964 matches
-
a neamului. Sunt evocați Ștefan cel Mare, Heliade („nemuritorul”), Bălcescu („martirul fără mormânt”), Alecsandri (poetul „deșteptării”). Stanțele antimonarhice au vigoare protestatară și limpezime, dar aparțin mai mult cronicii politice decât liricii. Volumul Poeme și maxime (1885) cuprinde versuri erotice și elegiace, fade ca expresie a sentimentului, precum și declarații de adeziune la o poezie militantă. SCRIERI: Procesul epocei în versuri, București, 1883; Poeme și maxime, București, 1885; George Crețeanu, pref. G. Missail, București, 1888; Grigore H. Grandea, București, 1902. Repere bibliografice: Afacerea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289790_a_291119]
-
inima lui...” Dacia lui Eminescu și Moldova lui Sadoveanu sunt astfel reinterpretate printr-un ochi vizionar expresionist și cu o elementaritate scitică. Poezia de după război evoluează în două direcții, complementare: o poezie a „desțărării” și a solitudinii, scăldată în tonuri elegiace și, pe de altă parte, evocarea țării ocupate - paradis devastat și înlăcrimat, în linia liricii lui Goga - de bolșevici și de „slugile” lor dinăuntru, „ciocoii” noi, „roșii”. Spovedania intimă este astfel mereu dublată de confesiunea comunitară. Patosul exponențial, pe teme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
remarcabilele fapte ale regilor, cele ale conducătorilor, și sumbrele războaie, a fost arătat de Homer. În unirea a două versuri inegale a fost închis mai întâi plânsetul, apoi satisfacția pentru o dorință înplinită. Ce creator a inventat totuși scurtimea versurilor elegiace? Gramaticienii se ceartă pe marginea acestui fapt și procesul este încă în curs de judecată. Furia l-a înarmat pe Arhilocus cu iambul, care îi aparține: dar ghetele și coturnii cu toc înalt 30 câștigă stabilitate datorită dialogului, dominator al
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca simbol al dramaturgiei clasice, asta se datorează faptului că ea se află în centrul acestei estetici noi. Pe când teatrul medieval oferă spectacolul unor acțiuni succesive care nu au neapărat o legătură unele cu altele, iar teatrul umanist, liric și elegiac, nu prezintă privirilor spectatorilor decât puțină acțiune, clasicismul inventează, cu unitatea de acțiune, arta de a înnoda o intrigă. Secolul este cartezian. Regula, care este impusă începând din 1640, răspunde unui ideal de ordine și de claritate analog celui care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
anterioare. " (...) drama, după opinia secolului al XIX-lea, cum scrie Hugo în Prefața la Marie Tudor, nu este tragicomedia înălțătoare, lipsită de măsură, spaniolă și sublimă a lui Corneille; nu este tragedia abstractă, plină de amor, ideală și divin de elegiacă a lui Racine; nu este comedia profundă, plină de înțelepciune, de profunzime, dar prea nemilos de ironică a lui Molière; nu este tragedia cu intenție filosofică a lui Voltaire; nu este comedia cu acțiune revoluționară a lui Beaumarchais; nu este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încă mai inchietant sub orizontul unei insuportabile zădărnicii. O mântuire, în noianul acestor risipiri, ar fi în harul primenitor al cuvântului („iar sufletu-mi rămâne de-a pururi în cuvinte” - Rugăciune către luceafăr). Din pudoare, trăirile mărturisite în acest monolog elegiac sunt prefirate printr-un filtru livresc, prin care se străvăd și plăsmuiri de mitologie sau din literatură, ce colindă reveriile contemplativului: Ulise, Oedip, Prometeu, Icar, Don Juan, Romeo, Don Quijote. Și Hamlet, de bună seamă. Frapantă în rafinatul eseu Hamlet sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
vor să surprindă forța germinativă primordială. C. se relevă acum ca un poet al tragicului, transpunând teme eterne, precum nașterea, viața, moartea, scurgerea ireversibilă a timpului și relativitatea consecințelor lui, într-o meditație sceptică (Timpul). Problematica existențială are accente grave, elegiace (Elegie). Viziunile cosmice sunt îmbrăcate într-o melopee de esență mioritică (Sus). Romanul Singurătatea din urmă (1986), de sorginte autobiografică, pune accente speciale pe o copilărie și o adolescență trăite într-un mediu familial bântuit de neliniști și vicisitudini, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
primul război mondial. Activitatea în slujba libertății și integrității naționale i-a adus însă și șapte procese de presă (soldate cu închisoare și amenzi). Unicul volum de poezii al lui P., Flori de toamnă (1882), cuprinde un fel de meditații elegiace, cu tristeți inexplicabile și dor de moarte, dar livrești și superficiale, sufocate de o expresie comună, ca și versurile erotice sau patriotice. Poezia sa a fost aspru criticată de unii contemporani, ca un rău exemplu de imagini, idei și limbă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288602_a_289931]
-
vână de dramatism. Amprenta de naturalețe, cu turnura oralității, dar și un rafinament al simplității coexistă în perioadele încărcate cu tropi, amintind de arhitectonica arborescentă a barocului. Momentele de beatitudine a revelației, de apoteoză mistică, ambitusul sublimității imnice și sunetul elegiac, amplele interogații („întrebăciuni”) retorice și apostrofele învolburate se intercalează cu paragrafele analitice, cu buchetul lor de noime și de învățăminte. Dacă predicile, cu țesătura lor înflorată, vădesc o predispoziție de a plasticiza, fără ornamentație excesivă, ele se înfiripă și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
Cléo de 5 à 7 (Cleo de la 5 la 7, 1961) și Le bonheur (1965), el a alunecat adesea În complezență. Ceea ce nu se poate spune despre Eric Rohmer, veteranul grupului, devenit mai târziu faimos pentru „poveștile morale” cu tentă elegiacă, dintre care primele două, La boulangère de Monceau și La carrière de Suzanne, au fost filmate În 1963. Dar cel care Întruchipează stilul și impactul Noului Val este François Truffaut. Renumit mai ales pentru seria de filme cu Jean-Pierre Léaud
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din anii de după tranziție erau foarte surprinși de lipsa oricărei referințe la trecutul recent, fie ea politică sau culturală 20. Anii ’30 au alunecat curând Într-o irelevanță pe care o surprinde cu fler premonitoriu La Guerre est finie, filmul elegiac al lui Alain Resnais din 1966: comunistul spaniol Diego - portretizat de inegalabilul Yves Montand - călătorește clandestin de la Paris la Madrid, pentru a transmite cu curaj materiale subversive și planuri pentru o „revoltă a muncitorilor” despre care știe că nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau destructura lumea, cu o denominare nudă (rar metaforică) - în fond sceptică față de cuvânt, pe care îl potențează printr-o rostire incantatorie -, vocea lirică relatează datul trăirii sau imaginării și îl suie pios în mit. Rezultă un lirism cu precădere elegiac al existenței, în care sunt „toate primite în voia lor lumească”, nu fără zvâcnetul conștiinței rănite de limitări, anxietate, nedumeriri. În prozodie predilect tradițională, cu o scenografie calofilă riscând desuetudinea („Geea se scufundă în mări, reapărând/ cu insule albastre de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
atrage atenția este reușita poetei de a-și difuza versurile peste hotare, traduse în mai multe limbi. Temperament romantic, P. contemplă lucrurile și creațiile umane din perspectiva lunecoasă a timpului, trecând poemelor (altfel de o limpiditate mediteraneană) un constant frison elegiac. Între participare și contemplare, ea o alege pe aceasta din urmă, după cum optează pentru o afirmare discretă a eului, și nu pentru exhibarea lui grandilocventă. Timpul și contemplația distanțează, efasând contururile lucrurilor și patosul trăirii, bemolează entuziasmele, dar reumple experiențele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]
-
422 Ibidem, p. 2. 423 "Exposition "Iliana"", în L'Indépendance Roumaine, 22e Année, nr. 6402, Jeudi 26 Mars (7 Avril) 1898, p. 2. 424 Ibidem, p. 1. 425 Vezi eseul lui Erwin Panofsky, ""Et in Arcadia ego": Poussin și tradiția elegiacă", în Artă și semnificație, Editura Meridiane, traducere de Ștefan Stoenescu, Cuvânt înainte de Mihai Gramatopol, București, 1980. 426 D. Karnabatt, Un pictor poet, p. 1. 427 Ibidem, p. 2. 428 Miroslav, "Cronica artistica. O privire asupra expozițiunei "Tinerimei Artistice"", în Vremea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]