’68 și ciclul doi de dramaturgie originală, RMB, 1968, 23 mai; Valentin Silvestru, Dramaturgi originali la Atelier ’68, CNT, 1968, 26; Dan Cristea, Noi formule de teatru. Între confirmare și infirmare, TTR, 1968, 7; Ovidiu Constantinescu, Noi căutări în dramaturgia românească, VR, 1968, 8; Paul Everac
GEORGESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
Atelier ’68 și ciclul doi de dramaturgie originală, RMB, 1968, 23 mai; Valentin Silvestru, Dramaturgi originali la Atelier ’68, CNT, 1968, 26; Dan Cristea, Noi formule de teatru. Între confirmare și infirmare, TTR, 1968, 7; Ovidiu Constantinescu, Noi căutări în dramaturgia românească, VR, 1968, 8; Paul Everac, O dorință numită cenaclu, CNT, 1970, 27; C. Isac, „Punctul”, ATN, 1973, 4; Laurențiu Ulici, Fetișul replicii , RL, 1973, 29; Ulici, Prima verba, I, 212-214; Vicu Mîndra, Jocul situațiilor dramatice, București, 1978, 94, 97-100
GEORGESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
Universității „San Marcos” din Perú (1978). Restrânsă la spațiul iberic, prima carte a lui G., Teatrul clasic spaniol (1967), reprezintă o sinteză istorico-literară concepută în manieră tradițională. Autorul își ordonează materia pe criterii istorist-pozitiviste, timp obiectiv și personalități, urmărind dezvoltarea dramaturgiei spaniole de la teatrul liturgic, mistere, moralități și farse profane din Evul Mediu până la marile realizări clasice din vremea Renașterii și a „secolului de aur”. Momentele biografice, atrăgător relatate, se întrețes armonios în comentariu, participând la susținerea aprecierilor de valoare. Mai
GEORGESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287224_a_288553]
-
În teatrul „recent”, mai cu seamă, se pune Însă la Încercare capacitatea de „multiipostaziere” a actorului În interiorul aceluiași spectacol: un actor poate, de exemplu, să joace, să-și asume mai multe roluri În cadrul unei singure reprezentații. Chiar și În lipsa unei dramaturgii sau a unor spectacole cu valențe „anarhetipice”, „anarhetipale”, actorul reprezintă oricum, În sine, prin Însăși natura sa proteică, tipul de om - aș zice „prototipul anarhic” - care experimentează pulverizarea și Își Încearcă fețele - multiplele fețe ale subiectului. Conceptul de anarhetip lansat
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a reprezentării de sine și spunând că reprezentarea de sine este un produs al societății civile. La ce te gândești, ce fel de reprezentări ar putea formula societatea civilă? Exprimate cum? Pentru că reprezentarea e discursivă, e imagistică. În plan artistic, dramaturgia dă replica (reprezentările, dacă vrei) cu cea mai mare rapiditate și multe dintre ele sunt șocante, deloc complezente... Scriitorii construiesc mai greu reprezentări. Marius Jucan: Cred că am să Încep cu repetabilitatea, o sugestie foarte interesantă. Îmi propui să văd
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
teoreticianul respingea de plano critica deterministă (Taine, Brunetière), critica biografică-psihologică (Sainte-Beuve), critica sociologică (Dobrogeanu-Gherea), de vreme ce „împrejurările externe și psihologice” se rezumă la personalitatea omenească, nu la personalitatea artistică, aceasta făcând parte „din altă lume”. Preocupările pentru teatru (Critică dramatică, 1904, Dramaturgie română, 1905), pasagere, lasă repede loc interesului pentru poezie, de unde Teoria elementară a poeziei (Introducere în poetică) (1902) și Teoria poeziei cu aplicare la literatura română (1906) sunt revăzute și îmbogățite în 1927. Opțiunea pentru universalii și permanențe frapează în
DRAGOMIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]
-
ultimele concluziuni ale filosofiei lui Herbert Spencer, București, 1892; Critica „științifică” și Eminescu, București, 1895; ed. București, 1906; Estetica unită cu studiul literaturii române contimporane, București, 1901; Teoria elementară a poeziei (Introducere în poetică), București, 1902; Critică dramatică, București, 1904; Dramaturgie română, București, 1905; Teoria poeziei cu aplicare la literatura română, București 1906; Curs de literatură română, partea I: Metoda istorică și metoda estetică, București, 1913; Literatura română. Teoria genurilor literare, București, 1915; ed. București, 1927; Poezia română, partea I: Teoria
DRAGOMIRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286857_a_288186]