3,224 matches
-
la conducere numai cu roluri consultative Universitățile vor opta pentru un cosmopolitism valoric al serviciilor sociale și civice, îmbinând valori cu referință globală cu cele de referință națională și locală. Se va elimina autoritarismul moral și se va promova o emancipare a valorilor cosmopolite (în cursuri, publicații etc.) Opțiuni și combinații generatoare ale unui profil distinct de Universitate Orientare spre profit, maximizarea profiturilor academice și financiare ale universităților și universitarilor, transformarea fiecărei componente a universității într-un „centru de venituri și
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
lucrări. Cea mai sintetică analiză sociologică a „stratificării postcomuniste din perspectivă weberiană”, o găsim în Manuela Sofia Stănculescu, op. cit., pp. 168-204. Teoreticianul cel mai consecvent al claselor sociale, K. Marx, a demonstrat cum individualizarea produsă în societatea capitalistă industrială, respectiv emanciparea individuală față de comunitățile și relațiile feudale de muncă, a făcut posibilă dezvoltarea relațiilor capitaliste de producție și accentuarea antagonismului dintre proletariat și burghezie. Individualizarea și, odată cu aceasta, accentuarea polarizării, adică a îmbogățirii progresive a burgheziei și a sărăcirii accentuate a
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
afirmării neîngrădite. Am îndoieli serioase că o perspectivă „sensibilă la gen” generează neapărat o astfel de concluzie, așa cum ne lasă autoarea să înțelegem, întrucât multe alte lucrări m-au convins de contrariu (cf. Maria Bucur, Mihaela Miroiu [ed.], Patriarhat și emancipare în istoria gândirii politice românești, Editura Polirom, Iași, 2002). Antoine Prost, „Frontierele și spațiile privatului”, în Philippe Ariès și Georges Duby, Istoria vieții private, vol. IX, Editura Meridiane, București, 1997, p. 12. Ibidem, p. 49. Bogdan Voicu, Penuria pseudo-modernă a
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ca prefect de studii la Colegiul „Sf. Barbara” din Viena (1777), începe să elaboreze, și din rațiuni didactice, primele lucrări. Între 1783 și 1804, la Blaj, s-a dedicat exclusiv preocupărilor cărturărești. Implicat prin întreaga sa activitate în mișcarea de emancipare națională a românilor, el alcătuiește argumentația istorică pentru susținerea drepturilor revendicate în Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae (1791). Constrâns de condiția de călugăr, persecutat de episcopul I. Bob, este silit să se ocupe în special de traduceri religioase și nu își
MICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
mai apar în „Gazeta de Transilvania”, „Gând românesc”, „Observatorul economic” (revistă pe care o fondează), „Patria” ș.a. În „Patria” publică în foileton lucrarea Legăturile noastre cu Anglia, editată și în broșură (1923). Amplificată, va fi inclusă, sub titlul Luptele de emancipare ale românilor din Ardeal în lumină europeană, în volumul colectiv Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul (1929), o versiune franceză fiind tipărită în 1933 la Paris. Probabil că nostalgia locurilor natale, dar și radicala transformare la care sunt supuse acestea îl determină
MOROIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288253_a_289582]
-
înfățișa fidel graiul, locuința și ocupațiile celor printre care s-a născut dau relief câtorva dintre „chipurile săcelene” („moșu Vasile”, „părintele Radu”, „Călțuna”), asigurând textului și o deosebită valoare documentară cu privire la etnografia zonei. Și partea memorialistică a lucrării Luptele de emancipare ale românilor din Ardeal..., a cărei versiune franceză se subintitulează Épisodes et souvenirs, este redactată cu har, având în centru câteva figuri politice de rang înalt (lordul Palmerston ș.a.) ori istorici și publiciști străini - Scotus Viator (Setton Watson), Wickham Steed
MOROIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288253_a_289582]
-
acelorași sentimente în Istoria unui galbăn. M. Kogălniceanu avea să rostească de 1 aprilie 1891 (anul morții sale), într-o ședință solemnă a Academiei (care aniversa douăzeci și cinci de ani de existență), un discurs despre „dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești și emanciparea țăranilor”. Abătut de amintiri cenușii, marele om politic le mărturisea compatrioților săi: Chiar pe ulițele orașului Iași, în tinerețile mele am văzut ființe omenești purtând lanțuri la mâini sau la picioare, ba unii coarne de fier aninate de frunte și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
școlile duminicale și în fața altarelor, ci la zaiafet, în orbitoarele discoteci orășenești. Ineficienta intervențiilor statului în problema integrării țiganilor este vizibilă, deși resursele financiare ale instituțiilor guvernamentale nu sunt deloc neglijabile. Politicile welfare state sunt însă rareori garantul unei juste emancipări sociale, care nu poate exista fără ideea de meritocrație. Va putea face ceva cultura de masă pentru tinerii români și țigani? Poate doar sportul, în măsura în care acesta păstrează regulile fairplay-ului și criteriul competiției deschise. Niciodată însă micii idoli și marile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mai întâi să fie îndatorat. I se evocau circumstanțe presante, poate chiar originea nesănătoasă și antecedentele penale ale unor membri ai familiei, patriotismul solidarității și, eventual, avantajele câștigate prin docilitate. Rațiunile negative (frica sau lașitatea) erau amestecate cu argumentele pozitive (emanciparea socială sau calificarea profesională), așa încât natura malefică a colaboraționismului să fie discret camuflată sub teancul de file și mormanul de vorbe ale Securității. Confuzia riguroasă a termenilor, în zorii unui dincolo de bine și de rău, făta apoi acceptul. Odiseea pârei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
profilul psihologic al unei personalități, orice comunitate culturală își ascunde identitatea în urmele trecutului. Totuși, mișcările revoluționare ale modernității iluministe ne-au sugerat posibilitatea îndepărtării radicale a surselor tradiției. Nu puțini au îmbrățișat, pe urmele lui Marx sau Freud, idealul emancipării de veacul prăfuit al celor care, pentru că sunt doar vechi, ajung să fie considerați și învechiți. În Europa post-1789, tradiția a fost tratată drept țap ispășitor pentru toate imperfecțiunile de ordin economic, social sau politic. Obiectivul dezrădăcinării totale de „vechiul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
străină a conlocutorului, nici un interpret nu reușește să-și ascundă total accentul. Ceea ce numim îndeobște stil ține de contribuția tradiției la formarea unei individualități. Această perspectivă asupra tradiției ne invită la un plus de modestie în fața promisiunilor utopice ale ideologiilor emancipării. Cunoașterea de împrumut și oroarea de vidtc "Cunoașterea de împrumut și oroarea de vid" Mai înăuntrul meu decât partea cea mai lăuntrică a mea, și mai sus decât partea cea mai de sus. Augustin, Confesiuni 3, 6 Cunoașterea poeticătc "Cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în urma revoluției nominaliste. Patosul fierbinte al vieții trebuia „obiectivat” în limitele reprezentării logicii deductive. Drept urmare, și istoria trebuia să-și piardă coerența narativă, devenind pură cronologie. Era nevoie deci de o intervenție. Eseul și generozitatea diletantătc "Eseul și generozitatea diletantă" Emanciparea subiectivității auctoriale a impus noi practici discursive nu doar în filozofie și literatură, ci mai ales în artele vizuale. Centrul se identifică acum cu subiectul, iar opera acestuia se transformă într-o axis mundi. Eseul devine alternativa la tirania iconoclastă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pur și simplu des-centrați. Să luăm un caz relativ recent în istoria culturală occidentală. Actorii „excentrici” ai culturii populare - atât de vizibili la Paris (1968) sau Woodstock (1969) - exprimau doar criza provocată de o îndelungată absență. Refuzând noțiunea burgheză de emancipare (adesea îndatorată unei mentalități colonialiste), tinerii excentrici ai deceniului șapte căutau rădăcinile universale ale unei centralități de fapt ontologice. Pasiunea pentru ostentație evocă dezgustul față de repetiția comercială a unei anumite imagini a „sinelui” - vid și vrednic de compătimire - în cultura
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
totuși un „Bizanț după Bizanț”, mulți intelectuali au decis în favoarea deghizării apartenenței lor confesionale cu ajutorul artificiilor retorice și al sugestiilor criptate. Secole de-a rândul, imperativul kantian al privatizării conștiinței religioase și evacuarea conținutului revelației într-un orizont de pură emancipare etică au dictat tonul defensiv, limbajul minimal și orientarea timidă ale laicatului european. Educați într-o tradiție universitară de tip iluminist, intelectualii creștini ai bătrânului continent asumă astăzi tot mai greu condiția de martor public al destinului unic pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu excepția devastatoarei critici a „neființei” din ființa nihilismului, ¬85-¬87 și ¬127-129). Referințele en passant la adresa „spiritului subversiunii”, „sfârșitului moralei”, a „temporalității degradate” sau a „relativismului” în postmodernitate nu sunt comensurabile cu analiza modernității europene, înțeleasă ca proiect definitiv al emancipării umane. Cititorul care se așteaptă să citească o fișă clinică la zi sau un portret-robot al subiectului postmodern - după modelul unor autori anglo-saxoni precum Allan Bloom 1, Roger Kimball 2, Theodore Dalrymple 3 - nu va găsi în paginile lui H.
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ruptură atât la nivelul Denkstil, cât și în planul numit Denkkollectiv 3. Scolastica și patristica sunt categorii justificate de un consens stilistic și o omogenitate a gândirii de grup, care se risipește odată cu nașterea noțiunii de creativitate intelectuală, care presupune emanciparea sui generis față de tradiție. Scolastica nu poate fi demonizată, desigur, datorită strânselor legături cu intuițiile epocii patristice. De asemenea, revoluțiile științifice născute în ambientul postscolastic al Europei nu pot fi nesocotite 1. Totuși, presupozițiile metafizice tari ale acestui nou proiect
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de o parte, se poate considera că Uniunea joacă un rol protector în fața mondializării și că normele europene protejază statele europene să se plieze normelor americane. Pe de altă parte, se poate presupune că slăbirea puterilor naționale ar putea favoriza emancipările regionale și în sânul unei Europe puternice regiunile vor fi chemate să joace un nou rol. Mai rămân atunci doar principalele valori adăugate de Uniune, integrarea politică și federalizarea europenilor, două procese care se vor fonda peste un spațiu public
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]
-
-și ia revanșa în anii ’60 și după, dar nici el nu a fost citit vreodată „inocent”, ci prin filtrul celor trei clasici amintiți. Bloom, așa cum spuneam, vede America timpului său ca pe un produs derivat al Europei, incapabil de emancipare intelectuală veritabilă: un fel de sălbatici care nu au trăit drama revelației, deci sunt evanghelizați în zadar, și care depind de misionarii și intermediarii germani pentru a cunoaște restul lumii, de la Grecia (americanii, susține autorul, nu auziseră de Oedip înainte de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și nici nu aveau cum să consacre ani de zile studiului scrierilor lui Kant. Mai importantă mi se pare totuși sublinierea că ideile lui Kant erau invocate în primul rând drept punct de sprijin al preocupării pentru cultivarea rațiunii în vederea emancipării omului și a educării cetățeanului. Acei învățați ardeleni în cărțile cărora găsim primele referiri la Kant nu au studiat neapărat chiar lucrările filosofului german. Se știe că unii dintre ei au receptat ideile lui Kant prin mijlocirea scrierilor lui Wilhelm
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
înțeleasă ca determinare definitorie a unei naturi umane presupusă a fi invariabilă, atemporală, drept instanță supremă în întemeierea și evaluarea cunoașterii, precum și a valorilor. Din perspectiva raționalismului normativ al lui Kant, istoria universală ni se înfățișează drept procesul progresiv al emancipării omului prin asumarea și deprinderea exercițiului critic al rațiunii. Sensul istoriei este dat de ceea ce Kant numește luminare 3. Prin străduințele de a da satisfacție exigențelor rațiunii în orientarea cunoașterii și în îndrumarea vieții, oameni din diferite epoci istorice și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sursă de autoritate necondiționată. El devine astfel major într-un sens superior al cuvântului. Epoca luminării este epoca ce stă sub semnul îndemnului eliberării de sub tutelă, a ieșirii dintr-un minorat în care oamenii se găsesc din propria lor vină. Emanciparea pe care o reprezintă pentru individ câștigarea capacității de a face uz de propria lui rațiune, prefacerea lui într-o ființă autonomă, liberă, într-o persoană, este rezultatul unui efort propriu, un efort care nu poate fi evitat sau cruțat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Astfel de oameni nu pot fi niciodată altceva decât simple copii ale celorlalți; și dacă toți ar fi la fel, atunci lumea ar rămâne veșnic pe loc.6 Ceea ce nu înseamnă a contesta însemnătatea pe care o poate avea pentru emanciparea individului îndrumarea pe care o oferă exemplele bune. Se pune în mod firesc întrebarea cum poate fi înlesnită și impulsionată ieșirea din minorat, eliberarea de sub tutelă a unui număr cât mai mare de oameni? Kant credea că în această privință
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
înălțimea autorității care le proclamă, Kant nu găsește cuvinte destul de aspre. El vorbește de „o crimă împotriva naturii umane a cărei determinare originară constă tocmai în această înaintare în luminare”. O înaintare ce se exprimă în ieșirea de sub tutelă, în emanciparea pe care o ating toți aceia care nu mai recunosc o autoritate ce se situează deasupra principiilor sădite în propria lor ființă, principii pe care ajung să le recunoască și de care învață să asculte. Progresul luminării, acel progres în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fost că doar afirmarea tot mai puternică a vocației critice și inovatoare a rațiunii poate conduce spre o societate mai umană. În acest sens, el va putea fi socotit un precursor al marelui curent al gândirii liberale europene. Luminarea ca emancipare religioasă Altfel decât în alte țări, în primul rând în Franța, luminarea nu a fost în Germania o mișcare de distanțare față de religie, ci, mai degrabă, o mișcare de emancipare religioasă. Ceea ce îi apropie pe exponenții ei de seamă este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
precursor al marelui curent al gândirii liberale europene. Luminarea ca emancipare religioasă Altfel decât în alte țări, în primul rând în Franța, luminarea nu a fost în Germania o mișcare de distanțare față de religie, ci, mai degrabă, o mișcare de emancipare religioasă. Ceea ce îi apropie pe exponenții ei de seamă este năzuința de interiorizare a religiei, de accentuare a conținutului ei moral, o tendință inaugurată deja de Reformă și promovată de ceea ce am putea numi „spiritul general al protestantismului”. Emanciparea a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]