12,743 matches
-
p. 67). La Virgil Mazilescu: "dincolo de dramatism, poemele capătă și un ușor aer de teatralitate, regăsibil, în proporții sporite, în ultimul volum al autorului, în care rolul Ťmăștilorť, transpunând câteva din fațetele eului, devine preponderent." (p. 155). La Gabriel Chifu: "eul poate furniza aici, deopotrivă, și metafora firului care străbate golurile, precum Ťperlele unui colierť care se înfășoară Ťla gâtul Nu-știu-cuiť. Disponibilitatea eului de a se travesti într-o multitudine de înfățișări este o caracteristică a universului autofictiv pe care îl
Eul care tot scrie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8575_a_9900]
-
al autorului, în care rolul Ťmăștilorť, transpunând câteva din fațetele eului, devine preponderent." (p. 155). La Gabriel Chifu: "eul poate furniza aici, deopotrivă, și metafora firului care străbate golurile, precum Ťperlele unui colierť care se înfășoară Ťla gâtul Nu-știu-cuiť. Disponibilitatea eului de a se travesti într-o multitudine de înfățișări este o caracteristică a universului autofictiv pe care îl pune în lumină creația lui Gabriel Chifu." (p. 224). La Mariana Marin: "Scrutarea intimității revelează deopotrivă caracterul ineluctabil al acesteia, dar și
Eul care tot scrie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8575_a_9900]
-
se travesti într-o multitudine de înfățișări este o caracteristică a universului autofictiv pe care îl pune în lumină creația lui Gabriel Chifu." (p. 224). La Mariana Marin: "Scrutarea intimității revelează deopotrivă caracterul ineluctabil al acesteia, dar și dedublarea, multiplicarea eului" (p. 254). La un moment dat, Dan Cristea amendează "monotonia hermeneutică" a lui Freud, contrapunând-o "oneirologiei" lui Jung. Se întâmplă să fiu de aceeași părere. Dar previzibile, monotone hermeneutic sunt și multe dintre textele grupate aici, sub un titlu
Eul care tot scrie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8575_a_9900]
-
socoteală. (...) Sintagma Ťguru al ceaușismuluiť reprezintă o gafă culturală". Între timp însă acerbul defensor al filosofului, care părea a nu accepta nici cea mai ușoară nuanță de detașare de magistrul său, a marcat el însuși o considerabilă "despărțire" de acesta: "Eul meu, mărturisește autorul Ușii interzise, asemenea eului oricărui individ de pe lumea asta, cu gîndurile, căderile, exaltările și obsesiile lui, nu interesa filosofia. El era pus în paranteză, era relegat în regiunea precară a "suflețelului" lui Noica, era hulit ca purtător
Avatarurile protocronismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8576_a_9901]
-
gafă culturală". Între timp însă acerbul defensor al filosofului, care părea a nu accepta nici cea mai ușoară nuanță de detașare de magistrul său, a marcat el însuși o considerabilă "despărțire" de acesta: "Eul meu, mărturisește autorul Ușii interzise, asemenea eului oricărui individ de pe lumea asta, cu gîndurile, căderile, exaltările și obsesiile lui, nu interesa filosofia. El era pus în paranteză, era relegat în regiunea precară a "suflețelului" lui Noica, era hulit ca purtător de spaime, remușcări, regrete, culpe imaginare și
Avatarurile protocronismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8576_a_9901]
-
și să le asimileze, sporindu-și astfel puterea. Exact această activitate poartă numele de interpretare. ș...ț Din acest motiv este lipist de sens să ne întrebăm "cine interpretează?" Interpretarea e lipsită de "subiect". În spatele ei nu se ascunde un "eu" care, potent și atotștiutor, se raportează la o realitate deja dată. Rațiunea acestei "fărîmițări" a subiectului este următoarea: subiectul interpretării trebuie să fie de aceeași natură cu respectivul act. De aceea nu mai putem susține că faptele ar avea sens
Bazarul cu iluzii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8597_a_9922]
-
unei poezii de sentiment și de atitudine, fără de care eu, unul, nu pot să accept ca validă o antologie a poeziei noastre moderne și contemporane. Un criteriu de detectare a evoluției poeziei este, după părerea lui Marin Mincu, constituirea unui eu poetic autonom. Ar fi de făcut o istorie a acestei noțiuni în critica românească. Am impresia că primul nostru critic care propune această noțiune, împrumutată din critica germană, este Mihail Dragomirescu, dar la investigațiile mele grăbite din acest moment nu
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
istorie a acestei noțiuni în critica românească. Am impresia că primul nostru critic care propune această noțiune, împrumutată din critica germană, este Mihail Dragomirescu, dar la investigațiile mele grăbite din acest moment nu găsesc sursa. Cred însă că noțiunea de eu poetic este absolutizată astăzi - și de Marin Mincu, și de manuale, care au făcut o adevărată obsesie. Criticul o definește din primele pagini ale densei sale introduceri la antologie: "Eul poetic reprezintă însumarea unor vaste raporturi de (in)determinare ce
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
acest moment nu găsesc sursa. Cred însă că noțiunea de eu poetic este absolutizată astăzi - și de Marin Mincu, și de manuale, care au făcut o adevărată obsesie. Criticul o definește din primele pagini ale densei sale introduceri la antologie: "Eul poetic reprezintă însumarea unor vaste raporturi de (in)determinare ce se stabilesc între o instanță enunțătoare antrenată direct în discurs (lucru pus în evidență prin diverse mărci sau martori textuali) și obiectul acestui discurs care poate fi realul Ťrealť sau
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
în discurs (lucru pus în evidență prin diverse mărci sau martori textuali) și obiectul acestui discurs care poate fi realul Ťrealť sau realitatea textuală" (p. 11). În prima parte a secolului XX, Marin Mincu pune în evidență modul în care "eul poetic tinde să devină instanță absolută a discursului, abolind treptat orice mediere" (p. 10). Idealul de identificare între obiectul și subiectul poeziei, ratat de Arghezi, Blaga și Barbu, se realizează numai în poezia lui Bacovia, unde "se înregistrează la noi
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
tinde să devină instanță absolută a discursului, abolind treptat orice mediere" (p. 10). Idealul de identificare între obiectul și subiectul poeziei, ratat de Arghezi, Blaga și Barbu, se realizează numai în poezia lui Bacovia, unde "se înregistrează la noi un eu poetic pentru prima dată cu adevărat constituit" (p. 17), situație sesizabilă numai din perspectivă postmodernistă. Comentariul criticului pune în valoare victoria în termenii săi specifici, care se repetă aproape identic și în alte situații ulterioare: "Are loc asumarea totală a
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
alte situații ulterioare: "Are loc asumarea totală a discursului de către instanța enunțătoare care își este propria transcendență. Sentimentul este actualizat nu numai ca posibil vehicul semiotic, ci acesta se transformă în acea stare agonală, devenită condiție unică a actului poetizant. Eul bacovian nu mai este constrâns să se manifeste din exterior, impulsionat de vreo retorică, precum cel blagian, ci se situează simultan în existență și scriitură, asumate coparticipativ ca existență a scriiturii și ca scriitură a existenței. Obiectul poeziei se reduce
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
tradiționale, grevate de prestigiul eminescian, și nu-l deranjează la Ion Barbu, de pildă. Sunt contradicțiile unor valorizări care privilegiază alte criterii. Dacă ar fi fost pe deplin consecvent cu sine, pe linia textualismului și a experimentalismului, a criteriului autonomizării eului poetic purificat de biografic, Marin Mincu ar fi lăsat deoparte cel puțin un sfert din poezia pe care a antologat-o și așa cu destulă exigență. Opțiunea lui Marin Mincu din antologia și din teoria sa despre poezie pentru textualism
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
specialistului: Comunismul "este dezbrăcarea personalității omenești de orice dotație proprie și diferențială. Este teoria egalității între oameni dusă la exces. Este egalitatea atinsă prin sărăcirea personalității de orice atribut sau proprietate. Comunismul reduce pe om la individualitatea lui organică, la eul biologic de dinainte de orice organizare psiho-socială. Comunismul ia pe om chiar așa cum acesta iese din sânul naturii, înainte de a avea un eu. Pentru comunism, omul este o ființă anonimă, fără personalitate." însemnările de jurnal cu titlul Revizuiri și adăugiri dezvăluie
Comunismul și intelectualii by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8620_a_9945]
-
atinsă prin sărăcirea personalității de orice atribut sau proprietate. Comunismul reduce pe om la individualitatea lui organică, la eul biologic de dinainte de orice organizare psiho-socială. Comunismul ia pe om chiar așa cum acesta iese din sânul naturii, înainte de a avea un eu. Pentru comunism, omul este o ființă anonimă, fără personalitate." însemnările de jurnal cu titlul Revizuiri și adăugiri dezvăluie nu numai opiniile unui intelectual de înalt prestigiu despre regimul de teroare, minciună și frică, despre numeroasele arestări și atotputernicia Securității, despre
Comunismul și intelectualii by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8620_a_9945]
-
cu dublu limbaj creează o emoție specială, un fel de provocare spirituală bivalentă, în care energiile fiecărui cod se amplifică una pe cealaltă. Deși totul pare la vedere, există un timp secund, nostalgic, meditativ, al șoaptei interioare, al relației cu eul profund, cu experiența particulară chemată să intre în povestea celuilalt. Ieșind din haos și din zgomotul cotidian cu asupra de măsură de iritant și epuizant, spațiul acestei expoziții, puțin obișnuite la noi, aduce o ordine interioară binecuvîntată. O intimitate a
Foto HAIKU by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8636_a_9961]
-
se repetă și se banalizează, sensibilitatea se spălăcește (ca în Concertele pentru vibrfafon și percuție de Ney Rosauro și Emmanuel Sejourne). Iar atunci când a reușit să devanseze divertismentul, muzica s-a poticnit în fața obstacolului ce l-a constituit nesiguranța propriului eu, indecizia de a opta pentru congruența stilistică (așa cum s-a întâmplat cu Uneven Souls de Iovan Zivkovic). A fost ca într-un "Game" la tenis, în care jucătorii, în special Alexandru Matei și Alexandru Anastasiu, au servit impecabil mingea, dar
Parafraze la un festival by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8386_a_9711]
-
nestatorniciei soartei, înscrisă literar în aria motivului "fortuna labilis" sau a uneia dintre variantele sale: "ruinele", "triumful morții", "ubi sunt?" etc. Motivul "fortuna labilis" nu are o identitate de școală literară: el concretizează, sub o formă expresivă, eterna confruntare a eului omenesc cu alteritatea dușmănoasă sau indiferentă a universului." (pag. 105) De la acest proces strict de identificare savantă și până la paternitatea infatuată distanța e, orice s-ar zice, enormă. Cu atât mai mult cu cât fluiditatea tematică e, acum, sensibil mai
Anxietatea diferenței by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8395_a_9720]
-
vieții de student și nopților petrecute în conversații și libații. Prima diferență față de tinerii furioși, fracturiști care, stând în cămine studențești similare, au ilustrat abundent și memorabil o poetică a revoltei (mizerie fizică, degradare socială, marasm moral), constă în aclimatizarea eului liric. Tânărul de douăzeci și ceva de ani se mulțumește cu foarte puțin și își mitologizează secvențele biografice în felul în care o fac copiii. Chiar așa se și simte: ca un "soldățoi în pantaloni scurți", un "animal plăpând și
Căminul liric by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8399_a_9724]
-
punctuația ("explicați rolul semnelor de punctuație"). Sînt totuși multe întrebări care se pot rezolva mecanic (dar dau impresia de mare profunzime, prin formularea doctă). Repetată aproape la fiecare text, cerința de a indica "mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiază prezența eului liric în poezie" se reduce la selectarea formelor pronominale și verbale de persoana I singular. La fel, cerința de a extrage "două cuvinte care aparțin câmpului semantic al pomilor" (?) e de-a dreptul simplistă, dacă se aplică unui text ca
Păcate ale școlii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8426_a_9751]
-
Gheorghe Grigurcu În jocul său dintre real și iluzia generată de text, poezia lui Victor Știr pornește resignat-minimalist de la punctul de jos al realului, ca o dovadă de umilitate, așadar de sacrificiu. Eul creator își asumă postura celui empiric precum o disponibilitate la propriile-i îndoieli, dileme, decepții. Resimțindu-se marginal, trecut cu vederea, cel din urmă atrage atenția prin ricoșeu, nu fără, uneori, un rece amuzament: "Pe lîngă toți să adauge / și
Un romantism ermetizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7756_a_9081]
-
în privința Tinei, mai apoi cufundare în misterul culorilor de pe pânzele artistului, ajungând în cele din urmă la contemplarea "prăpăstiilor" proprii, este mișcarea privilegiată a transfigurării, dezvăluind realități fictive ce se dovedesc în cel mai înalt grad intime, teritorii ale propriului eu. Iar pata carmin rămasă pe bluză fetei și păstrată cu grijă ca o relicvă este de fapt pecetea unei lumi ce a dispărut din realitatea imediată, pentru a se instala definitiv în cea interioară. Plonjând încă din primele rânduri în
Povești la prima vedere by Cristina Cioabă () [Corola-journal/Journalistic/7765_a_9090]
-
ați mai observat până acum, felul în care atârnă o lampă, lumina neagră pe care aceasta o aruncă peste o scrumieră lăsată de o prietenă de mult uitată. Vă dați seama că ați ajuns să vă cunoașteți atât de bine eul de suprafață încât l-ați neglijat pe cel profund. Îndreptați lumina spre toate acele colțuri întunecate despre care ați uitat că există, amintiți-vă cum erați, cum sunteți încă. Luați din raft cărți pe care nu le-ați mai citit
O antologie a decadenței () [Corola-journal/Journalistic/7771_a_9096]
-
desfășoară, legându-l strâns de cel al convingerilor personale. Acestea sunt nu mai puțin evidente. În timp ce istoria merge în sensul progresului, al revoluțiilor, al eliberărilor de tradiție, religie, regalitate, aristocrație, sub semnul unei secularizări și al unei democratizări sans rivages, eul poetic urmează un cu totul alt curs, încercând să recupereze tocmai ceea ce este linșat, ghilotinat și aruncat; ars și risipit în cele patru vânturi... Molozul fumegând încă al civilizațiilor dispărute e reintrodus, cu un teribil efort de recuperare și re-îndreptare
Aproape departe by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8009_a_9334]
-
un paradox. Pesimismul istoric al poetului, amărăciunea lui că totul decade (explicit: "totul s-a degradat de la epoca de aur la epoca de fier"), se asociază cu o expresie lirică, așa-zicând, jubilativă. Poezia este deprimată, prin starea dominantă a eului și prin tonalitățile frecvent întâlnite; și în același timp plină de vigoare expresivă, de forță, cu reflexele intacte. Cu cât subiectul e mai dezamăgit, cu atât obiectul artistic pe care-l compune ca imagine a lumii decăzute este mai vast
Aproape departe by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8009_a_9334]