2,664 matches
-
ea gândi că e o închipuire a ei proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip lua din ce în ce conture mai clare... era el... "Ah! gândi ea zâmbind... ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumusețea nopții, în tăcerea dumbravelor, el! " El s-apropie... El credea asemenea că are o-nchipuire aievea înaintea lui, căci o privi lung, se priviră lung... El cu îndoială, ea fără rușine... Când îi luă mâna... ea țipă... - Oceana, zise el încet, Oceana, ești tu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că nu poate fi nimic adevărat în această fericire ș-ar fi vrut numai ca vecinic să ție acest vis. El aruncă mantia sa neagră pe umerii ei frumoși... și astfel trecură, unul de gâtul altuia, în întunericul vioriu al dumbravei... "Tu ești... chiar tu? "... întrebă ea cu glasul înecat și amar *... căci toată cugetarea ei se-mprospătase amar *... toate visele ei revenise splendide și doritoare de viață... și numai atâta ținea minte că el n-o voise, că el n-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și șerpuind cu argintul lor fiind, aruncîndu-se în brațele bulboanelor, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând, s-adîncesc în lac. În mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fiind, aruncîndu-se în brațele bulboanelor, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând, s-adîncesc în lac. În mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am fost sculptor. De aceea, după
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o panoramă cerească se deschise ochilor ei... D-zeule! ce rai! gândi ea. Ea merse-nainte prin iarbă, care, mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil, rătăcind într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se înclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. In mijlocul acestei feerii lăsate asupra unui rai trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung de aur ce-i ajungea la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei. Ea veni lângă lac și văzu cărare de prund pe sub apă. Începu să treacă și apa fugea rotind împrejurul glesnelor ei. Ea se uita la acea dumbravă încîntată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul... era atât de însetată de amor ca copilul cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită. Când ajunse în dumbravă, umbra arborilor arunca un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se uita la acea dumbravă încîntată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul... era atât de însetată de amor ca copilul cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită. Când ajunse în dumbravă, umbra arborilor arunca un reflect albastru asupra ei, încît părea o statuă de marmură în lumină viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună sunt... pretutindenea el, în tăcerea dumbravelor, în frumuseța nopții. El se apropie... El credea asemenea că are o închipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă încet. - Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațe... Cezara! ești o închipuire, un vis
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în brațele bulboanelor în care se-nvîrtesc nebune, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând de satisfacere, s-adîncesc în lac. În mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului, ierbăriei și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se-nvîrtesc nebune, apoi repezindu-se mai departe, până ce, suspinând de satisfacere, s-adîncesc în lac. În mijlocul acestui lac, care apare negru de oglindirea stufului, ierbăriei și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine. Lucrez toată ziua câte ceva. Știi că-n tinerețea mea am fost la un sculptor. De
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei... D-zeule! ce rai! gândi ea - voi sta aici puțin. Ea merse-nainte prin iarbă, care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul, s-arunca, în lacul limpede ca lacrima, a cărui apă o făcea mai să adoarmă, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonită de fluturi și albine... Era nebună, ca un copil rătăcit [rătăcind] într-o grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă, a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii a nopții lăsate asupra unui rai înconjurat de mare, trecea Cezara ca o-nchipuire de zăpadă, cu părul ei lung
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amantul ei și-i părea că-i Eva-n paradis, singură cu durerea ei. Ea veni lângă lac și văzu cărare de prund pe sub apă. Începu să treacă și apa fugea rotind împrejurul glesnelor ei... Ea se uită l-acea dumbravă încîntată... o dorință de fericire îi cuprinse sânul... era atât de însetată de amor ca copilul cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate vestezite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îi cuprinse sânul... era atât de însetată de amor ca copilul cel tânăr și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sărutări, cugetarea ei era împătimită ca un strat cu florile pe jumătate vestezite de arșiță. Când ajunse în dumbravă, umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, încît părea o statuă de marmură în lumina viorie... Deodată ea văzu prin arbori o figură de om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
om... gândea că-i o închipuire a ei, proiectată pe mrejele de frunze... și acel chip luă din ce în ce conture mai clare... era el. - Ah! gândi ea zâmbind - ce nebună sunt... pretutindenea el, în frumuseța nopții, în tăcerea dumbravelor [, în frumuseța nopții]... El s-apropie... El credea asemenea că are - o-nchipuire aievea înaintea lui... O privi lung, se priviră lung. Când îi luă mâna... ea țipă [încet]. Cezara, strigă el, cuprinzînd-o-n brațele lui... Cezara! ești o închipuire, un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
erau de smirnă și izvoarele de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sânte și albe numai eu aveam corp... Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un râu cu undele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu intra neturburat, neparodiat la cunoștința internă. îmi părea că trecusem printr-o poveste cu smei și crudelități, dar în a căror coprins, pe alte locuri și pe alte țărmuri, amanții rătăcesc de-a lungul lor în umbra și verdele dumbrăvilor, cu fețele argintite de lumina unei palide {EminescuOpVII 210} lune ce zâmbește pin nori și înseninate trist de plăcutele visării ale amorului. Era noaptea aceea un roman cavaleresc fără înțeles, din evul mediu, dar în care nu mai eram în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capul pe-o piatră și corpul pe-un morman de frunze uscate și adormii. Visul - o lume senină pentru mine, o lume plină de raze clare ca diamantul, de stele curate ca aurul, de verdura cea întunecoasă și parfumată a dumbrăvilor de laur - visul își deschise auritele lui gratii și mă lăsă să intru în poeticele și etern junele lui grădini. Într-adevăr că muntele pe care dormeam mi se păru una din acele grădini pandante ale Semiramidei, grădini a cărei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și înfășurai corpul ce părea mort a lui Ioan. Mă repezii mereu la deal, prin tufișe, pe costișe țepene și pietroase, prin scu [r]suri prunduite de pâraie, peste ape fără punți, până ce-ntr-o culme de deal, în mijlocul unei dumbrăvi de spinișe, zării cuibul unui foc în cari clipeau cei din urmă cărbuni prin cenușa cea sură. Il adusei lângă foc, pusei în el frunze uscate și vreascuri câte putui aduna în clipă, astfel încît în curând se-nălță un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei mine... și-n adânca depărtare îl vedeai lângă un lac. Razele făcliei n-ajungeau departe... O parte a apei se roși de lumină și-n mijlocul rai se desemnau formele negre și fantastice ale unei insule acoperite de o dumbravă... {EminescuOpVII 249} Regele sui scările unei urne de piatră înaltă cât un palat... El aruncă făclia-n urnă... Ca și când o domă s-ar fi aprins deodată în mijlocul nopții adânc negre, astfel s-aprinse fluidul din vas și ilumină toată hala
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fost un Împărat în țara departată a Indiei și avea o fată frumoasă cum nu se mai povestește, bălaie ca o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată. În nopți cu lună, când se primbla prin întune [coa ]sele dumbrăvi de laur ale castelului răsărit din rădăcini de stânci, ea auzea un glas frumos, parcă de privighetoare, totuși era de om. O arfă, asemenea sunetului blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpelor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbravelor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc. Pe valea Siretului, întinsă sub arcurile de safir ale cerului, ale căror fluvii de aer tremurau de căldura
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
patate în vârf cu două alunele dogorite - cât și mai jos, unde pântecele se adună ca sculptat într-un nod concrescut. Mai de vale de acest mirador * a organismului inferior se-ncepea părul luciu - negru și abia-ncrețit care-i dumbrava centrului, ce constituie izvorul regenerărei omenești, apoi urmau trîmbii rotunzi a picioarelor, tari și copți, numai buni de-a zugruma șelele unui amant între ele, apoi genunchii, ce făceau gropițe când ea* stătea, apoi fluierele cu pulpe tăiete-n lapte, până la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de singurătate. Alegoria dezvoltă o singură imagine și nu iese din cercul unor abstracțiuni previzibile. În Amărîtă turturea există mai multă mișcare lirică și o mai mare varietate de elemente (În stilul poeziei populare): flori, livede, pădure verde, ramură uscată, dumbravă adîncă, apă rece, vînătorul, cu care Însă poezia nu vine În contact În chip direct, ci prin intermediul unei fabule. CÎnd, la urmă, poetul se hotărăște să atace tema pe față: „Dar eu om de-naltă fire Decît ea mai cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]