1,466 matches
-
sigur c-o să fii Încântată. Îmi pune mâna pe braț cu afecțiune, iar eu Îi zâmbesc pierit. Sunt. Foarte ! Ideea e că probabil, Într-o zi, chiar o să ajung să Îmi placă jazzul. N-am nici o Îndoială. Mă uit cu duioșie cum se Îmbracă, Își curăță dinții cu ața dentară și Își ia servieta. — Ai purtat cadoul de la mine, spune cu un zâmbet mulțumit, uitându-se la chiloții mei, aruncați pe jos. — Îi... port destul de des, zic, cu degetele Încrucișate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
am nimic cu persoanele În vârstă. Și, de fapt, cu nimeni. Cred că oamenii sunt la fel, fie că sunt albi sau negri, femei sau bărbați, tineri sau... Dar e un moș ! E bătrân ! Nu-i drăguț ? spune Katie cu duioșie, cât el se duce să ia ceva de băut. E atât de cumsecade. Nu se supără niciodată, face orice-l rogi. N-am fost În viața mea cu un tip ca el ! — Cred, spun, cu glasul ușor sugrumat. Care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Tot acest timp, călugărița m‑a privit cu o expresie perplexă, iar, în clipa în care termin, zice: — Draga mea, ești catolică? — Nu, adevărul e că nu sunt, spun. Voiai să vorbim despre ceva anume? — Îhm... nu neapărat. Mângâi cu duioșie strana pe care stau și îi zâmbesc prietenos. E foarte frumos sculptat, nu? Toată mobila pe care o aveți e așa frumoasă ca asta? — Suntem în capelă, zice călugărița, aruncându‑mi o privire ciudată. — Știu! Dar știți, o gramadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
evitând sè-i spun adevèrul, Dar tu n-ai permis de conducere! îmi amintește ea, dar eu anunțând-o, M-am înscris deja la o școalè de șoferi, Bine, Matei, dar tu abia intrai în mașină asta! zâmbindu-mi cu infinitè duioșie, Dacè dau scaunul șoferului în spate, foarte în spate, explicându-i și, ca sè-i dovedesc, deschid portiera, mè așez în scaun și manevrez maneta care face ca scaunul sè ruleze în poziția maximè, Uite, încap perfect! Sigur cè nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Anton Dobrotă. La liceu am primit bursă, dar, odată intrat acolo, m-am Întors, cu 180 de grade, spre biologie, fizică și chimie... * Ce logoree l-a apucat! Reacțiile lui care o surprind, de fiecare dată, cum e, de pildă, duioșia Înțelegătoare față de părintele care l-a umilit și l-a stâlcit În bătaie! O minte strălucită Într-un comportament arhaic... Și, evident, mintea aceasta e acum doar la călătoria asta inutilă, la acelținut sălbatic unde ea nu a avut chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a auzit și, brusc, este de acord să plece. Acum. Sau e rapiditatea reacției ei atunci când privirea lui Întârzie pe o făptură tânără? —...De ce să plecăm noi primii? se miră el. Evident că n-are să mai biseze. Bună-credință, fairplay, egoism, duioșie față de copii, animale, făpturi neputincioase, respect față de adevăr, tradiție și ceremonialul acceptat - iată ce i s-a transplantat lui aici, În fiecare din ultimii lui patruzeci de ani. Iată ce crede că recunoaște În acest public copt și rezervat, stăpânit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cu timiditate, până o atinse pe-a lui. — Bunica se înșela de multe ori, adăugă. Când m-am născut, mi-a prezis un viitor negru și, cu toate acestea, m-am măritat cu un nobil, aproape un prinț. Surâse cu duioșie: — Mi-aduc aminte când te-ai născut, zise. Nu se poate să fi trecut mult mai mult de cincisprezece ani... Viitorul tău încă nu a început... îi păru rău că o întristase, pentru că o iubea și cu toate că un imohag nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
plebeu. Câinele veni cu stâpânul și i se culcă alături după ce făcu cele trei ture În jurul lui Însuși care constituiau singura amintire care-i mai rămăsese din vremea când fusese lup. Muzicianul acorda violoncelul după la-ul diapazonului, restabilea cu duioșie armoniile instrumentului după tratamentul brutal la care Îl supuseseră trepidațiile taxiului pe piedrele caldarâmului. Pentru câteva momente reușise s-o uite pe femeia din lojă, nu chiar pe ea, ci conversația tulburătoare pe care o Întreținuseră la intrarea artiștilor, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
sută cincizeci de ani În urmă, e pierdut, creștinii vor trebui să Înceteze să-și mai poarte armele pe o câmpie destinată păcii și miresmei cedrilor din Liban, sărmani Templieri, ce s-a ales din toată această epopee a voastră? Duioșie, melancolie, pălirea unei glorii pe cale de Îmbătrânire, atunci cum să nu-și plece urechea la doctrinele secrete ale misticilor musulmani, la acea Îngrămădire hieratică de comori ascunse? Poate că de aici se naște acea legendă despre cavalerii Templului ce Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
făcea să vadă barul Pilade ca pe un club de dandy democratici, iar dandysmul democratic era pentru ea una dintre intrigile complotului capitalist, chiar cea mai subtilă. A fost un an de mare angajare, de mare seriozitate și de mare duioșie. Lucram cu poftă, dar și cu calm la teză. Într-o zi l-am Întâlnit pe Belbo pe cheiul Navigli, la mică distanță de Garamond. „Ia te uită, ia te uită”, Îmi zise el vesel, „Templierul meu preferat! Tocmai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și Îi murmură ceva la ureche. „Și ce dacă?” zise ea. „Te-am Întrebat dacă mă duci acasă cu mașina”. „Aha”, zise el. „Scuză-mă, Casaubon, trebuie s-o fac pe taximetristul pentru femeia vieții nu știu cui”. „Prostule”, zise ea cu duioșie și-l sărută pe obraz. 36 Permiteți-mi, până una-alta, să-i dau un sfat viitorului sau actualului meu cititor, care ar putea fi efectiv melancolic: nu trebuie să citească simptomele sau prognozele din partea ce urmează, ca să nu rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
în fiecare trandafir deschis dimineața sub boabele de rouă. Bunătatea și dragostea ei mă impresionează. Chipul i se luminează într-un surâs plin de candoare, sugerând acea sinceritate și demnitate care împodobesc frumosul caracter. Ea întruchipează dragostea, hotărârea, inteligența, ambiția, duioșia, bunătatea. Mereu cu sufletul alături de mine, dându-mi sfaturi sau mângâindu-mă drăgăstos, mama trăiește împreună cu mine tristețea deznădejdii sau extazul fericirii. Dragostea ei pentru mine, acel simț neistovit și veșnic al maternității, grija și atenția cu care mă înconjoară
O, mama, dulce mama!. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Botez Arina () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2317]
-
boieri și, fiind ziarist, mâine-poimâine îl vezi deputat, cum a ajuns și Costel Petrescu, care a fost coleg cu bărbatul ei la școala militară. ― Uite ce îngeraș s-a abătut pe la noi, domnule Titu! suspină doamna Alexandrescu, topindu-se de duioșie. Tanța roși. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. Tânărul se zăpăci puțin. Doamna Alexandrescu observă mulțumită, și, după câteva minute, interveni diplomatic: ― Ei, acum noi plecăm, că suntem, vezi, și îmbrăcați. Am vrut numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ministru la tribună, îi strânse amândouă mâinile și apoi se sărutară pe amândoi obrajii. Deputații și senatorii, împreună cu publicul din tribune, acompaniară cu un uragan de aplauze scena aceasta de înfrățire patriotică. Mulți ochi se umplură de lacrimi și o duioșie înfioră chiar inimile cele mai rezistente. Numai prim-redactorul independent de adineaori nu-și ținu gura și spuse în tribuna presei: ― Pupăturile astea o să usture teribil spinarea țăranilor! Atunci Max Streșin, vechi redactor la Glasul poporului, oficiosul noului guvern, nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
șoaptă: dacă soldații vor refuza să tragă și vor trece de partea țăranilor?... Tocmai acest argument l-a încăpățînat să plece. Altfel poate s-ar fi răzgândit, mai cu seamă că și Olga îl reținea cu o privire umedă de duioșie. Mai târziu, găsindu-se o clipă singuri, ea i-a șoptit brusc: "Rămîi, dacă mă iubești!" Grigore a fost așa de surprins că, sărutîndu-i mâna, de-abia a putut răspunde: "Trebuie să plec tocmai fiindcă te iubesc atât de mult
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tot ce-i trebuie pentru a ne oferi o imagine sintetică a imaginarului nostru mult mai răspîndit : o referință explicită la un trecut de demnitate prin personajul carismatic și ușor misterios al haiducului, un topos neaoș și pitoresc, alintat cu duioșie prin diminutivul fîntîniței și apoi afirmarea fermă și irecuzabilă a unicității : sîntem simply the best ! Cine nu crede este fie măgar, fie american incult (a se vedea o bună parte a comentariilor autohtone la faimoasa emisiune a lui Anthony Bourdain
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
stropeam grădina, mă gîndeam la șerban, băiat de asfalt, care, după ce nu ne mai văzuserăm ani la rînd, ne-a chemat o dată să ne arate cum i-a înflorit nu știu ce copăcel. Era atît de încîntat și se uita cu atîta duioșie la niște frunze ițite pe o tulpină anemică, încît nu am îndrăznit să-l mai ironizez, așa cum avusesem prima pornire cînd ne-am văzut. Acum mă plimbam și eu cu furtunul în mînă, agale, căci presiunea era foarte scăzută și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
personalitatea ei profund și subtil erotizată. Suportăm mai ușor gândul că iubita noastră ne-a înșelat decât că i-a zâmbit altcuiva ridicând dintr-o singură sprânceană sau că pe obrajii ei au apărut, în jurul gurii, acele cute de o duioșie ironică, pe care tu le credeai ivite acolo doar datorită influenței tale și imposibil de repetat pentru altul... Dacă ochiul feminin nu este fardat, e foarte greu să-l distingi de al unui bărbat. Poate fetele au gene mai lungi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pulovărul meu roșu, pe gât. Mă așez pe pat, pe cerga roșie, așa încît camuflajul e perfect. Sânt ușor emoționat, căci nici o tipă nu s-a gătit vreodată pentru mine ca tine, Nana. E în tine un amestec de tandrețe, duioșie și timiditate care îmi dă curaj. Mai e și altceva, dacă te privesc atent. Îți mângâi părul și te întreb de ce ești tristă. Nu e chiar tristețe ceea ce observ, e altceva, dar așa se întreabă. Eziți puțin, apoi îmi povestești
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de rău. Mă însoțise în vise și iată că apărea și în realitate. Când privirile mi-au căzut pe Zizi, am avut parcă un presentiment. Am luat-o de jos, am scuturat-o de praf, i-am vorbit mult, cu duioșie, și m-am hotărât să n-o mai neglijez de-acum încolo. Mai ales că obiectul Garoafei era o păpușă, mi-a trecut de aceea prin cap s-o iau și pe Zizi cu mine, ca să vadă și ea jocul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
două degete lungi și fierbinți, și, zărind deodată minusculul oraș care trăiește dincolo de bucățica de geam, în montura metalică a creionului mecanic, Yvonne scoate câteva chiote de bucurie. Profesorul continuă o vreme să-și privească fetița, răbdător și înduioșat - o duioșie plină de mândrie. Apoi se simte obligat să intre în conversație : — Dar nu se poate ca domnul Ialomițeanu să nu știe asemenea lucruri ! îi atrage atenția soției sale, contrariat și fără chef. Jurnalele erau pline... — Jurnale, bineînțeles, însă când te
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vai de lume și la care striga acrită câte o femeie ofilită de treabă, cu părul adunat neglijent într-un conci soios, fluturându-și fustele în jurul pirostriilor pe care fierbea bulionul sau săpunul - chiar și această vulgară priveliște stârnea o duioșie adâncă în sufletul meu. Bietele de ele, rămase singure cu droaia de copii, așteptându-și bărbații, poate mobilizați de cine știe când, unele de pe-acum nemaiavând ce să aștepte ! Fără s-o știe ! Și astfel ne apropiaserăm destul de mult
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aiurelile astea! — Aiureli, la asta mă reduci tu pe mine! Sunt o marionetă, mă transformi într-o păpușă de cârpă și mă vârî în buzunar. Ești atât de dură, de rece, n-ai pic de blândețe în tine, pic de duioșie, de calm. Dacă m-aș fi însurat cu o femeie blândă și bună, aș fi fost acum cu totul alt om. Ah, totul e atât de negru, negru... De ce nu mă părăsești? — Nu vreau să te părăsesc. — Ca să nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care o chinuiau și care nu erau poate nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât umbrele proiectate de propria ei moarte. Rezemată de consola căminului, cu fruntea înclinată, reflectată în oglinda mare, cu ramă de aur boltită, atingea cu duioșie micul alai de figurine de bronz care se găseau acolo de atâta vreme, încă de pe timpul lui Alan. Flăcările din cămin lingeau flămând buturugile, și se micșorau, ca tot atâtea imagini ale gândurilor ei. Cât de diafană și de curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de la Adam una dintre caracteristicile fortăreței ei interioare, anume, un soi de animism care se aplica la orice, nu numai la muștele care trebuiau prinse și apoi lăsate să zboare pe fereastră, nu numai la gândacii care erau eliberați, cu duioșie, în grădină, sau la păianjenii care trebuiau respectați în ungherele lor, dar și la cuțite, furculițe, linguri, cești, farfurii și căni de apă, la pantofi, la sărmanii ciorapi desperecheați, la nasturii care, din lipsă de afecțiune, se pot pierde. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]