1,184 matches
-
acționăm? întreabă Nuharoo. Să emitem un decret urgent în numele lui Tung Chih care să-l convoace pe prințul Kung la Jehol, răspund eu. — Ar fi valabil? Nuharoo devine neliniștită: De obicei, Su Shun este cel care concepe ordinele și pregătește edictele. — Cu ambele sigilii ale noastre, este valabil. — Cum ai trimite decretul prințului Kung? — Trebuie să ne gândim la o modalitate. — Cu câinii de pază ai lui Su Shun peste tot, nimeni nu poate ieși din Jehol. — Trebuie să alegem o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
zace acolo de mai bine de o lună. Deși bine sigilat, sicriul răspândește duhoarea descompunerii. Su Shun și grupul său sunt încântați. El dezaprobă propunerea lui Tung și ne obligă să fim de acord să ne punem sigiliile pe un edict pe care l-a conceput privind acuzarea lui Tung Yen-ts’un. Pe 9 octombrie 1861 are loc în Sala Ceții Fantastice o audiență pentru toți miniștrii și nobilii din Jehol. Eu și Nuharoo stăm de o parte si de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
imprimeu cu pini. Se întreabă probabil ce s-a întâmplat cu paltonul său. Nota autoarei Toate personajele din această carte au la bază persoane reale. Am făcut tot posibilul să păstrez evenimentele așa cum au fost în istorie. Am tradus decretele, edictele și poemele din documentele originale. Ori de câte ori au existat diferențe în interpretare, mi-am bazat judecata pe cercetările mele și pe perspectiva de ansamblu. Mulțumiri Mulțumirile mele se îndreaptă către soțul meu, Lloyd Lofthouse, către Sandra Dijkstra și echipa de la Sandra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
religia lor o "superstiție", ce atrăgea persecuții. Creștinismul a fost prigonit începând de la Nero și până la Diocletian, adică de la mijlocul secolului I și până la începutul secolului al IV-lea. Persecuțiile au atins apogeul sub împăratul Diocletian, care a dat patru edicte împotriva creștinilor. Primul edict, datat februarie 303, prevedea dărâmarea lăcașurilor bisericești, interzicerea adunărilor și arderea cărților sfinte. În același an, s-a dat al doilea edict, care prevedea uciderea preoților, apoi al treilea, care extindea pedeapsa respectivă la toți credincioșii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ce atrăgea persecuții. Creștinismul a fost prigonit începând de la Nero și până la Diocletian, adică de la mijlocul secolului I și până la începutul secolului al IV-lea. Persecuțiile au atins apogeul sub împăratul Diocletian, care a dat patru edicte împotriva creștinilor. Primul edict, datat februarie 303, prevedea dărâmarea lăcașurilor bisericești, interzicerea adunărilor și arderea cărților sfinte. În același an, s-a dat al doilea edict, care prevedea uciderea preoților, apoi al treilea, care extindea pedeapsa respectivă la toți credincioșii care nu sacrificau zeilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al IV-lea. Persecuțiile au atins apogeul sub împăratul Diocletian, care a dat patru edicte împotriva creștinilor. Primul edict, datat februarie 303, prevedea dărâmarea lăcașurilor bisericești, interzicerea adunărilor și arderea cărților sfinte. În același an, s-a dat al doilea edict, care prevedea uciderea preoților, apoi al treilea, care extindea pedeapsa respectivă la toți credincioșii care nu sacrificau zeilor. Apoi, în primăvara 304, a fost dat al patrulea edict, care stabilea uciderea tuturor creștinilor, preoți și laici, care refuzau să sacrifice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și arderea cărților sfinte. În același an, s-a dat al doilea edict, care prevedea uciderea preoților, apoi al treilea, care extindea pedeapsa respectivă la toți credincioșii care nu sacrificau zeilor. Apoi, în primăvara 304, a fost dat al patrulea edict, care stabilea uciderea tuturor creștinilor, preoți și laici, care refuzau să sacrifice. În timpul persecuției lui Diocletian (284-305), a lui Galeriu (305-311) și Liciniu (307-324), au suferit moarte martirică și locuitori daco-romani din regiunea dunăreană. Pe linia Dunării, martirologiile consemnează mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
penetrației adânci a noii religii printre daco-romani și, în același timp, ea este o probă a legăturii dintre cele două ramuri ale creștinătății dunărene. Fenomenul acesta a început sub Constantin (după 306) și atinge apogeul sub Teodosie II (408-450)prin edictul din 435, el decidea ca templele să fie distruse și apoi purificate prin creștinare.23 Printre argumentele creștinării se afla și practica înhumației ce se generalizează din secolul al IV-lea. Existența creștinilor abandonați de Imperiu era o realitate, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fiscală și întreținerea armatei romane. În absența fiscalității romane, viața rurală sub barbari (goți) era mult mai ușoară. Consecința acestei stări de fapt a fost o neîncetată emigrare a populației din Imperiu la barbari. Împăratul Constantin (306-337) a dat un edict, prin care cei ce aveau să-i ajute pe barbari (migratori), urmau să fie arși de vii. La rândul său, cronicarul Orosius spunea: Se află romani care voiesc mai bine să trăiască săraci, dar liberi, între barbari, decât împovărați între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Pogonatul cu hanul Asparuch, prin care recunoștea existența statului bulgar, legătura directă dintre românii de la Dunărea de Jos și Imperiu (Bizanț) era mult îngreunată, întreruptă chiar, ceea ce a avut urmări politice, culturale și bisericești asupra evoluției lor. Apoi, în 726, edictul împăratului Leon III Isaurul a avut drept rezultat izbucnirea mișcării iconoclaste ce se va prelungi până în secolul al IX-lea, cu efecte izolaționiste. Totuși, în ciuda acestor evenimente, moneda bizantină, între 698 și 842, a continuat să ajungă la Dunărea de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
elevilor în ceea ce privește limba germană. Învățarea acestei limbi continuă cu difuzarea de manuale de aritmetică și de retorică bilingve. Însă reformismul lui losif al II-lea este de scurtă durată. În 1791, un decret anulează schimbările în curs, fiind menținute doar edictele de toleranță și de emancipare a iobagilor de la 1781. Reforma nu vine la capătul crizei administrației domeniilor care îi strivește pe țărani cu corvezi și impozite și este resimțită de grupurile privilegiate atinse în statutul lor de deciziile puterii centrale
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
chiar atitudini favorabile creștinismului. În ciuda a toate, asistând la puternicul influx exercitat de prozelitismul iudaic și de cel creștin, prozelitism ce a dus la abandonarea politicii religioase indecise a lui Traian, între anii 201-202 împăratul Septimius Severus (193-211) emana un edict de interzicere a prozelitismului acestora, cerând intervenția activă a poliției împotriva fiecărei biserici locale. Informația biografului Spartianus, confirmată de Actele martirilor, ne vorbește despre niște execuții ce nu au fost cauzate numai de episoade de intoleranță populară izolată, din moment ce au
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
întregii armate comportând un important efort financiar, în perioada în care creștea și inflația monetară. Dacă ținem cont că, creștinii erau considerați dușmanii interni ai imperiului și aveau posibilități economice considerabile, înțelegem cu ușurință și motivul pentru care, un prim edict (257) al lui Valerian a vizat persecutarea ierarhiei bisericești, cu scopul de a elimina conducerea Bisericii, în timp ce un al doilea edict (258) îi persecuta pe cavalerii, senatorii și acei egregi viri care aderaseră la creștinism, prin confiscarea bunurilor. Reacția păgânilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
considerați dușmanii interni ai imperiului și aveau posibilități economice considerabile, înțelegem cu ușurință și motivul pentru care, un prim edict (257) al lui Valerian a vizat persecutarea ierarhiei bisericești, cu scopul de a elimina conducerea Bisericii, în timp ce un al doilea edict (258) îi persecuta pe cavalerii, senatorii și acei egregi viri care aderaseră la creștinism, prin confiscarea bunurilor. Reacția păgânilor exprimată prin criticarea absenteismului creștinilor din viața publică, nu este îndreptățită atât din motive ecleziastice, cât din strategii, dacă le putem
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Imperiului. Conștient fiind de instabilitatea Imperiului (nemulțumirile și revolta pasivă a soldaților creștini și păgâni exprimată pe câmpul de luptă), care putea să derive din cauza persecuției inițiate de politica anticreștină a tatălui său Valerian, în anul 260 a dat un edict de toleranță față de creștini. În această manevră politică, se poate vedea implicit o recunoaștere a Bisericii ca asociație, fiind un prim pas spre o viitoare recunoaștere oficială a creștinismului ca religio licita. Succesiv, Aurelian (270-275), numit dominus și deus, a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pedeapsa cu moartea, pentru refuzul împlinirii serviciului militar din motive de conștiință. În anul 297, Galerius dobândea o mai mare popularitate în Imperiu ca urmare a victoriei sale asupra perșilor și, poate nu întâmplător, în același an, a promulgat un edict împotriva maniheilor. Edictul prevedea confiscarea bunurilor maniheilor, aplicarea pedepsei capitale, deportarea și distrugerea textelor sacre, ca răspuns la atitudinea lor antimilitaristă și pentru a pune capăt lipsurilor și tensiunilor existente în cadrul structurii militare, cauzate de concepția animistă a maniheilor, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru refuzul împlinirii serviciului militar din motive de conștiință. În anul 297, Galerius dobândea o mai mare popularitate în Imperiu ca urmare a victoriei sale asupra perșilor și, poate nu întâmplător, în același an, a promulgat un edict împotriva maniheilor. Edictul prevedea confiscarea bunurilor maniheilor, aplicarea pedepsei capitale, deportarea și distrugerea textelor sacre, ca răspuns la atitudinea lor antimilitaristă și pentru a pune capăt lipsurilor și tensiunilor existente în cadrul structurii militare, cauzate de concepția animistă a maniheilor, care comporta condamnarea serviciului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la atitudinea lor antimilitaristă și pentru a pune capăt lipsurilor și tensiunilor existente în cadrul structurii militare, cauzate de concepția animistă a maniheilor, care comporta condamnarea serviciului militar și a pedepsei cu moartea (dreptul războiului). În general, se crede că inițiatorul edictelor de persecuție împotriva creștinilor ar fi fost tocmai Galerius, generalul armatei danubiene, recrutate în acele regiuni unde creștinismul nu se dezvoltase prea mult. Atitudinea sa trăda resentimentul țăranului-soldat din zona dunăreană, față de creștinul evoluat al Orientului civilizat, înmuiat de religia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
totalitară. În persecuția din februarie 303 nu mai era prigonit numele de creștin ca până atunci, ci refuzul de a sacrifica, iar efectele care derivau din aceasta au fost diferite pentru întreg Imperiul: dacă în Gallia, Constantius Chlorus deși promulgase edictele anticreștine a menținut o politică oarecum moderată, în Italia, Spania și Africa cu Maximian (286-305) persecuția s-a dezlănțuit cu multă violență, asemenea celor din Asia Mică și din zona dunăreană, teritorii de altfel supuse jurisdicției lui Dioclețian și cezarului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lumea occidentală Maxentius (306-312) și Constantin, potrivnici augustului anticreștin Galerius (305-311), nu au reaprins persecuția, ba chiar au arătat o oarecare preocupare față de creștini, în special Maxentius care a bătut monede cu simbolul crucii între 307-308 și a proclamat un edict de toleranță față de discipolii lui Cristos. În Orient, Maximinus Daia (308-313) și Galerius au continuat persecuția. Nu este exclus ca, politica inițială a lui Licinius (308-324) în favoarea creștinilor (opusă celei a lui Maximinus Daia), să nu-i fi sugerat muribundului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cristos. În Orient, Maximinus Daia (308-313) și Galerius au continuat persecuția. Nu este exclus ca, politica inițială a lui Licinius (308-324) în favoarea creștinilor (opusă celei a lui Maximinus Daia), să nu-i fi sugerat muribundului Galerius în anul 311 promulgarea edictului de toleranță prin care se punea capăt în mod oficial politicii falimentare de persecuție, recunoscută de același decret, însă continuată în Asia Mică, Siria și Egipt de către Maximinus, care ignora decretul. Între timp, creștinismul a devenit religio licita prin același
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de toleranță prin care se punea capăt în mod oficial politicii falimentare de persecuție, recunoscută de același decret, însă continuată în Asia Mică, Siria și Egipt de către Maximinus, care ignora decretul. Între timp, creștinismul a devenit religio licita prin același edict (311) al lui Galerius care sancționa implicit și anacronismul vechilor instituții ale statului; ca o ironie, era tocmai cel care la început se îndârjise împotriva Bisericii prin patru edicte ce legitimau persecuția, iar acum trebuia să se recunoască înfrânt de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ignora decretul. Între timp, creștinismul a devenit religio licita prin același edict (311) al lui Galerius care sancționa implicit și anacronismul vechilor instituții ale statului; ca o ironie, era tocmai cel care la început se îndârjise împotriva Bisericii prin patru edicte ce legitimau persecuția, iar acum trebuia să se recunoască înfrânt de aceasta. Anul următor Constantin, primind din partea senatului titulus primi nominis, după victoria asupra lui Maxentius (312), a obținut și încetarea persecuției de către Maximinus, iar în 313, împreună cu Licinius a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o situație asemănătoare se aflau și vârfurile înalte ale ierarhiei imperiale incapabile să depășească presiunile populare anticreștine. Din acest motiv, episcopul din Sardes, Meliton (+190), se plângea în anul 172 împăratului Marcus Aurelius că nu știe cui să atribuie noile edicte, lui sau altcuiva. Adevăratele cauze ale măsurilor anticreștine din această perioadă au fost determinate de nesiguranța limesului, la care s-au mai adăugat criza economică și calamitățile naturale. Pentru a îndepărta asemenea dezastre se celebrau ceremonii religioase, la care creștinii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de creștinism și legea creștină; exprimarea sa nu reprezintă ceva neobișnuit pentru acel timp și se regăsește în literatura și în arta creștină antică. Autorul acceptă motivul curent al legii creștine întărindu-i, printr-o coloratură romană, caracterul legal. Celebrul edict al lui Theodosius I (379-395), Cunctos populos (27 febr. 380), prescria formal ca lege spirituală de reper numai religia transmisă romanilor de către Apostolul Petru. Dacă a publicat aceste cărți între 391-392, terminologia sa corespunde formulării publice acceptată deja de scriitorii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]