1,682 matches
-
le luminau pîné În adîncuri. Sandalele ei roșii stéteau la intrare că doué ciupercuțe roșii crescute pe nisipul galben-risipitor al florilor. O luminé greu de explicat lumină degetele ei mici cu unghii albe că petalele de romanițé, desfécute În doué evantaie cu glezné, cu care cîmpul se apéra de soare. Era ziua cea veșnicé lésîndu-se peste ea. O zi Însorité că cele care vor urma. Florile galbene și portocalii ajungeau pîné deasupra tatélui ei, ca niște baloane, și ea le ferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
să o găsesc pe Lilia? ă Deci o vreți pe Lilia? ă Vreau să îi pun câteva întrebări. Cunoști un student pe nume Virginski? Raia dădu din cap. Părul ei neted ca mătasea se deschise și se închise asemeni unui evantai. ă Dar pe Goriancikov? Piticul? ă Îl știu pe pitic. Este un client vechi. De fiecare dată o cere pe Lilia. Poate că el este noul ei prieten? se întrebă ea. ă Imposibil. Este mort. Alarma din ochii ei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Incidentul fu uitat. * * * Se apropia sfârșitul anului. În rândul fermierilor și al orășenilor, un băiat care Împlinea cincisprezece ani Își sărbătorea, de obicei, maturitatea printr-o ceremonie. În cazul lui Hiyoshi, nu era nimeni care să-i dea nici măcar un evantai pentru ceremonie, darmite un ospăț. De vreme ce era Anul Nou, stătea așezat pe colțul unei platforme de lemn, Împreună cu ceilalți servitori, adulmecând și mâncând plăcinte de mei coapte cu legume - o delicatesă rară. Se Întreba Înciudat: „Oare mama mea și Otsumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
erau Încrustate cu cochilii de abalone și legate cu paie de orez sfințit, răsucite În forma unui talisman care aduce norocul. La centură avea legate șapte sau opt obiecte: o pungă de iască, o ploscă, o cutie de medicamente, un evantai pliant legat cu șnur, un mic cal sculptat și câteva bijuterii. Sub fusta scurtă din piele de tigru și leopard, avea un veșmânt croit din brocart auriu lucios. Nobunaga se răsuci În șa și strigă: — Daisuke, ăsta-i locul? Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Înclina adânc, În timp ce-l conducea spre dreapta intrării mari, pe un coridor construit mai sus. Nobunaga privi În dreapta, apoi În stânga. — Ce să zic, e un templu drăguț. Păi, glicina e În plină floare. Ce parfum plăcut! Făcându-și vânt cu evantaiul, intră În cameră, cu suita sa. După ce se odihni cam o oră, Nobunaga se ridică din spatele paravanului pliant, spunând: — Ei, voi de acolo! Am nevoie de cineva care să-mi arate drumul. Cred că socrul meu dorește să stăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se auzi un foșnet, iar un bărbat se ridică În picioare. Dosan ieși din umbră. Se așeză demn, Într-o poziție superioară celei a lui Nobunaga. Nobunaga se prefăcu a nu observa. Sau, mai degrabă, simulă indiferența, jucându-se cu evantaiul. Dosan privi Într-o parte. Nu exista nici o regulă care să hotărască modul În care un socru ar trebui să se adreseze ginerelui său. Preferă să tacă. Atmosfera era Încordată. I se părea că-l Înțepau În frunte zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
casei unui țăran. Deși aceasta e prima Întâlnire pe care o am cu socrul meu, În prima clipă când te-am văzut, ei bine... semănai leit cu el. Nu ți se pare ciudat? În timp ce râdea, Nobunaga Își ascunse gura după evantaiul Întredeschis. Dosan tăcu, de parcă ar fi băut o supă amară. Pe Hotta Doku și pe Kasuga Tango Îi treceau nădușelile. Când masa se sfârși, Nobunaga spuse: — Ei, am abuzat de bunăvoința dumitale. Aș dori să traversez Râul Hida și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
am găsit că ar fi necuviincios să apar În fața dumneavoastră, stăpâne, și am rămas aici. — Bravo, strașnică glumă. Uită-te la mine. Privește cât de șleampăt sunt. — Vă rog să mă iertați, stăpâne. Nobunaga Îl gâdilă ușurel pe spate cu evantaiul său lăcuit. — În relația dintre senior și vasal, e prea pretențios să fim atât de preocupați de aparențe sau să fim sclavii etichetei! Formalismele sunt pentru curtenii din capitală. Este suficient ca Oda să fie un clan de samurai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fac? — Aveți nevoie de ceva? — Aș dori să invit câțiva musafiri diseară. Dacă e vorba numai de sake și de mâncare, dau o fugă pe la prăvălii și cumpăr pe datorie. Tokichiro Își plesni coapsa: — Gonzo, contez pe tine. Luă un evantai și Începu să-și facă vânt, cu mișcări ample. Sufla o briză de toamnă, iar frunzele de paulownia cădeau din belșug; zburau și mulți țânțari. — Cine sunt invitații? — Maiștrii de construcții. Probabil vor veni cu toții În grup. Tokichiro făcu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
repeziciunea cu care vorbeau oamenii și modul cum se uitau unii la alții și felul În care mergeau. Cetățenii din Sumpu erau relaxați și Încrezători. Li se putea cunoaște rangul după opulența hainelor, iar când ieșeau, Își acopereau gura cu evantaiul. Înfloreau muzica, dansul și poezia. Seninătatea vizibilă pe toate chipurile amintea de primăverile tihnite din vechime. Sumpu era un oraș binecuvântat. Pe vreme frumoasă, se vedea Muntele Fuji; dacă era ceață, valurile liniștite ale mării se zăreau dincolo de crângul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cât vedeai cu ochii. Femei atât de frumoase Încât ar fi putut să fie luate drept doamne de la curte treceau pe-alături, ținând În brațe koto sau ducând ploști cu sake. — Cine-i acolo, În grădină? ridică Imagawa Yoshimoto un evantai de forma unei frunze de ginkgo În dreptul chipului său cam Înroșit. Trecuse peste podul roșu În formă de semilună al grădinii. Până și pajii care-l Însoțeau purtau săbii și haine de preț. Unul dintre paji porni Înapoi pe coridorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
fugă. Deși se voia grădină, era atât de mare Încât părea să se prelungească până la poalele Muntelui Fuji. Rezemat de stâlp, În locul unde coridorul sub formă de pod cotea din pasarela principală, Yoshimoto cânta de unul singur, bătând ritmul cu evantaiul. Era destul de palid pentru a putea fi luat drept femeie, fiindcă folosea un machiaj deschis. Avea patruzeci de ani și era În floarea bărbăției. Yoshimoto se bucura de plăcerile lumii și ajunsese În culmea prosperității. Avea părul pieptănat În stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Bine, dar... Ce voiai să spui? — Sunt cumva vremuri În care să bem sake cu fetele din Kyoto și să dansăm toată după-amiaza, bătând toba? Mai ține-ți gura, știe-tot! — Dar ai... — Liniște! Îl Întrerupse Yoshimoto, aruncând În el cu evantaiul. În loc să-ți critici tatăl, ai face bine să-ți cunoști locul. Cum să te pot face moștenitor, dacă nu-ți manifești deloc interesul pentru problemele militare și nu Înveți nimic despre administrație și economie? Tatăl tău a studiat Zen În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mai pot plânge, În afară de nemulțumirea pe care mi-o aduci. La un moment dat, vasalii lui Yoshimoto se retrăseseră În coridor. Speriați de cuvintele lui, toți priveau tăcuți În podea. Până și Ujizane lăsă capul În piept, cu ochii spre evantaiul tatălui său, care-i căzuse la picioare. Chiar atunci, intră un samurai, anunțând: — Sfinția Sa Mestrul Sessai, Seniorul Ieyasu și vasalii superiori Îl așteaptă pe Domnia Voastră În Pavilionul Mandarin Portocaliu. Pavilionul Mandarin Portocaliu era construit pe o pantă unde fuseseră plantați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cei care alcătuiesc garnizoanele castelelor, mă Îndoiesc că ar putea aduce sub arme mai mult de circa trei mii de oameni. Dintr-o dată, Yoshimoto izbucni În râs. Ori de câte ori râdea, avea obiceiul de a-și Înclina puțin trupul, acoperindu-și cu evantaiul dinții Înnegriți. — Trei sau patru mii spui? Ei, dar abia dacă ajung ca să sprijine o provincie. Sessai spune că inamicul care veghează pe drumul spre capitală trebuie să fie Oda, iar voi toți ați adus vorba, În repetate rânduri, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
copilăria lui Nobunaga. Mintea dansatorului și cea a cântărețului deveniră una și aceeași. Lacrimile lui Sai sclipeau În lumina lămpii, pe fața ei albă, În vreme ce bătea tamburina. În dimineața aceea, cânta cu mai multă iscusință și pasiune. Nobunaga Își aruncă evantaiul la pământ și strigă: — Moartea este! În timp ce-și Îmbrăca armura, spuse: — Sai, dacă afli că am fost ucis, dă foc castelului imediat. Să ardă până nu mai rămâne nici urmă. Sai lăsă toba jos și, Împreunându-și palmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
a modului cum progresa războiul. Capetele fură aduse Înăuntru, pentru a fi cercetate de Yoshimoto. Capetele samurailor Oda din Narumi. Aliniați-le! Să aruncăm o privire! Yoshimoto era bine dispus. — Aduceți-mi scăunelul de campanie! Potrivindu-se mai bine, cu evantaiul În dreptul feței, examină cele circa șaptezeci de capete care-i erau Înfățișate unul după altul. Când termină inspecția, Yoshimoto exclamă: — Ce mizerie sângeroasă! Și, Întorcându-se cu spatele, ordonă să se Închidă cortul. Nori răzleți de ploaie acopereau treptat cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
care, fu nevoit să se retragă Într-un colț, cu țânțarii, privindu-i pe ceilalți cum lucrau. Glasuri ascuțite dădeau ordine și alte glasuri ascuțite răspundeau. — Aranjați toate accesoriile personale ale mirelui deasupra garderobei. — Le-am pus. Sunt acolo și evantaiul și cutia de pilule. Fel de fel de oameni alergau de colo-colo. A cui soție era aceea? Al cui soț, cel de colo? Nu erau rude apropiate, dar cu toții lucrau Împreună, În armonie. Mirele, care continua să stea singur În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
așa? Îți mai amintești ce ți-a scris? Nu, răspunse femeia. Tokichiro râse: — Dacă dumneata Însăți ai uitat, Înseamnă că n-a fost ceva prea important. După aceea, mirele fu gătit cu un kimono ceremonial și i se Înmână un evantai. Luna strălucea limpede pe cerul serii de toamnă timpurie, iar torțele ardeau luminoase, la intrare. În fruntea procesiunii mergeau doi lăncieri și un cal fără călăreț. Îi urmau trei făclieri, apoi mirele, cu sandale noi. Nu aveau mobilier nupțial luxos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nici nu dansează prea grozav. — Ei, pentru distracția tuturor, vă voi arăta un dans cam stângaci. Cea care vorbise era Nene. Inuchiyo, Ikeda Shonyu și ceilalți oaspeți făcură ochii mari de uimire. Acompaniată de tamburina lui Inuchiyo, Nene Își desfăcu evantaiul și Începu să danseze. — Bravo! Bravo! bătu din palme Tokichiro, ca și cum el Însuși ar fi dansat. Foarte posibil pentru că erau beți, energia emoției lor nu dădea nici un semn de oboseală. Cineva propuse să se ducă În Sugaguchi, cel mai vioi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
-ți puteai da seama dacă te ascultă sau nu. Tăcând, așteptă umil răspunsul lui Hanbei, purtându-se, până la capăt, ca o foaie albă de hârtie și Întâmpinîndu-l cu nici o stratagemă sau afectare. În acest timp, o briză slabă venea dinspre evantaiul din mâna lui Hanbei. Pusese mai-nainte trei cărbuni Într-un mic arzător de jăratic și, lăsând jos cleștele, făcu vânt pe deasupra doar atâta cât să aprindă focul, fără a stârni cenușa. Apa din ibric dădu În clocot. Între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Înceapă, când Manju strigă: — El e! Manju și Chacha se agățară strâns de poala mamei lor. Îl priveau pe omul care, nu demult, fusese atât de Înspăimântător. Hideyoshi Începu să bată ritmul cu piciorul. În același timp, deschise scurt un evantai care reprezenta un cerc roșu pe fond auriu. Având atât de mult timp liber, Privesc spre tigva de la poartă. Din când În când, o briză blândă Neașteptată ici, Întâmplătoare colo; Pe neașteptate, din Întâmplare, Vița tigvei, cât de amuzantă. Cânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
o parte a zidului de incintă se auziră Împușcături. Urmă zgomotul focurilor de răspuns, mai de aproape. Se părea că forțele din afara și dinăuntrul castelului Începuseră să tragă, unele asupra altora, În același moment. — La naiba! Înjură Hideyoshi, aruncându-și evantaiul la podea. Încă nu era Ora Mistrețului. Dar oamenii din afara castelului nu aflaseră despre această convenție. Hideyoshi nu trimisese un al doilea semnal. Crezând că n-aveau să atace, se simțise mai mult sau mai puțin În siguranță. Acum, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Crezând că n-aveau să atace, se simțise mai mult sau mai puțin În siguranță. Acum, Însă, generalii de la comandament Își pierduseră răbdarea și se hotărâseră să insiste pe lângă Nobunaga pentru a trece, imediat, la acțiune. Fir-ar să fie! Evantaiul lui Hideyoshi căzu la picioarele generalilor din comanda castelului, care se ridicaseră toți odată, iar acest lucru le atrase imediat atenția spre Hideyoshi, pe care, până În acel moment, nu-l consideraseră dușman. Un atac! strigă unul dintre ei. — Lașul! Ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să-i taie cu fierăstraiele, În timp ce câțiva Îi stropeau cu ulei și le dădeau foc. Până În acel moment, Nobunaga lăsase lupta din afara palisadei În seama unităților lui Sakuma și Okubo, iar rândurile de pe Muntele Chausu stăteau tăcute. Dar, deodată... — Acum! Evantaiul auriu de război al lui Nobunaga tăie aerul, iar comandanții regimentelor cu arme de foc se luară la Întrecere, răcnind ordinul: — Foc! — Foc! Pământul se cutremură sub salva de detunături. Muntele se despică, iar norii se zdrențuiră. Fumul pulberii Învălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]