1,539 matches
-
ajungă din fericire în nenorocire și susține că asta nu produce nici milă, nici teamă, pentru că este un eveniment cu totul și cu totul nedrept. Unii interpreți accentuează puterea acestui cuvânt grecesc μιαρου, pe care îl recomandă spre folosire ca epitet în cazul acestui eveniment, până la a-l transforma cu sensul de abominabil; la asta eu adaug că un astfel de succes provoacă mai mult indignarea și ura împotriva celui ce face să sufere decât mila pentru cel care suferă, și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se varsă în gândurile noastre crâmpeie-crâmpeie de destăinuire cari de cari mai amețitoare și mai pline de slava lui Dumnezeu.93 Inserția pasajelor descriptiv-arborescente care amână supărător desfășurarea naturală a firului epic, lexicul căutat arhaic și patetic, aglomerarea rabelaisiană de epitete sunt elemente care dezambiguizează intenția parodică, oferind un evident exemplu de antistil din perspectiva lui Caragiale care, s-a constatat, n-a scris un cuvânt de prisos în comediile și "momentele" sale, încadrabile perfect dimensiunilor procustiene. Prolixitatea și platitudinea imaginii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe atât de elevat și șiretenia meschină a personajelor, dintre politețea lor ceremonioasă și necinstea lor funciară, adulterele grotești ce se amestecă cu toate acestea, fac ca în cele din urmă acest teatru, mergând dincolo de naturalism, să devină absurd-fantastic."50 Epitetul se aplică mult mai bine propriului său teatru, ceea ce spune mult despre înrudirea celor doi autori în plan artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Humanitas, București, 1994, dar și în Fascinația și comedia puterii I, "Revista de istorie și teorie literară", I, nr. 21, 1994, p. 157, în care face un inventar aproape complet al perechilor de trăsături contradictorii atribuite personalității caragialiene: "În galeria epitetelor, pe lângă "marele" și "maestrul" Caragiale revin cu insistență două: "cinicul" și "lucidul", atunci când nu se reiterează "scepticul", "satiricul", "necruțătorul" și "ironistul lucid", ori de-a dreptul "canalia"[...]; Cel mai comunicativ dintre marii noștri scriitori", cum nota Vlahuță, apare succesiv în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mari beșicați, mare la frunte și golaș, cu multe zbârcituri și cu urechile mari, barba mică și rară, părul plăviț și cărunt și fălcile trase înlăuntru, pe acest Ioan Gură de Aur eu l-am transfigurat scuturându-l de toate epitetele inutile, Aș vrea să știu sincer, părinte, dacă i-ați vedea pe toți sfinții înșirați pe perete prin ce i-ați deosebi între ei, prin înălțime, prin barba mai lungă sau mai scurtă, părul creț sau cărunt sau pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
tinerețe și cu licența în drept la Harvard, își păstrase postul de procuror în cadrul NYPD de la începutul carierei, deși mulți dintre colegii săi de generație migraseră de mult spre posturi mai bănoase. „Pit Bull” sau „Tenace” erau doar două din epitetele pe care presa i le aplica în mod regulat. Era simpatizant al lui Rudolph Giuliani, dar spre deosebire de fostul primar al New York-ului, nu avea niciun fel de orientare politică. Era foarte mulțumit cu postul său actual de procuror care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Începe la finalul poveștii, sau aproape de final, pentru a se Întoarce la Început, a ajunge la mijloc și apoi a reveni la final, care este, de fapt, Începutul... PARTEA ÎNTÎI Londra, decembrie 1915. În dormitorul mare (nicicând nu a fost epitetul acesta, folosit de agenții imobiliari, mai adecvat) al apartamentului 21 din Carlyle Mansions, Cheyene Walk, Chelsea, distinsul autor se stinge - Încet, dar sigur. În Flandra, la mai puțin de două sute de mile distanță, alții mor mai rapid, mai dureros, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
accidente cerebrale, dar acum se refăcea. A doua zi, Edith Wharton trimite o telegramă de răspuns: „Pot să vin, dacă trebuie“, dar Theodora consideră că nu este necesar. HJ este deja suficient de vioi pentru a pune la Îndoială adecvarea epitetului „paralitic“ atribuit atacului și pentru a cere dicționarul, În căutarea unor alternative. Câteva zile mai târziu, Își exprimă dorința de a dicta câteva observații cu privire la propria stare. Des Voeux decide că activitatea nu-i poate face rău și că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În fața tastaturii. „Chestiunea recuperării mi se pare la fel de importantă și de măreață ca orice altă Împrejurare pe care am avut ocazia de a o Înregistra - dictează el -, prin care vreau să spun că le găsesc la fel de enervante și de plicticoase.“ Epitetul „enervante“ Îi provoacă un mic șoc Theodorei - e dur pentru HJ când are chef de dictare -, care constată și ușoara scăpare gramaticală În pluralul lui „le“, dar, una peste alta, controlul său asupra sintaxei pare neafectat, iar observațiile, chiar dacă paradoxale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aminti că Du Maurier Își realizase romanele dictându-i-le Emmei și Își spuse: eu de ce n-aș face la fel, cu o stenografă? În consecință, după ceva cercetări, Își asigură serviciile lui William MacAlpine, un tânăr scoțian pentru care epitetul „acru“ era inadecvat, sugerând un temperament vioi și energic prin comparație cu el, dar care se dovedi extrem de competent când era vorba să stenografieze după dictare și să transcrie la propria mașină de scris, acasă; nu trecu mult Însă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
orașul-lazaret Marienbad, dar acolo voi fi luat cunoștință de ea mai degrabă în treacăt sau, în ignoranța mea, voi fi înregistrat-o ca pe ceva trecător, ca pe o pauză între lupte. La asta s-a adăugat și faptul că epitetul „necondiționată“ ce preceda capitularea nu trăda la început nimic definitiv. În Marienbad, vremea de primăvară și apropierea corporală a infirmierelor aveau un efect copleșitor. Fixat în deruta mea imatură, eu mă vedeam mai degrabă învins decât eliberat. Pacea era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și care era limitată, ca spațiu de mișcare, la zona aflată sub ocupație britanică. Dar cine și cui îi dăruise libertatea? Oare cum se cuvenea folosit acest cadou? Ce anume promitea acest cuvânt de patru silabe care, cu ajutorul a nenumărate epitete, se lăsa interpretat, lărgit, îngustat, răsturnat, chiar și transformat în contrariul lui? Zdrențe de amintiri, sortate când așa, când așa, se potrivesc lacunar. Eu desenez silueta unei persoane care, întâmplător, a supraviețuit, nu, văd o foaie de hârtie plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
asta; vreau ca toți să știe lucrul ăsta. Adio și uitați-mă“. Semnat: Ricardo Sangiácomo, Pilar, 11 iulie 1941 V Puțin mai târziu, pe Parodi l-a vizitat doctorul Bernardo Castillo, medicul familiei Sangiácomo. Au convorbit tainic și Îndelung. Aceleași epitete trebuie aplicate și discuției pe care don Isidro a avut-o În acele zile cu contabilul Giovanni Croce. VI Vineri, 17 iulie 1942, Mario Bonfanti - parpalac decolorat și lung până la genunchi, pălărie ponosită, cravată scoțiană În culori șterse și sweater
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
samar, samarele, șorțurile de piele și desăgile care formează in extenso volumul? Chez Loomis, În schimb, titlul e Însăși opera. Cititorul observă, minunându-se, coincidența riguroasă a ambelor elemente. Textul lui Prici constă, verbi gratia, numai din vorba Prici. Fabula, epitetul, metafora, personajele, așteptarea, rima, aliterația, pledoariile sociale, turnul de fildeș, literatura angajată, realismul, originalitatea, servila imitare a clasicilor, Însăși sintaxa au fost din plin depășite. După socoteala malignă a unui critic, mai puțin versat În literatură decât În aritmetică, opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
noutăți colosale, care scrutau foarte adânc și, din când În când, se ițeau de sub leșinata trivialitate. Le menționez acum: Strânși prietenii la colț de stradă Seara manșetă ni se duce. P. Feijoo (Canal?) avea să remarce peste ani (Tratat despre Epitetul din Cuenca del Plata, 1941) cuvântul manșetă, pe care Îl consideră insolit, fără să bage de seamă că el figurează În ediții autentificate ale Dicționarului Academiei Regale. Îl numește curajos, fericit, Înnoitor și propune ipoteza - horresco referens - că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
încăperii, cu buzele strânse în obișnuita lor grimasă insolentă și feroce. — Ia să vedem, spune Mortimer căznindu-se să introducă o notă veselă în glas. Ce mai face nepoata mea preferată? (Fiindcă veni vorba, Dorothy este singura lui nepoată, așa că epitetul acesta este cam nesincer.) Nu mai e mult până la fericitul eveniment. Plutesc ceva emoții prin aer? — Cred că da, spune Dorothy, deloc emoționată. Mortimer se referă la apropiata ei cununie, la vârsta de douăzeci și cinci de ani, cu George Brunwin, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cum crezusem. Acum, poate vreo două propoziții prin care să descriu dormitorul și apoi suntem p edrumul cel bun. Era o Ce era totuși? Nu voiam deocamdată nimic sofisticat, înglodându-l pe cititor în mormane de cuvinte inutile. Un singur epitet bine ales ar trebui să-și facă efectul. Ce-ar fi să scriu că... Era o cameră mare Nu: mult prea plicticos. Era o cameră luxoasă? Prea era un clișeu. O cameră fermecătoare? Prea afectat. Era o cameră mare, fermecătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
doilea după Roma. Pe atunci oamenii mai păstrau în memorie și în suflet cuvîntul Apostolului, care îi recomanda lui Timotei să găsească "oamenii potriviți care să îi învețe pe ceilalți" marea doctrină evanghelică. Acești oameni sînt caracterizați de Apostol prin epitetul de "credincioși", și a dorit nu numai ca Timotei să le încredințeze doctrina primită de la el, ci "i-a povățuit": et quae audisti a me per multos testes, haec commenda fidelibus hominibus qui idonei erunt et alios docere. II. Timotei
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
mișcare pietrificată și de fertilitate interioară uluitoare, Întrucât par să vopsească văzduhul cu verdele lor intens. Acest covor asemeni unei mări de smarald Înclinate, trunchiurile contorsionate, ramurile Întrețesute, cu grădinile lor secundare aeriene și luxuriante... nu există decât un singur epitet adevărat pentru a reda prima impresie pe care ți-o lasă, chiar și astăzi, Codrul lui Wistman - de basm. El corespunde În mod straniu tipului de decor pe care artiști ca Richard Dadd l-au imaginat pentru acea lume În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
obosită și dezamăgită de însuși faptul că nu se mai isca vreo scandaloasă schimbare de linie, lumea se plictisi să se mai preocupe de ceea ce devenise anost și fără de atracție, simțindu-se trasă pe sfoară și gratulându-l pe Vladimir cu epitetele dezamăgirii, care începeau, în cele mai bune cazuri, prin simple aprecieri disprețuitoare: nu face nici două parale, vă zic eu! Și ce dacă a absolvit Cibernetica și Informatica? Nu două, cât o fi având el, poa' să aibă și șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
murit în brațele tale?... - E adevărat, mă, și te mai bag și în p. m.! - îi răspunde de pe celălalt trotuar Carandino, în culmea surescitării. Acum, în însemnarea făcută de mine văd în Șerban Ghica, un ramolit, dar nu am mai pus epitetul, din respect, datorat oricărui om care a făcut închisoare, ca deținut politic. Dar lucrul este real. * Tot Bani Ghica, în închisoare, se scoală la unu noaptea să-și facă rugăciunea și îl scoală și pe Carandino, întrebân-du-l sfios... dacă, în
Folclor, deținut politic și altele by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8356_a_9681]
-
în toamna anului 1897, precum și cu pomenitul "cîștig colateral". La acesta din urmă mă voi opri acum, lăsînd restul pentru altă dată. "Noutatea" a apărut la Iași la 22 iunie 1897, avînd ca subtitlu "ziar cotidian independent". (Pe atunci, primul epitet, pleonastic, părea necesar, el stabilind diferența față de ziarele ce apăreau de două, de trei ori sau de patru ori pe săptămînă.) Un prim "fond" (editorial), nesemnat, intitulat Cetitorului, preciza intențiile redacției. Ziarul urma să fie "independent", adică să nu fie
Pseudonimele lui G. Ibrăileanu Colaborator la "Noutatea" (Iași, 1897) by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8660_a_9985]
-
Unde sunt moșii voștri? Presărați...la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni...”( B.Șt. DelavranceaApus de soare ); Prin foc, prin spăngi, prin glonț, prin fum, Prin mii de baionete. „(V. Alecsandri-Peneș Curcanul) Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să exprime acele însușiri ale obiectului care înfățișează imaginea lui așa cum se reflectă în simțirea și fantezia scriitorului. Exemplu: "Din dalb iatac de
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
vivacitate și mișcare textului. Prezența inversiunii verbale în operele literare dă frazei o nuanță arhaică și un ton ceremonios: "Deci timpul sosit-a... Semne s-au ivit pe ceriu...”( A.Russo - Cântarea României) Nu numai substantivul și adjectivul au funcție de epitet, ci și adverbul, atunci când, caracterizând o acțiune sau determinând un adjectiv ori o interjecție, sporește încărcătura afectivă a operei. În reportajele lui Geo Bogza, care surprind o multitudine de aspecte ale realității în devenire, sunt frecvente adverbele cu rol de
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
ci și adverbul, atunci când, caracterizând o acțiune sau determinând un adjectiv ori o interjecție, sporește încărcătura afectivă a operei. În reportajele lui Geo Bogza, care surprind o multitudine de aspecte ale realității în devenire, sunt frecvente adverbele cu rol de epitet, unele din ele marcând superlativul absolut: "cumplit de dezolantă înfățișarea lumii”, "urcau într-o după-amiază, cu sufletul la gură, spre crestele atât de fantastic apropiate de cer ale muntelui.” (Geo Bogza- Cartea Oltului) Aspectele stilistice de natură sintactică sunt numeroase
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]