1,171 matches
-
Navarei, Antoine de Bourbon. În timpul lunii februarie, la curte au fost primite mai multe avertismente în privința existenței complotului. În fața pericolului crescând, consiliul regal, la sfatul Caterinei de' Medici, decide să facă câteva concesii. În 8 martie 1560, regele semnează un edict care oferă o amnistie generală protestanților. Dar este prea târziu, complotul este deja în curs. Din toate provinciile regatului trupe de oameni se îndreaptă spre Castelul Amboise, unde se află curtea. În orașele Tour și Orléans, conspiratorii distribuie bani și
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
sfatul Caterinei de' Medici și a consilierilor moderați, guvernul încearcă să slăbească tensiunile printr-o politică de înțelegere. Mai multe măsuri de clemență sunt luate în favoarea protestanților. Este prima oprire a persecuților de la începutul domniei lui Henric al II-lea. Edictul de la Romorantin, semnat în mai 1560 conține germenii Edictului Libertății de Conștiință. În aprilie 1560 Caterina de' Medici îl numește cancelar al Franței pe Michel de l'Hospital. Guvernul este dominat acum de "moyenneurs", moderați umaniști care cred în reconcilierea
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
încearcă să slăbească tensiunile printr-o politică de înțelegere. Mai multe măsuri de clemență sunt luate în favoarea protestanților. Este prima oprire a persecuților de la începutul domniei lui Henric al II-lea. Edictul de la Romorantin, semnat în mai 1560 conține germenii Edictului Libertății de Conștiință. În aprilie 1560 Caterina de' Medici îl numește cancelar al Franței pe Michel de l'Hospital. Guvernul este dominat acum de "moyenneurs", moderați umaniști care cred în reconcilierea dintre creștini, prin acordarea de concesiuni reciproce. Însuși cardinalul
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
partea americanilor. A fost președinte al statului Haiti, din 17 februarie 1807. În anul 1811 Henri a creat, în regiunea nordică a insulei "Hispaniola", regatul Haiti, autoproclamându-se, la 26 martie 1811, rege al Haiti sub numele de "Henri I". Un edict, datat la 1 aprilie 1811, ne anunță toate titlurile sale: În ciuda eforturilor sale de a promova educația și de a codifica legile, Henri I a fost un monarh puțin popular. De altfel, regatul său era în continuu conflict cu sudul
Henri Christophe () [Corola-website/Science/311837_a_313166]
-
3 ani, lucrând fără salariu, iar apoi se instalau pe noile pământuri. Comerțul cu sclavi negri s-a dezvoltat și s-a instituționalizat. În 1685, a regele Ludovic al XIV-lea a recunoscut oficial colonizarea insulei și a emis un edict cunoscut sub numele de "Codul Negru", destinat reglementării regimului sclaviei, în care se specificau datoriile stăpânilor și datoriile sclavilor. Dispozițiile severe ale acestui cod, deși foarte severe față de sclavi, erau de multe ori amplificate. Obligațiile de evanghelizare erau neglijate de către
Hispaniola () [Corola-website/Science/311838_a_313167]
-
și Giovanni) în același timp". În timpul secolului al XVI-lea, societatea nu este scandalizată de modul de viață din timpul familiei Borgia, timp în care credința religioasă era împletită cu o moralitate prea libertină. Totul se schimbă când este revocat Edictul de la Nantes în 1685, care provoacă o ruptură în sânul comunității științifice. Faimosul matematician și filozof Leibniz, în lipsa unei reconcilieri între catolici și protestanți, drept protest, polemizează publicând în 1696, unele extracte scandaloase din "Diario" lui Burcardo, cu titlul "Specimen
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
mai târziu să-l conducă să facă din ea nu doar confidenta sa (dacă bârfele sunt adevărate) ci chiar soția sa legitimă"". I-a fost atribuită o influență considerabilă asupra regelui. S-a spus că datorită ei a fost revocat Edictul de la Nantes în 1685, care provocând exodul masiv al protestanților și al capitalurilor lor, a dus la ruina finanțelor și economiei franceze și la izbucnirea războiului succesiunii spaniole din 1701. Chiar dacă a fost învinuită că a fost cauza tuturor relelor
Françoise de Maintenon () [Corola-website/Science/312849_a_314178]
-
mănăstire unde studiază alchimia și se dedică speculațiilor filozofice ale acesteia. Printre lucrările sale să enumerăm: Discipolul său, Aquinas, menționează, în lucrarea "Thesaurus Alchimiae", "succesele" maestrului său în arta transmutației. În secolul al XIV-lea, alchimia înregistrează un recul datorat edictului Papei Ioan al XXII-lea, care interzicea practicile alchimiste, ceea ce a descurajat alchimiștii ce aparțineau de biserică. De asemenea Inchiziția urmărea și persecuta alchimiștii, considerându-i vrăjitori și eretici. Nicholas Flamel (1330-1419) menține aprinsă flacăra alchimiei: În perioada "Cinquecento", disciplinele
Alchimie () [Corola-website/Science/310969_a_312298]
-
Luvru, cu gărzi în fața ușilor pentru că regele o considera complice. François, care preluase conducerea hughenoților refuză negocierile, atât timp cât ea e ținută prizonieră. Eliberată, ea participă cu mama sa la negocieri și se ajunge la un rezultat foarte avantajos pentru protestanți, Edictul de la Beaulieu. În 1577, la reînceperea războiului civil, Margareta împărțită între fidelitatea pentru fratele său și datoria către soț, cere permisiunea să plece în sudul Țărilor de Jos (nordul Franței și Belgia din prezent) în numele fratelui ei mai mic, ducele
Margareta de Valois () [Corola-website/Science/310287_a_311616]
-
însoțește împreună cu cancelarul Guy du Faur de Pibrac. În timpul călătoriei au fost date petreceri fastuoase în orașele prin care treceau. La sfârșitul călătoriei au fost primite destul de rece de Henric de Navara. Caterina și ginerele se pun de acord asupra edictului de pace de la Nérac din 1579, iar regina mamă se întoarce la Paris. După plecarea Caterinei, cuplul a locuit o perioadă la Pau unde Margareta a avut de suferit deoarece nu putea practica religia catolică. Apoi se mută la Nérac
Margareta de Valois () [Corola-website/Science/310287_a_311616]
-
precum Maria Gräfin von Maltzan și Marie Therese von Hammerstein au reușit să obțină acte cu ajutorul cărora au ajutat numeroși evrei să evadeze din Germania. Elisabeth von Thadden, directoarea unei școli private de fete, nu a fost de acord cu edictele naziste, și a continuat să înscrie tinere evreice la școala pe care o conducea până în mai 1941, când școala a fost naționalizată și ea a fost concediată. În 1944, Elisabeth von Thadden a fost executată ca urmare a implicării sale
Rezistența germană () [Corola-website/Science/310531_a_311860]
-
biserica, aflată atunci în mâinile uniților și o dau în primirea preoților neuniți. Situația aceasta a durat până după plecarea lui Sofronie din Transilvania când de frica autorităților spiritele s-au liniștit și biserica a revenit la uniți. Deoarece nici "edictul de toleranță", dat de Maria Terezia în 13 iulie 1759 prin care s-a recunoscut oficial existența religiei ortodoxe și s-au dat unele libertăți, nu a dat rezultate, în 1760 s-a luat o măsură radicală prin trimiterea la
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
apă. Șase sute de evrei au fost întemnițați în Turnul Londrei în 1278 sub acuzația de tăiere de monezi. Persecuțiile asupra populației evreiești a țării au început sub domnia lui Edward în 1276 și au culminat în 1290 când a emis Edictul de Expulzare, prin care obliga evreii să părăsească țara. În timpul domniei lui Edward al II-lea (1307-1327) a existat relativ puțină activitate la Turnul Londrei. În această perioadă însă a fost înființată Privy Wardrobe. Instituția își avea sediul în Turn
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
rebele. În 1479 a murit tatăl lui Ferdinand, astfel încât el a devenit conducător al Aragonului. În 1480, cuplul a organizat Curtea de la Toledo, unde, sub supraveghere, cinci consilii regale și 34 reprezentativi civili au elaborat un cod de legi și edicte care avea să stea la baza viitoarei Spanii. Se stabilea centralizarea puterii și se începea revigorarea economiei și justiției din teritoriile controlate. Ca parte al acestui cod, și cu scopul de a uniformiza religios regatele, Ferdinand și Isabela i-au
Isabela I a Castiliei () [Corola-website/Science/309911_a_311240]
-
al milletului islamic sunit, aproximativ în aceeași măsură cum Patriarhul tututor elenilor, adică Patriarhul ortodox al Constantinopolului reprezenta așa numitul Rum-millet. funcționarul de stat care avea cea mai mare împuternicire să decidă. Când era nevoie își exprima opinia emițând un edict religios islamic, "fetva". Aceste "fetva" aveau rangul de lege. În 1920 când s-a înființat Guvernul Parlamentar, această instituție a devenit minister cu denumirea Șeriye ve Evkaf Vekaleti. La scurt timp după proclamarea Republicii în 1924, după ce a fost adoptat
Şeyhülislam () [Corola-website/Science/310411_a_311740]
-
catolicii parizieni împotriva protestanților. Henric al IV-lea a fost cu siguranță unul dintre cei mai importanți regi francezi, fiind dealtfel numit de popor „Henric cel Bun”. El a reușit să redea Franței pacea internă de care avea nevoie prin „Edictul de toleranță de la Nantes” (1598), deși acest lucru a însemnat sporirea tensiunilor cu papalitatea și cu Spania ultracatolică. „Bearnezul” (fr. „Le Béarnais”), așa cum era poreclit Henric al IV-lea, a reușit să eficientizeze aparatul de stat, liberalizând comerțul și slăbind
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
ceilalți regi ai Franței nu se prea folosiseră până acum, era ilustrarea principiului că persoana monarhului era infailibilă, având de partea sa voința divină, singura căreia trebuia să îi dea socoteală pentru faptele sale. O altă decizie a fost Revocarea Edictului de la Nantes (în 1685), și privarea calviniștilor de libertatea lor de cult. Totuși, nu trebuie negate progresele în ideologia juridică a acestei perioade: copiii devin persoane, se stabilește vârsta de la care se consideră că există discernământ (14 ani), ameliorarea statutului
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
singurul organ capabil să combată cu succes conjunctura existentă. Cererilor parlamentului din Paris, regele le răspunde cu înregistrări forțate în adunare a oamenilor săi, exilarea parlamentarilor radicaliști, arestarea conducătorilor acestora. Dar atunci când regele retrage parlamentului dreptul tradițional de a emite edicte, se declanșează o agitație generală in rândul parlamentelor din provincie, care încep lupta pentru combaterea absolutismului și, beneficiind de susținerea orășenimii sărace, declanșează răscoale la Rennes, Dijon, Toulouse, Pau și Grenoble. Un factor natural accentuează nemulțumirile: inundații și apoi secetă
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
Ierusalim, Antiohia, Alexandria și Romă, unde Papă era considerat succesorul apostolului Petru. ViațA monahala s-a extins, propagând creștinismul în afara lumii române, din mediul urban în cel rural. În 311, împăratul Galerius, influențat de soția sa creștină, a emis un edict de toleranță, permițând creștinilor să-și practice cultul. În 313, Constantin și Licinius au adoptat Edicul de la Mediolanum, acordând creștinismului statutul de cult tolerat. Odată ce Constantin ajunsese unicul împărat, creștinismul depășea statutul de religie tolerată, fiind favorizată de împărat. Creștinismul
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
scrierile creștinismului timpuriu, inclusiv în Noul Testament. Conform Faptelor Apostolilor, apariția primilor misionari creștini în Efes a cauzat o mare tulburare și revoltă în rândul cetățenilor. În anul 162 d.Hr, în vremea împăratului roman Marc Aureliu, a fost dat un edict în urma căruia se recunoștea importanța festivalului religios anual dedicat lui Artemis de la Efes și se lungea perioada sa de la câteva zile la o lună. Zeița Artemis din Efes, în calitate de "Mare Zeiță" a fost în cele din urmă identificată cu Cybele
Templul zeiței Artemis din Efes () [Corola-website/Science/304776_a_306105]
-
este un edict de condamnare emis de episcopul Étienne Tempier al Parisului la adresa unor teze filosofice averroiste. Evenimentul a avut loc în contextul unor scandaluri apărute în mediul universitar parizian, în urma conflictului doctrinar între averroiștii latini (reprrezentați de Siger din Brabant) și dominicanii
Condamnarea din 1277 () [Corola-website/Science/305549_a_306878]
-
sclavii și se retrage împreună cu fratele său adoptiv, Cosma, în Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. Este hirotonit preot și va oficia în "Biserica Învierii din Ierusalim". După anul 726, când Leon Isaurul (717-740) publică edictul iconoclast, Ioan Damaschinul devine un atacant activ al ereziei, scriind trei tratate. Ia parte și la sinodul antiiconoclast al episcopilor orientali. A fost cunoscut (mai ales de către teologii secolului al XI-lea), și ca imnograf și melod, datorită imnurilor compuse
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
și continuat să refuze practica de a-i reboteza pe eretici; la reprimirea în biserica creștină, ereticii reconvertiți erau numai unși cu crismă. Cu puțin timp înainte de alegerea lui Papa Sixt al II-lea, împăratul Valerian a publicat primul său edict de prigonire a creștinilor (prin acest edict, creștinii erau obligați să ia parte la cultul național al zeilor păgâni și le interzicea să se mai adune în cimitire, amenințând cu exilul sau chiar cu moartea pe oricine nu s-ar
Papa Sixt al II-lea () [Corola-website/Science/305387_a_306716]
-
-i reboteza pe eretici; la reprimirea în biserica creștină, ereticii reconvertiți erau numai unși cu crismă. Cu puțin timp înainte de alegerea lui Papa Sixt al II-lea, împăratul Valerian a publicat primul său edict de prigonire a creștinilor (prin acest edict, creștinii erau obligați să ia parte la cultul național al zeilor păgâni și le interzicea să se mai adune în cimitire, amenințând cu exilul sau chiar cu moartea pe oricine nu s-ar fi supus poruncii). Chiar și în aceste
Papa Sixt al II-lea () [Corola-website/Science/305387_a_306716]
-
supus poruncii). Chiar și în aceste condiții Papa Sixt al II-lea a reușit să ducă la îndeplinire datoriile sale de păstor al creștinilor - pare-se, fără să aibă de îndurat interferențe din partea celor care trebuiau să vegheze la înplinirea edictului imperial. Însă, în primele zile din luna august, 258, împăratul Valerian a publicat al doilea edict de prigonire a creștinilor, mult mai crud; conținutul acestui edict este azi cunoscut grație unei scrisori a sfântului Ciprian, scrisoare adresată lui Succesius, episcopul
Papa Sixt al II-lea () [Corola-website/Science/305387_a_306716]